Antologie lirică VR
Victor Munteanu
POEZII
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2012
CALM, FOARTE CALM
Beau o bere în spelunca ticsită ce bubuie
până-n viața ulcerată a macaragiului beat.
Căciularii ciomăgesc aerul cu gesturi păgâne,
o dâră de haos smulge acoperişul din toate țâțânile
şi-i un fum să-l tai cu toporul…
Izolat ca o ştire dintr-un ziar de provincie
beau la Cascada o bere sub grindina
bărbaților cu obrajii ciopliți după tunet.
Stau şi mă uit la aceste chipuri răstite –
la pedestrimea ce clocoteşte în cazanul cu libertate.
E o sâmbătă biblică
şi eu beau o bere în crâşma care trosneşte
până-n Moartea pe credit şi chiar mai departe –
până-n literatura postmodernistă a Franței.
ANIVERSARE
Omul din glugă stă în ploaie şi se uită la mine.
Cade grindina peste oraş, femeile țipă –
greu de spus dacă mai poate scăpa cineva.
Numai el mi s-a oprit cu totul şi cu totul în cale
şi stă
şi nu nu se ştie la ce-i foloseşte pietroiul din mână.
Cum tot curge cu nemiluita,
cum nimeni nu mai poate face nimic,
străinul din glugă se uită la mine foarte încet
şi nu se poate bănui în ce scop îi arde întunecimea din ochi.
Dar cade un trăsnet drept peste baierile inimii mele
şi plouă atât de amarnic încât apa îmi ia viața la vale.
Numai străinul din glugă tot stă şi deodată nu mai are de ales
şi, hohotind, îşi ascunde fața în palme.
CLĂTINAREA CAPULUI
După ce-a murit tata, m-am dus să-l visez
şi-a venit să vorbim.
Şi tăcea aşa de tare,
încât nu ştiam ce să zic.
Nu ştiu despre cine tăcea
şi nici la cine se refereau cuvintele lui nerostite,
dar m-am trezit cu o greutate pe inimă
şi-am fugit la mormânt. Pirul crescuse
până la străbunicii pierduți în istorie.
– Tată, ah, tată !, am strigat deasupra buruienilor lungi,
ce mi-ai lăsat matale vorbă să fac
şi eu, luat cu trăitul,
am uitat atât de amarnic!
PUTEREA EVIDENȚEI
Din 55 de cuvinte pe care le-am rostit azi
nu mi-a fost de folos decât unul
şi nici acela nu mi-a adus un prea mare câştig.
M-am uitat şi eu la cele ce vorbesc de la sine
într-o limbă netradusă de nimeni:
cireşul din parc, trandafirul, roiul de-albine –
toate-s cuvinte pe care ziua le poartă cu ea.
Chiar dacă unele rămân în ploaie, precum caii şi iarba,
altele se-adună în cuibarele din crăpăturile dealului,
iar altele te lasă în pace
aşa cum drumul urcă singur la deal.
Din 55 de cuvinte pe care le-am rostit azi
unul singur era cât pe ce să spună ceva;
dar nici acela nu s-a putut ridica
până la tăcerea celor ce vorbesc de la sine!
PELERINAJ
1954 de lucruri te înconjoară cu întrebările lor –
lucruri care există doar fiindcă au fost trăite de tine.
Uneori, din lipsă de cuvânt, mâncai din durata lor pieritoare,
alteori, te mâncau ele pe tine.
1954 de lucruri te aşteaptă cu diferite decizii în mână
să dai socoteală pentru cât le-ai trăit.
Pe unele le-ai suferit în ascuns,
pe altele le-ai vândut pentru un surâs prefăcut.
Dar toate au fost durerea
ce-a-ncăput în numele tău.
1954 de lucruri trăiesc
doar fiindcă au fost spuse de mâinile tale.
Unele te-au dezarmat de orice speranță,
altele ți-au făcut zilele țăndări.
Dar toate au fost măsurate cu chibritul de tine,
şi toate, absolut toate au căzut la examen.
PREA TÂRZIU
Nu mai e timp să ne luăm rămas bun
nici să ne cerem iertare.
Răbdarea a atins cota de avarie
şi fiecare rămâne cu ce a făcut.
Nu mai e nimic de gândit,
de murit
şi de izbit cu pumnul în geam.
Stăpânul urmării semnează cu ultimul țipăt
tăcerea rămasă-ntre noi.
GATA
Nimeni nu mai are nevoie de tine.
Nu te mai obligă nimeni să scrii
nici să trăieşti.
De-acum poți să-ți pui viața în cui.
Chiriaş al unei singure nopți
aştepți în patul de reanimare.
În gând
un porumbel îți ciuguleşte din palme.
Cu sau fără tine
zorii vor vorbi tot în aceeaşi limbă a mierlei
trenul va sosi pentru toți din aceeaşi direcție.
Nu mai e nimic de adăugat
doar poate
un semn cu mâna
o paranteză discretă
în care
să te iscăleşti
cu tot ceea ce nu-ți aminteşti.
INTERIORITATE
Stau neclintit, în afară de nume şi sens
stau fără de început ca şi cum
de la mine pleacă tot ce se înmulțeşte să piară.
Stau neclintit în unimea necoruptă de nici un adaos,
nemişcat de număr şi în miezul tăcerii
în afara sinelui şi dincolo de orice câtime –
față de mine nu se poate duce
nici măcar o singură paralelă.
