Miscellanea
Florin Toma
Iaşii-n carnaval de Dumitrescu
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2012
Fără să fim bănuiți, Doamne fereşte, că încercăm cumva să ne suprapunem, prin această notă, rubricii specializate cu care colegul Liviu Ioan Stoiciu îşi încântă număr de număr cititorii, doar câteva pagini mai încolo, vrem să adăstăm, vreme de numai câteva considerații, asupra uneia dintre cele mai cunoscute publicații culturale ale Moldovei. Care se intitulează Însemnări ieşene. Şi n-am fi făcut-o – lăsându-i, astfel, colegului nostru plăcerea aceleiaşi acribii cu care, de fiecare dată, îşi însoțeşte „disecțiile” – dacă un număr al interesantei reviste nu s-ar fi legat insistent (la modul benefic, fireşte!) de numele unuia dintre cei mai prodigioşi artişti plastici ai României contemporane. Mircia Dumitrescu. Deci, nevrând să intrăm în analiza de conținut a ultimului număr pe anul trecut al publicației, căci despre el vorbim – în sensul curiozităților „epistemice” de genul cine scrie, ce scrie, cum scrie, de ce scrie (deşi suntem tentați să ne întrebăm aşa, mai ales în câteva cazuri particulare!) – ne-am oprit doar la cronica plastică, semnată de Corneliu Ostahie, de fapt, un generos portret pe care criticul îl face lui Mircia Dumitrescu (la finele unui an special, când, să nu uităm, artistul a sărbătorit şapte decenii de viață!). Cuvinte simțite, amplitudine, documentare, un pic de istorie a artelor, profunzimea analizei şi, de ce nu, un uşor sesizabil fior de simpatie pentru unul dintre cei mai iubiți artişti şi, totodată, unul dintre corifeii şcolii româneşti de gravură. Dar nu numai la atât s-a limitat exercițiul de admirație. Ci, supralicitând corect, redacția a avut strălucitoarea idee să ilustreze întreg numărul revistei cu reproduceri după grafica artistului, cu fotografii după sculpturile sale sau cu portrete ale autorului. De fapt, un carnaval de imagini (iată, aşadar, reluarea temei „Iaşilor în carnaval”!) sau, dacă vreți, un album inedit al opiniilor literare şi morale sprijinit de o bună parte din opera lui Mircia Dumitrescu (în total, 82 de lucrări!). Întâlnim, aşadar, o parcurgere temeinică a stilurilor binecunoscute ale artistului, de la ilustrațiile de carte (cum ar fi Poveştile lui Ion Creangă, Chira Chiralina de Panait Istrati, Publius Ovidius Naso – Tristia Ex Ponto sau Flori de poezie străină răsădită în româneşte), de la Desenele la Nichita ori gravurile din seria Existența, până la lucrările din ciclurile Studiu asupra femeii, Tunelul oranj, Alcoholic, Compoziții inutile, dar lungi, Drumul Crucii şi Don Juan sau la compozițiile de un grotesc sensibil, de genul Şi porcii mor, nu-i aşa? ori Ochii vigilenți ai câinelui supraveghind somnul pisicii. Şirul de reproduceri de o excelentă acuratețe grafică este presărat ici-colo cu fotografii ale câtorva dintre sculpturile în lemn – cum ar fi Oaia, Pisica sau Capul lui Eugen Suciu (reunite într-o expoziție fulminantă, din păcate însă prea scurtă, la Muzeul Național al Literaturii Române, cândva, pe la începutul iernii!) – care acoperă destul de bine, mai ales pe întinderea limitată a doar 86 de pagini, cât are Însemnări ieşene, strădaniile unui artist timp de aproape o jumătate de secol de creație artistică. Ceea ce nu e puțin lucru în aceste vremuri în care memoria prezentului cultural se deteriorează într-atât, încât ea ține, uneori, de la mână pân’ la gură!