Într-un oraș îndepărtat, trăiește Niu Cuilan, o văduvă în vârstă de treizeci și cinci de ani, care-și împarte timpul între locul de muncă (e magazioneră la o fabrică de instrumente de măsură) și centrul spa unde îi place să se relaxeze și să înoate – dar care găzduiește și un bordel, frecventat, între alții, de Wei Bo, cu care Niu Cuilan va începe să se întâlnească. Numai că el este căsătorit, deși mariajul său cu Xiao Yuan e mai degrabă formal, femeia având multe ciudățenii, dar și o slujbă care o face să călătorească frecvent, permițându-i, astfel, să-l întâlnească pe doctorul Liu, expert în medicina tradițională chineză. Între timp, fosta iubită a lui Wei Bo, A Si, o prostituată frumoasă, își trăiește propriile aventuri, căci noul ei iubit, traficant de droguri, o implică într-o misiune misterioasă, iar Wei Bo ajunge pentru scurt timp în închisoare. Par toate acestea fragmente disparate, greu de prins într-o țesătură narativă coerentă? Sau dau senzația că aparțin domeniului oniric? Și una, și alta? Dar în toate cazurile, pentru că ne aflăm pe tărâmul straniu al prozei lui Can Xue, detaliile amintite reprezentând doar câteva dintre liniile pe care se construiește romanul Dragostea în noul mileniu. Iar aceste caracteristici sunt deja familiare cititorilor care au parcurs măcar o parte a creației autoarei chineze, mai cu seamă romanele, printre care amintim Strada celor cinci arome (2002), Ultima iubire (2005) sau Frontiera (2008).
Apărută în anul 2013, Dragostea în noul mileniu (excelent tradusă în limba română de Luminița Bălan, în recenta ediție apărută la Editura Humanitas Fiction din București) este o carte complexă – și de largă respirație narativă, având peste cinci sute de pagini – care mizează pe elemente asemănătoare cu cele din opera anterioară a scriitoarei, așadar pe divagații nesfârșite, pe o căutată circularitate a textului, pe evidențierea întâlnirilor doar aparent întâmplătoare ale personajelor și pe accentuarea sentimentului general că totul se petrece într-un univers aparte, guvernat, parcă, de reguli doar parțial cunoscute oamenilor obișnuiți – care, totuși, nu au mari dificultăți în a se adapta acestei lumi noi. Căci fiecare personaj simte că întotdeauna există o logică, chiar o poveste, dincolo de realitatea tangibilă a existenței cotidiene. Însă, pentru cititorul aflat pentru prima dată în fața unui astfel de roman, dificultatea principală este descoperirea unui punct central, iar apoi, desigur, urmărirea unei intrigi coerente. Cartea aceasta este alcătuită din unsprezece capitole, fiecare părând centrat asupra unui personaj, însă treptat, acțiunea se complică, și nu mai e sigur care va fi protagonistul adevărat, câtă vreme, pe măsură ce narațiunea avansează, aceste personaje vor fi privite prin ochii și din perspectiva altor personaje, între care apar legături neobișnuite, dar deloc lipsite de complexitate, uneori romantice, și totul pare a fi interconectat. Tocmai de aceea, Dragostea în noul mileniu nu este o lectură ușoară, fiind străbătută de o accentuată atmosferă onirică, subliniind caracteristicile unui tărâm neobișnuit, unde totul pare să aibă un sens ascuns, adesea chiar fără să fie neapărată nevoie de așa ceva… Necunoscuții se dovedesc a fi, de fapt, vechi cunoștințe, drumuri neștiute duc spre zone familiare ale orașului, iar personajele intră și ies în permanență în și din cadrul acesta narativ, rezultând un veritabil labirint narativ, unde orice se petrece, oricât ar părea de uimitor, nu-i va mai surprinde pe cei implicați.
