Cronica filmului
Călin Stănculescu
SCRIITORI STRĂINI ECRANIZA?I ÎN ROMÂNIA (1955 – 1989)
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2012
Anul 1955 marchează o premieră în industria cinematografică românească, ?i anume, un proiect de diplomă, semnat de doi absolvenți ai Institutului de Artă Teatrală ?i Cinematografică, Manole Marcus ?i Iulian Mihu, este preluat de Studioul cinematografic Bucure?ti ?i finalizat în condiții profesioniste. Primul, mai prolific, este maleabil în fața comandamentelor ideologice, neezitând să falsifice biografii (vezi Actorul ?i sălbaticii), să confere credibilitate unor evidente malformări ale adevărului istoric (Canarul ?i viscolul, Puterea ?i Adevărul, Conspirația, Capcana, Departe de Tipperary etc.). Al doilea, frondeur ?i iconoclast, inegal ?i inspirit, a dat ecranizări de referință cum ar fi Felix ?i Otilia sau Lumina palidă a durerii (după romanele lui George Călinescu ?i Zaharia Stancu, Enigma Otiliei ?i Jocul cu moartea). Cei doi cinea?ti aveau să mai facă un singur film împreună ?i anume Viața nu iartă (1958). La mere era o adaptare liberă a schiței omonime semnate de Anton Pavlovici Cehov, interpreți fiind Silvia Popovici (la debut în cinematografie), Nicolae Enache Praida, regizorul Sini?a Ivetici ?i Gheorghe Haucă. Filmul celor doi tineri absolvenți anunța afirmarea unei noi generații de cinea?ti, după cea ?colită la Moscova, capabilă să se îndepărteze de canoanele realismului socialist. Astfel filmul lui Marcus ?i Mihu, cu sprijinul profesorului Victor Iliu, avea ?ansa să fie finalizat la Buftea ?i chiar proiectat în întreaga țară. Film-parabolă, opera cinea?tilor propune întâmplarea cehoviană într-o tonalitate amară ?i nu lipsită de un lirism autentic, până la momentul metamorfozei celor doi îndrăgostiți, care se despart ca doi străini pentru care sentimentul iubirii n-a existat niciodată. Anul următor, Ion Popescu Gopo ecranizează Fetița mincinoasă după povestirea lui H. Chr. Andersen (cu Violeta Marinescu ?i Nicolae Gărdescu) inovând copios prin mixarea desenului animat cu jocul actorilor ?i animația de păpu?i. Mare succes la câteva festivaluri internaționale, printre care Edinburgh, Damasc ?i Teheran. Tot Gopo experimentează ?i în filmul Galatheea, inspirat de mitul antic, propunând originale filmări ale actorilor balerini. Filmul prezentat la Veneția nu a fost difuzat pe ecranele române?ti. Şi regizoarea de documentar Olga Zissu se inspiră în 1958 din basme evocate prin spectacole de balet în Joc de cuburi (1958), ce cuprinde trei voleuri, Mica sirenă, Fântâna din Baccisarai ?i Frumoasa din pădurea adormită.
În 1960, este înregistrat pe peliculă spectacolul cu Bădăranii de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu ?i Gheorghe Naghi, versiunea pusă în scenă la Teatrul Național din Bucure?ti în 1957. Un document necesar teatrologilor, care nu aduce nimic cinematografic în viziunea artistică a celor doi semnatari ai regiei. Leopoldina Bălănuță ?i Constantin Rauțchi sunt interpreții filmului Oameni sărmani, regie ?i scenariu Ion Barna, inițial producție teatrală pentru Televiziune. Imaginativul Gopo propune în 1966 o nouă versiune Faust XX, propunând celebrului mit o haină de comedie SF, în care se remarcă artista poloneză Ewa Krzyzewska (Margareta), Emil Botta (profesorul) ?i Jorj Voicu (Mephisto).
