LOVIT DE NULITATE

Văsălie Copârşeu era un băiat modest, dar teribil de talentat în meseria pentru care nu se poate spune că optase. I-o aleseseră bunii săi părinți. Era frizer şi coafor. Visul lui fusese să ajungă un intelectual ca vecinul lor care, pe timp de vară, stătea ceasuri întregi cu ochii la stele, iar ziua citea cărți de astrologie şi asculta cu evlavie la toate posturile de televiziune orice emisiune ce privea această ştiință ocultă, cum numea el ocupația sa de bază de a privi nopți la rând stelele şi luna. Văsălie Copârşeu era impresionat încă de pe vremea când făcea ucenicie în arta frizeriei şi a coafurii de vocabularul bogat în cuvinte rare ale vecinului Hârdău. Aşa cum, mai târziu, când va ajunge om politic, va folosi cu plăcere cuvântul fortuit, pe care l-a auzit din gura unor parlamentari în expresii ca „a fost alungat fortuit din propria casă” sau „a fost dus fortuit la puşcărie”, cu aceeaşi plăcere asculta expresii ca „planete în conjuncție”, „planete personale şi transpersonale”, „astrologie karmică”, „reîncarnări succesive”, „pătrarul şi sextilul lunii” şi câte şi mai câte ieşeau din gura vecinului Hârdău. Era fascinat de ele şi obsedat de ideea să ajungă şi el un intelectual capabil să învețe şi să rostească în public asemenea vorbe savante. Dar soarta jucăuşă n-a vrut ca Văsălie Copârşeu să ajungă astrolog, ci i-a rezervat o misiune mult mai însemnată în vremelnica lui şedere pe Pământ.
Văsălie era un băiat fercheş cu un păr şi o mustăcioară corbii. Provenea de pe meleaguri maramureşene şi nu e deloc clar de ce a trebuit să ajungă tocmai în capitala țării pentru a practica o meserie atât de banală, atât de neintelectuală, contrară tuturor viselor sale din adolescență. Dar meseria asta avea şi un avantaj: în timp ce coafa vreo fetişcană drăgălaşă, gândul o apuca pe cărări metafizice, se închipuia alergând pe Calea Lactee sau dispunând de puteri paranormale, medita la viețile sale anterioare, la reîncarnările succesive prin care trecuse, dar mai ales se vedea plimbându-se de mână pe o pajişte înverzită şi sărutându-se cu clienta sa. Cum se născuse în zodia Taurului şi, după cum citise într-o carte de astrologie natală, credea cu tărie că misiunea lui pe Pământ stătea sub semnul verbului a poseda. Mai citise cum că acei născuți în această zodie se distingeau printr-o mare senzualitate, printr-o activitate hormonală intensă, adevăr confirmat şi de faptul că în timp ce îşi plimba mâna prin părul mătăsos al tinerei sale cliente, simțea o poftă nestăpânită să o posede. Noaptea o avea în vise halucinante. O visa ca pe o Virgo, adică una născută în zodia Fecioarei şi o credea chiar fecioară, iar pe sine se vedea ca primul bărbat care o perfora. În fiecare noapte perfora câte o fecioară, iar dimineața cearceaful lui era mototlit şi plin de pete.
