Există teama de foaie (pânză) albă a pictorilor și teama scriitorilor să nu rateze prima frază care trebuie să sune desăvârșit și o ultimă pagină ca un gong final cu rezonanțe divine ce-și caută drumul spre inimile cititorilor. Există și horror vacui (lat.) sau kenophobia (gr.), putem observa, spre exemplu, în vechea artă indiană, cum detaliile umplu, irespirabil, tot spațiul. În aceste temeri și spaime găsim o adevărată concepție despre lume și viață, ritualuri apotropaice, neliniștea că ceva important a rămas nereprezentat, necuprins în universul finit al operei, ca și cum timpul nemilos e și un critic de artă sau un negustor zgârcit ce oferă artistului foarte puțin spațiu în care să se desfășoare.
Călătorim. Aeroportul elegant ne întâmpină cu aromă de cafea și cu mirosul împletit al diferitelor parfumuri din magazinele Duty Free, ca un fel de fără îndatoriri și ne invită să pășim nu doar într-un alt oraș ci într-o altă stare. Primim cu bucurie și cu o oarecare oboseală, în funcție de orele de zbor, cu spatele drept sau ușor încovoiat, aceste semne de bunăvoință ale orașului în care abia am sosit. Urbea, mai ales dacă e sezon cald, continuă încântătoarea ospitalitate cu arome de trandafiri sau portocal și note sofisticate de Eau de Cologne. În dreptul unor magazine sunt montate difuzoare de parfum pentru a atrage clienții. Cum s-ar spune, ne lăsăm duși de nas. Aromele contemporane conduc povestea spre un alt tărâm, acolo unde savorile, nuanțele vin din livezi, din grădini, busuiocul, cimbrișorul, portocalii, piersicile, menta, din epiderma tăbăcită a canapelelor vechi sau din pielea fină a pantofilor din piele nubuck.
Eleganța schimbă discret starea. Parfumul teilor sau al florilor de câmp răsărite spontan într-un parc citadin. Vara putem da jos straturile grele de pe inimi ca să ne bucurăm de albul de bumbac sau de in al zilelor. Pe foaia albă a dimineților de vară reușim mai ușor să schițăm câte un zâmbet răcoros, să privim cu lejeritate la zarea ca se va încinge spre demonul amiezii. Să facem față mai ales senzației de neputință, de încâlceală, de plictiseală, de acedie.
Acedia, așa cum o întâlnim în textele ce se referă la viața duhovnicească, este o formă de epuizare fizică și psihică, „molima ce bântuie întru amiază” (Psalmul 90). Această stare greu de suportat, o variantă a unui iad interior, se manifestă și prin consumarea timpului cu gânduri și acțiuni la întâmplare, alese cu indiferență. În vremurile de acum ar putea lua și forma impulsului greu de reprimat, ca un dicteu automat, de a privi imaginile ce se succedă pe rețelele de socializare. Ducând tot la o formă de acedie, de golire de conținut bun, de cedare a voinței, din teama de plictiseală (!), un tobogan al unei repetitivități nocive. A nu te mai putea opune. A face lucruri anoste din teama de a nu te plictisi, un paradox al zilei. În limba greacă cuvântul (akēdeia) înseamnă literalmente lipsă de grijă, neglijență. Izvorâtă, poate, și dintr-o lipsă de iubire, pentru sine, pentru ceilalți.
Scriitorul francez George Bernanos (1888-1948) spunea: „Ma paroisse est dévorée par l’ennui”, acestea fiind cuvintele ce deschid romanul său Journal d’un curé de campagne. Plictiseala abisală devorează carnea omului. Iar în Monsieur Ouine: „…il n’y a pas de malheur des hommes, monsieur l’abbé, il y a l’ennui. Personne n’a jamais partagé l’ennui de l’homme et néanmoins gardé son âme. L’ennui de l’homme vient à bout de tout, monsieur abbé, il amollira la terre”. Pare zugrăvit un final ca o apocalipsă afânată, înmuiată de atâta plictiseală care se scurge în univers ca un râu fleșcăit plin de sticle de plastic, carcase de telefoane și mâluri pestilențiale.
