Miscellanea
Liviu Ioan Stoiciu
REVISTA REVISTELOR
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2012
APOSTROF 1 / 2012
Apare lunar. Gelu Ionescu, „Caragiale, 160 de la naştere, 100 de ani de la moarte”: «Cu nu multe decenii în urmă, eram cu toții de acord că profeția lui Lovinescu – cum că societatea românească va evolua şi tipurile caragialeşti vor cădea în desuetudine, se vor demoda, părăsite de evoluția societății, vor deveni, aşadar, „istorice”– eram cu toții de acord că această profeție nu s-a împlinit. Şi că toată „soțietatea” din Caragiale e încă vie, nu numai în replicile ei geniale, dar şi în tipurile şi micile mişelii, şi țopeniile inofensive („dobitoaca!”), şi gafele de cartier, şi insinuările nătînge („vezi cum eşti?”). Dar au venit ultimii ani ai dictaturii comuniste, cu atîtea mizerii şi înjosiri (de care ne amintim cu un fel de încrîncenată durere), apoi tranziția – şi profeția lui Lovinescu, în sfîrşit! s-a îndeplinit: acum, „tipurile” au devenit apariții macabre în ticăloşia lor feroce, „mişeliile” au adus milioane de bani furați prin şantajarea bunei-credințe a omului de pe stradă, iar ieri „indiscrețiile” au tras după ele condamnări la ocnă şi au întemeiat puterea cea mare a delațiunii, „țopeniile” s-au transformat în grosolănii „de stat”»… La Dosar: „Ecouri livreşti în corespondența lui Eliade” de Mircea Handoca. Adrian Popescu, poem. Interviu Ileana Mălăncioiu: „Toate generațiile de poeți de la noi au fost nişte generații pierdute. Fie din cauza războiului, fie din cauza proletcultismului, impus după eliberarea de către glorioasa armată sovietică, fie pentru că în zgomotul şi furia de după noua eliberare, făcută printr-o revoluție dublată de o lovitură de stat, sau viceversa, un poet poate să treacă neobservat oricît de talentat ar fi. Dar, avînd în vedere că speranța moare ultima, cine are ceva de spus va continua să scrie, în pofida a tot şi a toate”.
ROMÂNIA LITERARĂ 7 / 2012
Din 17 februarie. Livius Ciocârlie, în „Însemnările” sale: «Surpriză! Pentru Rousseau, statul acceptabil – nu desă-vârşit – este acela care permite şi chiar încurajează spiritul critic. Deci, Rousseau nu este un precursor al revoluției, cum s-a tot spus. Că atunci spiritul critic te cam costa. Rousseau: „Fiecărui popor trebuie să i se dea un sistem de instituții anume, care să fie cel mai bun, poate nu în el însuşi, dar pentru statul căruia îi este menit”. Asta-i problema actuală. Se vrea democrație pentru state cărora, începând cu Rusia şi continuând cu multe altele, nu li se potriveşte, cel puțin pentru o vreme greu de prevăzut. Nouă? Noi, în două luntrii, ca de obicei. Ni se potriveşte democrația aşa cum o bălmăjim noi». Îşi onorează rubricile Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, Cosmin Ciotloş, Sorin Lavric, Rodica Zafiu, Simona Vasilache, Gh. Grigurcu, Dumitru Avakian, Marina Constanti-nescu. Radu Aldulescu: „Contraexper-tiză la un verdict de crimă împotriva literaturii”, Horia Gârbea: „Personajele. Porecle şi diminutive”. Proză – Doina Ruşti. Poezie – Marius Ianuş. Comentarii critice (cărți noi): Gabriel Coşoveanu, Irina Petraş, Alexandru Matei, Alex Goldiş.
