(Fragmente dintr-un volum în pregătire)
DEPOZIT DE ORGANE
„înșiră
nesfârșite ale trupului său bogățiile
munții pleșuvi ai ficatului
trecătorile albe ale hranei
venele șuierătoare ale plămânilor
grămezile plăcute ale mușchilor
lacurile și unduirile fierii și ale sângelui
vântul rece al oaselor
trecând peste sarea amintiriiˮ
(Zbigniew Herbert: Apollo și Marsyas)
Introducere: 1,1-3
1 1 Acestea sunt cuvintele cărții pe care László,
fiul lui Lőrinc – care a fost fiul lui Dénes,
fiul lui Dániel, care a fost fiul lui Ferenc,
care a fost născutul lui Mihály – i le-a inspirat
2 fiului său, László al II-lea, în anul următor
morții sale, aici, în Ținutul Secuiesc, lângă apa
Oltului, 3 în ziua a șaptea a lunii Brumărel,
în vremea când încă bântuia în toi războiul
ruso-ucrainean.
Paradis propriu: 28,1-6
28 1 Știu că-ți sunt dator, fiule, cu o descriere exactă
a oro- și hidrografiei raiului, dar încă sunt un suflet
novice pe-aici, fii răbdător, te rog, 2 mulțumește-te,
pentru început, cu faptul că nu seamănă deloc
cu lumea de dincolo zugrăvită în romanele tale
rusești: nu are nimic de „baie comunală plină de
funingineˮ, „colț în colț cu iadulˮ, nu există nici
palate de bârne pentru bolșevici, cu stea roșie
pe acoperiș, 3 cel puțin în paradisul meu nu există
așa ceva, fiindcă grația lui Dumnezeu se arată
și în faptul că în cer fiecare are parte de găzduirea
pe care și-a imaginat-o în viață, 4 îți mai amintești,
nu-i așa, că înainte de moarte am chemat un topograf
ca să măsoare temeinic intravilanul nostru din Lueta,
spune-i maică-tii să-ți dea hârtiile, pentru că nu-i
exclus ca ambele planuri funciare să fie întru
totul identice: 5 îți vine sau nu să crezi, locuiesc
și aici, ca acasă, pe strada Scurtă, numai că pe-aici
străzile nu au, desigur, nici început, nici capăt,
6 pe această nesfârșită stradă Scurtă gonește-acum
nebunul „Kálaˮ Árpi cu o perniță sub braț.
Nebuni în cer: 29,1-5
29 1 Ce frică ți-a fost în copilărie de acest „Kálaˮ Árpi,
băiete! deși, bietul de el, doar juca șah, necontenit
juca șah, se oprea din când în când în mijlocul
străzii, apoi, imitând pașii cailor, gonea mai departe,
2 trebuie să știi, băiete, că nebunii au parte, după moarte,
de un tratament special, au toți dreptul personal
de a ajunge în paradis, căci chiar dacă au comis
teferi la cap păcate, la Dumnezeu toate păcatele
acestea ajung ad acta, 3 e aici și nebunul poet român
drag ție, Eminescu, rostește necurmat, ca un cuc,
același vers ca o mantră:
„Nu credeam să-nvăț a muri vreodatăˮ,
4 știu, băiete, că acest vers safic al lui Eminescu
este, după părerea ta, cel mai frumos din literatura
română, acum te cred, 5 nici eu n-aș fi crezut că
voi învăța să mor vreodată, și totuși, în ultimii ani
am făcut doar asta, de parcă omul ar fi într-adevăr
numai un depozit organe: doar inimă și plămâni
și rinichi și ficat…
„Umbră facem pământului…ˮ: 30,1-8
30 1 Rămânând încă o clipă la nebunul poet român:
așa-zisele suflete veterane normale s-au plictisit
de moarte de cel mai frumos vers românesc, 2 la
poliglotul Duh Sfânt au ajuns numeroase petiții
ca să vorbească cu tipul, căci a scris, cu certitudine,
și altceva, nu numai acea odă (în metru antic),
3 bietul Duh Sfânt!, ca un psiholog, a pus la bătaie
toate tertipurile, i-a recitat nebunului opera
completă a lui Eminescu, în zadar însă, 4 deși
mai are versuri cu adevărat frumoase, de pildă:
„Umbră facem pământului…ˮ,
5 mie, suflet novice în lumea de dincolo, îmi place
foarte mult versul acesta, căci încă nu m-am rupt
cu totul de pământ, 6 noroc c-am învățat în armată,
în Dobrogea, destul de bine românește, astfel că
nu trebuie să recurg la tălmăcirea Duhului Sfânt,
7 mi-or fi scăpărat ochii cu foc, pentru că Duhul Sfânt
nu-mi dă pace de-atunci ca să te conving: tradu
acest poem eminescian, pentru că această „rugăˮ
încă nu are traducere maghiară, 8 Doamne ferește
să te împovărez cu așa ceva! – mie îmi ajunge
dacă nu mă uiți, băiete.
Urcarea la cer a lui Lucian: 31,1-6
31 1 De la umbre îmi vine în minte că Domnul este
o mare molie de carte, cel puțin ca tine, băiete:
2 pe vremea Marii Reforme din Rai și Iad, Dumnezeu
a interpretat ad litteram câte o scriere a lui Lucian
depusă ca amendament de schimbare: 3 de pildă,
fragmentul care spune că-n lumea cealaltă umbra
va depune mărturie împotriva noastră! 4 Dar este
și mai palpitant paragraful în care Lucian scrie
că săracii trebuie să îndure în iad doar jumătate
din chinurile celor bogați, ba mai mult: înainte
de reluarea torturii, săracii au șansa de a-și trage
sufletul! 5 Nu vreau să suspectez pe nimeni, însă,
după mine, a fost necesar și lobby-ul Domnului
nostru Cristos ca această inițiativă „sărmanăˮ
să fie auzită! 6 Și dacă și Domnul trăiește într-o
astfel de simbioză cu Fiul, cred că înțelegi ce
mult îmi lipsești, fiule!
Traducere de Kocsis Francisko