atelier/ poezie

Poeme de MIRCEA M. POPA

Articol publicat în ediția 7-8/2026

RECOMANDARE

Nemulţumit de tine
sau de ceilalţi
să mergi la cârciumă
unde să comanzi
un pahar cu vin roşu
pe care să-l bei
dintr-o răsuflare
şi să arunci paharul
cu urme de vin
pe un perete alb
lăsând o dâră
ca de sânge

iar tu,
nemulţumit de tine
sau de ceilalţi
să începi a plânge.

UNCHIUL

Unchiul era un tip ciudat:
nu mânca roşii şi nici struguri
în schimb îi plăcea supa de roşii
şi, bineînţeles, vinul

e drept că nici eu nu mănânc
ceapă, usturoi şi praz
explicaţia constând în faptul
că nu sunt gustoase
şi au un miros insuportabil

bătrân fiind, pe unchiul
îl lăsaseră puterile
şi stând el aşa în pat
probabil din plictiseală
sau din necunoaştere de cauză
îi spune aşa, din senin, ginerelui:
„vreau acasă“
şi fiindcă insistă
ginerele, ce să facă,
îl ajută să se îmbrace
şi să meargă la maşină
şi face cu el ocolul satului
cu peste şapte sute de numere
după care íl aduce din nou acasă
şi unchiul e mulţumit:
a făcut într-un fel ocolul pământului
şi a venit din nou acasă
fiindcă aici e cel mai bine…

PEISAJ ARTIFICIAL

Cerul cu nori de motorină
se scurge parcă pe pământ,
neîmblânzitele, albele pietre,
se sparg sub suflare de vânt.

Copacii sunt siluete goale
ţintuite parcă pe loc
iar iarba – acolo unde este –
are ciudat miros de busuioc.

Mari păsări negre în goii copaci
care prevestesc moartea,
trecând pe acolo tu taci
neştiind ce-ţi mai oferă soarta.