CULTURA 7 / 2012
Din 16 februarie. C. Stănescu: «La o întrebare hamletiană – daca n-ar fi doar retorică – răspunde negativ Nicolae Manolescu în România literară: „Avea Caragiale conştiință artistică?” Şi, ca s-o facă şi mai provocatoare, anticipează reacțiunea „iubitorilor” lui Caragiale: „Întrebarea îi va nedumeri, dacă nu cumva îi va nemulțumi pe numeroşi iubitori ai lui Caragiale. Replica lor e uşor de anticipat: tocmai Caragiale, care stăpânea la perfecție, atât limba, cât şi arta literară, să nu aibă conştiință artistică?” Răspunsul criticului, uşor de anticipat, este următorul: „Ei bine, eu cred că nu avea!”»… Continuă C. Stănescu: «Mai toate argumentele criticului pot fi cu uşurință întoarse în favoarea spiritului critic şi realist şi a conştiinței artistice ale lui Caragiale… Să nu se înțeleagă din aceasta judecată, recunosc, un pic „marxistă” şi gheristă că încerc să scuz în vreun fel, prin presiunea mediului şi a opiniei publice databile, o anume perversitate a genialului scriitor: orice încercare de a „apăra” asemenea scriitori rămâne întotdeauna sortită inevitabilului ridicol». În alte pagini, Claude Karnoouh: «Cu excepția conflictelor naționaliste (din fosta Iugoslavie, ?ările Baltice sau din Caucaz), niciun popor nu s-a împotrivit dispariției statului protector, fie el unul autoritar şi dictatorial, şi nu s-a opus pieței fără limite, supraconsumului şi supraexploatării. Toți erau deja acolo, prezenți în sânul socialismului şi al comunismului real: şi adoratorii Vițelu-lui de aur al consumerismului, şi alienații societății spectacolului. Când s-a ajuns la fundul paharului, situația economică a lumii sovietice (cu imensele sale erori față de om) n-a mai născut decât o singură speranță: visul american... Postcomunismul se vădeşte, aşadar, după douăzeci de ani, ca element-cheie al desăvârşirii capitalismului de tipul al treilea – stadiu ultim al mondializării tehno-financiare». Comentarii critice semnate de Marian Victor Buciu, Flori Bălănescu, Rodica Grigore.
MIŞCAREA LITERARĂ 4 / 2011
Apare trimestrial de 10 ani. Scrie directorul revistei: «Mişcarea este rodul efortului unui grup restrâns – Olimpiu Nuşfelean, Ioan Pintea, Ion Moise, Virgil Rațiu – la care s-a adăugat la un moment dat Andrei Moldovan… În editorialul primului număr scriam… că „revista se constituie într-o şansă în plus de ieşire dintr-o anumită geografie a marginii, în relație cu o cultură națională, de la care se revendică”». Sunt publicate interviuri cu cei cinci din grup. Olimpiu Nuşfelean: „Bătălia cu literatura, cred, nu o pierzi niciodată, dacă eşti, ştiu eu, dedicat literaturii. Nu, orice s-ar întâmpla, oricum ai fi receptat, dacă crezi că ai un dar al literelor, dacă ai o miză literară, a ta, nu poți să pierzi”. Ioan Pintea: „Când privesc în jurul meu şi văd cu ochi critic şi cu minte ascuțită tot ceea ce se întâmplă cu oamenii, cu societatea, cu instituțiile acestei țări mă apucă greața. Greața care, îmi spunea, la Rohia, în anii ‘80 N. Steinhardt, e un sentiment creştin”. Prozatorul Ion Moise: „Eu îmi încep ziua cu lectura rugăciunilor, psalmilor şi a unor versete din biblie… A ajunge la 73 de ani, câți am eu acum, poate fi un păcat inhibitoriu pentru un scriitor”. Virgil Rațiu: „De scris, adică de compus texte proprii, s-a întâmplat, în modul serios, pe când eram în clasa a VII-a, dacă rețin bine. Scriam proză. Pe urmă am scris poezie. Dar nu aveam un program. Acum scriu cu program, pentru ca să fac altora în ciudă. Să-i enervez, deoarece scriu mai bine decât mulți alții”. Andrei Moldovan: „Nu sunt de acord cu opinia conform căreia intelectualul trebuie să îşi vadă de treburile lui şi să nu se amestece în viața politică… Atitudinea civică, implicând politicul, pentru că e factor de decizie, nu e bine, cred, să fie ocolită de intelectuali… În România există o criză morală”. Multe pagini cu poeme apărute în ultimii 10 ani în Mişcarea literară. Proză de N. Gheran şi Dora Pavel.
