Cumpăna la Cotroceni

Născut la Piteşti, în 7 mai 1886, într-o familie germană, pictorul Rudolf Schweitzer-Cumpăna reprezintă una din marile direcții de afirmare în clasicismul artei plastice româneşti. Pentru valoarea şi semnificația operei sale, nu numai în spațiul românesc, dar şi în cel universal, aniversarea a 125 de ani de la naşterea pictorului (dublat de un desenator sensibil şi un acuarelist desăvârşit) este înscrisă în calendarul UNESCO. Muzeul Național Cotroceni – în parteneriat cu Societatea Colecționarilor de Artă din România şi în colaborare cu Muzeul Județean Argeş-Galeria de Artă Rudolf Schweitzer-Cumpăna – Piteşti, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Național Brukenthal – Sibiu, Complexul Muzeal Național Moldova – Iaşi (Muzeul de Artă) – a organizat în Spațiile Medievale o expoziție retrospectivă aproape completă dedicată celebrului pictor. Intitulată Rudolf Schweitzer-Cumpăna la 125 de ani, ea a făcut parte din proiectul Cotroceni XX, legat de aniversarea a douăzeci de ani de existență a Muzeului Național deschis în perimetrul Palatului Cotroceni, proiect în cadrul căruia au mai fost aniversați până acum alți doi titani ai picturii româneşti: Theodor Aman şi Iosif Iser. Revenind la Schweitzer-Cumpăna, la vârsta de 18 ani (în 1904), tânărul Rudolf este trimis de către părinți să studieze la Berlin, unde a urmat cursurile Academiei Regale de Arte Frumoase, pe care le-a absolvit în 1909 şi unde a studiat pictura cu Adolf Schlabitz, Erich Hancke şi Arhur Kampf. Interesant este că, în ciuda fondului său aperceptiv impus de, să le zicem aşa, coincidențele timpului (de pildă, apropierea de expresionismul german sau contactul nemijlocit cu impresionismul şi mişcarea Secession, al cărei prim lider a fost Gustav Klimt), după studii, întors în țara sa de baştină, Rudolf Schweitzer-Cumpăna a valorificat de-a lungul întregii sale opere şi – lucru demn de reținut, într-o manieră spectaculoasă şi fără inhibiții, ba chiar încărcată de patos – influențele etnografiei româneşti. O adevărată monografie vizuală a satului este alcătuită de tablourile sale, în care apar țăranul român şi viața lui, cu toate obicieurile, apoi peisaje, naturi statice, portrete de oameni simpli, în special țăranii din Cumpăna şi Arefu (Argeş) sau din locurile pe unde artistul a călătorit, în căutarea altor frumuseți ale acestor plaiuri. Cele 120 de lucrări ale lui Schweitzer-Cumpăna expuse până de curând la Muzeul Național Cotroceni, ofertă plină de generozitate din patrimoniul aflat în posesia multor colecționari şi a muzeelor din țară – lucrări care acoperă aproape întreaga sa biografie spirituală, de la studiile de tinerețe la cele aparținând ultimei părți a creației – au însemnat nu numai un gest reuşit de recuperare a clasicismului plasticii româneşti (pe nedrept ignorat în contextul actual de avânt demolator al artei moderne!), dar şi o aducere aminte pioasă pentru un spirit. Un spirit care, chiar dacă nu s-a numit Ionescu sau Popescu, a avut, prin interesul artistic şi iubirea necondiționată pentru spațiul său originar, un weltanschauung poate chiar mai autentic decât al multora dintre cei a căror inimă pretind cu emfază ridicolă că palpită pur româneşte. Dincolo de aşezarea sa în istoria picturii naționale româneşti, mai sus sau mai jos față de nu ştiu cine, Rudolf Schweitzer-Cumpăna ne ține tuturor o delicată, intimă şi profundă lecție despre exemplaritatea morală. Care, altminteri, dacă stăm şi judecăm bine, e foarte necesară în zilele noastre.