POEZII

Ferestrele tale albe zăbrelite

Îngerul din copilărie a murit mi-a căzut
de pe umăr şi a rămas o țară pustie au rămas
străzile în bătaia vântului de răsărit răvăşind
cutii şi cioburi bucăți de hârtie mototolite
iubirea noastră la preț redus cumpărată repede
de la supermarket ferestrele tale albe zăbrelite
ferestrele tale de termopan cumpărate cu
bani de la tata şi de la mama care în fiecare
duminică dimineața vine la tine să vadă
ce mai faci şi povestiți despre căsnicia
ta ratată despre mine despre nimicurile vieții
tale de femeie singură la o țigară duminica
dimineață în bucătărie ferestrele tale
albe zăbrelite ferestrele tale de termopan
pe lângă care am trecut şi le-am găsit închise
şi am ştiut că n-am să te mai văd niciodată
doar imaginea ta îmi va ramâne în memorie
încercând parcă să adune anii vieților
noastre distruse vieților noastre risipite soarele
luminând peretele într-o cameră goală ferestrele
tale de termopan ferestrele tale albe zăbrelite


Părintele Gheorghe Petre

Părintele Gheorghe Petre se roagă
cu credință cu frică de moarte din dorința
de viață veşnică se roagă la Isus Fiul la
Dumnezeu Tatăl la Fecioara Maria la Sfânta
Treime de două mii de ani cu câtă speranță
şi disperare ne rugăm cu toții aşteptând
a doua venire aşteptând mântuirea în fiecare
duminică se aud vocile noastre cântând
imnuri de slavă vocile noastre puternice
vocile noastre obosite şi din ce în ce mai stinse
răsună în biserică pline de speranță înecate
de disperare de două mii de ani tot aşteptând
a doua venire şi nimic nu se întâmplă până
într-o zi când vom pleca şi biserica va rămâne
pustie şi doar părintele Gheorghe Petre
se va mai ruga pentru noi până când bâtrân
şi obosit se va culca în sicriu ca într-un pat


Nenea Eugen

How do you do mă zice nenea Eugen
pentru că are o fată plecată-n America
unde nu îi place deloc să se ducă unde
a fost o singură dată şi repede s-a întors
în orăşel pentru că şi acolo sunt străzi
şi case la fel ca pe la noi până şi brazii
din fața caselor cresc la fel doar că
nu poți să vorbeşti nimic cu nimeni
pentru că-n America toți vorbesc doar
englezeşte aşa că tot mai bine-i în orăşel
mai joci o tablă cu nea Mişu mai bei o
bere cu Dobrin şi altfel trece timpul
how do you do mă zice nenea Eugen


Un chef de rockeri

Au zis hai mă cu noi la un chef de
rockeri să vezi şi tu cum ne distrăm
am cumpărat țigări au cumpărat
băutură am fost într-o cameră de bloc
am fumat şi-am băut frățeşte dintr-o
sticlă de vodcă toată noaptea am
ascultat rock and metal 4 ever rock
and metal pe perete era Marilyn
Monroe desenată de Andy Warhol
pe perete era un înger din lemn cioplit
cu briceagul toată noaptea m-am rugat
la el dar nimeni n-a fost mântuit şi
până dimineață am obosit unul câte unul
am ieşit pe uşă au rămas sunetele
chitarelor încremenite în aer scrumul
de țigară camera goală cu storurile
trase să-şi plângă singură de milă


Tatăl meu

Tatăl meu care a murit acum nouă ani
după un accident vascular prelungit
tatăl meu care fuma țigară de la țigară
şi nu îşi mai folosea mâna dreaptă suferind
cumplit că nu putea să se mai uite prin clasoare
şi să-şi aranjeze colecția filatelică marea lui
pasiune pe care atunci demult n-am înțeles-o
cu puțin timp înainte de accident l-am
întâlnit pe stradă vorbind şi gesticulând vesel
tatăl meu care mirosea a tutun şi în
sicriu atunci când m-am aplecat şi i-am pus
un timbru în buzunarul de la piept