În 1967, povestea Fetiței cu chibrituri, de H.Chr. Andersen, este ecranizată de Aurel Miheles, cu Ana Szeles. Un film de televiziune, regia Cornel Todea, propune tema Mitului lui Sisif în Fuga, cu Mircea Anghelescu ?i George Motoi. Mark Twain va fi prezent pe ecranele noastre într-o coproducție româno-franceză în două serii, Aventurile lui Tom Sawyer ?i Moartea lui Joe Indianul, regia Mihai Iacob ?i Wolfgang Liebeneiner. Ilustrările filmice sunt agreabile, fără mari derapaje de la litera romanelor, cu excelente realizări tehnice premiate la Milano în 1968. Seria ecranizărilor semnate de Sergiu Nicolaescu începe în 1968, cineastul român dirijând exterioare ?i mase de figuranți împrumutați de la armată (era ieftin în epocă) pentru adaptări după romanele lui Fenimore Cooper – Legenda lui Ciorap de Piele, Ultimul mohican, Preeria ?i Aventuri în Ontario (1968). Ecranizarea unui roman de Felix Dahn, Bătălia pentru Roma, are România drept partener de prestații, cu o participare neomologată a lui Sergiu Nicolaescu (regizor din partea română, alături de Theo Partisch). Povestiri de Jack London – Lupul mărilor ?i Răzbunarea au drept coregizor pe Alecu Croitoru, care-l ajută pe Wolfgang Staudte ?i doar coscenarist pe Sergiu Nicolaescu în 1972. În 1977, o coproducție româno-vest-germană îi alătură din nou pe Wolfgang Staudte ?i Sergiu Nicolaescu pe genericul filmului La poarta de aur a inca?ilor, ecranizare după Jack London. O ultimă participare a viitorului senator-cineast la coproducții internaționale o înregistrăm cu Mihail, câine de circ după Jack London, în 1979, care adună în acela?i film romanul omonim ?i Michael ?i Jerry, semnate de scriitorul american. Filme cu mari carențe la capitolul inspirație, cu căței prost dresați, ?i actori mari români pu?i să debiteze replici banale, în roluri secundare. Tot Jack London este ecranizat în 1985, cu Căutătorii de aur, regia Wolfgang Staudte, regia versiunii româneşti fiind Alecu Croitoru. Avea să fie singura ?i ultima ecranizare din scriitori străini în deceniul opt.
Revenim la anul 1969, când în seria autorilor străini ecranizați în România apare Oscar Wilde, cu Prințul fericit, regia Aurel Miheles, film balet, cu Elena Dacian, Valentina Massini, Ion Tugearu ?i Sergiu Ştefanski. În 1972, filmul Apa?ii după Karl May, regia Gottfried Kolditz, coproducție DEFA ?i Studioul Bucure?ti, este filmat în Dobrogea, la distribuție colaborând, în roluri superepisodice, doar câțiva actori români, Elena Albu, Colea Răutu, Consuela Darie, Elena Sereda. În 1976, Constantin Chelba semnează o ecranizare după Ernest Hemingway, Nimeni nu moare, pentru Televiziune. O distribuție strălucită cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Valeria Seciu ?i Vasile Nițulescu ?i cu muzica lui Johnny Răducanu. În acela?i an, se ecranizează cu filmări la Cluj, pentru Televiziunea română, Numărătoarea copacilor, scenariu ?i regie Ion Moisescu, ecranizare după o proză de Kocsis István. În 1977, romanul Severino von der Insel de Eduard Klein, un soi de western sud-american, este ecranizat în colaborarea româno-est-germană, cu titlul Severino cu Violeta Andrei, alături de Gojko Mitic. Tot o poveste cu Piei Ro?ii este Prietenii mei, indienii, western în regia lui Ulrich Weiss, ecranizare după o po-vestire de Anna Jurgen. Regizor din partea română Nicolae Corjos. Cu filmări în România este ?i ecranizarea romanului Krakatit, cu titlul Soarele negru de Karel ?apek, regia Otakar Vavra, legendar autor de film ceh, mai puțin strălucit în operă, cât în opoziția politică față de orice regim totalitar.