Dar, cum nu se putea încurca cu propriile sale cliente, femei sau fete care, oricum, îl priveau de sus, în zilele libere frecventa o discotecă şi un bar de noapte. Acolo a întâlnit-o. Nu era chiar fecioară, cum avea să constate cu regret cât de curând, dar avea o altă calitate: era nepoată de general de la Interne. Se născuse în zodia Balanței şi cu toate că celor născuți în această zodie astrologii le prezic o stare de echilibru, Olimpia Brânză era perfect dezechilibrată. În timp ce dansau făcea mişcări dintre cele mai trăznite, se dădea peste cap, umbla în mâini, purta pantaloni de dimie, arareori se spăla pe corp, pe dinți niciodată, duhnea a usturoi şi a ceapă, fiind o naturistă convinsă. În seara când s-au cunoscut, apucase să se spele chiar şi pe dinți, nu duhnea a usturoi, dimpotrivă, mirosea plăcut a parfum de zambile. În zilele următoare, când a început să-şi dea în petic, aflase deja că e nepoată de general şi din clipa aceea duhoarea de usturoi nu l-a mai deranjat. Era o fată nostimă, blondă platinată, cu ochi căprui şi, când ajungeau în apartamentul ei, umplea cada, se dezbrăca şi îl invita pe frizerul Văsălie, despre care habar nu avea că era frizer şi după ce a aflat puțin i-a păsat, să facă amor în apă, spunând că trebuie să se mulțumească cu amor în cadă, în lipsa unei piscine, dar că unchiulețul, generalul de la Interne, o avea în vedere să-i facă rost de o vilă cu piscină, că generalul nu avea copii şi că tocmai de-aia o iubea ca pe propria lui fiică. Olimpia nu-i spunea însă că generalul o mai iubea şi altfel şi că adesea făceau dragoste în aceeaşi cadă în care se tăvălea cu Văsălie. Generalul nu putea fi acuzat de pedofilie, Olimpia trecând bine pragul celor optsprezece ani; şi nici măcar de incest, nepoata fiind fiica sorei sale vitrege.
De când o cunoştea pe Olimpia, cearşaful lui era dimineața la sculare tot atât de curat şi neşifonat ca seara înainte de culcare.
Idila şi feluritele satisfacții au durat cam o jumătate de an, cealaltă jumătate fiind foarte agitată. Într-una din zile, generalul, sosit pe neaşteptate, a găsit în baie un halat ce nu-i aparținea şi o cravată cu picățele cum nu purta nici când umbla în civil. În vizită la nepoată nu venea decât în civil, ca să nu-l recunoască vecinii. Din acelaşi motiv, refuza orice invitație la emisiuni televizate, deşi era ispitit şi el ca oricare alt demnitar să devină vedetă şi să ajungă să intre în vederile celor care produceau emisiunea „Zodia VIP”. Dar cum şi el era tot Taur senzual, mai tare decât orice îşi dorea să posede femeile. Şi nu se mulțumea numai cu nepoata, era flămând ca un militar în termen, închis în cazarmă vreme de un an de zile, fără o zi de permisie. Descoperind acele obiecte ale unui bărbat străin, Taurul, îngrozitor de gelos, aşa cum scria în horoscopul său, s-a înfuriat atât de tare, că primul lui gând a fost să o sugrume cu cravata cu picățele şi poate ar fi şi făcut-o, dacă n-ar fi avut grad de general şi nu şi-ar fi amintit de veniturile ce (de)curgeau din acest grad. Dar mai era ceva care îl împiedeca să dea frâu liber pornirii sale criminale, ceva de care era încredințat că numai el şi nepoata ştiau. Generalul de poliție se înşela însă. Cu doar câtea zile înainte, Văsălie Copârşeu găsise întâmplător sub pat o bacnotă de una sută mărci germane. O întrebase pe Olimpia de unde o are, iar ea îi răspunsese în doru lelii, râzând viclean, că probabil o pierduse vreun alt bărbat care fusese în vizită la ea. Frizerul Taur s-a înfuriat cumplit şi între ei a avut atunci următorul schimb de amabilități:
– Trebuie să înțeleg, începe el politicos, că te mai culci şi cu alți bărbați?
– Da, îi răspunde ea, fâțâindu-se ca o fetiță răsfățată.
– În acest caz, pot să-ți spun curvă?
– Poți, dacă te lasă inima...
– Cum adică dacă mă lasă inima? Eşti o curvă sadea şi încă una din alea care se culcă cu străinii pe mărci. De unde să ştiu eu că nu te-ai tăvălit pe marginea şoselei cu vreun şofer turc şi nu ai luat de la el vreo boală, că, după cum te porți, eşti cam sifilitică.
