Jurnalistul versus "Homo Silagens-sis"

Daniel Săuca este cunoscut în media local-județeană (Zalău, Sălaj) ca un ziarist incisiv şi, prin urmare, incomod, angajat cu toată energia în cele trei forme ale acesteia (presa scrisă, audio şi video). Absolvent al Univer-sității „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, Facultatea de Sociologie, Jurnalistică şi Filosofie, precum şi licențiat în Filosofie-Antropologie al Universității de Vest din Timişoara.
Inițiativa de-a aduna într-un corpus editorial ceea ce ai răspândit timp de câțiva ani în variate publicații este doar aparent facilă. „Opera” în discuție ar putea fi numită trilogie, contând pe apariția sub acelaşi titlu (Homo Silagenssis, ceea ce s-ar traduce „Omul Sălajului”) a trei cărți, proiectată astfel încă de la apariția Volumului I, ce poartă subtitlul „Editoriale, articole, pamflete, eseuri”. Tomul conține articole riguros selectate, în cea mai mare parte editoriale, de-o spectaculoasă eterogenitate, publicistul D.S. fiind interesat de toate aspectele cotidianului (politică, națională şi internațională, jurnalism, sport, religie, literatură, folclor, campanie electorală etc.), pe care le abordează în manieră strict personală, ades persiflantă până la ostentație, fiind în primele patru-cinci justițiar-ireverențioasă. Este vorba până la urmă de o atitudine asumat-subiectivă, ceea ce dă materialelor sale aspectul unor autentice pamflete în care atacă impostura (Metodica încremenirii în hârtii), lichelismul (Lepădarea de Satana), subcultura şi incultura (Decebal, împărat roman, Mi-e dor de România visată de Eminescu), violența, sau, dimpotrivă, notează pozitiv profesionalismul, inițiativa, creativitatea, probitatea morală (Istorii şi prăpăstii, Provincia a rămas confuză, Ce poate să facă un management al unei multinaționale la Zalău, Appéllation Vânju Mare contrôlée, Omul sau Opera). Câteva dintre editoriale sunt în fapt eseuri care probează vocația şi apetența pentru cultură sub alte aspecte decât cele beletristice ale poetului şi jurnalistului.
Interviurile pe care le include Volumul al II-lea (cel mai voluminos din „trilogie” – 268 de pagini) sunt realizate, în majoritate, cu lideri de opinie din Sălaj şi sunt direcționate înspre trei paliere, inegale din punct de vedere cantitativ, atenția căzând asupra exponenților vieții politice (Tiberiu Marc, preşedinte al Consiliului Județean Sălaj, Radu Căpîlnăşiu, primarul oraşului Zalău, Ioan Fodoreanu, consulul României în Gyula, Ungaria, Vasile Dâncu, vicepreşedinte al PSD, Seres Dénes, senator UDMR, Andrei Todea, prefect al județului Sălaj ş.a.), celorlalte domenii – cultural-sportiv şi social – revenindu-le un număr mai redus de pagini. În plus, nu tot materialul conținut se subscrie speciei delimitate de rigoarea definiției; autorul strecoară şi câteva (puține, e adevărat) inovații, cum ar fi interviul ipotetic, în mod original marcat prin antepunerea semnului de întrebare (vezi intervențiile d-nei dr. în istorie Elena Muscă, cercetător ştiințific la Muzeul din Zalău, ale criticului literar, prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, directorul excelentei reviste de cultură Nord Literar, sau Kiss László.) Altfel spus, cititorul va constata că, deşi titlul cărtii este Homo Silagenssis, aceasta conține şi interviuri luate unora dintre personalitățile (efemere?) din afară, dar care au vizitat județul în scopuri diferite, (electoral – organizatorice, de afaceri, culturale etc.). Bănuim că intenția gazetarului a fost de a le afla opiniile având drept țintă destinul cetățeanului de rând al acestui județ, sau menținerea dialogului cultural, politic, social la nivelul unei tensiuni acceptabile (Cozmin Guşă, Cătălin Micula, Marian Petre Miluț, Mircea Geoană). Adunate la un loc, interviurile devin argumente imbatabile în viitoare/ ipotetice dispute cu respectivii preopinenți. Gazetarul Daniel Săuca lasă intenționat nealterată de vreo intervenție specializată maniera în care îşi formulează răspunsurile unul sau altul dintre interlocutori, tocmai pentru ca receptorul să-?i dea seama cu cine are de-a face.
