Cistelecan-60

Sub acest generic, sec-reflectorizant, ca un indicator de trafic rutier descoperit, nesperat, la ceas de noapte, pe un drum fără repere stabile şi orizont de rulare cât de cât cert – la orizontul deliricii mă refer –, revista Discobolul, nr. 10-11-12-2011, invită câțiva dintre redactori şi colaboratori să-şi exprime gândurile despre “echinoxistul dintotdeauna sceptic-zâmbitor” aflat, în noiembrie trecut, în situația de lepădare ne/silită a prefixului cinquagenar. Rezultă, cum s-ar spune, un portret alcisian de etapă, din unghiuri şi lumini diferite, complex, sofisticat, cât se poate de viu, de valabil. Ideea ce străbate întreg dosarul discobolic e că ne aflăm în fața unui autor dedicat şi temeinic, cu operă critică nu atât întinsă, cât stilată, marcată, şi, ca profesor universitar şi amic literar, cu o carismă inconfundabi-lă, trasă dintr-o inteligență scăpărătoa-re, cu “zâmbet postmodern”.
Deschiderea „festivității” provocate de Aurel Pantea, fără surle şi trâmbițe, şi de care sărbătoritul oricum n-avea habar, aparține discretului profesor/ mentor echinoxist Ion Pop, martor şi girant al debutului lui Al. Cistelecan ca… poet. Cum scria Cis, la 19 ani, poezie? Azi nu surprinde pe nimeni să afle că Texte-le junelui alumn erau „versuri de foarte bună ținută, undeva în «siajul» lui Mircea Ivănescu”. Ratarea poetului de „siaj” a dat un Critic rafinat şi puternic –, creator de laborator şi limbaj analitic proprii –, descris exact de „lansatorul“ său astfel: „Al. Cistelecan a fost, de la începuturile sale «cronicăreşti », un mare amator de şlefuiri ale limbajului comentator, țintind mereu spre embleme şi spre efigii. A şi reuşit, reuşeşte şi acum, fiindcă este printre puținii autori actuali de «metaliteratură » ale cărui… texte să poată fi gustate cumva în ele însele, pentru frumusețea şi calitatea stilistică a expresiei şi atingerea unui nivel ca şi aforistic al formulării. Un discurs, s-ar zice, îndrăgostit, ce ne face adesea să bănuim că dragostea față de poemele comentate e mult depăşită de un soi de narcisism, de o întoarcere spre sine amoroasă: de aici grija aproape pedantă pentru expresia memorabilă, în stare să concentreze tot ce alți confrați desfăşoară pe pagini întregi de comentarii incolore. (…) Subtil distilată, expresia critică are grijă mereu să păstreze distanțe care-i măsoară libertatea de mişcare, spațiul de manevră regizorală a frazei şi ideii.” Şi tot, în baza aceleiaşi maxime empatii/comprehensibilități originare, acelaşi Ion Pop: „În calitatea sa de comentator foarte prezent în paginile unor reviste de prim-plan în cultura română contemporană, Al. Cistelecan a dat până acum un număr de cărți importante, situabile în marea tradiție a criticii noastre foiletonistice moderne. Adunate sub coperte de carte, acestea alcătuiesc deja un dosar semnificativ pentru evoluția poeziei (mai ales) din ultimele decenii la noi, căci clasamentele propuse periodic de critic contează cu adevărat pentru stabilirea ierarhiilor momentului, cam prea adesea tulburate de imixtiuni extraliterare.”
Celelalte contribuții la „portretul” alcisian, abordări cu tot atâtea deschideri fertil-luminatoare, ce merită atenția oricărui aplicat cercetător, sunt semnate, în ordine, de Eugen Simion, Gheorghe Grigurcu, Mircea A. Diaconu, Marius Miheț, Nicolae Oprea, Iulian Boldea, Daniel Cristea-Enache, Bogdan Crețu, Dorin Ştefănescu, Paul Cernat, Ioan Moldovan, Radu Mareş, Nicolae Prelipceanu, Ion Brad, Vasile Dan, Adrian Popescu, Cristina Timar, Eugeniu Nistor, Kocsis Francisko, Mircea Stâncel, Aurel Pantea.