Miscellanea
Nicolae Stoie
Adaosuri la un "portet comercial" semnat de Vakulovski
Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2/2012
Dintre încercările portretistice (despre autor s-au mai exprimat favorabil, de-a lungul timpului: Eugen Simion, Ioana Pârvulescu, Ioan Bogdan Lefter, Horia Gârbea, Dumitru Micu, Ruxandra Ivăncescu ş.a.) câte i-au fost schițate până acum lui Daniel Pişcu, cuvintele puse cap la cap (Pe Daniel Pişcu toți îl cunosc ca pe un important poet lunedist, cu voce inconfundabilă, lucru destul de greu de realizat printre tiparele lipicioase ale optzeciştilor. Ca poet, Pişcu pe toți i-a înnebunit cu interminabilele jocuri de cuvinte, cu „războiul rimelor”, cu absurdul cotidian – stupiditatea căruia – a cotidianului, evident – te amuză şi dă, oarecum, un sens existenței, altfel banale… Dacă – Daniel Pişcu, n.n. – ar fi fost adolescent în anii ’90, am fi avut un hip-hop-er de calibrul lui Cheloo sau Vexxatu) de Alexandru Vakulovski mi se par a reprezenta CUI-ul (Codul Unic de Înregistrare Fiscală) perfect… Daniel Pişcu, însă, ca profesionist al driblării tiparelor, imprevizibil prin chiar titlurile cărților publicate (Scrisorile de-acasă – 1995; Game / poeme de după eclipsă sau Cel mai mare roman al tuturor timpurilor – 2002; A venit un iepuraş / Azi Iisus a înviat! – 2003 ş.a.m.d., spre a cita doar câteva) se numără printre fericiții autori înzestrați cu harul de a-şi ține cititorii în permanentă stare de perplexitate: ei observă, de fiecare dată, că tacâmurulie (chiar şi cele din aur sau argint sau mai ales acelea) uzitate la disecarea şi devorarea paginilor anterioarei cărți, nu mai sunt folosibile în cazul „noii achiziții”: ele trebuie duse la ascuțit. Cartea Piața Sfatului (Bucureşti, Editura Ideea Europeană, 2011), nu face excepție. Desigur, fracturarea structurilor lexicale şi sintactice, preocuparea obsesivă pentru exploata-rea încărcăturii semantice a fonemelor , apetitul pentru ludic, formulările aforistice (Titlul poemului este un aforism, nu ?!) ş.c.l. ies la vedere şi în toate cele 54 de texte care-i alcătuiesc sumarul, dar ele nu fac lectura mai puțin dificilă, nu înlătură riscul unor derapaje de receptare, cum pot fi chiar aceste rânduri.
Titlul cărții evocă un toponim braşovean. Numai că, doar astfel „citit”, se transformă într-o capcană . Una de felul aceleia pe care „personajul autor/poet” din La librăria oraşului (pag. 36), i-o întinde unei cunoştințe întâmplătoare determinând-o, invo-luntar, să cumpere şi o plachetă de… poezie, pe lângă produsul editorial recomandat de fotografia sexi de pe copertă. Nu există în Piața Sfatului nici un text cu trimitere la istorica şi turistica locație. Consultarea etimologiei originare a cuvintelor ce-i alcătu-iesc sintagma devine unica alternativă, capabilă să releve semnificația titlului, dar şi noutatea noii cărții a lui Daniel Pişcu pentru care, de această dată, „stupiditatea cotidianului”, cu „stereotipia blocuristă” (pag. 7) cu celelalte toate ale lui devine pretextul reîntoarcerii la toate ale mele (pag. 77), structură lexicală ce ascunde „cheia” receptării corecte a „misteriosului “ (sub aspect ortografic) subtitlu: La mele . Indici ne oferă chiar Daniel Pişcu. La pag. 37 el notează: A doua zi când am aşternut pe hârtie aceste rânduri, toleranța mea proprie a găsit dacă vreți sub formă de scuză, la final de la mea (subl.ns), un proverb despre care nu ştiu dacă nu cumva îmi aparține… etc., ca – ceva mai încolo – (la pag. 41) să recurgă la o formulare asemănătoare (… o bună explicație, veridică, poate, ar da-o un haiku, un mic poem pe care nu am avut şi nu am nici acum aplecarea de a-l dezvolta… părându-mi-se suficient sieşi pentru aceasta la mea), pentru ca, apoi, în textul de la pag. 77 (inclus şi pe coperta IV) să încheie cu o revenire explicită (Tot toate ale mele – subl.ns.). Se exclude, deci, orice posibilă asociere cu titlul celebrei reviste „Mele” , a lui Ştefan Baciu, unde (preluat dintr-un dialect hawaiian), cuvântul „mele”/ (melos?!) avea înțelesul de „poezie”. Oricum asemenea speculații sunt destinate planului secund, câtă vreme tocmai acestor „toate ale”, scriitorul cel „tăcut ca o lebădă” (Scriitorul – pag.34-35) le dă forma sute(lor) de scrisori toată ziua-bună-ziua la prietenii săi, cititorii! , pe unele dintre ele înşiruindu-le sub un titlu comun: Piața Sfatului. Dacă sunt ele doar simple scrisori sau „tablete de scriitor” sau chiar poeme în proză e mai puțin important . Căci Daniel Pişcu, cu interminabilele lui jocuri de cuvinte – Papanomene (în ordine alfabetică) , pag. 17-18 – , cu războiul rimelor (cu har, sau în zadar în al Zeului dar – pag. 73), dar şi mereu însoțit de poetul cu sufletul răscolit de nostalgii convertite în meditații suave (Miezul de nucă – pag. 43) şi deconspirându-şi în „lamelele” cu tematică religioasă (noutate absolută a cărții Piața Sfatului) spiritul religios, credința în Dumnezeu (Ordinea lucrurilor, Numele, Tatăl Nostru este Totul) se află prezent, i se simte respirația în fiecare pagină. Poezia devine şi ea stăpână absolută în texte ca acesta (După ce făcu un ocol, maşina care circula cu alcool se opri/ Morala: maşina are alibi…/ După ce trase o duşcă din alcoolul special, şoferul – prin acel cordon ombilical – îşi alimentă iar, ca din puşcă, şi opac, maşina cu cognac…/ După care maşina porni./ Morala: şoferul n-are alibi…/ P.S. : Allez bien ! alibi – „Maşina care circulă cu alcool”, pag. 10) , unul dintre cele mai frumoase din Piața Sfatului, excepțional prin modul în care par a fi fost puse-n valoare toate notele particulare (uşor detectabile şi în: Uni-formele , Indicativ aproape prezent etc.) prin care se exprimă vocea inconfundabilă a lui Daniel Pişcu.
