AnnArt, după 365 de zile: Caiet de fapte

Una dintre cele mai selecte galerii de artă şi casă de licitație din Bucureşti, ce funcționează într-o vilă somptuoasă, construită în stil românesc, de la Şosea, împlineşte, aproape pe nebăgate de seamă, iată! un an de existență. La începutul anului 2012, directorul de programe, Gabriela Massaci, a pus în circulație, spre uzul celor interesați (şi nu numai!), un micro-album, intitulat simplu şi modest, „Caiet de planuri”. De fapt, nu o prezentare birocratică şi prezumțioasă a proiectelor instituției, cât, mai degrabă, un foarte corect compte-rendu asupra unei activități ce ar putea fi caracterizată oricum pe scara valorilor, însă în niciun caz neînsemnată. Şi, oricine, indiferent de parti-pris-urile sau aversiunile nutrite (din păcate, şi unele, şi altele, în „folosul” unui serios deficit de imagine înregistrat de lumea artistică, în general!), este obligat să recunoască faptul că, în ciuda lentorii bănuită că ar însoți, de regulă, viața unei galerii instalate recent pe piața de artă (din Capitală, mai ales!), expozițiile succesive a nouă artişti în intervalul atât de scurt al unui an de zile reprezintă cu adevărat o performanță. Spațiul elegant – bine dotat tehnic şi dozat în conținut, cu „simeze” generoase, ce permit expunerea atât a lucrărilor de mici dimensiuni, dar şi a celor de mari proporții – a fost ocupat temeinic de diversitatea de viziuni şi de calitatea incontestabilă ale artiştilor Sorin Ilfoveanu, Paul Neagu, Ştefan Câlția, Dorin Crețu, Vladimir Şetran, Francisc Chiuariu, Laura Covaci, Mircea Roman şi Constantin Rusu. Diferențierile fiind făcute, poate, doar prin vârstă. De o parte, corifeii, „clasicii”, cei fără de care nu s-ar putea alcătui un album de artă contemporană românească (Şetran, Neagu, Ilfoveanu, Câlția), iar, alături, ca un ecou ceva mai proaspăt în relația cu Timpul, dar la fel de durabil într-o perspectivă axiologică, ceilalți, mai tinerii (care, şi ei, au cam trecut de prima junețe!), „ucenicii” entuziaşti, inventatorii, îndrăzneții (Roman, Crețu, Covaci, Chiuariu, Rusu). Discret şi delicat, fără să declanşeze cine ştie ce conflagrații intra muros în Cetatea Artelor sau vreo „bătălie pentru Hernani” în follow-up, AnnArt Gallery aduce un serviciu cultural foarte prețios. Încercarea sa de a transmite mesajul global, unificator (şi pacificator, câteodată!) privind necesitatea diversității artistice în unitatea incontestabilă a valorii pare să fie deja o victorie. Un pariu câştigat. O izbândă care aparține atât artiştilor – AnnArt devine încet-încet, un topos al consacrării „clasice”, al intrării în regula excepției (e cumva, dacă vreți, aidoma situației atelierelor de creație UAP din Pangrati, râvnite şi visate de orice artist, tânăr, fomist sau inocent, dar care se supun regulii de a fi ocupate conform unui algoritm similar celui din Academia Franceză!) – cât şi celor care diriguiesc acest spațiu. Se pare că misiunea pe care şi-o declarau la inaugurare – „...luxul unui criteriu simplu: să ne placă(...). Să simțim emoție şi derută, să cădem pe gânduri, să ne animăm în fața unei revelații intens-personale şi să ne desfătăm în preajma frumosului şi a adevărului intangibil” – capătă consistență. Altminteri, ambițios program! Şi lesnicioasă – dacă-l citim bine – atingere a țelului pe care şi l-a propus această „investiție inteligentă”. De partea noastră, rămâne doar să ne străduim să nu abdicăm de la condiția de martori!