Cartea Homo Creator. Încercare de explicare a omului cu ajutorul ideii de creație, publicată de Vasile Boari la Editura Eikon în 2026, este reprezentativă pentru reflecțiile de o viață ale profesorului clujean. Cred că este potrivit ca prezentarea unei cărți despre om și condiția sa să pomenească, măcar în treacăt, despre autor, cu profilul său intelectual și spiritual. Cu atât mai mult atunci când autorul este una dintre cele mai semnificative personalități ale vieții universitare și culturale clujene. Elementele de biografie intelectuală pe care le introducem aici se regăsesc în modul în care este structurată problematizarea omului creator, tema centrală a cărții.
Profesorul Vasile Boari este cunoscut în spațiul nostru cultural ca un filosof care își plasează reflecțiile la intersecția dintre etică, filosofie politică, cultură, religie și politică, teorii asupra identității, reconstrucția morală a spațiului public. În centrul scrierilor sale stau teme legate de condiția umană, de relația dintre om și lume, relația dintre ideologie și putere, dintre identitate și crizele lumii moderne. Privită de-a lungul anilor, opera profesorului Vasile Boari se dovedește a fi o construcție permanentă a unor relații, de mare subtilitate și eficiență, între reflecția teoretică și practicile politice. Așadar, filosofia nu este un simplu joc intelectual, ea este relevantă în viața concretă a societății: în construcția identitară, în modelarea discursului public, în înțelegerea critică a societății, în promovarea democrației, în dezvoltarea culturii civice sau în animarea vieții intelectuale. Filosofia este utilizată de Vasile Boari în promovarea unui dialog viu, menit să ducă la rezolvarea problemelor din viața omului real, în dezvoltarea unui spațiu al dezbaterilor intelectuale care să ducă la clarificarea problemelor, la ordonarea și ierarhizarea lor și la cultivarea responsabilității.
O contribuție majoră aduce autorul în privința relației dintre religie și politică, atât în textele sale de autor, cât și în calitate de editor sau coordonator de volume, sau în comunicările lui publice. Scrierile sale reflectă un interes aparte pentru relevarea și cultivarea relației dintre credință și secularizare și modul cum acestea modelează instituțiile democratice, spațiul european și cel global. Vasile Boari este preocupat deopotrivă de tradiția filosofică, de tradiția creștină și de rezolvarea tensiunilor contemporane privind valorile religioase, instituțiile democratice și transformările lumii globale.
Îmi amintesc că, în urmă cu mai mulți ani, una dintre preocupările mele personale era cultivarea prezenței în dialogul public a minorităților religioase din România. Opera profesorului Vasile Boari, prin deschiderile sale multiculturale, a fost pentru mine inspirațională, ea putând să servească drept fundal al conceptualizării, teoretizării și acțiunii în spațiul public.
Profesorul Vasile Boari a fost mereu preocupat nu numai să scrie, ci și să contribuie efectiv la crearea de spații de reflecție, de dezbatere și de dialog între idei și valori. În acest fel s-a dovedit a fi unul dintre cei mai profilați creatori de instituții, de mediatori din spațiul cultural și academic. Ca formator de generații și mediator cultural, împreună cu doctoranzii și colaboratorii săi, a contribuit semnificativ la dezvoltarea unor teme de cercetare și dezbatere publică menite să stimuleze dialogul intelectual multicultural specific culturii academice clujene.
Probabil că, în cea mai mare măsură, Vasile Boari rămâne în memoria noastră academică și afectivă ca profesorul de etică. Un spirit deschis problematizărilor etice într-o lume aflată într-o perpetuă criză morală, o persoană cu vocație de slujitor al adevărului, al semenilor și al cetății. Reflecția etică îl conduce spre om și condiția sa, spre resemnificarea valorilor, spre drepturile omului, spre demnitatea umană și sensul prezenței omului în lume, spre responsabilitatea morală în planul gândirii și al creației. Este vorba despre un autor care și-a construit opera în jurul dialogului dintre filosofie, religie și politică. Scrierile sale sunt un exemplu de cultivare a marilor întrebări despre condiția umană, despre locul pe care fiecare dintre noi îl are în cetate, în calitate de promotor al libertății, iubirii și creației.
Volumul Homo Creator. Încercare de explicare a omului cu ajutorul ideii de creație pleacă de la una dintre întrebările clasice: „Ce este omul?” Vasile Boari nu o tratează numai ca pe o întrebare filosofică, ci și într-o perspectivă complexă, multidisciplinară, sesizând că este o întrebare fundamentală pe care o regăsim în mitologie, în teologie, în artă, în știință, un fir roșu ce străbate întreaga istorie a ideilor și întreaga cultură umană.