VERSO 100
Ion Mureşan, redactor-şef: «Andrei Marga, cel care a inițiat proiectul revistei Verso, a avut „mână bună”… Într-o vreme a publicațiilor „efemeride”, nu e puțin lucru să ajungi la 100 de numere… am optat pentru critica de idei cu miză în actualitatea culturală… pentru temele grave ce preocupă reflecția filosofică românească şi europeană». Primul număr al revistei a apărut în luna mai 2006, acesta, al 100-lea e datat noiembrie 2011. Câteva titluri selectate: „Societatea nesigură” de Andrei Marga, „Privitor la actul de la 23 august 1944”, a polemică a lui Neagu Djuvara, „De ce găsim monede pe jos” de Alexandru Vlad, „Despre resentiment în nostalgia originilor. O privire asupra primitivismului progresist” de H.-R. Patapievici, „Relevanța supra-estetică a artei” de Luigi Bambulea, „Satul care pleacă. Omul care vorbeşte în numele morților” de Ion Mureşan. Dosare Verso: Mircea Eliade, C. Noica, I. D. Sârbu, Adrian Marino, Radu Săplăcan sau Corectitu-dinea politică, Poezia recentă, Experi-mentarium, Teologie şi Estetică, (Pale-o)conservatorism, Despre naivi.
ALECART 7
Decembrie 2011, „revistă de atitudine culturală”, apare la Iaşi (cu subredacție la Suceava) şi e realizată de elevi şi profesori de la colegii naționale (în colegiul de onoare al revistei: Bogdan Crețu, Antonio Patraş, Andrei Mitchievici). La ancheta „Avatarurile tinereții literare” răspund Octavian Soviany, Nichita Danilov, C. Acosmei, Răzvan ?upa – sau Paul Aretzu, din care citez: „Un grup literar la modă are viața scurtă, durează un singur sezon. Literatura adevărată nu depinde de modă. De regulă, scriitorii români s-au grupat în funcție de apartenența la o generație. Dar există relații între scriitori, care nu țin cont de criterii conjuncturale. Există însă şi grupuri puternice, alcătuite pe baza unor afinități. Funcționează foarte eficient. Moda însă este un criteriu nesemnificativ”. Interviu cu Daniel Cristea Enache: „Este important, este esențial nu să te afiliezi (unei grupări literare, unui pol de putere). Să fii tu însuți, chiar dacă e mai greu la început. A face parte dintr-o coterie e ceva ce se vede, se simte, se resimte. La fel, se va simți independența reală… Nu-mi plac autorii care vorbesc despre propriile lor cărți – şi ți le mai şi explică. O carte, dacă e bună, îți vorbeşte singură”.