– Zi-mi cum vrei, dar numai sifilitică să nu mă faci, sunt cea mai curată fetiță din câte ai avut tu, nu am nici SIDA, iar tu eşti un copil rău care vrei să mă necăjeşti, zice ea sărutându-l şi, luându-l de mână, îl conduce spre un loc din bucătărie unde se afla o cutie metalică. Descuie cutia cu o cheie ascunsă într-un colț al bufetului şi în fața lui Văsălie Copârşeu s-au deschis dintr-odată porțile împărăției cereşti. A văzut atâtea bacnote străine, cum numai în filme cu bandiți îi fusese dat să vadă.
– De unde ai tu atâta bănet, fato? Doar nu te vei fi culcat cu un regiment de şoferi turci...
– De unde? De la general, de la unchiulețul meu drag!
– Şi de unde are generalul atâția bani străini? Că, după câte ştiu, generalii nu sunt plătiți nici cu mărci, nici cu dolari...
La întrebarea lui nu ştia ce să-i răspundă. Era doar o gâsculiță care ştia doar să se distreze pe banii generalului. Abia acum înțelegea Văsălie de unde avea bani să se îmbrace, să plătească amândorura intrarea la discotecă şi băutura la bar...
Dar ea, privindu-l galeş şi strângându-l tare de braț, zice:
– Banii ăştia sunt pentru noi, puişor drag. Cu ei o să fugim în Brazilia sau în orice altă țară vei voi tu, dacă în Brazilia nu-ți place. Eu însă țin foarte mult să ajung acolo, ca să dansez samba la festivalul de la Rio de Janeiro. Poate mă filmează şi pe mine cineva în timp ce dansez şi, în felul ăsta, să mă transmită la televizor, să fiu văzută de vreun boss de la Hollywood şi să ajung o stea a micului şi marelui ecran...
Altfel de gânduri îl băteau şi pe general după ce descoperise prezența unui alt bărbat în viața, dar, mai ales, în apartamentul nepoatei. Gândea că nebuna, zvăpăiata, e în stare să-l jefuiască pentru cine ştie ce tinerel cu mucii la gură. Era îngrijorat, pentru că valuta obținută pe căi ilicite nu putea să o ia de aici şi să o ducă acasă la el. Nevasta nu avea habar de existența comorii, iar, la un eventual denunț, primul loc unde ar fi cotrobăit poliția se înțelege că ar fi fost casa lui. De aceea, neştiind pe moment ce să facă, a început să țipe ca un nebun la Olimpia:
– Spune-mi, târfă, pe cine ai adus în casă?
– Pe nimeni, îi răspunde ea pe tonul cel mai nevinovat. Apoi, obrăznicindu-se, pe un ton înțepat: Şi, mă rog, de ce mă faci târfă? Nu înțeleg ce ți-a venit.
Generalul Taur îi arată halatul.
– Ăsta al cui este? Să nu-mi spui că este al unui verişor pe care nu-l ai sau că a venit o vecină să facă baie la tine îmbrăcată în halatul soțului!
– Aici ai nimerit-o. Chestia cu vecina e adevărată, se agață Olimpia Balanță de ipoteza ironică a generalului Taur.
– Vezi cât eşti de tâmpită? zice Taurul, scoate cravata cu picățele şi i-o flutură pe la nas. De asta ce mai zici?
– Păi... ezită ea o clipă, s-ar fi putut să fie în buzunarul halatului...
– Eu n-am găsit-o în buzunarul halatului, era sub perna de pe pat.
– Zău?! făcu ea pe mirata, orice este posibil. Poate am găsit-o pe jos şi în loc s-o agăț în cuier, am pus-o sub pernă, doar ştii cât de dezordonată sunt...
În fața unui polițist versat, se descurca mulțumitor. Şi, ca scena să fie completă, se porni pe un plâns cu sughițuri.
Lacrimile şi sughițurile ei nu-l impresionară prea tare, dar avură un efect liniştitor. În timp ce ea se smiorcăia, polițistul se gândea cum să dea de urma intrusului, fiindcă nu credea o iotă din gogoşile pe care i le vindea nepoata. Să pună un subaltern să-i spioneze nepoata, ar fi fost o mare imprudență. Acesta ar fi putut să afle de legăturile lui cu Olimpia şi cine ştie ce i-ar mai fi trecut atunci prin minte. Nu! Era de preferat unul din mafioții pe care îi acoperea şi care îl plăteau generos pentru serviciile sale de protector. Sigur că da! Bandiții ăştia nu l-ar fi trădat în ruptul capului pe omul care le asigura protecție, aşa credea el.