Este acesta un roman de dragoste, așa cum pare a indica titlul? Da și nu. Poate mai degrabă, un roman despre dragoste și numeroasele sale forme și manifestări. Dar tema aceasta e completată la fiecare pas, căci, în afară de accentul pus pe legăturile romantice care se nasc între personaje, există alte câteva preocupări majore. În primul rând, accentul pus pe personajele feminine, fie ele muncitoare, mici intelectuale sau întreprinzătoare gata să se prostitueze pentru a dobândi o viață mai bună. Interesant este, apoi, că Niu Cuilan și Xiao Yuan îl iubesc amândouă, fiecare în felul ei, pe Wei Bo, dar se dovedesc incapabile să ajungă la o reală profunzime a sentimentelor. Iar sentimentele umane sunt mereu influențate de relația complexă ce se stabilește între trecut și prezent pe parcursul romanului, aspectul acesta devenind evident dacă ținem seama de modul în care autoarea descrie spațiul citadin și mediul rural, adesea personaje revăzându-și locurile natale, prin excelență regiuni îndepărtate și respectând – deși cu mare greutate – vechile tradiții. Cu toate acestea, devine treptat evident că tot ceea ce înseamnă tradiție e prezent în existența oamenilor, dar se află, într-un fel, dedesubtul aspectelor evidente ale modernității, uneori apărând sub forma zidurilor vechi ale orașului ori canalele, invizibile, dar despre care toată lumea știe unde se află. Mai mult decât atât, noaptea pare că orașul unde se petrec toate ia o altă înfățișare, capătă noi caracteristici, iar cititorul trebuie să încerce să se orienteze încă o dată prin hățișurile acestei narațiuni arborescente, a cărei dificultate constă, nu o dată, în ambiguitatea perfect controlată prin intermediul jocului subtil al limbajul și prin sintaxa aparte folosite de autoare (bine transpuse în limba română de Luminița Bălan, în ediția apărută nu de mult la Editura Humanitas Fiction).
Autoarea își conduce cititorii pe cărări întortocheate, iar lipsa unei intrigi în sensul tradițional al termenului, ca și dificultatea de a descoperi acel punct culminant menit să explice numeroasele detalii aduse laolaltă de Can Xue determină caracterul fragmentat și uneori aparent incoerent al acestei cărți cu adevărat neobișnuite și care a provocat numeroase dezbateri și controverse printre exegeți și specialiștii în literatura Orientului. De altfel, autoarea însăși a subliniat nu o dată, în diverse interviuri, că textul ei ar putea părea prea complicat pentru unii cititori, invocând, în sprijinul propriei metode de creație, marele model kafkian, pe care l-a preluat de la începuturile sale literare și pe care a încercat să-l recontextualizeze.
Să nu uităm că, în ultimele trei decenii, Can Xue a publicat numeroase scrieri considerate de voci importante ale criticii literare a fi de esență avangardistă, propunându-și să exploreze limitele individului și noile realități ale condiției umane contemporane. Scriitura sa idiosincratică, pe care chiar ea o numește „literatură sufletească”, o recomandă drept reprezentantă de seamă a prozei experimentale, configurate asemenea unei originale anchete metafizice vizând relațiile stabilite în cadrul unor comunități umane fatalmente imperfecte. Iar în Dragostea în noul mileniu, Can Xue aduce alături povești care pe drept cuvânt au fost numite stereoscopice, punând în lumină un grup de femei care caută să se descopere și să se afirme într-o lume stranie, a realităților secrete și a secretelor, pe parcursul unei narațiuni uluitoare care se dovedește a fi ea însăși, asemenea realității în care se mișcă protagonistele, „o mare enigmă în interiorul unei alte enigme”. În prefața ediției în limba engleză a cărții, poeta Eileen Myles a descris universul evocat în roman drept lume feminină și conectată cu marile mistere universale, o lume care determină în mod definitoriu experiențele și istoriile de viață ale unor femei curajoase, uneori periculoase și cu o poftă insațiabilă de a gusta orice experiență a vieții. Tocmai de aceea, romanul se desfășoară episodic, fiecare capitol încercând să clarifice complicatele relații stabilite între personaje. Însă nimic nu este ceea ce pare a fi: prin personajele nonconformiste ale lui Can Xue și prin ignorarea convențiilor narative tradiționale, cititorul este aruncat într-un tărâm de-a dreptul suprarealist, amenințând, pe alocuri, să arunce întreaga lume în haos.
Nu întâmplător, istoriile acestor personaje feminine par absurde, de neînțeles, femeile fiind, practic, eliberate de consecințele în plan narativ ale propriilor fapte, ca și de efectele furiei ori pasiunilor care le consumă și de care sunt consumate. Fiecare protagonistă se află mereu într-o stare febrilă, parcă încercând să transfigureze aparența lumii în care trăiește sau a relațiilor cu cei din jur. De pildă, O Si se rănește intenționat la cap cu o mașină în filatura de bumbac unde lucrează, rana transformându-se ulterior într-un abis straniu, ce duce cu gândul la vechile traume suferite de personaj; Long Sixiang, al cărei nume înseamnă „dor de casă”, este bântuită de amintirea morții fiului ei și ajunge să lucreze la bordel, doar pentru a visa că înjunghie un client care se dovedește a fi ea însăși; Xiao Yuan, o femeie care poate controla undele radio cu puterea gândurilor sale, fuge în comitatul Nest din deșertul Gobi în căutarea ierburilor cu puteri miraculoase. Fiecare își caută glasul propriu și puterea de a-l afirma, în mijlocul unei lumi prea puțin dispuse să le asculte, o lume ce stă parcă mereu sub semnul unui imens gol spiritual, semn al haosului citadin și al falselor și superficialelor relații sociale. Iar uneori, deloc întâmplător în acest context, personajele pot dispărea pe neașteptate, sau se pot angaja în călătorii periculoase – fie în munți, fie înspre un univers subteran. Long Sixiang, descoperă un sat misterios, o lume a peșterilor situată chiar sub casa iubitului ei, și se gândește să se mute acolo pentru a scăpa de toate problemele cu care se confruntă.
