Se apucase de scris la bătrânețe. Mă rog, „maturitate târzie”, așa obișnuia să-i spună. Prima soție murise de câțiva ani. De inimă rea, spusese, neortodox, un doctor; de pitici pe creier, își zicea el.
Plânsese după ea. O visase. Vorbea cu ea la masă.
O poreclise răutăcios, pe când era încă în viață, Iedera. Îi lipsea. Fusese prima și ultima lui dragoste. Nu-și făcea iluzii.
Așa că a început să-i vorbească. În capul lui erau două voci: una gravă – a lui și una pițigăiată – a ei. Ce melodioasă i se părea acum.
A început să aștearnă pe hârtie dialogurile, ca un fel de jurnal terapeutic. Cartea lui a fost un mare succes, dar nimeni nu știa că eroina era moartă de mult.
În fine, a găsit femeia asta foarte tânără. Cam frivolă. De la Litere. Îi citise cartea și se lipise de el la o prezentare. Îl poreclise Ernest – de fapt, Ernst, cu un „e” scurt, aproape inaudibil. I-a spus așa din prima noapte. L-a măgulit.
El îi spunea, în joacă, Helen, Jig și, de cele mai multe ori, Maria. Acesta era numele ei.
Erau în noapte, pe stradă. El își târa picioarele, unul după altul. Ploua. Se sprijinea de umărul și brațul ei drept. Aproape se împiedică.
– Au, mă strângi prea tare. Și ești greu, izbucni ea. Nu înțeleg de ce nu luăm un taxi.
– Mi-e frică să nu vărs în mașină.
Zări, la câțiva metri, o stație de autobuz și îi spuse:
– Să așteptăm acolo. Dacă se întâmplă, e mai acceptabil. La ora asta, autobuzele duc bețivii acasă.
Se opriră pe bancă. Acoperișul îi ferea de ploaie.
Ea era vizibil nervoasă, obosită și aproape panicată. Avea rimelul ușor întins sub ochi.
– Nu credeam că o să ajung aici.
El dădu din umeri. O cântări o clipă.
– Nu mi-am închipuit că așa va arăta viața mea. Speram la ceva mai comun, mai normal. Căsnicie…
El nu o mai lăsă să continue.
– Mărită-te cu mine!
Dar nu o mai privea. Se uita la asfalt.
În stație, intră un autobuz micuț. Așa sunt toate cele care circulă în miez de noapte. Nu era pe traseul lor. Rămaseră pe bancă.
– Relația noastră e un accident.
Îi atinse buzele. Nicio mișcare.
– Numai accidentele sunt interesante.
Ea râse, dar fără sunet.
– În fine, nu aș putea să-l țin. E rezultatul unei nopți de beție. Și, de două luni, trăim ca niște orbi, fără nicio grijă.
El dădu din cap.
Maria îl privi de aproape. Vorbi rar.
– Viața lui ar fi o loterie. Nu știm cât ar fi de afectat. Chiar dacă de mâine nu mai pun în gură nicio picătură.
– Dar nu o să facem asta, spuse el. Unde mai e frumusețea vieții? Sex și vodcă. Fără asta, nu văd rostul.
– Vezi? Atunci o să te distrezi singur. Și o să dormim separat.
Gândul nu-l sperie.
Iedera era deja lângă el. Aștepta răspunsul lui.
I se făcu frică.
– Ne poate spune un doctor dacă e sănătos? Sunt atâtea teste acum…
– Nu vreau să port în pântec pe cineva cu șanse mici.
Autobuzul intră în stație. Se ridicară cu greu.
Ea îl ținea de brațul stâng. În dreapta simțea o rezistență, ca și cum ar fi tras după el ceva invizibil. Își strânse degetele.
Urcă scările aproape în genunchi. Se opri o clipă, cu mâna întinsă înapoi.
– Hai, îi șopti.
Șoferul îi urmări în oglindă. Nu spuse nimic.
Se așezară cu greu. El ocupă două locuri, apoi se strânse, ca să-i facă loc. Se dezechilibră și se sprijini de spătarul din față.
– Crezi că o să mai am putere să te duc?
Inspiră adânc.
– O să te las acolo. Să verși. Să zaci.
Expiră șuierat.
– Nu pentru că nu mi-ar mai păsa. Deși… poate și asta.
Îl privi.
– N-o să mai pot.
El își frecă tâmplele.
– Îmi iau o pungă. Pot să urc în taxi.
– Ha-ha. Ai rezolvat momentul. Dar o să vină și zile mai negre.
Zâmbi. Sau i se păru.
– Dacă tot te-ai trezit, gândește-te mai departe. Să zicem că se naște sănătos. Crește frumos.
– Îl pot învăța multe. Să scrie. Să viseze. Să iubească.
– Ai o imagine foarte frumoasă despre tine.
O mână i se așeză pe umăr. Nu întoarse capul.
– Pot să fiu și realistă, continuă vocea. Visez că îi fac majoratul.
Rămase o clipă în așteptare.
– Tu unde vei fi?
Nu răspunse. Se întoarse spre geam. Reflexia îi arătă alt chip.
– O să fiu acolo. Cu voi. Cu un pahar de vodcă.
– Ești mai cinic decât mine.
Făcu o pauză.
– Îți spun eu: vei fi mort. Sau într-un azil.
Își îngroșă vocea.
– Și eu o să duc tot.
Autobuzul frână scurt. Se clătină și întinse din nou mâna, căutând echilibrul.
Ajunseră.
Coborî singur.
Nu-și mai amintea exact cum ajunsese în pat.
Își aruncase hainele și se băgase sub pătură.
Ea era acolo.
Îi întorsese spatele și adormise imediat.
O dezveli puțin, să-i mai privească o dată trupul. Îi atinse sânul.
– Jig, îmi placi foarte mult.
Sânul era brun și ferm. Palma i se opri acolo.
Clipi.
Patul era gol.
Rămase cu mâna suspendată, apoi o trase încet spre el.
Avu brusc o viziune.
– Pielea mea e prea palidă. Prea zbârcită.
Se răsuci.
În locul ei, perna.
O trase mai aproape. Îi potrivi colțul sub bărbie.
– Jig…
Se opri.
Zâmbi ușor.
– Poți să dispari.
Întoarse capul spre partea cealaltă.
– Iedera e cu mine.