A dat, deci, uşor de urma intrusului. La început, s-a făcut foc şi pară când a aflat că e vorba de un frizer, apoi s-a liniştit crezând că e doar o toană trecătoare a trăznitei sale nepoate de soră vitregă. Dar, când s-a convins că nebuna era îndrăgostită lulea de acel amărât de frizer, a socotit că ar trebui să privească lucrurile mai realist şi să le rezolve cu binişorul. Putea oricând să-l lichideze cu ajutorul protejaților săi, dar atunci bandiții l-ar fi avut la mână şi l-ar fi şantajat. Nu, nu asta era calea de urmat. Mai bine o împărțeau pe Olimpia, şi aşa o nesătulă, căreia singur şi la vârsta lui îi putea face față cu mare greutate. De multe ori, înainte de a o vizita înfuleca un castron întreg de salată de țelină, iar după ce a apărut miraculoasa pastilă verde, se trata aproape zilnic cu câte una. În definitiv, îi erau de folos şi în relațiile cu nevasta, care era fericită ori de câte ori îl vedea seara înainte de culcare înghițind câte o viagra. Ba, de uita cumva, îi atrăgea ea atenția să ia hapul dătător de atâtea satisfacții şi aducător de pace în familie.
După o consfătuire în trei, în care generalul Taur a vrut să se asigure de trăinicia sentimentelor dintre Balanță şi frizerul Taur, a decis că un aşa băiat talentat ar fi păcat să trăiască toată viața în anonimatul unei frizerii de cartier. I-a făcut rost de un post de frizer la o şcoală de subofițeri de poliție, unde, în afara unei remunerații consistente, se putea bucura de favorurile unei femei iubărețe. Băiatul era al dracului de chipeş şi ar fi fost un adevărat miracol ca maiorul Crina Boldici, comandantul unității, să nu se îndrăgostească mortal de el. Calculele lui erau, se înțelege, perfide ca ale unui polițist autentic şi cu experiență cum era el. Socotea că în acest fel îl va îndepărta pe frumosul frizer atât de Olimpia, cât şi, mai ales, de comoara lui secretă.
De aici încolo însă, situația i-a cam scăpat de sub control, cum se zice. Maiorul Crina Boldici s-a amorezat într-adevăr de frizerul cu mustăcioară corbie, aşa cum prevăzuse, dar acesta era complet străin de faptul că maiorul se afla într-un grad de rudenie apropiată cu un alt comandant, mai mare, general şef la Serviciul de Pază şi Protecție, la celebrul SPP. Şi, din frizer la şcoala de subofițeri, Văsălie Copârşeu a ajuns fuga-fuguța frizer la preşedinția Republicii, mai întâi la corpul de gardă, apoi tot fuga-fuguța frizer şi coafor prezidențial. Începea să fie mândru că trăia şi muncea în preajma unor persoane atât de importante, cele mai importante din țară. Un orgoliu nemăsurat a pus stăpânire pe frizerul Taur: de ce să nu fie şi el o persoană tot atât de importantă ca şi cei pentru care lucra, pe care îi friza şi îi coafa? Întrebarea asta nu-i dădea pace nici noaptea în somn, uneori se visa chiar preşedinte de Republică. Dimineața, când se trezea, devenea mai realist şi îşi zicea că aşa ceva nu se poate, dar măcar funcția de preşedinte al unui consiliu de administrație nu i-ar sta deloc rău, nici cea de primar chiar într-un oraş pârlit de provincie. Dar, cum la funcția de preşedinți ai consiliilor de administrație se buluceau prea mulți, iar alegerile locale urmau să aibă loc abia peste doi ani, aşa se socoti că de s-ar elibera un loc de membru al vreunui consiliu local, acel loc i s-ar cuveni lui. A vorbit despre asta cu generalul Taur, unchiul Olimpiei. Cu el rămăsese în relații de amiciție, împărțind-o din când în când frățeşte pe nepoata, în baia Olimpiei atârnând de vreo câteva luni încoace două halate bărbăteşti, unul de culoarea prazului, celălalt de culoarea ridichii. După sfatul de taină dintre cei doi Tauri, un consilier de la primărie a fost împuşcat în plină zi în fața