Două zile cu Amos Oz la Bucureşti

Două zile cu Amos Oz la Bucureşti. La invitația Editurii HUMANITAS Fiction şi a Ambasadei Israelului, celebrul scriitor Amos Oz a fost oaspetele României, în perioada 27-28 februarie. Programul a fost unul foarte încărcat, debutând cu o conferință de presă, luni dimineața, apoi a continuat, în aceeaşi zi, seara, cu un dialog public cu Gabriel Liiceanu, directorul Editurii HUMANITAS, pe scena Atheneului Român. Marți, 28 februarie, la ora 11.00, a avut loc ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității din Bucureşti profesorului şi scriitorului israelian. Iar, seara, la Librăria Humanitas Krețulescu, a fost lansată seria de autor Amos Oz a Editurii HUMANITAS Fiction, cu volumele Odihnă desăvârşită, Cutia neagră, Cum să lecuieşti un fanatic, Rime despre viață şi moarte, Poveste despre dragoste şi întuneric şi Scene de viață campestră, festivitate la care au vorbit Denisa Comănescu, director al Editurii HUMANITAS Fiction, Marlena Braester şi Ioana Pârvulescu. Şi, fireşte, totul s-a încheiat cu o sesiune de autografe. Sigur, e semnificativ faptul că scriitorul – care este laureat al mai multor premii literare, printre care Premiul Goethe, Premiul Heinrich Heine, Prince of Asturias sau Premiul Ovidius şi ale cărui opere au fost traduse în 41 de limbi – s-a aflat pentru a treia oară în România. Însă şi mai onorante sunt înrudirea cu noi (părinții soției sale, Nily, fiind originari din Basarabia!) şi, apoi, înseşi amintirile lui din copilărie, legate de numele țării noastre. Care, spunea el la sosire, nu-i este străină: „Este o plăcere să fiu în România. Ce m-a atras să vin aici a fost (...) mica Românie din cartierul în care m-am născut şi am crescut. Era un magazin de dulciuri, în colțul străzii noastre din Ierusalim, ai căror proprietari erau evrei români. Şi care cântau, glumeau în româneşte, aveau o relație de dragoste-ură cu România. Erau furioşi pe ea, dar le era şi dor de ea(...)”. Astfel că, în 2004, când a ajuns la Festivalul Zile şi Nopți de Literatură de la Neptun, limba română îi părea „familiară, limbajul corporal al oamenilor era familiar, simțul umorului era familiar, entuziasmul era familiar”. Dincolo însă de aceste semnale de afecțiune față de România, datorate unor legături biografice, Amos Oz nu s-a hazardat, deşi a primit nenumărate „invitații”, în aprecieri privind cultura şi literatura română, decât la modul foarte general. N-a citit prea mulți autori, pentru că i se pare că traducerile din scriiitori români sunt încă într-un număr insuficient. Cum tot la fel, a fandat cu eleganță în fața opiniei privind imposibilitatea accesului la marile distincții literare internaționale a scriitorilor aparținând unei culturi de mâna a treia, cum este percepută cea română, de pildă. Răspunsul lui Oz a fost pe cât de sec, pe atât de sugestiv: „Lumea este ca un oraş. Unii locuiesc pe a stradă din centru, alții undeva, la periferie...”. Adăugând că menirea, țelul, misiunea celor situați la margine este nu să aspire să se mute în centru, ci să-şi facă treaba exemplar acolo, la nivelul său ex-centric. O lecție! În general, după apariția meteorică într-un spațiu a unui mare spirit, rămân în memoria locului urmele gândirii sale. Spusele lui Amos Oz, în doar două zile de conviețuire, au acelaşi impact asupra memoriei ca şi cărțile sale. Iată câteva dintre aceste „bijuterii”: „Dacă ar trebui să vă spun într-un cuvânt despre ce sunt cărțile mele, ar trebui să spun „familie”; dacă ar trebui să spun în două cuvinte, aş spune „familii nefericite”, iar, dacă ar trebui să rezum în trei cuvinte, trebuie să citiți cărțile mele!”. Sau: „Când eram copil, îmi doream să fiu o carte, nu un om. Fiind copil, ştiam cât e de uşor să ucizi, că e uşor să distrugi cărți. Dar credeam că, dacă voi fi o carte, o copie de-a mea va supraviețui într-o bibliotecă depărtată. Din fericire, am devenit bărbat, nu doar carte!”. „Mă identific cu fiecare dintre personajele mele(...). Asta e meseria mea: îmi imaginez alți oameni. Asta vine din curiozitate. Cred că o persoană curioasă e şi un amant mai bun decât o persoană care nu e curioasă”. Şi, în fine, referitor la cum se împacă meseria de profesor cu cea de scriitor, Oz a răspuns: „Predau şi scriu, chiar dacă unii consideră asta o contradicție(...). Un om poate fi un mare ginecolog şi, totodată, un mare amant...Dar nu simultan!”. Cu o implicare politică pe care şi-o asumă, Amos Oz spune că nu vrea ca ipostazele de scriitor (care presupune la el ideea de eliberare!) şi de politician (care înseamnă implicare!) să se acopere una pe cealaltă. Această suprapunere însă, din păcate, se întâlneşte la cititorii săi, dintre care unii îi iubesc opera, dar îi urăsc convingerile politice, iar alții, invers, nu-i „simt” defel scriitura, dar îi admiră atitudinile politice. „În alte țări, oamenii citesc cărți ca să se bucure. În Israel, ei citesc cărți, ca să se înfurie, astfel că, uneori, şoferii de taxi mă roagă să le transmit personajelor mele că au comis nu ştiu ce greşeală gravă. Şi le transmit!”. Deşi fulgurantă, vizita lui Amos Oz la Bucureşti a fost nu doar un eveniment editorial de excepție al Editurii HUMANITAS Fiction (în fond, foarte rar ne este dat să-i vedem în carne, oase şi idei pe autorii străini celebri ale căror cărți le citim pe nerăsuflate!), ci şi o lecție de măsură, echilibru şi civism în abordarea realității. Fără complexe de niciun fel: nici de inferioritare, dar nici de superioritate!