Un răspuns de început, simplificat, la această întrebare ar putea fi că omul este prin excelență o ființă creatoare. Întrebarea, însă, revendică un răspuns mult mai amplu. Profesorul Vasile Boari schițează un răspuns din perspectiva unei gândiri a complexității. Analizele sale pornesc de la premisa că omul este realitatea cea mai complexă din întreaga existență. Ele vin să corecteze abordările clasice care au recurs mereu la fragmentar în tratarea umanului, ceea ce nu putea duce decât la multiple înțelegeri parțiale ale ființei complexe care este omul. Autorul propune o readucere împreună a ceea ce este fragmentar ca o posibilitate de reconstrucție holistică a realității umane. Privind din perspectiva unei paradigme a complexității, Boari încearcă o re-compunere (a ceea ce în mod artificial a fost despărțit) într-o cunoaștere care să pună în conexiune filosofia, psihologia, teologia, știința și cultura. Întregul efort este pus în slujba regăsirii omului total, prin reflecții și acțiuni care să dezvolte spiritualitatea, relaționarea, responsabilitatea, solidaritatea, recunoașterea reciprocă și depășirea a ceea ce îi separă pe oameni și formele lor complexe de experiențe.
Restaurarea holistică a omului presupune recursul la perspectiva biblică asupra ființei umane. Ea pornește de la alcătuirea complexă a omului format din trup, suflet și spirit și ajunge până la ființa morală care transformă acțiunile vieții sale într-un act de creație. O asemenea structurare triadică a omului (specifică gândirii creștine occidentale, diferită de cea prezentă în teologia ortodoxă) ne propune o înțelegere a trupului ca element de legătură cu lumea materială, cu cosmosul în general; o înțelegere a sufletului ca structură ce asigură relația cu semenii, cu alteritatea; în timp ce spiritul ne conectează la entitățile spirituale, la realitatea lumii dumnezeiești. Avem, astfel, o încercare de recuperare a ființei spirituale a omului, în condițiile în care filosofia modernă a ajuns să ne ofere o viziune reducționistă asupra omului ca ființă rațională, dezgolită de valorile creștine.
În perspectiva gândirii complexității trebuie să situăm și o altă triadă îndrăgită de autor: triada creație-credință-iubire. Ea stă la baza unei antropologii ce refuză reducerea omului la aspectele biologice și cognitive, aducând în prim plan o ființă care este destinată să iubească, să creadă și să creeze. Curente la modă precum postumanismul și transumanismul sunt privite de filosof ca forme reducționiste de minimalizare a omului, deoarece îl privesc ca pe o entitate care trebuie fie ameliorată, fie depășită. Restaurarea omului propusă de Vasile Boari are în vedere resituarea omului în centrul creației, cu alte cuvinte, regăsirea de sine a omului ca ființă creată după chipul lui Dumnezeu. Reducționismului contemporan, filosoful român îi opune un nou mod de a privi: din perspectiva creației ca expresie a celei mai înalte complexități.
În acest sens, trei mari tematizări sunt semnificative pentru demersul din întregul volum. Mai întâi, omul este văzut ca o ființă complexă ce trebuie privită dincolo de ideologiile biologice și tehnologice la modă astăzi. În al doilea rând, realitatea umană trebuie explorată din perspectiva unei gândiri a complexității, iar cea mai înaltă viziune a acesteia este exprimată în textele revelate ale Bibliei. Și nu în ultimul rând, măreția ființei umane poate fi sesizată numai dacă privim omul ca pe o ființă creatoare.
Din cartea profesorului Vasile Boari, putem învăța că uneori marile creații se nasc pe fondul unei vulnerabilități sau al unei suferințe. Creația poate fi legată de crize interioare sau poate fi declanșată de întâlnirea cu suferința sau moartea celor apropiați. Acest orizont al suferinței poate deveni unul atât de personal, încât să ducă la un efort de diminuare a vulnerabilității (care apare ca o manifestare implacabilă a destinului) printr-un act creator. Însă, creația nu este doar un răspuns la tragicul existențial, ci o dimensiune definitorie a modului de a fi al omului în lume. Dimensiunea ontologică a creației îi dă posibilitatea autorului să argumenteze că omul este creator de viață, de istorie, de cultură, dar și de valori, de relații sau de sens.
După cum am menționat, Vasile Boari asumă o viziune biblică asupra omului. Creștinismul este o religie prin excelență antropologică. Scriptura este cea care ne ajută să înțelegem că omul este mult mai mult decât un automaton, un mecanism biologic, el purtând cu sine nestematele credinței, iubirii și creației, fiind purtător al darurilor pe care le aduce cu sine calitatea de ființă creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Toate aceste daruri, dintre care cel al creației ocupă un loc privilegiat, sunt tratate în carte din perspectivă metafizică, religioasă, morală, în construcția unei antropologii creștine construită pe o istorie a ideii de creație îmbibată cu mituri și teogonii menite să ducă la o înțelegere a lumii, a vieții și a omului; dar și pe o filosofie a creației în care Vasile Boari intră în dialog cu filosofi precum Heraclit, Protagoras, Socrate, Pascal, Kant, Blaga, Berdiaev, Bergson și alții pentru a ne întări convingerea că omul nu este o ființă oarecare printre alte ființe în cadrul naturii, el aducând cu sine imaginea unui centru organizator de sens și creație.
În această construcție, creația nu mai ține doar de domeniul artei, culturii sau științei, ci ea este în același timp o caracteristică a vieții, a istoriei, a tuturor activităților în care ființa umană este implicată. Autorul ne convinge de faptul că darul creației este universal uman și se manifestă nu numai prin creații excepționale, ci și în construcții cum ar fi munca, educația sau participarea la viața socială și politică.