FAMILIA 1 /2012
Ioan Moldovan, redactor-şef: „În trei antologii apărute de curând: Noua poezie nouă – O antologie de poezie română postmodernă alcătuită de Dumitru Chioaru, la editura Limes, Dirijabilul de hârtie – Cele mai frumoase poezii 1971-2011, o antologie de Kocsis Francisko, la editura revistei Vatra şi Cele mai frumoase poeme din 2010, selecție de Claudiu Komartin şi Radu Vancu, la editura Tracus Arte. Cine e curios să le parcurgă va observa că unele nume apar în toate listele, altele nu, dar, în tot, e vorba de nume de poeți care ilustrează fenomenul spectaculos şi variat al poeziei româneşti contemporane, selectate după diverse criterii, dar înscriindu-se sub imperativul a ceea ce s-ar putea numi poezie vie. Într-un moment, care de fapt prelungeşte exasperant o stare a națiunii aflate în suferință, sărăcie şi disperare, când actorii politici pun în scena happening-uri nu doar obscene şi iresponsabile ci şi periculoase pentru ființa, conştiința, limba şi identitatea spirituală a neamului, cunoaşterea acestor nume de poeți şi a creației lor, chiar şi în forma aceasta de selecție subiectivă şi parțială, reprezintă o gură de aer, un gest de bună cuviință, un alt fel de alegeri anticipate, un îndemn din aceasta pagina a Familiei de a lua şi a deschide cărțile poeților pentru o mai dreaptă, mai lucidă şi mai de durata judecată a ceea ce e important pentru minte, inimă şi literatură”… În alte pagini, Marius Miheț, despre „Anul negru. O retrospectivă a anului literar 2011”. Sau Alex Cistelecan: „Marx reînviat şi reîngropat”. Semnează Gh. Grigurcu, Daniel Vighi, Traian Ştef, Al. Seres, Florin Ardelean, Mircea Morariu, Gh. Schwartz, V. Baghiu, N. Coande, Paul Vinicius, Dan-Liviu Boeriu.
LITERATORUL 149-150
Decembrie 2011. La dispariția lui Constantin Stan – scrie Nicolae Iliescu (redactor-şef): „Ca şi Mircea Nedelciu, Costi nu arăta niciodată cât e de vulnerabil şi de timid. Încă de la Junimea, din primele întâlniri, i-am remarcat căutarea zburlită, dar împăcată şi caldă. Aveau oamenii ăştia altoiți în câmpie – spre deosebire de noi, ăştilalți, crescuți la bloc – un abur liniştit şi puțin viclean. Ca şi Iova sau Sorin Preda, sau chiar bietul Lăcustă, despre care nu puteai niciodată băga mâna în foc că te înjură sau te ridică în slăvi”. Scriu despre Constantin Stan şi Corneliu Ostahie şi Mircea Dinutz.
Apare lunar. Gelu Ionescu, „Caragiale, 160 de la naştere, 100 de ani de la moarte”: «Cu nu multe decenii în urmă, eram cu toții de acord că profeția lui Lovinescu – cum că societatea românească va evolua şi tipurile caragialeşti vor cădea în desuetudine, se vor demoda, părăsite de evoluția societății, vor deveni, aşadar, „istorice”– eram cu toții de acord că această profeție nu s-a împlinit. Şi că toată „soțietatea” din Caragiale e încă vie, nu numai în replicile ei geniale, dar şi în tipurile şi micile mişelii, şi țopeniile inofensive („dobitoaca!”), şi gafele de cartier, şi insinuările nătînge („vezi cum eşti?”). Dar au venit ultimii ani ai dictaturii comuniste, cu atîtea mizerii şi înjosiri (de care ne amintim cu un fel de încrîncenată durere), apoi tranziția – şi profeția lui Lovinescu, în sfîrşit! s-a îndeplinit: acum, „tipurile” au devenit apariții macabre în ticăloşia lor feroce, „mişeliile” au adus milioane de bani furați prin şantajarea bunei-credințe a omului de pe stradă, iar ieri „indiscrețiile” au tras după ele condamnări la ocnă şi au întemeiat puterea cea mare a delațiunii, „țopeniile” s-au transformat în grosolănii „de stat”»… La Dosar: „Ecouri livreşti în corespondența lui Eliade” de Mircea Handoca. Adrian Popescu, poem. Interviu Ileana Mălăncioiu: „Toate generațiile de poeți de la noi au fost nişte generații pierdute. Fie din cauza războiului, fie din cauza proletcultismului, impus după eliberarea de către glorioasa armată sovietică, fie pentru că în zgomotul şi furia de după noua eliberare, făcută printr-o revoluție dublată de o lovitură de stat, sau viceversa, un poet poate să treacă neobservat oricît de talentat ar fi. Dar, avînd în vedere că speranța moare ultima, cine are ceva de spus va continua să scrie, în pofida a tot şi a toate”.