locuinței sale, asasinul a dispărut iute de la locul faptei, cele câteva persoane, care treceau tocmai în momentul acela pe acolo, declarau că nu au văzut şi nu au auzit absolut nimic, de unde, polițiştii generalului Taur au tras concluzia că ucigaşul era un individ invizibil coborât din cer pe un OZN şi că a tras cu o armă de foc cu amortizor. Cu acest raport, s-a încheiat ancheta în cazul consilierului de la primăria Capitalei. Dar locul consilierului mort urma să fie ocupat de candidatul de pe lista aceluiaşi partid situat, conform numărului de voturi, imediat după răposatul consilier şi, mare surpriză! pe lista partidului figura un anume Văsălie Copârşeu. Generalul l-a chemat la el şi i-a spus că acum făcea parte dintr-un anume partid, cum a ajuns acolo el nu trebuia să-şi frământe zadarnic creierii, ca nu care cumva să-i apară fire albe în părul şi în mustăcioara corbie. Bineînțeles că persoana îndreptățită, adică cea care se afla imediat după răposatul consilier, de care îl despărțiseră doar câteva sute de nenorocite de voturi, aştepta cu nerăbdare când o să dea boala sau chiar moartea în colegul său de partid şi, aflând că locul ce i se cuvenea conform legii electorale fusese făcut cadou unui necunoscut, s-a dus cu scandal la conducerea partidului. Acolo, i s-a vorbit de rațiuni superioare de partid şi de stat, că, dacă nu s-ar fi făcut mişcarea asta, un altul, din alt partid, ar fi ocupat locul rămas vacant. În fine, afacerea a fost cocoloşită la sânul cald al partidului.
Din clipa când s-a văzut tolănit în fotoliul de la primărie, în cursul lungilor şi plicticoaselor şedințe unde se vorbeau vorbe din care el nu pricepea nimic, Văsălie se visa deputat. Funcția de consiler nu-i mai ajungea. Despre dorința lui de a fi în Parlamentul României i-a vorbit generalului unchi odată când stăteau la taifas, dinaintea unui pahar cu bere, în apartamentul Olimpiei. Generalul i-a zis că se poate aranja, gândind că nu i-ar strica nici lui să aibă un protector în parlament. E altceva să te ştie lumea protejat de un parlamentar.
Curând s-a produs un accident înfiorător pe o şosea supraaglomerată. În accident şi-a pierdut viața un deputat cu întreaga familie. Nici în acest caz, brigada de polițişti numită de general n-a putut să stabilească împrejurările şi cauzele care au dus la groaznicul eveniment rutier, aşa cum eufemistic numeşte poliția dezastrele ce se produc pe minunatele noastre şosele. Din acea clipă, s-a eliberat un loc în parlamentul țării pentru...Văsălie Copârşeu. Imediat după deputatul răposat, potrivit numărului de voturi obținute, venea un altul, un anume Ghiță Putinei, care nu s-a lăsat convins de cei din conducerea partidului că la miljoc ar fi mari rațiuni de partid şi de stat, a făcut tărăboi, a întrebat cine este acest Copârşeu, care, în limba literară, înseamnă sicriu şi a acuzat pe conducătorii partidului că vor să înmormânteze partidul într-un obiect cu denumire regională. Şi, neştiind încotro să o apuce, s-a adresat în disperare celei de-a patra puteri în stat, presei, care s-a aruncat cu pasiune asupra subiectului, numit în unele ziare „Cazul Copârşeu”, iar în altele „Moartea parlamentului zis Copârşeu” sau „Un sicriu în parlamentul țării”. Omul politic frustrat de locul ce i s-ar fi cuvenit, conform normelor în vigoare la acea dată, şi-a dat demisia din partid în semn de protest şi, urmat de alți nemulțumiți, a creat o nouă formațiune politică, după care, mai toți analiştii au început să deplângă fărâmițarea vieții noastre politice şi plângeau atât de amarnic, încât toate gazetele erau năclăite de lacrimile lor. Cazul parlamentarului ajuns în mod fraudulos în înaltul for legislativ începea să fie dat uitării.