De altfel, analizele ample din partea despre talent și geniu dezbat tocmai diferența dintre darul creator al fiecărei ființe umane și creația excepțională. Deși geniului îi este atribuit un rol major în devenirea umanității, filosoful român ne convinge asupra faptului că întreaga istorie a culturii și civilizației se dovedește a fi produsul unor generații succesive, nu doar rezultatul unor spirite excepționale. O bună înțelegere a culturii și civilizației presupune atât creațiile excepționale pe care le asociem cu personalitățile geniale, cât și creația cotidiană pe care trebuie să o atribuim omului ca toți oamenii. Vasile Boari face din cultură un mod de a fi în lume, un mod de a viețui frumos, un fel de a opune morții, suferinței și tragismului vieții bucuria creației și speranța vieții luminoase pe care aceasta o deschide fiecăruia dintre noi.
Desigur, profesorul de etică nu putea să ocolească și conturarea unei viziuni morale asupra actului creator. Contextul dezvoltării tehnologice, al tehnologiilor comunicării și al creativității umane în domeniul Inteligenței Artificiale îi servește foarte bine pentru a sublinia că întreaga creativitate a omului trebuie orientată spre cultivarea adevărului, iubirii, dreptății, libertății, grijii pentru cel aflat în situații vulnerabile și în suferință, toleranței și recunoașterii reciproce, responsabilității și păcii. Însă, o etică a creației presupune nu numai dreptul, ci și datoria de a crea. În calitatea sa de creator de sens, de cultură, de istorie și de viață, omul trebuie să se asigure că, în tot ceea ce face, respectul pentru demnitatea umană este unul capital. Această demnitate derivă din faptul că omul trebuie așezat în centrul tuturor proceselor creatoare. În era digitală, creația trebuie să aibă în vedere restaurarea condiției umane. Deși este o investigație filosofică, demersul profesorului Vasile Boari se constituie ca o meditație spirituală asupra demnității ființei umane gândită ca o creație a lui Dumnezeu.
Această viziune biblică este opusă post-umanismului sau trans-umanismului, la fel cum este opusă viziunilor hiper-optimiste sau celor profund pesimiste cu privire la viitorul ființei umane creatoare a Inteligenței Artificiale. Având o înțelegere rafinată a erei digitale, Vasile Boari, conturează cu privire la tehnologie și la Inteligența Artificială o perspectivă nuanțată, echilibrată și ancorată în realitatea umană. El recunoaște importanța dezvoltării științei și tehnologiei în diverse domenii care aduc o îmbunătățire a vieții umane, dar, în același timp, subliniază faptul că omul nu poate fi privit doar prin prisma calităților sale de a manipula instrumente sau prin performanțele sale tehnologice. Prin urmare, se opune curentelor care consideră că omul este o entitate care trebuie să fie ameliorată, îmbunătățită prin intervenții tehnologice asupra corpului și intelectului uman, ca mai apoi să fie depășită prin oportunitățile oferite de Inteligența Artificială. Creația tehnologică și Inteligența Artificială sunt valoroase atât timp cât sunt păstrate sub control uman, sunt supuse în permanență unei evaluări etice și sunt puse în slujba demnității omului și a modului său creator de a fi în lume.
Ca etician, Vasile Boari este conștient de faptul că tehnologia și Inteligența Artificială pot să fie bune sau rele, în funcție de modul în care sunt instrumentalizate de către om. El își îndreaptă preocuparea legitimă spre puterea reprezentată de acestea, spre posibilitatea ca ele să intre sub controlul unor persoane care să le folosească în alte scopuri decât cele de menținere a armoniei sociale, de promovare a spiritului democratic, de punere în mișcare a unei deontologii a creației care îl are în vedere pe om și creația sa. Într-o viziune profund umanistă, autorul consideră că în era digitală entitățile non-umane, apărute ca rezultat al creativității omenești trebuie să fie menținute sub autoritatea omului și sub decizia morală a ființei umane.
În finalul cărții, filosoful ne provoacă din nou cu întrebarea „Ce este omul?” Tipurile de răspuns invocate sunt variate. Însă, pentru a răspunde coerent la această întrebare, viziunea biblică însuflețește textul pe parcursul întregii cărți.
Având în vedere că în acest volum Biblia este o sursă majoră de inspirație în construcția antropologică, m-am gândit la început că ar trebui să vorbesc despre autor ca despre un filosof biblic. Dar mai apoi, având în vedere că ar putea exista cititori ai acestui text care nu se uită la Biblie prin prisma unei filosofii a complexității, m-am gândit că aceștia ar putea să dea o interpretare reducționistă etichetei de filosof biblic. În cele din urmă, având în vedere gândirea complexității, orizontul și instrumentarul investigațiilor propuse în această carte, consider că este adecvat să afirm că Vasile Boari este o figură emblematică pentru filosofia creștină românească.
Vasile Boari, Homo Creator. Încercare de explicare a omului cu ajutorul ideii de creație, Editura Eikon, 2026