ROMÂNIA LITERARĂ 7 / 2012
Din 17 februarie. Livius Ciocârlie, în „Însemnările” sale: «Surpriză! Pentru Rousseau, statul acceptabil – nu desă-vârşit – este acela care permite şi chiar încurajează spiritul critic. Deci, Rousseau nu este un precursor al revoluției, cum s-a tot spus. Că atunci spiritul critic te cam costa. Rousseau: „Fiecărui popor trebuie să i se dea un sistem de instituții anume, care să fie cel mai bun, poate nu în el însuşi, dar pentru statul căruia îi este menit”. Asta-i problema actuală. Se vrea democrație pentru state cărora, începând cu Rusia şi continuând cu multe altele, nu li se potriveşte, cel puțin pentru o vreme greu de prevăzut. Nouă? Noi, în două luntrii, ca de obicei. Ni se potriveşte democrația aşa cum o bălmăjim noi». Îşi onorează rubricile Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, Cosmin Ciotloş, Sorin Lavric, Rodica Zafiu, Simona Vasilache, Gh. Grigurcu, Dumitru Avakian, Marina Constanti-nescu. Radu Aldulescu: „Contraexper-tiză la un verdict de crimă împotriva literaturii”, Horia Gârbea: „Personajele. Porecle şi diminutive”. Proză – Doina Ruşti. Poezie – Marius Ianuş. Comentarii critice (cărți noi): Gabriel Coşoveanu, Irina Petraş, Alexandru Matei, Alex Goldiş.
CULTURA 7 / 2012
Din 16 februarie. C. Stănescu: «La o întrebare hamletiană – daca n-ar fi doar retorică – răspunde negativ Nicolae Manolescu în România literară: „Avea Caragiale conştiință artistică?” Şi, ca s-o facă şi mai provocatoare, anticipează reacțiunea „iubitorilor” lui Caragiale: „Întrebarea îi va nedumeri, dacă nu cumva îi va nemulțumi pe numeroşi iubitori ai lui Caragiale. Replica lor e uşor de anticipat: tocmai Caragiale, care stăpânea la perfecție, atât limba, cât şi arta literară, să nu aibă conştiință artistică?” Răspunsul criticului, uşor de anticipat, este următorul: „Ei bine, eu cred că nu avea!”»… Continuă C. Stănescu: «Mai toate argumentele criticului pot fi cu uşurință întoarse în favoarea spiritului critic şi realist şi a conştiinței artistice ale lui Caragiale… Să nu se înțeleagă din aceasta judecată, recunosc, un pic „marxistă” şi gheristă că încerc să scuz în vreun fel, prin presiunea mediului şi a opiniei publice databile, o anume perversitate a genialului scriitor: orice încercare de a „apăra” asemenea scriitori rămâne întotdeauna sortită inevitabilului ridicol». În alte pagini, Claude Karnoouh: «Cu excepția conflictelor naționaliste (din fosta Iugoslavie, ?ările Baltice sau din Caucaz), niciun popor nu s-a împotrivit dispariției statului protector, fie el unul autoritar şi dictatorial, şi nu s-a opus pieței fără limite, supraconsumului şi supraexploatării. Toți erau deja acolo, prezenți în sânul socialismului şi al comunismului real: şi adoratorii Vițelu-lui de aur al consumerismului, şi alienații societății spectacolului. Când s-a ajuns la fundul paharului, situația economică a lumii sovietice (cu imensele sale erori față de om) n-a mai născut decât o singură speranță: visul american... Postcomunismul se vădeşte, aşadar, după douăzeci de ani, ca element-cheie al desăvârşirii capitalismului de tipul al treilea – stadiu ultim al mondializării tehno-financiare». Comentarii critice semnate de Marian Victor Buciu, Flori Bălănescu, Rodica Grigore.
