Aniversare
Nicolae Stoie
ANDREI CODRESCU – 65
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 2011
A te încumeta (fie şi observând că, aproape incredibil, cel de al 13-lea lustru dă o anume rotunjime vieții sale) să-l raportezi pe Andrei Codrescu, numit, cândva, printr-o inpirată parafrază veşnic tânăr şi liber (Andrei Bodiu: Evadarea din vid, „Paralela 45”, 2008, pag.24), echivalează – dintru început – cu asumarea unei erori, cum doar o didacticistă aproximare ar fi, în cele din urmă, şi încercarea de a-i atribui apartenența la o anume literatură, câtă vreme autorul Geniului involuntar în bocancii Americii (carte ce ar merita şi ea tradusă în româneşte) pare a fi de părere că scriitorul nu aparține decât propriei literaturi pe care o inventează şi o scrie pentru a o nega. Dar „paradoxului codrescian” nu i se poate pune punct niciodată, căci permanenta pendulare a autorului între realitate şi ficțiune, o anume criză a identității ca şi, probabil, orgoliul conştiinței de sine, bine mascat de permanentul apel la ironie şi autoironie, apoi povara propriului succes contracarată de travesti-uri dintre cele mai neaşteptate îl conduc spre concluzia: cronologie nu prea există în cazanul unde se găteşte personalitatea unui scriitor ca în acel „melting pot” american; totul se fierbe împreună pentru a deveni altceva
Prin urmare, de aşteptat este ca urării noastre de La mulți ani !, care ar tebui să-i bată la poarta inimii pe 20 decembrie, să i se răspundă cu celebra zicere a lui Rimbaud, poetul iubit atât de mult de Andrei Codrescu, pentru nonconformismul exprimat de acela prin folosirea nonşalantă a „robinetului” propriu: Je suis un autre. O elegantă invitație de a-l căuta (mai ales că sentimentalismul ieftin nu a fost niciodată pe gustul lui Andrei Codrescu), pe destinatarul urării în altă parte. Poate în paginille unei cărții recent apărute: A Story of Sheherezade and the Arabian Entertainments (Princenton University Press, 2011), unde urmele lui ar mai putea fi încă „proaspete”. Mai mult ca sigur, însă, „ascunzătoarea” acelui „autre” este imaginarul lui Andrei Codrescu, posibil a se fi identificat cu fascinantul Ozark, o lume de la începutul lumii noi, redată în termeni ce, în mod bizar, parcă descriu un sat din Maramureşul Românesc, deşi acesta din urmă (tot mai agresat de kitsch) s-ar putea să devină doar obiect de muzeu etnografic, în timp ce Ozark-ul lui Codrescu, iată, pare a fi „încremenit” , cu toată vioiciunea şi vânzoleala lui diurnă, în textul acestui e-mail: În America Ozarkul e la țară şi băştinaşii-s țărani. Ei practică aici tot felul de meşteşuguri uitate în restul Americii-supermarket, îşi cultivă grădinile, cioplesc frumoase porți şi garduri, ştiu tâmplărie mecanică, tot felul de chestii practice şi artistice. Când vorbeşti cu ei, îți povestesc tot felul de năstruşnicii gata făcute pentru literatură. N-am fost atât de ocupat în viața mea: am un studiou unde scriu şi un atelier plin de scule tâmplăreşti (Andrei Codrescu: 28.09.2011)
Şi nu e, pare a fi fost, decât „fotografia” unei zile petrecută la „poalele” Ozark-ului.
Asemenea ei nenumărate altele vor veni. Nenumărați (aşa dorim şi noi să fie) şi anii în care Andrei Codrescu, sculptând lemnul şi cultivând vița de vie, dar şi căutându-se pe sine, va adăuga impresionantei sale bibliografii de autor (de până acum) încă o carte şi încă o carte, mereu încă o carte… În biografia sa, în jurul său, în lume, există destule năstruşnicii gata făcute pentru literatură.
Prin urmare, de aşteptat este ca urării noastre de La mulți ani !, care ar tebui să-i bată la poarta inimii pe 20 decembrie, să i se răspundă cu celebra zicere a lui Rimbaud, poetul iubit atât de mult de Andrei Codrescu, pentru nonconformismul exprimat de acela prin folosirea nonşalantă a „robinetului” propriu: Je suis un autre. O elegantă invitație de a-l căuta (mai ales că sentimentalismul ieftin nu a fost niciodată pe gustul lui Andrei Codrescu), pe destinatarul urării în altă parte. Poate în paginille unei cărții recent apărute: A Story of Sheherezade and the Arabian Entertainments (Princenton University Press, 2011), unde urmele lui ar mai putea fi încă „proaspete”. Mai mult ca sigur, însă, „ascunzătoarea” acelui „autre” este imaginarul lui Andrei Codrescu, posibil a se fi identificat cu fascinantul Ozark, o lume de la începutul lumii noi, redată în termeni ce, în mod bizar, parcă descriu un sat din Maramureşul Românesc, deşi acesta din urmă (tot mai agresat de kitsch) s-ar putea să devină doar obiect de muzeu etnografic, în timp ce Ozark-ul lui Codrescu, iată, pare a fi „încremenit” , cu toată vioiciunea şi vânzoleala lui diurnă, în textul acestui e-mail: În America Ozarkul e la țară şi băştinaşii-s țărani. Ei practică aici tot felul de meşteşuguri uitate în restul Americii-supermarket, îşi cultivă grădinile, cioplesc frumoase porți şi garduri, ştiu tâmplărie mecanică, tot felul de chestii practice şi artistice. Când vorbeşti cu ei, îți povestesc tot felul de năstruşnicii gata făcute pentru literatură. N-am fost atât de ocupat în viața mea: am un studiou unde scriu şi un atelier plin de scule tâmplăreşti (Andrei Codrescu: 28.09.2011)
Şi nu e, pare a fi fost, decât „fotografia” unei zile petrecută la „poalele” Ozark-ului.
Asemenea ei nenumărate altele vor veni. Nenumărați (aşa dorim şi noi să fie) şi anii în care Andrei Codrescu, sculptând lemnul şi cultivând vița de vie, dar şi căutându-se pe sine, va adăuga impresionantei sale bibliografii de autor (de până acum) încă o carte şi încă o carte, mereu încă o carte… În biografia sa, în jurul său, în lume, există destule năstruşnicii gata făcute pentru literatură.