În timp ce viața politică trecea prin grave frământări din pricina lui, Văsălie îşi vedea liniştit de treburile sale, venea tacticos la şedințele parlamentului, pregătind în taină un discurs care urma, după părerea sa, să lase cu gurile căscate pe toți colegii din înaltul for legiuitor, dacă nu cumva aceştia aveau în clipele solemnului discurs alte ocupații ca, de pildă, să citească ziarele în care erau elogiați, să vorbească pe telefonul mobil pentru a-şi aranja diversele afaceri, să tragă un puişor de somn după o noapte de petrecere la o nuntă unde fuseseră naşi, să stea lângă o sticlă de coca-cola la bar etc. Şi, când textul discursului a fost gata, deputatul Copârşeu a rugat pe preşedintele camerei să oblige pe toți deputații să fie în sală, să le atragă atenția să nu mai citească ziarele, să nu mai vorbească pe mobil, în caz contrar, vor pierde ocazia de a auzi ce n-au mai auzit. A mai cerut ca discursul lui să fie televizat, cerere pusă la vot şi respinsă, deoarece nimeni nu ştia şi nici nu voia să ştie ce dorea să le comunice acest Văsălie Coşciug, cum îl porecliseră. Furios că nu se dă curs cererii sale, le-a spus pe un ton de vizionar, amenințător, că vor regreta votul lor negativ, că lumea întreagă ar trebui să fie numai ochi şi urechi, fiindcă ne aşteaptă prăpădul, poate chiar sfârşitul lumii. În luna lui mai, şapte planete se vor alinia, e un fapt astronomic dovedit, iar astrologii, printre care mă număr şi eu, zicea, prezic că astfel de efemeride exercită o influență nefastă asupra maselor şi că s-ar putea repeta evenimentele din iarna lui 1989. Propun, declama el patetic, să ne facem bagajele şi să fugim cu toții cât nu e prea târziu în pustiu, eventual în Sahara, unde să nu avem sub noi decât nisipul, şi nu o gloată de indivizi inconştienți care se lasă uşor influențați de evenimente cosmice ciclice. Vă dați seama unde am ajunge, dacă am rămâne aici? La fiecare aliniere de planete, am avea câte o răzmeriță şi câțiva dintre noi, în primul rând fruntaşii noştri, ar fi împuşcați la Târgovişte sau în alt loc.
La auzul acestor avertismente, unii deputați şi-au scuipat în sân ca la vederea lui Ucigă-l Toaca, alții şi-au făcut cruce, cei mai mulți, cărora nu le cădea deloc bine să audă că ar fi cazul să se refugieze într-un pustiu, strigau, e nebun, un idiot, o nulitate a ajuns să ne învețe ce ne aşteaptă în viitor. Un deputat mai voinic, cu statură şi umeri de halterofil, s-a urcat pe fotoliu, a urlat să se facă linişte şi, după ce în sală a încetat vacarmul a rostit cu o voce răguşită: „Vorbitorul e lovit de nulitate!”. Nimeni nu a râs, dimpotrivă, au început să scandeze în cor: „E lovit de nulitate! E lovit de nulitate!”. Nu se afla nimeni în sală care să îndrepte lucrurile.
Consecințele discursului „astrologic” ținut de Văsălie au fost imediate. Generalul Taur a făcut infarct şi s-a prăpădit, lăsându-şi nevasta singură să trăiască doar dintr-un ajutor social. Putea fi văzută zilnic la cantina săracilor. Bandiții pe care îi protejase generalul au considerat că e dreptul lor să-şi recupereze „comisioanele” şi, ştiind unde se află depuse acestea, au dat năvală în apartamentul Olimpiei, dar acolo n-au găsit nici comoara, nici pe proprietar. După un zbor lung cam de treisprezece ore, Olimpia şi comoara de mărci şi dolari coborau pe mult visatul aeroport din Rio de Janeiro. Din Brazilia, i-a trimis lui Văsălie Copârşeu, pe adresa Parlamentului României, o scrisorică într-un plic parfumat, în care îi scria: „Vino repede, puişor scump, aici e de tine, aici meseria de frizer e căutată, mai ales în preajma celebrului Festival de la Rio. Lasă deputăția şi politica, că turbații ăia or să te sfârtece şi vino cât mai repede! Te aştept cu o inimă caldă, braziliană.”