Stau neclintit şi neîmpărțit de nici o mişcare.
Beau o bere în spelunca ticsită ce bubuie
până-n viața ulcerată a macaragiului beat.
Căciularii ciomăgesc aerul cu gesturi păgâne,
o dâră de haos smulge acoperişul din toate țâțânile
şi-i un fum să-l tai cu toporul…
Izolat ca o ştire dintr-un ziar de provincie
beau la Cascada o bere sub grindina
bărbaților cu obrajii ciopliți după tunet.
Stau şi mă uit la aceste chipuri răstite –
la pedestrimea ce clocoteşte în cazanul cu libertate.
E o sâmbătă biblică
şi eu beau o bere în crâşma care trosneşte
până-n Moartea pe credit şi chiar mai departe –
până-n literatura postmodernistă a Franței.
ANIVERSARE
Omul din glugă stă în ploaie şi se uită la mine.
Cade grindina peste oraş, femeile țipă –
greu de spus dacă mai poate scăpa cineva.
Numai el mi s-a oprit cu totul şi cu totul în cale
şi stă
şi nu nu se ştie la ce-i foloseşte pietroiul din mână.
Cum tot curge cu nemiluita,
cum nimeni nu mai poate face nimic,
străinul din glugă se uită la mine foarte încet
şi nu se poate bănui în ce scop îi arde întunecimea din ochi.
Dar cade un trăsnet drept peste baierile inimii mele
şi plouă atât de amarnic încât apa îmi ia viața la vale.
Numai străinul din glugă tot stă şi deodată nu mai are de ales
şi, hohotind, îşi ascunde fața în palme.
CLĂTINAREA CAPULUI
După ce-a murit tata, m-am dus să-l visez
şi-a venit să vorbim.
Şi tăcea aşa de tare,
încât nu ştiam ce să zic.
Nu ştiu despre cine tăcea
şi nici la cine se refereau cuvintele lui nerostite,
dar m-am trezit cu o greutate pe inimă
şi-am fugit la mormânt. Pirul crescuse
până la străbunicii pierduți în istorie.
– Tată, ah, tată !, am strigat deasupra buruienilor lungi,
ce mi-ai lăsat matale vorbă să fac
şi eu, luat cu trăitul,
am uitat atât de amarnic!
PUTEREA EVIDENȚEI
Din 55 de cuvinte pe care le-am rostit azi
nu mi-a fost de folos decât unul
şi nici acela nu mi-a adus un prea mare câştig.
M-am uitat şi eu la cele ce vorbesc de la sine
într-o limbă netradusă de nimeni:
cireşul din parc, trandafirul, roiul de-albine –
toate-s cuvinte pe care ziua le poartă cu ea.
Chiar dacă unele rămân în ploaie, precum caii şi iarba,
altele se-adună în cuibarele din crăpăturile dealului,
iar altele te lasă în pace
aşa cum drumul urcă singur la deal.
Din 55 de cuvinte pe care le-am rostit azi
unul singur era cât pe ce să spună ceva;
dar nici acela nu s-a putut ridica
până la tăcerea celor ce vorbesc de la sine!
PELERINAJ
1954 de lucruri te înconjoară cu întrebările lor –
lucruri care există doar fiindcă au fost trăite de tine.
Uneori, din lipsă de cuvânt, mâncai din durata lor pieritoare,
alteori, te mâncau ele pe tine.
1954 de lucruri te aşteaptă cu diferite decizii în mână
să dai socoteală pentru cât le-ai trăit.
Pe unele le-ai suferit în ascuns,
pe altele le-ai vândut pentru un surâs prefăcut.
Dar toate au fost durerea
ce-a-ncăput în numele tău.
1954 de lucruri trăiesc
doar fiindcă au fost spuse de mâinile tale.
Unele te-au dezarmat de orice speranță,
altele ți-au făcut zilele țăndări.
Dar toate au fost măsurate cu chibritul de tine,
şi toate, absolut toate au căzut la examen.
PREA TÂRZIU
Nu mai e timp să ne luăm rămas bun
nici să ne cerem iertare.
Răbdarea a atins cota de avarie
şi fiecare rămâne cu ce a făcut.
Nu mai e nimic de gândit,
de murit
şi de izbit cu pumnul în geam.
Stăpânul urmării semnează cu ultimul țipăt
tăcerea rămasă-ntre noi.
GATA
Nimeni nu mai are nevoie de tine.
Nu te mai obligă nimeni să scrii
nici să trăieşti.
De-acum poți să-ți pui viața în cui.
Chiriaş al unei singure nopți
aştepți în patul de reanimare.
În gând
un porumbel îți ciuguleşte din palme.
Cu sau fără tine
zorii vor vorbi tot în aceeaşi limbă a mierlei
trenul va sosi pentru toți din aceeaşi direcție.
Nu mai e nimic de adăugat
doar poate
un semn cu mâna
o paranteză discretă
în care
să te iscăleşti
cu tot ceea ce nu-ți aminteşti.
INTERIORITATE
Stau neclintit, în afară de nume şi sens
stau fără de început ca şi cum
de la mine pleacă tot ce se înmulțeşte să piară.
Stau neclintit în unimea necoruptă de nici un adaos,
nemişcat de număr şi în miezul tăcerii
în afara sinelui şi dincolo de orice câtime –
față de mine nu se poate duce
nici măcar o singură paralelă.
Stau neclintit şi neîmpărțit de nici o mişcare.