Premiul Fitzgerald pe Rivieră.

Pentru că domnul Francis Scott Fitzgerald a mas aici, pentru prima oară în 1925, la vila St. Louis din Juan-les-Pins (ce avea să-i devină al doilea domiciliu!), unde a trăit împreună cu Zelda o poveste de dragoste fabuloasă, scandaloasă şi fără de sfârşit; pentru că în The Great Gatsby şi Tender in the Night se simte parfumul extravagant de pe La Rivière (se pare, de pildă, că modelul pentru hotelul în care locuia Gatsby era Cap-Eden Roc, astăzi aceeaşi résidence exclusivistă, un melting pot în care se vântură miliardari, vedete de cinema, nouveaux-riches şi pensionari de lux!); pentru că pictorul Nicolas de Staël, bunicul Mariannei Estène-Chauvin (o să aflați imediat cine este doamna!), a fost prieten la toartă cu Scott şi i-a avut pe scriitorul american şi pe soția lui drept oaspeți de seamă; pentru că, lângă La Pinède, faimoasa rezervație de pini, Villa Saint-Louis, în care trăgeau de fiecare dată Fitzgeralzii, a devenit mai târziu, păstrând negreşit acelaşi stil autentic Art Déco, hotelul numit Belles Rives; pentru că doamna Marianne Estène-Chauvin este nu numai nepoata lui Nicolas de Staël, prietenul de boemă şi spirit al lui Francis Scott Fitzgerald, dar şi proprietara hotelului acesta, pe care l-a moştenit şi unde, în memoria romancierului, a amenajat un „salon-pianobar Fitz-gerald” (atmosferă, pian, cocktailuri, mobilier, tablouri, lămpi şi „avoir l’air d’avoir l’air!”, vorba amicului Jacques Brel!), precum şi preşedinte al Academiei Francis Scott Fitzgerald precum şi, în fine, pentru că fiecare emblemă, fiecare efigie se autentifică, la un moment dat, printr-un impuls care face ca arta să interfereze cu banii – doamna despre care fu vorba mai sus a instituit Premiul Fitzgerald pentru proză. Internațional. O nuvelă care să reflecte eleganța, spiritul, gustul şi stilul de viață al romancierului american, figură legendară a „generației pierdute”. În valoare de 5.000 de euro, el pare mai mult o inițiativă frumoasă, decât un mijloc de îmbogățire (se poate scăpa de bani mintenaş, de-un „paregzamplu”, la acelaşi Cap-Eden Roc, hotelul miliardarilor, unde un apartament pe noapte e 4.600 de euro!). De asemenea, câştigătorul beneficiază de un sejur la Hotelul Belles Rives, la etajul trei, în chiar fosta cameră a lui Scott Fitzgerald, unde va fi „înveselit” toată noaptea de o orchestră de jazz cu dedicație, aşa cum însuşi romancierul şi-a imaginat odată că poate pune capăt unei dispute pe care, după o noapte agitată, o avusese cu soția sa, Zelda. Juriul acestei prime ediții a fost compus din: Daphné de Caunes, Marie Dominique Lelièvre, François Armanet, Frédéric Beigbeder, Christophe Ono di Biot, Adélaïde de Clermont Tonnerre, Eric Neuhoff şi Bertrand de Saint Vincent. Cei cinci nominalizați au fost: Thibault de Montaigu, cu „Les Grandes gestes de la nuit”, Simonetta Gregio, cu „L’Odeur du figuier”, Jean Marc Roberts, cu „François-Marie”, Naomie Alderman, cu „Mauvais genre” şi Jonathan Dee, cu „Les Privilèges”. Juriul a decis prin vot secret (cu 6 la 2) ca premiul să-i fie acordat americanului Jonathan Dee, care scrie la New York Time Magazine, Harper’s şi Paris Review. Autorului, venit special de la New York, i-a fost înmânat premiul şi placheta de ceramică învelită în foiță de aur, realizată de artistul vaullaurian Claude Aïello. Până la urmă, morala care s-ar desprinde este că nu atât banii contează, cât semnificațiile. Mai ales când e vorba de un gest. Precum cinstirea memoriei unui mare scriitor american, undeva, departe de America. Domnul Francis Scott Fitzgerald este omagiat acum în a doua lui casă. Fără să vrem (oare?!), ne-am adus aminte de „O, noi, scottfitzgeraldienii”. Un fals editorial de cinema, semnat de Radu Cosaşu, despre sfâşietoarea nuvelă a lui Scott, „The Crack-Up” (Fisura, scrisă în 1945). Şi, fireşte, ca tot românul, ne-am emoționat. Ce să-i faci, neam de emoționați!