După atâtea coproducții, care au adus pe ecranele române?ti scriitori străini, în majoritate extrem de populari în țara noastră, trebuie subliniat meritul regizorului Stere Gulea, care abordează universul fascinant al lui Jules Verne, în singurul roman cu referire directă la țara noastră, Castelul din Carpați (1980). Printre interpreți se numără Cornel Ciupercescu, Maria Bănică, Octavian Cotescu, Ion Caramitru, Zoltán Vadász, Ovidiu Iuliu Moldovan, Irina Petrescu, Marcel Iure?, Dorel Vi?an ?i Andrei Csiky. Profeția cinematografului în opera lui Jules Verne ?i replica unui film baroc care se desfă?oară în decoruri de thriller carpatin păstrează filmul lui Gulea în memoria fanilor verni?ti, dar ?i în aceea a evazioni?tilor din ghearele cenzurii comuniste.
Verne, London, Wilde, May, Hemingway, autorii de basme, erau pavăza perfectă în fața cenzurii, în fața comandamentelor la ordinea zilei în acea epocă. Rezultatele pentru istoria filmului românesc sunt, la capitolul valoare, cvasi-nule. Am oferit partenerilor de coproducții dotările de la Buftea, am oferit pe bani puțini, mase de figuranți, am oferit peisaje, ambianțe naturale, greu de găsit în preajma altor studiouri europene, care se vindeau de o sută de ori mai scump. Plus că noi aveam ?i o galerie impresionantă de actori, cărora puține alte studiouri est-europene puteau să le facă o concurență serioasă. Numărul ecranizărilor va cunoa?te, după evenimentele din decembrie 1989, o scădere drastică, aspirația scriitorilor de a colabora cu cea de a ?aptea artă fiind în continuare mai puțin vie. Ultimul capitol (fără concluziile necesare) despre ecranizări va consemna filmele din ultimele două decenii.
În 1960, este înregistrat pe peliculă spectacolul cu Bădăranii de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu ?i Gheorghe Naghi, versiunea pusă în scenă la Teatrul Național din Bucure?ti în 1957. Un document necesar teatrologilor, care nu aduce nimic cinematografic în viziunea artistică a celor doi semnatari ai regiei. Leopoldina Bălănuță ?i Constantin Rauțchi sunt interpreții filmului Oameni sărmani, regie ?i scenariu Ion Barna, inițial producție teatrală pentru Televiziune. Imaginativul Gopo propune în 1966 o nouă versiune Faust XX, propunând celebrului mit o haină de comedie SF, în care se remarcă artista poloneză Ewa Krzyzewska (Margareta), Emil Botta (profesorul) ?i Jorj Voicu (Mephisto).
În 1967, povestea Fetiței cu chibrituri, de H.Chr. Andersen, este ecranizată de Aurel Miheles, cu Ana Szeles. Un film de televiziune, regia Cornel Todea, propune tema Mitului lui Sisif în Fuga, cu Mircea Anghelescu ?i George Motoi. Mark Twain va fi prezent pe ecranele noastre într-o coproducție româno-franceză în două serii, Aventurile lui Tom Sawyer ?i Moartea lui Joe Indianul, regia Mihai Iacob ?i Wolfgang Liebeneiner. Ilustrările filmice sunt agreabile, fără mari derapaje de la litera romanelor, cu excelente realizări tehnice premiate la Milano în 1968. Seria ecranizărilor semnate de Sergiu Nicolaescu începe în 1968, cineastul român dirijând exterioare ?i mase de figuranți împrumutați de la armată (era ieftin în epocă) pentru adaptări după romanele lui Fenimore Cooper – Legenda lui Ciorap de Piele, Ultimul mohican, Preeria ?i Aventuri în Ontario (1968). Ecranizarea unui roman de Felix Dahn, Bătălia pentru Roma, are România drept partener de prestații, cu o participare neomologată a lui Sergiu Nicolaescu (regizor din partea română, alături de Theo Partisch). Povestiri de Jack London – Lupul mărilor ?i Răzbunarea au drept coregizor pe Alecu Croitoru, care-l ajută pe Wolfgang Staudte ?i doar coscenarist pe Sergiu Nicolaescu în 1972. În 1977, o coproducție româno-vest-germană îi alătură din nou pe Wolfgang Staudte ?i Sergiu Nicolaescu pe genericul filmului La poarta de aur a inca?ilor, ecranizare după Jack London. O ultimă participare a viitorului senator-cineast la coproducții internaționale o înregistrăm cu Mihail, câine de circ după Jack London, în 1979, care adună în acela?i film romanul omonim ?i Michael ?i Jerry, semnate de scriitorul american. Filme cu mari carențe la capitolul inspirație, cu căței prost dresați, ?i actori mari români pu?i să debiteze replici banale, în roluri secundare. Tot Jack London este ecranizat în 1985, cu Căutătorii de aur, regia Wolfgang Staudte, regia versiunii româneşti fiind Alecu Croitoru. Avea să fie singura ?i ultima ecranizare din scriitori străini în deceniul opt.
