O revenire la scris

În volumul său Filozofia chiraşului grăbit (Editura Aius), Lorena Păvălan Stuparu cuprinde o serie dintre eseurile sale a căror unitate se află în ideea de locuire plurală şi culturală a lumii. Scriitoarea a pornit în literatură la mijlocul anilor 1980 din zona nouăzecistă a cenaclului Universitas, a renunțat la scris o vreme şi a revenit recent spre beletristică dar şi spre eseul filozofic. Conexarea filozofiei cu o săltăreață baladă comică a lui Topârceanu este doar o chestiune de ambalaj. Autoarea explică filozofia cu pricina prin aceea că un chiriaş care se fixează devine pînă la urmă ostil proprietarului şi acesta, oricît de cumsecade, îl va urî la rîndu-i. Conviețuirea multă vreme într-o unică idee naşte adversitate. Textele au apărut în diferite publicații ştiințifice şi culturale. Sînt în total zece studii relativ scurte care se referă la hermeneutică, dialectica subiectivității (la Sartre), epifanie şi viața inițiatică (referire la Mircea Eliade), psihologia exilatului (cu trimitere explicită la opera lui Cioran), interpretări ale lui C. Noica pe marginea operei lui Mihai Eminescu, „fantasme şi certitudini ale locuirii” după Heidegger, postmodernism. Toate aceste subiecte sînt tratate cu seriozitate, cu citarea unei bibliografii la temă care cuprinde şi contribuții recente. Textele Lorenei Stuparu adună şi ordonează referințe în jurul subiectului propus, pe care autoarea le completează cu reflecții proprii reuşind să-l lumineze din unghiuri variate. Eseurile nu au pretenția unei mari originalități care să defrişeze domenii, ci se înscriu în aria meditațiilor atente asupra acestora.