Cum am ajuns de la parfumurile suave la noroaiele urât mirositoare? Uneori ar putea fi chiar fațete ale aceleiași realități, în cazul în care omul nu este onest și face din această neputință un instrument al unui succes efemer. În epoca noastră, cea în care totul se accelerează și noutatea moare în clipa apariției ei, plictiseala devine un mecanism dinamic al disoluției. Un fel de non-acedie. Ca să nu ne plictisim ajungem să facem, cu o frecvență mare, acțiuni lipsite de sens, acțiuni care par a duce undeva dar se învârt în jurul propriului ax, consumând energia și dând impresia (un fel de ca și cum) că s-a realizat ceva important, un succes, o consolidare a identității. A ceea ce credem că reprezintă identitatea. Ce era considerat în alte vremuri a fi un neajuns, cum ar fi mediocritatea ca rezultat al delăsării și lipsei dorinței de a învăța, comoditatea excesivă, necultivarea virtuților clasice, lipsa răbdării și a stăruinței în a face bine, indiferența, comunicarea cu orice preț și oriunde a tuturor nemulțumirilor, devine, printr-o răsucire și un salt iscusit, gândire pozitivă, incluziune, corectitudine, egalitate de toate felurile, exprimarea sinelui egoist ca formă de eliberare.
Se poate merge și mai departe spre cuvântul Evangheliei: „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Matei 5,37). Avem de-a face acum, în lumea de azi, cu un teritoriu în care interpretările fluide, să ne amintim aici de societatea lichidă descrisă de Zygmunt Bauman, apetitul pentru interschimbabil dus până la instaurarea confuziei, adăugarea de virtuți aleatorii în funcție de interes, justificarea oricărei acțiuni, ocultarea scopului, par uneori a duce și către personalități amorfe cu coloane vertebrale moi, ce susțin nu corpul ci starea de perpetuă nesiguranță și anxietate. Valorile sunt inversate, nestatornicia e prezentată ca libertate, progresul este și dinamica cu care ne adaptăm lăsând în urmă fără scrupule, fără remușcări, lucrurile sau oamenii în care am crezut odinioară.
Mai păstrăm firul elegant tors al unei vieți cu stil într-o lume a imediatului, a consumului? Sigur că e posibil iar asta poate începe chiar cu încercarea unui parfum care schimbă starea sau care prelungește o dispoziție bună, ori ne scoate dintr-o hipotonie mentală. Cum ar arăta un parfum fabricat doar din arome extrase din Grădina Raiului?
Pentru a putea combina noul cu vechiul într-un mod fertil e important să înțelegem și dinamica pieței așa cum o pricep și cei din Gen Z. Lumea celor din mijlocul societății, dacă am putea spune așa, cei care sunt tineri (în mod natural și nu supra întineriți) acum și care au alte obiceiuri de consum bazate pe un alt fel de a recepta lumea. Să privim un pic și spre cohortele demografice ale istoriei recente, (anii pot diferi ușor în funcție de sursele găsite): Generația X (1965-1979/80), Generația Y (milenialii) (1981-1994/6), Generația Z (1997-2012), Generația Alpha (2012-2024), urmând Generația Beta (2025-2039). Înghesuite, aceste generații parcă sfidează teama de vid, frica de a lăsa goluri în seriile existenței, printr-un impuls total erotic al unei înmulțiri exponențiale. Porunca biblică „creșteți și vă înmulțiți” încă dă roade, inundând mica planetă cu valurile noilor generații.
Interesantă denumirea Generația Alpha, prima literă din alfabet părând a indica o schimbare, o eră al cărei parfum abia putem să îl intuim. Așa cum cei care erau născuți înainte de anul 1 î.Hr, sub cerul unui panteon al zeilor, nu aveau cum să adulmece toate aromele noii lumi care irumpea. Misterioasa și dătătoarea de speranță lume creștină. Cum se vor împleti de acum încolo generațiile, tradițiile, inovațiile? Vom vedea.
Să ne bucurăm de parfumul îndelung al verii, de prezența generoasă a acestui anotimp, ca o pauză ritmică pe calea vieții, la fel și de noapte, darul aducător de odihnă, fără de care nu am putea continua lupta cu efemerul.