ești fericită, liuba?
chiar și-o trapă dacă te-ajută să ieși prin tavan
rămâne martoră a curajului de-a evada din închisorile inocenței
spune liuba pe zoom
monitorul se cuplează la fața ei gravă
proiectând o imagine a distanței mascate
liuba/ liuba
unde s-a dus vremea când așteptam în ploaie
să ne vină rândul la covrigii cu sare
convinși că nu răcim noi dintr-atâta
vremea aceea când cobora fulgerul de sub nori
și ziceam că e coada cometei norocoase
pe care vom călători împreună/ de la chișinău
la bucurești
cu zdob și zdub și advahov pe bancheta din spate
trebuia doar să mai creștem puțin să nu ne scape
volanul din mâini
și am crescut/ liuba
tu în ochii mei
eu
în grădina cu bălării din spatele casei
nu ți-ar veni să crezi
cum înfloresc unele asemenea florilor adevărate
se-așază fluturi colorați pe ele
și emană un parfum narcotic
privindu-le
visez că stai înfășurată în jurul vreunei tulpine fragile
așteptând să te culeg
dar tu ai în față amfitrionul ordinii mondiale
metropolitan public square
să-ți spun drept
noua cetățenie americană
îți vine ca un fulgarin de-al lui tac-tu
chiar dacă nu recunoști/ intră frigul
pe dedesubt
pentru tine patria s-a mutat pe altă hartă
în unghi ascuțit
mă-nțeapă de câte ori te caut
așa cum înțeapă o albină lăsând în carne
și puțin din veninul ei
poate că mai târziu o să-mi facă bine
dar pe moment doare-al dracu
ești fericită, liuba?
atât mi-a mai rămas de la tine, tată
fotografia cu bocancii în care-ai făcut cotul Donului/ rezistând
să nu-i mănânci/ de foame
când te-ai întors acasă ai desprins cu zgomot
din grinda putrezită a memoriei
secera și ciocanul
le-ai zvârlit asemenea unor bobârnace
direct în burdihanele fabricilor de ceață
primind pentru asta 20 de ani la Canal
eu
cetățenie de orfan
să fii cuminte mi-ai spus la plecare
și s-o asculți pe mă-ta
n-am ascultat-o
am ascultat în schimb Europa liberă
acopeream astfel play back-ul local patriotic
acum când mă uit în oglindă
sunt mai bătrân decât tine
și mai naiv
nu te gândi c-am lăsat timpul gol
sau c-am dormit sub țipătul străzii
m-am strecurat prin inflația nopții
în minte cu imaginea bocancilor tăi
jupuiți
voiam să prind chiar și cel din urmă răsărit
soarele meu se făcuse însă un titirez zglobiu
îmi aluneca pe sub nori
și nu l-am prins
ce să-ți mai spun
lumea în care mă mișc e un robot cu circuite
încurcate și borne fragile
Pokrovsk Donbas Harcov Zaporojie
avem atâtea canale diferite de ceea ce știi tu
unde ne săpăm unii pe alții
azi
a nins mai mult decât ieri și mai puțin decât în copilărie
iernile vin de sus
de foarte sus
acolo apa se face zăpadă cum se face vinul
cântec de pahar
mi-am pregătit ghetele și paltonul
voi bea vin fiert
să-mi cânte gura când îți vorbesc
tu să-mi dai din prăjitura ta cu mere
să amețim împreună
de la mirosul de scorțișoară
când se va lăsa frigul să mă chemi să-ți fac patul
să oprim alarma
lumina și trecutul
dacă uit rugăciunea să te faci tu
un dumnezeu mic
și să-mi oferi din prezentul nostru
nu cât ți-aș cere ci cât ai de dat
mâine e o zi pentru care n-am rezervat
un loc în față
n-am chemat preoții s-o sfințească
nu i-am plătit chiria
orele cad cu țipăt de corbi de parcă ar fi
bocitoare de carnaval
între tine și tine stă o femeie cu ochii închiși
poate nu vrea să te vadă sau așa este ea
oarbă din naștere
de ce trebuie să-i porți umbrele
când ninge atât de calm și în casă
eu ți-am făcut patul
am oprit alarma și trecutul
te rog să mă ierți
pentru superficialitate
pentru zilele în care boala ți-a ros liniștea cu ferocitate
până la os pâna la cuiul care ne-a separat universul
aș vrea să mă scufund sub o piele mai albă
să mă dau cu parfumul tău preferat
să privesc în oglindă și să te văd pe tine
să-ți văd fața care n-a avut nevoie de creme
cu privirea unde ți s-au înecat corăbiile
pe care le-aș fi tras la mal dacă
n-aș fi fost mereu prea grăbită
am devenit între timp mascota
unui alt copil
îmi îngrop obrajii în perna ta
mă probez în rochiile tale
ieftine
duminica
am poftă de gogoși cu iaurt
nimeni nu le face cum le făceai tu
acum
niște străine s-au mutat în ființa mea
unele sunt măritate altele
nu
unele sunt divorțate
văduve / ori pur și simplu
fete bătrâne
lumea lor
strânsă în cleștele memoriei
stă chircită în mine
cum am stat eu cândva
în culcușul cald al burții tale
să vorbim
despre zile când liniștea era atât de joasă încât
o atingeam cu pielea
ne înfășuram în ea ca într-o haină impermeabilă și ne permiteam
luxul de a visa că orașul are toate străzile drepte
trenurile nu întârzie boala
și-a făcut alte planuri din care
am fost excluși pentru totdeauna
despre zile când cererile în căsătorie se scriau pe nisip
vântul nu avea atâta putere să le șteargă până se lăsa
întunericul
din partea opusă a trotuarului cineva făcea semn să traversez
că tocmai s-a îndrăgostit iremediabil și trebuie
să fim împreună la un film cu bruce willis pentru a împărți pe din două
cavalerismul american
să vorbim și despre zile grele de renaștere
ce anotimp ce spațiu
când țipătul s-a oprit între pereții acestui spital ca între fălcile unui rinocer
să vorbim despre prezentul pitit între flacoane blistere și buze arse
(întreabă acum de bruce willis)
rămâi cu mine să vorbim despre viață
sunt rezidenta maniaco-depresivă din salonul 7 o periferie/ unde
moliile umblă prin minte cum umblă somnambulii pe acoperișuri
antrenați de imaginea lunii
când se-ngroașă linia orizontului asemenea unui compus chimic
și mila seamănă cu o fântână în care mă privesc/ chiar dacă
imaginea din adâncuri e a unui străin
rămâi lângă mine când nu mai sunt eu și confruntarea te sperie
timpul meu își roade marginile
nu mai e mult