O beție neagră

În cartierul cu blocuri murdare în cartierul
cu oameni singuri care se-mbată singuri
după ce ies din tura de noapte în fața
televizorului am băut şi eu aceeaşi băutură
ieftină cumpărată de la buticul din colț în
cartierul unde mi-a trecut tinerețea unde
cu mulți ani înainte am terminat liceul şi
mi-am făcut planuri să ajung în America
am fost şi eu unul dintre ei din cartierul cu
blocuri murdare din cartierul cu oameni
singuri care se-mbată singuri şi eu m-am
întors acasă fără vlagă de parcă toată viața
ieşise din mine după o beție neagră mi-a
fost rău a doua zi am vomitat ținându-mă
strâns de marginile veceului ca o femeie
în chinurile naşterii am avortat poemul




Monica

La natura efemeră a lucrurilor m-am gândit Monica
când am intrat în restaurant era multă lume aşezată
la mese lume veselă care mânca şi bea erau Dan
Cristi Simona Vasile Adi Cătălin tu nu erai şi Vasile
a zis o mai ții minte pe colega noastră Monica
care te-a dus atunci cu maşina a avut o tumoare
la cap şi atunci am văzut fotografia ta agățată de
perete cu colțul îndoliat la natura efemeră a lucrurilor
m-am gândit Monica când am intrat în restaurant
era multă lume aşezată la mese lume veselă care bea
şi mânca erau Dan Cristi Simona Vasile Adi Cătălin
tu nu erai Monica tu nu mai erai termenul căutat
Monica Condeci nu a fost găsit în niciun document


Visul s-a sfârşit

Astăzi cuvintele s-au terminat cum se termină
monedele pe care le arunci în cutia telefonului
convorbirea se întrerupe brusc şi se aude tonul
astăzi visul s-a sfârşit pentru noi care am vrut
să trăim liberi pentru noi care ne-am înecat în
Dunăre încercând cu disperare să ajungem pe
malul sârbesc astăzi poezia a murit aşezată
frumos în sicriu şi îmbrăcată mireasă cum
a fost îmbrăcată şi Smaranda Mariana colega
mea de clasă care s-a sinucis aruncându-se de la
etajul nouă al unui bloc de beton dintr-un cartier
muncitoresc când încercau unii să o violeze şi acum
ea mai există doar în memoria mea şi în mormântul
din micul ei sat acoperit de zăpadă astăzi cuvintele
s-au terminat poezia a murit şi visul s-a sfârşit


Doamna Fisher

Tund iarba în curtea doamnei Fisher
e cald şi soarele îmi arde puternic pielea
un ciob luceşte la colțul casei rotesc
maşina în cercuri concentrice din ce în ce
mai aproape bucăți de iarbă sar în toate
părțile şi mă gândesc la Walt Whitman
murdar de iarbă cum sunt şi obosit şi transpirat
motorul tuşeşte şi se opreşte pesemne
benzina s-a terminat şi vine doamna Fisher
şi îmi aduce o cutie de bere rece mă tai
adânc la deget când o desfac şi îmi şterg
sîngele repede pe tricou ți-e frică de moarte
puştiule văd eu zice doamna Fisher râzând


Gabriela Gabriela

A fost ziua mea de naştere
n-ai sunat n-ai venit
în parc am văzut o femeie blondă
tânără aşa cum ai fost şi tu
aşa cum n-ai să mai fi niciodată
a fost ziua mea de naştere m-am
bărbierit m-am îmbrăcat frumos
am îngrămădit pe masă o conservă
pâine roşii castraveți brânză
o sticlă de vin am desfăcut conserva
am tăiat roşiile castraveții brânza
am desfăcut sticla de vin mi-am spus
la mulți ani am mâncat singur
am băut singur a fost ziua mea
de naştere n-ai sunat n-ai venit
Gabriela Gabriela ce bărbați singuri
şi trişti umplu cârciumile seara