ALTFEL DE ACTUALITĂȚI

Într-un cor de urlete, mai ceva decît în Broaştele lui Aristofan, numite îndeobşte ştiri, Jurnalul Cultural e o apariție excentrică şi punctează normalitatea unei lumi crude, aflate la stadiul de învățare a alfabetului democrației reale. Astfel de emisiuni de noutăți culturale, desfăşurate pe parcursul unui an zi de zi, nu se întîlnesc pe la alții, iar efortul de a o ține la un anumit standart de calitate timp de zece ani face toți banii.
Recunosc că la revenirea în țară, prin 1997, contactul cu un jurnal de ştiri a fost unul dezagreabil şi mă întrebam, pe atunci, cine îşi poate permite să dea un prim plan cu gâtul unui spânzurat. Pe unde hălăduisem nu văzusem încă aşa ceva, cu toate că fusesem într-o zonă de război, unde atrocitățile sunt la ordinea zilei, sau într-una super comercială, unde ratingul e zeul declarat al televiziunilor. Nu vreau să fac apologia mecanismelor de reglare a bunului simț, dar ideea de a face o emisiune care să-ți dea numai evoluția lumii culturale e un pariu câştigat de România, iar constanța timp de multă vreme e o dovadă de rezistență, pe care alții nu şi-o pot permite. 26 aprilie 2002, data primului Jurnal Cultural, ar trebui să fie un punct important în istoria televiziunilor din România şi nu numai.
Fiind unul dintre cei care au beneficiat de participarea la emisiune pot să depun mărturie cu privire la eforturile făcute de echipa, ce s-a tot schimbat în decursul acestei perioade. Indiferent dacă realizatorul s-a numit Horia Romanescu, Ionela Lița, Mihaela Ivan, Bianca Florea sau Ioana Mureşan, indiferent dacă prezentatorii sunt sau au fost Andra Gavril, Marius Constantinescu, Camelia Văcaru, Roxana Iordache sau Felix Totolici, indiferent dacă editorii coordonatori sunt Alexandra Tiniche, Otilia Găinar, Cătălina Popovici sau Miruna Moraru, indiferent dacă reporterii ce au construit sau fac materiale se numesc Oltea Gîrțoman, Cristi Popescu, Magdalena Stanciu, Andrei Dinu, Cosmin Zidurean, Ioana Barbu, Oana Anton, Lucian Bratu sau Carmen Bărbulescu, grija a fost pentru livrarea cît mai clară şi nedeformată a ştirii către consumatorul fidel, cel care se uită aproape zilnic, indiferent de ora de transmisie, la această emisiune aproape unicat în peisajul nervos al mass-mediei româneşti. Numele menționate de mine nu au legătură directă cu vreo listă exhaustivă sau cu vreo precizie a denumirii funcției. Important este că au fost sau sunt oameni ce şi-au legat sufletul de Jurnalul Cultural.
Necesitatea unor schimbări face dintr-un astfel de produs o ființă vie şi în timp de zece ani multe rubrici au trăit, au crescut şi au murit natural sau din lipsă de gloanțe. Unul dintre principalele puncte de atracție, de exemplu, în momentul de față, este, pe lîngă mărirea numărului de minute acordate emisiunii, faptul că sunt doi invitați în permanență sau chiar Atlasul Cultural. Puțini sunt cei care-şi dau seama de eforturile unei astfel de întreprinderi. A fi la zi cu noutățile din domeniu poate părea simplu, dar relatarea lor, necesitatea de a deplasa oameni şi echipament, efortul financiar determinat de rapiditatea asamblării materialelor, acuratețea textului, informarea permanentă, pentru care nu întotdeauna sunt uşor de găsit date, fac parte deja din rutina zilnică a unui colectiv relativ mic, dar dedicat misiunii deloc facile.
Dacă mă uit la lista celor ce au păşit pragul studioului, pe care am primit-o prin grija Andrei Gavril, îmi dau seama câte jurnale am pierdut în aceşti zece ani, dar îmi aduc aminte precis de acum de anumite întrebări şi de răspunsurile memorabile date de mulți, ce au fost primiți cu căldura cu care întâmpini un prieten drag. Dacă ar fi să amintesc numai pe Angela Gheorghiu, Edwin Marton, Gigi Căciuleanu, Denisa Comănescu, Alexandru Tomescu, Horia Roman Patapievici, David Esrig, Claude Lelouche, Irina Margareta Nistor, Alexandru Hausvater, Nicolae Manolescu, Matei Vişniec, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Dan Grigore, Norman Manea, Doug Wright, Péter Esterházy sau Alexandru Tocilescu, cititorul îşi va da seama că spațiile artistice sunt atinse cu nume importante, care în cele cîteva minute de interviu au putut să dea valoare acelei emisiuni prin lucrurile memorabile pe care le-au spus. Trebuie aplaudată această idee nu numai prin prezența în sine a unei personalități, ci şi prin faptul că au fost invitați pentru a susține un demers artistic al momentului, apariția unei cărți, implicarea într-un eveniment, vernisajul unei expoziții sau iminența unui concert important în România. Evident că lista celor de mai sus e mult mai amplă, iar selecția îmi aparține, din motive clare de lipsă de spațiu. Cele câteva file primite îmi spun că nu este facil de a avea ambiția să aduci în studioul televiziunii o personalitate doar pentru cîteva cuvinte. Pe de altă parte, eu le mulțumesc celor care au dat curs invitației, pentru că au susținut prin prezența lor această emisiune.
Evenimentele culturale din țară au beneficiat întotdeauna de atenția Jurnalului Cultural, iar parteneriatele cu Festivalul Enescu, Bookfest, Sibiu Capitală Europea-nă, Gaudeamus sau Festivalul Național de Teatru au dat celor din fața televizoarelor, nu o dată, sentimentul că participă la acele zile memorabile, chiar dacă nu pot fi prezenți fizic la ele. Îmi aduc aminte de concertele în aer liber din fața Ateneului Român sau de multiplele mini-jurnale din timpul târgurilor de carte, idei ce sper să fie continuate pentru că dau viață şi o legătură importantă cu oamenii iubitori de astfel de evenimente.
Sunt multe de spus despre Jurnalul Cultural de la TVR Cultural, dar mi-am dorit să atrag atenția că o astfel de întreprindere nu este simplu de făcut, nu reprezintă în aceste timpuri un succes comercial, ci este, natural, o prelungire a sufletului nostru pentru care merită să tăiem dintr-o zi cele patruzeci de minute, ca dintr-un măr al unei toamne bogate ideatic.