Revenim la anul 1969, când în seria autorilor străini ecranizați în România apare Oscar Wilde, cu Prințul fericit, regia Aurel Miheles, film balet, cu Elena Dacian, Valentina Massini, Ion Tugearu ?i Sergiu Ştefanski. În 1972, filmul Apa?ii după Karl May, regia Gottfried Kolditz, coproducție DEFA ?i Studioul Bucure?ti, este filmat în Dobrogea, la distribuție colaborând, în roluri superepisodice, doar câțiva actori români, Elena Albu, Colea Răutu, Consuela Darie, Elena Sereda. În 1976, Constantin Chelba semnează o ecranizare după Ernest Hemingway, Nimeni nu moare, pentru Televiziune. O distribuție strălucită cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Valeria Seciu ?i Vasile Nițulescu ?i cu muzica lui Johnny Răducanu. În acela?i an, se ecranizează cu filmări la Cluj, pentru Televiziunea română, Numărătoarea copacilor, scenariu ?i regie Ion Moisescu, ecranizare după o proză de Kocsis István. În 1977, romanul Severino von der Insel de Eduard Klein, un soi de western sud-american, este ecranizat în colaborarea româno-est-germană, cu titlul Severino cu Violeta Andrei, alături de Gojko Mitic. Tot o poveste cu Piei Ro?ii este Prietenii mei, indienii, western în regia lui Ulrich Weiss, ecranizare după o po-vestire de Anna Jurgen. Regizor din partea română Nicolae Corjos. Cu filmări în România este ?i ecranizarea romanului Krakatit, cu titlul Soarele negru de Karel ?apek, regia Otakar Vavra, legendar autor de film ceh, mai puțin strălucit în operă, cât în opoziția politică față de orice regim totalitar.
După atâtea coproducții, care au adus pe ecranele române?ti scriitori străini, în majoritate extrem de populari în țara noastră, trebuie subliniat meritul regizorului Stere Gulea, care abordează universul fascinant al lui Jules Verne, în singurul roman cu referire directă la țara noastră, Castelul din Carpați (1980). Printre interpreți se numără Cornel Ciupercescu, Maria Bănică, Octavian Cotescu, Ion Caramitru, Zoltán Vadász, Ovidiu Iuliu Moldovan, Irina Petrescu, Marcel Iure?, Dorel Vi?an ?i Andrei Csiky. Profeția cinematografului în opera lui Jules Verne ?i replica unui film baroc care se desfă?oară în decoruri de thriller carpatin păstrează filmul lui Gulea în memoria fanilor verni?ti, dar ?i în aceea a evazioni?tilor din ghearele cenzurii comuniste.
Verne, London, Wilde, May, Hemingway, autorii de basme, erau pavăza perfectă în fața cenzurii, în fața comandamentelor la ordinea zilei în acea epocă. Rezultatele pentru istoria filmului românesc sunt, la capitolul valoare, cvasi-nule. Am oferit partenerilor de coproducții dotările de la Buftea, am oferit pe bani puțini, mase de figuranți, am oferit peisaje, ambianțe naturale, greu de găsit în preajma altor studiouri europene, care se vindeau de o sută de ori mai scump. Plus că noi aveam ?i o galerie impresionantă de actori, cărora puține alte studiouri est-europene puteau să le facă o concurență serioasă. Numărul ecranizărilor va cunoa?te, după evenimentele din decembrie 1989, o scădere drastică, aspirația scriitorilor de a colabora cu cea de a ?aptea artă fiind în continuare mai puțin vie. Ultimul capitol (fără concluziile necesare) despre ecranizări va consemna filmele din ultimele două decenii.