Cap de pod
Până aici te-ai târât, ai mers pe coate,
ai înfruntat arșița și ninsoarea,
ai mestecat scorpioni și aspide.
Și a fost seară, și a fost dimineață
însă n-ai pregetat, te-ai târât înainte,
rănit pe degete, pe genunchi și pe suflet
Până aici, pe acest cap de pod,
de unde întrevezi, însângerată, priveliștea
din această Vale a Plângerii.
Amartizare
Sub ochi pungi cu mirări nedesfăcute,
semne de întrebare, înfometare,
cenuși amestecându-se cu viața,
de-a viața cu trecutul, cu prezentul
iar uneori cu viitorul.
Până într-o fundătură, cândva,
unde nimic nu încolțește,
în care nu sclipește nimic.
Succesiune de linii și puncte,
când bănuiești că ai ajuns
înconjurat de proiectoarele
care brăzdează golul intermediar
al acestei dimineți de decembrie…
Cursus interruptus
Pe când frământ acest Poem
care se umflă văzând cu ochii,
cu mâinile pătate de
polenul dimineților risipite,
cu ochiul cotropit de ceață,
cu zâmbetul nătâng în colțul gurii.
Continui să inspir amestecul
de șopârle și păsări,
agățat, cu unghiile și cu dinții,
de coroana apusului.
Pe când fixez ora aceasta,
târzie dar nu definitivă…
Cave canem
Această parte, însăilată din viața-moartea mea,
se petrece pe una dintre ultimele redute din Fort Lorenzo,
undeva pe înălțimile ce încă mai țin piept Oceanului Atlantic,
pe strada învârtejită Cunan na Coile.
Amețitor, în urmă, se întrevede siajul
unui cal ce urcă Muntele de alabastru.
Până aici, la această încrucișare cu cerul,
întrebarea m-a ținut mereu treaz, misterul
s-a condensat în coloane de gând.
Pe aleile înierbate din visul incert
mai trece o galeră urzită din șoapte, amară,
precum sângele exilat în pridvorul zilei de vară…
Desprindere
Azi ți-au înmugurit noile aripi,
cel de pe urmă zâmbet.
Pământul s-a mutat cu o șchioapă mai sus,
gura o șoaptă mai aproape.
Pe geam au început să se reverse
mai întâi marea, apoi munții și sensul,
în sfârșit Cerul.
Încet-încet te-ai dezlipit de soclu
ai rupt odgoane, bariere, îndoielile limitei.
Acum plutești pe rama orizontului,
ai ochii larg deschiși
iar haosul s-a mutat în privire.
Genius loci
Mă despart greu de locuri.
Azi mă strecor pe sub sfoara întinsă
în grădina copilăriei,
mâine sar, neîncetat, gardul iubitei
continui apoi pe cornișă
până când umbra coboară sub tălpi.
Mă despart greu de lucruri.
Iată patul unde am visat primul vis,
masa unde am deslușit întâia depărtare,
panoplia cu pași de mărimi diferite,
fântâna din care am băut mai întâi.
Mă despart greu de timp.
Privirea se-aține înclinată-napoi,
deși cerul e încă brăzdat de cuvinte
iar diminețile mai luminează în gând.
Harta
Pe harta dimprejurul Ființei
puține puncte mai pulsează
în noaptea dintre alizee:
iubirea Tatălui și-a Mamei,
văile înverzite ale copilăriei,
limpezimea deasupra oazelor deșertului,
dorul pentru calea nestrăbătută,
Liniștea.
Desant de libertate
Drumul însemnat cu țepușe,
fiecare strigând „cap, cap”.
Case înnegrite de fumul exploziei,
drept aripi sacii de nisip,
lespezi în loc de uși.
Sub iarbă prietenii și rudele,
catedrale neterminate,
haruri ale istoriei.
Viața licărind dedesubt,
mana copiilor nenăscuți
zăpezi de viitor.