POEZII

poemul unui emigrant întors acasă

v-am spus eu că o să vină? v-am spus? nu m-ați crezut
hahaha uite-l s-a întors
nu stătea el mult timp departe de lumea asta
v-am spus eu că o să vină?
acum o să ne povestească totul pe îndelete
aşa ca la focurile făcute de pescari
pe baltă
timp avem
spre seară facem o chindie în cinstea întoarcerii lui
să vezi ce isterie va fi în micuțul orăşel, să vezi îmbulzeală
să vezi lume curioasă să asculte poveştile lui
prin fereastra unui autobuz mâncat de rugină pe marginea drumului
lăsat pentru fiare vechi
copiii făceau cu mâna se hlizeau scoteau limba
ia zi cum a fost ai muncit ai răbdat foame ai răbdat frig
câți bani ai strâns
să nu o uiți pe maică-ta ştii că are şi biata de ea nevoie de bani
ne-a povestit toată noaptea
până spre cântatul cocoşilor
l-am ascultat ca hipnotizați
unii se mai băgau în seamă făceau comentarii malițioase
am muncit cât trei la un loc am răbdat şi frig şi foame
dar m-am gândit tot timpul la voi şi asta m-a ținut în picioare
am început un poem cât am stat acolo
un singur poem
scriam câte puțin în fiecare seară
uneori nici nu mâncam
beam o sticlă de vin şi scriam
azi o strofă mâine alta
ştiu, nu v-am trimis scrisori
am zis că e mai bine să scriu un poem cât pentru toată viața
un poem foarte lung întins pe vreo două continente
să vi-l citesc acasă la întoarcere doar să-l şoptesc
să arăm cu el pământul desculți în țărână
să ne ridicăm case să ne oblojim rănile
„dar oricât m-aş strădui eu nu pot schimba lumea asta de rahat
ci ea mă schimbă în fiecare
zi în fiecare noapte
eu nu iubesc lumea şi lumea nu mă iubeşte.
dar lumea e mai pricepută decât mine în a nu mă iubi”.
şi uite aşa după multe nopți de nesomn mă trezesc
într-o dimineață de iarnă că stau în fața oglinzii
cu ochii plânşi şi vorbesc de unul singur


afară mirosea a mirişte arsă

în anul de grație omienouăsuteşaptezecişinouă
seară de vară ca oricare alta
plină de țânțari şi de greieri turmentați de aromele serii
bunica ne spunea poveşti
unele auzite de la bătrânii satului altele trăite

întors de pe front din smolenskaia oblasti bunicu’ Igor
şi-a deschis un atelier de făcut porți pentru case
lucra până sâmbăta dar duminica niciodată
la noi în casă sâmbăta se pregătea mâncarea şi duminica era doar încălzită
pâinea mare şi rotundă era tăiată şi păstrată în pungi pentru a doua zi
duminica nu se lucra deloc
veneau la el şi din alte sate
toți îl căutau
„hai deadea Igor ne ajuți şi pi noi cu poarta ista?”
îşi potrivea ceasul rusesc pobeda cu tipicăria unui bătrân ceasornicar

cu vreo săptămână înainte să moară bunicu’
cucuveaua venea şi cânta la noi pe casă
ca într-o parodie după un film rusesc din anii ‘60
într-o seară îi zise bunică-mii „măi muiere io mă duc”
l-au spălat l-au îmbrăcat
cu singurul costum negru găsit într-o ladă veche în podu’ casei
l-a bărbierit niculae de la curte
el îi bărbierea pe toți când le venea vremea

în săptămâna mare mergea la cimitir
nu era an în care să nu meargă
ne îmbrăca frumos de sărbătoare
îşi pregătea seara coşarca cu sticla de vin rubiniu de 1 litru
coliva din arpacaş lumânările lungi şi subțiri ca nişte degete de fată
în duminica mare se strângeau toți în cimitir curățau mormintele
udau florile împărțeau cozonaci pască
vorbeau de una de alta
auzi să ne ferească sfântu’
aseară la mitruță pe uliță a apărut o pisică mare albă şi i s-au dezjugat boii
am făcut o cruce am zis tatăl nostru şi când dau să plec
pisica dispăruse
boii s-au înjugat la loc
afară mirosea a mirişte arsă
în anul de grație omienouăsuteşaptezecişinouă
timpul avea culoarea pământului


într-o dimineață s-a trezit şi-a plecat

într-o dimineață s-a trezit ?i-a pus cizmele negre de gumă
ca aşa se zice pe la noi la cauciuc şi-a plecat în spatele casei în grădină
şi-a scos inima din piept şi-a aşezat-o pe o bucată
de catifea roşie într-o cutiuță maronie din lemn de mahon
ia, zice, păstreaz-o pentru când n-oi mai fi
o să ai nevoie,
cum să am grijă de inima ta, îi zic,
mi-e frică, nu ştiu, zău, nu ştiu ce să fac cu ea
ei lasă că ştii tu, îți imaginezi că e o cutie veche de bijuterii
plină de inele brățări şi alte d-astea şi când ai nevoie
tai o bucățică din inimă te duci cu ea la târg la jibou
o vinzi şi mai ai pentru câteva luni
te descurci tu, doar ştii eu am o inimă mare
când treci din când în când pe lângă biserica de pe deal
mai aprinzi şi tu o lumânare pentru sufletul meu
cum să am grijă de inima ta, îi zic
mi-e frică, nu ştiu, zău, nu ştiu ce să fac cu ea
lasă că te descurci tu, doar te-am învățat bine
apoi a plecat
s-a întors după o vreme cu prosoape, vase, căni,icoane mari de-o palmă
şi ce mai era de împărțit cum e obiceiul pe la noi
avea lacrimi în ochi dar se ținea tare
de ce tragi tu să pleci aşa devreme, îi zic
la noi acum au înflorit merii se tocmesc cosaşii
de ce tragi să pleci aşa devreme
şezi blând, îmi zice, nu plec amu’
da’ omu’ trebuie să fie pregătit
au trecut câteva luni bune de atunci
s-a dus săracu’
în fața mea pe masa scorojită acoperită de o muşama veche
stă cutia maronie din lemn de mahon
iau cutia sub braț şi plec
afară e zăpu?eală mi se pune un nod în gât şi înghit cu greu saliva
mi se umezesc ochii şi merg mai departe
la jibou e târg mare azi