Titlul cărții evocă un toponim braşovean. Numai că, doar astfel „citit”, se transformă într-o capcană . Una de felul aceleia pe care „personajul autor/poet” din La librăria oraşului (pag. 36), i-o întinde unei cunoştințe întâmplătoare determinând-o, invo-luntar, să cumpere şi o plachetă de… poezie, pe lângă produsul editorial recomandat de fotografia sexi de pe copertă. Nu există în Piața Sfatului nici un text cu trimitere la istorica şi turistica locație. Consultarea etimologiei originare a cuvintelor ce-i alcătu-iesc sintagma devine unica alternativă, capabilă să releve semnificația titlului, dar şi noutatea noii cărții a lui Daniel Pişcu pentru care, de această dată, „stupiditatea cotidianului”, cu „stereotipia blocuristă” (pag. 7) cu celelalte toate ale lui devine pretextul reîntoarcerii la toate ale mele (pag. 77), structură lexicală ce ascunde „cheia” receptării corecte a „misteriosului “ (sub aspect ortografic) subtitlu: La mele . Indici ne oferă chiar Daniel Pişcu. La pag. 37 el notează: A doua zi când am aşternut pe hârtie aceste rânduri, toleranța mea proprie a găsit dacă vreți sub formă de scuză, la final de la mea (subl.ns), un proverb despre care nu ştiu dacă nu cumva îmi aparține… etc., ca – ceva mai încolo – (la pag. 41) să recurgă la o formulare asemănătoare (… o bună explicație, veridică, poate, ar da-o un haiku, un mic poem pe care nu am avut şi nu am nici acum aplecarea de a-l dezvolta… părându-mi-se suficient sieşi pentru aceasta la mea), pentru ca, apoi, în textul de la pag. 77 (inclus şi pe coperta IV) să încheie cu o revenire explicită (Tot toate ale mele – subl.ns.). Se exclude, deci, orice posibilă asociere cu titlul celebrei reviste „Mele” , a lui Ştefan Baciu, unde (preluat dintr-un dialect hawaiian), cuvântul „mele”/ (melos?!) avea înțelesul de „poezie”. Oricum asemenea speculații sunt destinate planului secund, câtă vreme tocmai acestor „toate ale”, scriitorul cel „tăcut ca o lebădă” (Scriitorul – pag.34-35) le dă forma sute(lor) de scrisori toată ziua-bună-ziua la prietenii săi, cititorii! , pe unele dintre ele înşiruindu-le sub un titlu comun: Piața Sfatului. Dacă sunt ele doar simple scrisori sau „tablete de scriitor” sau chiar poeme în proză e mai puțin important . Căci Daniel Pişcu, cu interminabilele lui jocuri de cuvinte – Papanomene (în ordine alfabetică) , pag. 17-18 – , cu războiul rimelor (cu har, sau în zadar în al Zeului dar – pag. 73), dar şi mereu însoțit de poetul cu sufletul răscolit de nostalgii convertite în meditații suave (Miezul de nucă – pag. 43) şi deconspirându-şi în „lamelele” cu tematică religioasă (noutate absolută a cărții Piața Sfatului) spiritul religios, credința în Dumnezeu (Ordinea lucrurilor, Numele, Tatăl Nostru este Totul) se află prezent, i se simte respirația în fiecare pagină. Poezia devine şi ea stăpână absolută în texte ca acesta (După ce făcu un ocol, maşina care circula cu alcool se opri/ Morala: maşina are alibi…/ După ce trase o duşcă din alcoolul special, şoferul – prin acel cordon ombilical – îşi alimentă iar, ca din puşcă, şi opac, maşina cu cognac…/ După care maşina porni./ Morala: şoferul n-are alibi…/ P.S. : Allez bien ! alibi – „Maşina care circulă cu alcool”, pag. 10) , unul dintre cele mai frumoase din Piața Sfatului, excepțional prin modul în care par a fi fost puse-n valoare toate notele particulare (uşor detectabile şi în: Uni-formele , Indicativ aproape prezent etc.) prin care se exprimă vocea inconfundabilă a lui Daniel Pişcu.