TNB: despre Oameni, doctori și rinoceri
Interesant ce ecouri (întârziate) are un dramaturg ca Arthur Schnitzler (1862-1931) pentru scenele românești. După spectacolul cu Doctorul de Robert Icke, o actualizare a piesei dramaturgului austriac, Professor Bernhardi, la Nottara, în regia lui Andrei Șerban, mai avem, la naționalul bucureștean un spectacol, de data asta intitulat Despre oameni, doctori și rinoceri, scris și regizat de Claudiu Goga. Dacă varianta lui Robert Icke este o actualizare strictă a cazului din piesa dramaturgului clasic, Claudiu Goga dezvoltă nu doar acest caz, ci îi adaugă o întreagă intrigă, fapte și relații despre care nu e deloc vorba nici la Schnitzler, nici la Icke.
Claudiu Goga, cunoscut ca regizor de mai mulți ani, cu spectacole remarcate la Craiova, București și la Brașov, unde a fost câțiva ani director al Teatrului „Sică Alexandrescu”, se vădește un foarte abil dramaturg, capabil să atragă atenția unui public mai degrabă interesat de relații secrete, de dezvăluiri neașteptate, dând un alt tip de ritm dramei mai simple, schnitzleriene. De observat că dialogurile sunt foarte vii, deseori surprinzătoare și ele, ceea ce întreține atenția spectatorilor.
De la faptul că profesorul Bernhardi, directorul Institutului Elisabethium aici (Elisabeth, în textul original) este evreu și din acest motiv i-ar interzice unui preot catolic să intre la o bolnavă în pragul morții, care, însă, crede că va scăpa, și până alte dezvoltări contemporane din codul woke, piesa și deci spectacolul transcrie cumva, implicit, evoluția spre nu tocmai binele așteptat a lumii moderne. Fericirea pe care se presupune că progresul medicinei o aduce omului se dovedește a fi însoțită de un cortegiu de consecințe neașteptate și, mai ales, nu doar puțin benefice, ci malefice de-a dreptul. Un antisemitism latent transpare în conduita unei părți a celor pe care Claudiu Goa îi aduce în scenă. În sfârșit, o lume care nu se poate sustrage politicului și opiniei publice, ușor de înșelat de către presă.
Oamenii sunt cum sunt, pare a spune autorul piesei, parcurgând o continuare a drumului până la care l-a/ ne-a dus autorul austriac, dar există și posibilitatea transformării lor în masă de manevră, sau, cum îl previne mama profesorului Bernhardi pe fiul său, în rinoceri. Astfel dramaturgul Claudiu Goga face apel la un clasic al genului, Eugène Ionesco.
Într-un decor sobru, geometric aș zice, dezvăluind o lume în care emoțiile trebuie să fie excluse, cum sugerează nu o dată profesorul Bernhardi, răspunzând celor care privesc exercitarea profesiunii de medic în alt mod – mai uman, în concepția lor – invers decât susține marele medic, se desfășoară un fel de dezbatere, foarte animată, pe această temă. Un Bernhardi credibil construiește actorul Mihai Călin, personajul său e inflexibil și drept, sătul de o lume în care manipularea publicului, a opiniei, este în floare. Alături de acest personaj stau două, ba chiar trei femei, mama sa, într-o foarte expresivă și subtil ironică interpretare a Danei Dogaru, apoi prezența contrarie a avocatei Nina Hoss, excesiv-modernă, de o dezinvoltură și de o libertate de comportament și limbaj ce poate șoca, surprinzătoarea apariție a Ofeliei Popii, remarcabilă și în acest rol ca și-n cele complet diferite în care o văzusem până acum, la Sibiu și București. În fine, un fel de medie a celor două femei e reprezentată de Eva Flint, ministrul din prezentul piesei, iubirea de tinerețe a profesorului, pe care Mirela Oprișor o plasează, cu talent și înțelegere, într-un echilibru precar între revenirea vechii iubiri, admirația pentru cel pe care-l părăsise cândva, cum aflăm pe parcurs, și a rolului său politic, căruia nu i se poate, în cele din urmă, sustrage. Prezențe interesante aduc în scenă și Alexandru Potocean, în personajul care-l susține pe Bernhardi, George Ivașcu, adversarul său, care-i va lua locul, unduind foarte abil între cel care-i sugerează soluții și cel care se bucură de inflexibilitatea lui Bernhardi. Dacă George Ivașcu își face manevrele în scopul clar de a-i lua locul colegului său, căzut în dizgrație, Medeea Marinescu, în rolul Anne Blum, înclină pentru o parte, în mod sincer însă, apoi, pare a se decide pentru cealaltă parte, toate aceste mișcări fiind executate – ca să zic așa – cu talentul și experiența artistică evidentă a acestei actrițe cunoscute. N-aș vrea să-l uit pe Ioan Andrei Ionescu, alias Peter Hertz (adică Petre Inimă, domnu’ Goga?), susținătorul decis al profesorului Bernhardi, cu argumentele cele mai clare și mai drepte. Richard Bovnoczki, aici în rolul preotului care pare a dezlănțui toată campania împotriva profesorului, are câteva apariții convingătoare, cu o inflexibilitate specifică funcției sale. Discuția/ dezbaterea între știință și religie își găsește în el un foarte subtil și argumentat susținător, desigur, al poziției preotului. De remarcat prezența Adei Galeș într-un rol aparent de fundal, însă, precum se va vedea, decisiv. Un element de actualitate este faptul că pacienta muribundă din cauza unui avort ilegal este o fată de 14 ani, refugiată ucraineană, deci ne găsim în anii noștri, dar într-o țară din UE. Nu-i Polonia, nu-i… Germania, desigur.
Aș spune că, totuși, prea des, scena este doar o tribună de opinii, personajele dezbătând, așezate pe scaune, problemele cruciale ale omenirii. Altfel, spectacolul se susține și din punct de vedere dramatic, dar și prin actualitatea ideilor dezbătute.
Așadar:
TeNeBe: Despre oameni, doctori și rinoceri de Claudiu Goga după Arthur Schnitzler. Regia: Claudiu Goga. Decorul: Corina Grămoșteanu. Costumele: Nina Brumușilă. Video design: Andrei Cozlac și Silviu Apostol. Muzica și mișcarea scenică: Florin Fieroiu. Distribuția: Elias Bernhardi- Mihai Călin; Philipp Ebenwald – George Ivașcu; Eva Flint – Mirela Oprișor; Anne Blum – Medeea Marinescu; Nina Hoss – Ofelia Popii; Thomas Reinhardt – Alexandru Potocean; Peter Hertz – Ioan Andrei Ionescu; Franz Reder – Richard Bovnocki; Martha Bernhardi – Dana Dogaru; Ludmila – Ada Galeș; Hoch – Ionuț Tudor; Kulka – Tomi Cristin.