MIŞCAREA LITERARĂ 4 / 2011
Apare trimestrial de 10 ani. Scrie directorul revistei: «Mişcarea este rodul efortului unui grup restrâns – Olimpiu Nuşfelean, Ioan Pintea, Ion Moise, Virgil Rațiu – la care s-a adăugat la un moment dat Andrei Moldovan… În editorialul primului număr scriam… că „revista se constituie într-o şansă în plus de ieşire dintr-o anumită geografie a marginii, în relație cu o cultură națională, de la care se revendică”». Sunt publicate interviuri cu cei cinci din grup. Olimpiu Nuşfelean: „Bătălia cu literatura, cred, nu o pierzi niciodată, dacă eşti, ştiu eu, dedicat literaturii. Nu, orice s-ar întâmpla, oricum ai fi receptat, dacă crezi că ai un dar al literelor, dacă ai o miză literară, a ta, nu poți să pierzi”. Ioan Pintea: „Când privesc în jurul meu şi văd cu ochi critic şi cu minte ascuțită tot ceea ce se întâmplă cu oamenii, cu societatea, cu instituțiile acestei țări mă apucă greața. Greața care, îmi spunea, la Rohia, în anii ‘80 N. Steinhardt, e un sentiment creştin”. Prozatorul Ion Moise: „Eu îmi încep ziua cu lectura rugăciunilor, psalmilor şi a unor versete din biblie… A ajunge la 73 de ani, câți am eu acum, poate fi un păcat inhibitoriu pentru un scriitor”. Virgil Rațiu: „De scris, adică de compus texte proprii, s-a întâmplat, în modul serios, pe când eram în clasa a VII-a, dacă rețin bine. Scriam proză. Pe urmă am scris poezie. Dar nu aveam un program. Acum scriu cu program, pentru ca să fac altora în ciudă. Să-i enervez, deoarece scriu mai bine decât mulți alții”. Andrei Moldovan: „Nu sunt de acord cu opinia conform căreia intelectualul trebuie să îşi vadă de treburile lui şi să nu se amestece în viața politică… Atitudinea civică, implicând politicul, pentru că e factor de decizie, nu e bine, cred, să fie ocolită de intelectuali… În România există o criză morală”. Multe pagini cu poeme apărute în ultimii 10 ani în Mişcarea literară. Proză de N. Gheran şi Dora Pavel.
VERSO 100
Ion Mureşan, redactor-şef: «Andrei Marga, cel care a inițiat proiectul revistei Verso, a avut „mână bună”… Într-o vreme a publicațiilor „efemeride”, nu e puțin lucru să ajungi la 100 de numere… am optat pentru critica de idei cu miză în actualitatea culturală… pentru temele grave ce preocupă reflecția filosofică românească şi europeană». Primul număr al revistei a apărut în luna mai 2006, acesta, al 100-lea e datat noiembrie 2011. Câteva titluri selectate: „Societatea nesigură” de Andrei Marga, „Privitor la actul de la 23 august 1944”, a polemică a lui Neagu Djuvara, „De ce găsim monede pe jos” de Alexandru Vlad, „Despre resentiment în nostalgia originilor. O privire asupra primitivismului progresist” de H.-R. Patapievici, „Relevanța supra-estetică a artei” de Luigi Bambulea, „Satul care pleacă. Omul care vorbeşte în numele morților” de Ion Mureşan. Dosare Verso: Mircea Eliade, C. Noica, I. D. Sârbu, Adrian Marino, Radu Săplăcan sau Corectitu-dinea politică, Poezia recentă, Experi-mentarium, Teologie şi Estetică, (Pale-o)conservatorism, Despre naivi.