Odată cu Volumul al III-lea, Daniel Săuca – jurnalistul recurge la un pact cu sinele poetic şi adună într-o „plachetă” de 105 pagini un set de reportaje-eseu, în relații intime cu specia epică a reportajului literar, aşa cum lectorul-receptor o poate afla încă de pe coperta întâi, din subtitlu: Pagini de jurnal, tablete, gânduri.
Primul şi ultimul volum se încheie cu câte o „postfață-epistolă”, intitulată Către cititori (segment care e succint cuprins la debutul celui de-al doilea), menită să justifice inițiativa şi proiectul viitoarei trilogii (în finalul celei dintâi), poziția şi atitudinile jurnalistului la finalizarea acestora, în registru uşor sceptic, însă detaşat autoreferențial (la finalul acestuia din urmă). Să-i dăm autorului cuvântul de început: „16 octombrie 2007. Obosit peste măsură. Să încerci să te controlezi. Ce limbaj ! Tărie şi luptă! Şi controlul propriei tale lupte... Cu cine? Am recitit pasaje din Cartea lui Iov. Înțelegerea politică, negocierea dintre Dumnezeu şi Satana. Cumplită. Unde o fi liberul arbitru? Puterea omului nu e cumva, pe o scară (scală) ce nu o pot defini acum exact, mai frumoasă decât cea dumnezeiască? Impietate? Nu ştiu. În mijlocul cerului doar Dumnezeu.”(p.7) Sub acest semn începe Jurnal sec de Cahul, mărturii ale vizitei de patru zile a unei delegații culturale sălăjene în Republica Moldova. Dezamăgiri la întâlnirea cu realități stresante ținând de amintirea unei „iepoci” nu foarte de mult apuse în propria țară, şi având darul de-a le estompa bucuria cunoaşterii unor personalități zonale (Nicolae Atanasov şi Valeriu Ciubotaru, Rectorul şi, respectiv, secretarul Universității din Cahul), gazde pe cât se poate de primitoare, ceea ce-l îndeamnă pe autor să exclame în final: „Păcat că unii oameni din această țară frumoasă... Nu are rost!”(p.13) Următoarele pagini atacă disperant, în intenția menținerii jurnalului, impactul filosofiei asupra individului aflat departe de casă, în Franța, autorul „înotând” între Platon, Kant, Noica, Novalis, José Ortega y Gasset, ca să ajungă derutat la un soi de liman marcat de întrebarea: „la ce bun filosofia?”, şi răspunzând cu satisfacție, împreună cu Novalis: „Omul cu adevărat moral este poet”. Peregrinările jurnalistului-poet îi poartă ființa prin locuri şi localități ale Sălajului, cu ocazia unor manifestații culte sau populare, prilej cu care îşi plimbă cititorul prin alți autori de notorietate, precum N. Steinhardt, G. Papini, Fr. Nietzche, V. Lovinescu, Herman Parret, cutează un „Foarte scurt tratat despre singurătatea poeziei” (p.48), spre a conchide: „Poezia nu răspunde decât celor trecuți prin vămile văzduhului, celor care, dincolo de Cuvânt şi Sunet, rămân, între cer şi pământ, ca reprezentări, imagini ale Singurătă-ții.”(p.49) Urmează un periplu prin viața culturală, sportivă şi... ei, da!, politică, implicând fapte şi nume, panseuri „vesele şi triste”, pe alocuri ironice, descoperindu-l astfel şi aici pe autorul primelor două volume. Răsfoind cartea, eşti surprins de imixtiunea foto-reporterului, pentru că autorul a găsit soluția de-a evita eventuale stări de plictis şi a introdus un set de fotografii, instantanee ale unor momente de viață la care însuşi a fost părtaş.
Sper din tot sufletul ca „trilogia” jurnalistului Daniel Săuca să reprezinte pentru prezumtivii cititori nu numai o „arhivă” personală, accesibilă celor interesați, prin mijlocirea bibliotecilor, ci şi dovada profesionalismului la nivelul căruia ajunge autorul ei în aceste momente ale existenței.