Părea greu să mai înfățișezi lumea Scrisorii pierdute…, după atâtea reprezentări memorabile într-un fel sau altul. Alexandru Dabija îndrăznește și – de ce să n-o spun? – reușește. Aceasta nu e o judecată de valoare. Cum numărul de acte ale vechilor texte dramatice nu mai sunt respectate, și acest alt fel de Scrisoare pierdută, desigur de I.L. Caragiale, se reprezintă în două părți, cu pauză între ele. Cu o distribuție potrivită cu scena limitată de la ACT, piesa păstrează în general replicile originale, totul însă rostit altfel, bașca adăugirile de vorbe din lemnul contemporan nouă, moderne „car’ va s’zică”.
Nu m-aș da în vânt, precum alți spectatori din seara de 6 aprilie când Calea Victoriei fierbea, ca-n fiecare seară fără ploaie, de larma veselă care ocupă trotuarele aproape în întregime, nu m-aș da în vânt deci după strigătele, onomatopeele și gesturile comice cu orice preț și nici după sugestiile sexuale, ceva mai rare e drept. Ca s-o luăm de la început, am căzut acolo, jos, la ACT, într-un mediu militarizat, unde gradele nu au reprezentare pe epoleți, dar uniformele și comportamentul cazon domină totul. De data asta nu doar Pristanda e în uniformă, ci toți bărbații, cu o singură excepție. Trahanache e șeful garnizoanei (sic!), cu chipiul cel mai mare și mai tare, cu decorațiile înșirate pe pieptu-i nu de aramă, iar Marian Râlea face din el ceea ce se presupune, plus adăogirile într-o franțuzească bâlbâită etc. Singurul personaj masculin liber de uniformă e Cetățeanul turmentat, într-o interpretare ce nu mi s-a părut, totuși, deloc convingătoare, plus pantalonii care-i cad și soiul de rochie de dedesubtul parpalacului din prima apariție. Nici chiar Zoe, Coana Zoițica lui Pristanda și a Cetățeanului de mai sus, nu e scutită de o anume severitate care-i ține parcă loc de uniformă, deși, și ea, ca și militarii din jur, poartă niște cizme grosolane, rusești. Acestea n-o împiedică, totuși, să schițeze, în partea a doua, altfel parcă mai conformă cu originalul, o călărire a lui Tipătescu pentru a-l convinge de ceea ce trebuia convins. Dan Rădulescu este un Cațavencu credibil, deși nu lipsit de actualizările sonore amintind de violența lumii de azi, de pe stradă. În faimosul său discurs despre lipsa faliților noștri, români, în Iași, deși (ca să vezi logică!) acolo toți negustorii sunt… „jidani”. Ei bine, aici o găselniță salvează cuvântul acesta, pe-atunci, poate, nu tocmai infamant, cu un gest rapid, actorul își adaugă o mustață tip Hitler sub nas, astfel încât… Nu noi, ci ei, naziștii… Perechea Farfuridi – Brânzovenescu (mai precis Brânzoveneasca – doar e o doamnă) nu pare tocmai ce un spectator în cunoștință de piesă ar aștepta de la ea (perechea, nu Brânzoveneasca). Altfel e greu să mai faci din nouă (9) personaje adunarea electorală, cu Ionescu, Popescu, Popa Pripici etc. cu totul, dar singurătatea oratorilor e strașnic marcată de scaunul din mijlocul scenei. Adăugați și masa de sub care oficiază Trahanache, pentru a avea imaginea acelei lumi în dezmembrare. Ceea ce pune capac la viziunea cazonă în care se desfășoară totul, este apariția unui Agamiță Dandanache (Dandanachis, corectează candidatul), în persoana lui Marcel Iureș într-un fel de uniformă albă, cu fireturi, sugerând poate un Mare Duce de la curtea țarului rus (nu a celui, fals, de azi, ci a celui, să zicem, la locul lui din anul „una mie opt sute nouăzeci și trei”). Acesta e, de fapt, șeful tuturor uniformelor locale, cu vocea profundă de bas a lui Marcel Iureș, plus ordinele sale onomatopeice date intempestiv, spre surpriza localilor, restabilind ordinea când i se pare că e cazul. Mai puțin văicăreț, mai șmecher decât s-ar părea, Dandanachis, cel care „familia mea de la patusopt în Cameră”, nu din ramoleală încurcă funcțiile celor doi bărbați din jurul Zoii. „Marele Duce” este cel care comandă totul. Ai impresia că o face chiar dinainte de prima pronunțare a numelui său.
Distribuția a fost următoarea, notată ca pe vremea lui Caragiale, deși domnii și domnișoarele jucau într-un tip de spectacol mai actualizat, deci mai mitocănesc:
Domnul Marcel Iureș – Agamemnon Dandanache; Domnul Marian Râlea – Zaharia Trahanache; Domnul Dan Rădulescu – Nae Cațavencu; Domnul Alexandru Jitea – Ghiță Pristanda; Domnul Lucian Iftime – Ștefan Tipătescu; Domnișoara Oana Predescu – Zoe Trahanache; Domnișoara Ruxandra Maniu – Iordache Brânzovenescu; Domnul Iosif Paștina – Cetățeanul turmentat; Domnul Ionuț Moldoveanu – Tache Farfuridi. Regia: Domnul Alexandru Dabija. Costume: Doamna Maria Miu.