ALECART 7
Decembrie 2011, „revistă de atitudine culturală”, apare la Iaşi (cu subredacție la Suceava) şi e realizată de elevi şi profesori de la colegii naționale (în colegiul de onoare al revistei: Bogdan Crețu, Antonio Patraş, Andrei Mitchievici). La ancheta „Avatarurile tinereții literare” răspund Octavian Soviany, Nichita Danilov, C. Acosmei, Răzvan ?upa – sau Paul Aretzu, din care citez: „Un grup literar la modă are viața scurtă, durează un singur sezon. Literatura adevărată nu depinde de modă. De regulă, scriitorii români s-au grupat în funcție de apartenența la o generație. Dar există relații între scriitori, care nu țin cont de criterii conjuncturale. Există însă şi grupuri puternice, alcătuite pe baza unor afinități. Funcționează foarte eficient. Moda însă este un criteriu nesemnificativ”. Interviu cu Daniel Cristea Enache: „Este important, este esențial nu să te afiliezi (unei grupări literare, unui pol de putere). Să fii tu însuți, chiar dacă e mai greu la început. A face parte dintr-o coterie e ceva ce se vede, se simte, se resimte. La fel, se va simți independența reală… Nu-mi plac autorii care vorbesc despre propriile lor cărți – şi ți le mai şi explică. O carte, dacă e bună, îți vorbeşte singură”.
FAMILIA 1 /2012
Ioan Moldovan, redactor-şef: „În trei antologii apărute de curând: Noua poezie nouă – O antologie de poezie română postmodernă alcătuită de Dumitru Chioaru, la editura Limes, Dirijabilul de hârtie – Cele mai frumoase poezii 1971-2011, o antologie de Kocsis Francisko, la editura revistei Vatra şi Cele mai frumoase poeme din 2010, selecție de Claudiu Komartin şi Radu Vancu, la editura Tracus Arte. Cine e curios să le parcurgă va observa că unele nume apar în toate listele, altele nu, dar, în tot, e vorba de nume de poeți care ilustrează fenomenul spectaculos şi variat al poeziei româneşti contemporane, selectate după diverse criterii, dar înscriindu-se sub imperativul a ceea ce s-ar putea numi poezie vie. Într-un moment, care de fapt prelungeşte exasperant o stare a națiunii aflate în suferință, sărăcie şi disperare, când actorii politici pun în scena happening-uri nu doar obscene şi iresponsabile ci şi periculoase pentru ființa, conştiința, limba şi identitatea spirituală a neamului, cunoaşterea acestor nume de poeți şi a creației lor, chiar şi în forma aceasta de selecție subiectivă şi parțială, reprezintă o gură de aer, un gest de bună cuviință, un alt fel de alegeri anticipate, un îndemn din aceasta pagina a Familiei de a lua şi a deschide cărțile poeților pentru o mai dreaptă, mai lucidă şi mai de durata judecată a ceea ce e important pentru minte, inimă şi literatură”… În alte pagini, Marius Miheț, despre „Anul negru. O retrospectivă a anului literar 2011”. Sau Alex Cistelecan: „Marx reînviat şi reîngropat”. Semnează Gh. Grigurcu, Daniel Vighi, Traian Ştef, Al. Seres, Florin Ardelean, Mircea Morariu, Gh. Schwartz, V. Baghiu, N. Coande, Paul Vinicius, Dan-Liviu Boeriu.
LITERATORUL 149-150
Decembrie 2011. La dispariția lui Constantin Stan – scrie Nicolae Iliescu (redactor-şef): „Ca şi Mircea Nedelciu, Costi nu arăta niciodată cât e de vulnerabil şi de timid. Încă de la Junimea, din primele întâlniri, i-am remarcat căutarea zburlită, dar împăcată şi caldă. Aveau oamenii ăştia altoiți în câmpie – spre deosebire de noi, ăştilalți, crescuți la bloc – un abur liniştit şi puțin viclean. Ca şi Iova sau Sorin Preda, sau chiar bietul Lăcustă, despre care nu puteai niciodată băga mâna în foc că te înjură sau te ridică în slăvi”. Scriu despre Constantin Stan şi Corneliu Ostahie şi Mircea Dinutz.