Numai că scrisoarea n-a mai nimerit în mâinile adresantului. De câteva zile, Văsălie Copârşeu absenta la citirea catalogului cu parlamentari. Zadarnic îl căuta cu privirile preşedintele Camerei, disperat că la următoarea votare a legii cu privire la protecția câinilor vagabonzi s-ar putea să nu întrunească cvorumul necesar. După o vreme, l-au găsit în apele dulci-mlăştinoase ale Dâmboviței. Zăcuse acolo cam multişor, dar criminaliştii au stabilit că n-a fost vorba de sinucidere, nici de moarte prin înecare, ci că o mână criminală îl pocnise în moalele capului şi, de la lovitura la cap, i s-a tras moartea. De gâtul răposatului deputat atârna o tăbliță pe care scria cu vopsea roşie: „Aşa vor păți toți cei care ascund comoara generalului.” Mister mare! Mare mister! Cine putea să fie acel general şi ce comoară ascundea? Şi de ce tocmai deputatul Copârşeu ascundea comoara unui general? După avertismentul de pe tăbliță, însemna că mai erau şi alte persoane interesate să ascundă presupusa comoară. Cine însă erau acele persoane? Erau întrebări care nu şi-au găsit multă vreme răspuns. Un criminalist cu scaun la cap şi-a făcut socoteala că un general nu putea aduna comori decât într-un singur fel: prin corupție. Şi nu putea fi decât un general de poliție, doar unul din ăştia se putea înhăita cu tot felul de pungaşi şi de hoți la drumul mare; un general de armată, oricâte gâşte, rațe, găini şi peşte ar fi primit de la familiile răcanilor, ca să le mute odraslele în alte garnizoane, n-ar fi făcut din asta avere, necum o comoară. La vremea când se petreceau aceste evenimente, încă nu se ştia de marile afaceri cu vânzări de armament în care erau implicați chiar şi generali de armată sau neamurile lor. Şi gândul l-a dus în chipul cel mai logic pe criminalist să se întrebe ce putea să fie cu acel infarct al generalului de poliție Icsulescu, exact după discursul „astrologic” al deputatului Copârşeu. Nu cumva acel general de poliție era posesorul comorii? A apelat la serviciile unui informator infiltrat în una din bandele de hoți şi şantajişti şi a aflat cum, după moartea generalului, care le fusese protector, au încercat să-şi recupereze banii, că de ce, ziceau ei să rămână cui nu merita, şi cum în apartamentul din strada Portocalei, unde ştiau că era ascunsă comoara, la a doua descindere, nu l-au găsit decât pe Copârşeu, l-au umflat şi l-au torturat ca să mărturisească, până ce omul şi-a dat duhul.
Aşa s-a sfârşit omul care, potrivit zodiilor, urma să posede tot ce-şi putea dori, dezonorat de persoane care nu aveau habar de astrologie, descalificat ca om politic de expresia „lovit de nulitate”, pe care el, atunci când a fost rostită în parlament, n-a înțeles-o, dar căreia i-a găsit o explicație într-o gazetă plină de răutăți la adresa lui, unde a putut citi, „ca să fie şi pe înțelesul deputatului Văsălie Copârşeu că lovit de nulitate înseamnă, popular vorbind, unul lovit cu leuca”... De unde, se poate vedea care era nivelul de pregătire juridică al jurnalistului, cam acelaşi cu al reprezentanților națiunii din onorata Cameră. Dacă ar fi fost în viață şi s-ar fi găsit vreun jurist care să-i deschidă ochii, Văsălie ar fi putut să-i facă proces de calomnie incultului gazetar, pentru aluzii şi insinuări infamante la adresa capacităților sale intelectuale.