mușamalizare emoțională
toată lumea iubește
că e roșie obsesivă precum 300 de trandafiri de la care te ia greața
sau un colier cu diamante
carevasăzică
aduce fericirea
că îi închizi rochia la spate sau că te trezești intenționat mai târziu
să se poată machia în voie
sau că strângeți skyward miles la Emirates
pentru drumuri pe care nu o să
apucați să le consumați
toată lumea iubește
nu
dragostea nu e întotdeauna ruptă din rai
bărbatul nu e un sfânt
nici femeia o curvă
fătălăul cu inima mare e sacrificat primul în caz de război
copiii cresc oricum
numa’ sănătoși să fie
cățelușul blând cu ochi umezi și inima sprintenă
sau pisicile cărora le-a fost pierdut numărul
vor fi negreșit
lozuri câștigătoare
pentru necâștigători
toată lumea iubește
pantoful cu tocul rupt e sexos
așa cum bețivul duhnește a alcool
sau poetul a singurătate
așa miroase prostul a dragoste
u n e o r i
unu’ + una = zero
era o vreme când poezia era atât de înaltă încât adăpostea oamenii de toate capriciile vremii
femeile stăteau noaptea târziu și împleteau frumos cuvinte
aprindeau felinare pe cărări pietruite cu inimi care au fost
la hotel Internațional camera 308 învățam că distanța dintre oameni nu e niciodată suficient de mare
și că patul rece e un animal cu mai mulți stăpâni
îmi repetam în gând ca o definiție a tinereții
nu mi-e frică de nimic
recele te educă
recele te poartă cu el ca un spărgător de gheață între coastele întunericului
inima nu pleacă niciodată din corp
ci se scufundă cu el
despre oamenii care te învață cum să nu mai iubești
nu se mai poate scrie nici dacă ar fierbe cerneala în stilou
precum spermatozoizii într-un adolescent
ultima funie va trage cortina
lași funia în jurul gâtului
strângi ca și cum ai suda cuvintele în poem
și de parcă viața ta ar depinde de asta
te lași văzut
apoi deschizi portiera
și cobori din Lamborghini-ul emoțional
cu frica câinelui bătut
sau a bărbatului divorțat
ce femeie frumoasă trece strada
strada inimii
strada clișeului
în care instinctul de supraviețuire pălește
Dumnezeu coboară o funie pentru fiecare
iar tu trebuie să îți spui
Ce-i în mână nu-i minciună
ultima funie va trage cortina
Alfabecedar
I.
toboganul din grădină
gol
ține brațele deschise de parcă ar avea memorie musculară
leagănul din grădină
gol
se mișcă de parcă vântul ar fi un copil cocoțat ce face voltă
când cei mari sunt la muncă
ușa descuiată
ca o grijă încă de neînțeles
II.
să știi
că poemul e o fiară flămândă care în cele din urmă își înghite stăpânul
un animal blând stă culcușit în vizuină
între părinți
respiră ușor liniștea
care nu poate fi străpunsă de nimic
III.
sunt momente când barca cu care ieși în larg începe să ia apă
și nu poți da jos pe nimeni
pentru că tu
ești cea mai mare greutate
IV.
sunt momente în care
inima e un cărbune încins
iar oamenii cu mâinile înghețate vor încerca să o țină în palme
nu de drag
ci de nevoie
atunci să știi că drumul înainte e singura alegere sigură de urmat
iar
mâna mea va fi mâna ta
și te va face mai puternică
decât un motor dependent
de combustibil
V.
uneori noaptea va fi ca o inimă care a stat și nu a mai plecat la drum
iar ziua un trup nelocuit care se trezește târziu și așteaptă doar cofeină sau tutun
atunci să dezbraci deprimeul de leopard
să stai dreaptă iar cu ochii tăi negri
să-l primești pe Dumnezeu
la masă
ca pe prietenul
care sună constant
să vadă
ce mai faci
VI.
alteori ai putea să simți că sângele a plecat din poem
de parcă i-ar fi venit vremea să se ducă să curgă în altă parte
pentru că versul e un transplant de realitate
care se mută din om
în om
în om
VII.
pe asfaltul încins un copil rupe picioarele cărăbușilor care fac întrecere
altul îi mută în siguranță
mama strigă
mâncarea e gata
fiecare are o umbră
căreia îi spune
acasă