De aceea, s-a afirmat nu o dată că romanul acesta ar fi construit pe baza unui tip aparte de logică onirică exhaustivă: oamenii se află mereu în pericol de a-și pierde conștiința sau amintirile, prinși cum sunt între somn și veghe, invadați de amintiri despre fantome, spirite și morți vii care par a nu ține seama de vreo graniță. Iar permanentul murmur al vocilor – șoapte, conversații, contradicții, bârfe, ghicitori sau chiar conspirații – te poate face, ca cititor, să pierzi din vedere paginile de remarcabilă satiră și de mare poezie ale acestui text. Pe de altă parte, peisajele onirice ale lui Can Xue sunt cu adevărat convingătoare, putând fi puse alături de cele mai reușite fragmente ale lui Bruno Schulz, Italo Calvino sau chiar Jorge Luis Borges, cu precizarea importantă că domeniul mitic al scriitoarei chineze se instalează într-un teritoriu ce pare a fi explorat, acum, pentru prima dată. Știința, timpul și geografia devin, în Dragostea în noul mileniu, distorsionate și maleabile, iar cartea pare că se concentrează doar asupra propriilor dimensiuni incongruente. Orașul chinez fără nume unde au loc acțiunile relatate pare atât contemporan, cât și în mod profund primordial, iar clădirile, deși mereu pe punctul de a fi demolate, ascund structuri străvechi care se prăbușesc literalmente, însă întotdeauna abia după ce sunt revelate marile adevăruri ale unor comunități stranii.
În acest fel, narațiunea lui Can Xue reușește să evite clișeele ficțiunii experimentale postmoderne, creând o estetică proprie, concisă și lucidă, deopotrivă simbolică și ironică ori profund spirituală. Cu repetiții ciudate, o sintaxă stranie și având adesea ritmuri disonante, fraza dă senzația, uneori, că se construiește singură, iar stratificarea hipnotică a limbajului romanesc e excelent deprinsă de la marii maeștri. Asemenea lui Gertrude Stein, Can Xue stabilește relații complexe între obiecte și oameni, pentru a atrage atenția asupra realităților mereu ascunse sub masca artificialității sociale. Iar asemenea lui Gaskell ori Flaubert, scriitoarea impune o filozofie proprie, vizând îndrăznețul demers de a explora până la capăt sufletul omenesc, chiar dacă e pe deplin conștientă că unele dintre marile paradoxuri vor rămâne de-a pururi nedezlegate.
În unele interviuri pe care le-a acordat, Can Xue a afirmat că toate cărțile ei sunt autobiografice, într-o mai mare sau mai mică măsură. Creațiile sale anterioare au tratat, de altfel, destul de explicit spectrul amenințător al istoriei chineze recente, autoarea inspirându-se în mod direct din amintirile persecuțiilor trăite chiar de familia sa în lagărele de muncă forțată de la periferia orașului Changsha, la mijlocul anilor ‘50. Scriitoarea a fost adesea considerată a face parte din generația avangardiștilor chinezi (afirmată după 1980), alături de Ge Fei, Ma Yuan, Yu Hua și Su Tong, dar stilul ei a evoluat constant, punând la încercare chiar limitele și posibilitățile ficțiunii, exact în măsura în care romanele ei au explorat obsesiv ruptura dintre individ și societate. Descrisă uneori drept o adevărată iconoclastă, incapabilă de compromisuri, Can Xue pare mereu decisă să aducă la suprafață secretele cele mai adânci ale oamenilor din jur – deopotrivă ale personajelor pe care le creează. Astfel că „noul mileniu” nu înseamnă neapărat perioada de după anul 2001, căci pentru ea timpul funcționează diferit, iar legile universului, deși par cunoscute, se dovedesc a fi, întotdeauna, altfel și altele. La fel ca dragostea, de altfel.
Can Xue, Dragostea în noul mileniu. Traducere de Luminița Bălan, Bucureşti, Editura Humanitas Fiction, 2025