Antologie lirică VR
Ioan Barb
POEZII
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2012
când viața nu-i decât un mort îngropat în prezent
uneori aleargă după mine pe drum
dorul de cireşele coapte
în răcoarea pădurii
ca un câine de rasă al cărui stăpân
a plecat în călătorie
rătăceşte pe străzi printre maidanezi
şi nu-şi găseşte locul
când ajunge în lațul hingherului
ochii îi sticlesc
resping cerul
lumina se-ntoarce
în locul din care a coborât
aşa îmi îngroapă viața
fiecare gând de eliberare
la picioarele copacilor
aud carii cum rod lacome
sub coaja uscată
aştept o zi când amintirea ta
se va măcina în mii de bucăți
noaptea va presăra pe răni
această făină
chipul demultului
în robie cerul are o nuanță
necunoscută păsărilor
ca ocheadele unui mort
într-un palat fără anotimpuri
oamenii din jur
au trăit fiecare o poveste de dragoste cândva
dar nu-şi amintesc începutul sfârşitul
iubitele lor sunt ca oglinzile
fixate în pereți
răsuflarea celor de dincolo
nu le mai abureşte
apus de femeie
te privesc de parcă sunt în drum spre Roma
prin geamul pătat de muşte
seara îşi umflă cocoaşa deasupra colinelor
un zâmbet uitat îmi arde buzele
îmi aduce aminte de ceața cosită
în ochi după prima țigară
dorința se scurgea prin porii deschişi
lumina cădea de la mari înălțimi
prin cascada ferestrei
întotdeauna suna cineva la uşă
şi întârziam să murim
aveai un surâs obscen
ascuns într-un căscat
te aşteptam în tangaj putea trece
avionul de Buenos Aires
prin golul de sub pleoape
ai fi putut să te destrami sub apele albe
mă înveleam în umbra mătăsoasă
aşteptând la capătul străzii
unde începea lumea să-şi ridice catargele
viața este doar un steag cu stema decupată
oraşul se luminase la față
începuse să respire i se făceau perfuzii
femei tinere îl încălzeau la piept şi-l sărutau
după modelul lui David
lăptăresele sunau de trei ori
lăsau lângă uşi libertatea în sticle
timpul curgea prin venele unui sugar
mai tânăr după transfuzie gângurea
veniseră din toată țara mesageri
păreau furnici întoarse la muşuroi
strigau victorie arătând pumnul strâns
cu două degete ridicate
păreau coarne de melc
aduceau sare şi pâine
le împărțeau ca pe o cină de taină în direct
la gară trenurile intrau împodobite cu steaguri
şi cetini de brad
călătorii treceau prin trei filtre de revoluționari
cu arma la umăr apoi la metrou alte filtre
percheziționau gândurile navetiştilor
îmi amintesc de cea mai frumoasă cină din viață
în Piața Matache printre străini
veniseră flămânzi de libertate
stăteau cuminți la rând
li se dădea salam vânătoresc fără cartelă
şi pâine caldă cu un leu franzeluța
un copil aducea de la starea civilă Tineretul Liber
anunța că Scânteia Tineretului s-a botezat
era de pe acum un copil convertit la creştinism
îl muiau în cristelniță dar el nu înțelegea de ce
l-au scos din scutece în frig
umblam bezmetici pe străzi
ne salutam cu semnul victoriei pe Calea Victoriei
printre autoblindate
mă clătinam ca un bețiv
îmi era teamă de noaptea ce încă dormea sub turele
la televiziune începuse măcelul
viața prețuia cât un steag tricolor decupat la mijloc
prin care flutura cerul
din locul stemei
ochiul lui Dumnezeu ne privea uimit
uneori aleargă după mine pe drum
dorul de cireşele coapte
în răcoarea pădurii
ca un câine de rasă al cărui stăpân
a plecat în călătorie
rătăceşte pe străzi printre maidanezi
şi nu-şi găseşte locul
când ajunge în lațul hingherului
ochii îi sticlesc
resping cerul
lumina se-ntoarce
în locul din care a coborât
aşa îmi îngroapă viața
fiecare gând de eliberare
la picioarele copacilor
aud carii cum rod lacome
sub coaja uscată
aştept o zi când amintirea ta
se va măcina în mii de bucăți
noaptea va presăra pe răni
această făină
chipul demultului
în robie cerul are o nuanță
necunoscută păsărilor
ca ocheadele unui mort
într-un palat fără anotimpuri
oamenii din jur
au trăit fiecare o poveste de dragoste cândva
dar nu-şi amintesc începutul sfârşitul
iubitele lor sunt ca oglinzile
fixate în pereți
răsuflarea celor de dincolo
nu le mai abureşte
apus de femeie
te privesc de parcă sunt în drum spre Roma
prin geamul pătat de muşte
seara îşi umflă cocoaşa deasupra colinelor
un zâmbet uitat îmi arde buzele
îmi aduce aminte de ceața cosită
în ochi după prima țigară
dorința se scurgea prin porii deschişi
lumina cădea de la mari înălțimi
prin cascada ferestrei
întotdeauna suna cineva la uşă
şi întârziam să murim
aveai un surâs obscen
ascuns într-un căscat
te aşteptam în tangaj putea trece
avionul de Buenos Aires
prin golul de sub pleoape
ai fi putut să te destrami sub apele albe
mă înveleam în umbra mătăsoasă
aşteptând la capătul străzii
unde începea lumea să-şi ridice catargele
viața este doar un steag cu stema decupată
oraşul se luminase la față
începuse să respire i se făceau perfuzii
femei tinere îl încălzeau la piept şi-l sărutau
după modelul lui David
lăptăresele sunau de trei ori
lăsau lângă uşi libertatea în sticle
timpul curgea prin venele unui sugar
mai tânăr după transfuzie gângurea
veniseră din toată țara mesageri
păreau furnici întoarse la muşuroi
strigau victorie arătând pumnul strâns
cu două degete ridicate
păreau coarne de melc
aduceau sare şi pâine
le împărțeau ca pe o cină de taină în direct
la gară trenurile intrau împodobite cu steaguri
şi cetini de brad
călătorii treceau prin trei filtre de revoluționari
cu arma la umăr apoi la metrou alte filtre
percheziționau gândurile navetiştilor
îmi amintesc de cea mai frumoasă cină din viață
în Piața Matache printre străini
veniseră flămânzi de libertate
stăteau cuminți la rând
li se dădea salam vânătoresc fără cartelă
şi pâine caldă cu un leu franzeluța
un copil aducea de la starea civilă Tineretul Liber
anunța că Scânteia Tineretului s-a botezat
era de pe acum un copil convertit la creştinism
îl muiau în cristelniță dar el nu înțelegea de ce
l-au scos din scutece în frig
umblam bezmetici pe străzi
ne salutam cu semnul victoriei pe Calea Victoriei
printre autoblindate
mă clătinam ca un bețiv
îmi era teamă de noaptea ce încă dormea sub turele
la televiziune începuse măcelul
viața prețuia cât un steag tricolor decupat la mijloc
prin care flutura cerul
din locul stemei
ochiul lui Dumnezeu ne privea uimit