Djamal Mahmoud (n. 1962, Siria) este medic psihiatru și poet stabilit în Stockholm. Membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia. Debutează în 1995 cu volumul DECE (Daco-Press). A publicat Pe muchiile cercului (Brumar, 2010), Albe & Reci (Vinea, 2010, cu prefață de Șerban Foarță) și culegerea în limba franceză Le Berger des rochers (Clapas, Franța, 2010), în traducerea Nicolei Pottier. A publicat haiku-uri în cadrul Societății Române de Haiku și al World Haiku Association (Tokyo). Poezia sa a apărut în revistele Tribuna, Argeș, Hyperion, Vatra Veche, Oglinda literară, Litere, Banchetul, Actualitatea literară, într-un jurnal israelian ș.a.. A fost inclusă în antologii din România și străinătate. Despre opera sa au scris Alex Ștefănescu, Șerban Foarță, Octavian Soviany, Gheorghe Grigurcu, Paul Gorban, Nicolae Tzone și alții. Volumul Delirium va apărea anul acesta la Editura Vinea.
PRIZONIERUL
iau un cuțit
și-mi tai foamea.
o haină atârnată de perete ca o aripă
își caută trupul cald.
stau la geam privind în gol –
un bărbat intră în curtea vecină strigând:
vine inamicul,
au ajuns tancurile pe malul celălalt al Eufratului.
tata rostește cu o falsă liniște:
stați cuminți, copii, și mâncați.
mama își mușcă buzele
uitându-se la noi.
oamenii s-au adăpostit
la umbra unui zid.
geamurile caselor
și farurile mașinilor
vopsite în verde.
bărbații în magazine
cu radiourile în mâini
numără avioanele căzute.
tace toată lumea –
se anunță ceva important:
un prizonier evreu
va fi dat în direct la televizor deseară.
ne așezăm în fața televizorului.
pentru prima dată vedem un evreu –
era un om care semăna cu noi,
doar că era ușor speriat.
cobor în gară,
intru în lactobar,
mă așez la masa unui coleg.
Mahmoud din Siria.
Solomon din Israel.
mâncăm în tăcere,
ne ridicăm
și plecăm grăbiți
în direcții diferite.
străzile sunt atât de albe –
ninge de câteva zile încontinuu.
acum,
în casa noastră
unde tata, de multă vreme,
nu mai ia masa cu noi –
un măslin a rodit
și doi brazi înalți.
deasupra,
păsările se grupează în stoluri.
vine toamna.
DINAINTEA ALFABETULUI
se moare, se plânge,
se mănâncă –
o singură gură.
apele scriu.
zilele trec
purtând sentințele.
Tigru și Eufrat,
doi ochi fără somn,
deschiși
dinaintea alfabetului.
unul a învățat carnea
să asculte.
celălalt a dus mai departe
ce nu avea nume.
între ei
o tăcere transmisibilă.
osul execută.
timpul notează
CHIBRIT
pe Liniski praspect trec femei și parade
de trupe militare
prin geam doar priviri
înălțând trotuarul
cu cioburile nemăturate.
în casa unde îmi țin sângele și prietenii
ea nu intră niciodată.
în drumul meu de întoarcere am poposit
în palma sa
în timp ce ningea peste mine
adulmecându-mă un cal rusesc
ce și-a pierdut călărețul în luptă.
azi
mort deja
am aprins un băț de chibrit
în memoria ei
și am privit în urma mea
până mi-am ars degetul arătător
CEARA
la porțile vechii moschei
vizitatorii se descalță grăbiți
în priviri o cupolă se desface
în vecinătatea altei cupole
niciun pâlpâit
copilul, cu sandalele în mână,
privește deasupra întrebând
de trotineta lui
și de soare
nouri și păsări
se întrezăresc prin geam
o lumânare cât trupul meu
se aprinde în timp ce-i ating
cu palma creștetul
tăcând
ABURI
mama
mătură prin curtea casei
ridică o vrabie moartă
din grămada de frunze
mângâindu-i aripile
mama
îmi aduce un ceai fierbinte
își trece palma
prin firele mele de păr albe
tăcând
din cană
se înălțau atâția aburi spre cer