Poezie
Sorin Mărculescu
imnul 162 (studiu de caz)
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 /2012
I
e nevoie uneori de un ultim popas sau de un prilej:
de un rit parentalic atâta cât îți mai îngăduie
creierul obosit dar încă deschis precum o fereastră
pasageră spre exteriorul pe care-l mai cauți inerțial
în afara ta: o întâlnire cu m.ivănescu spre care
m-am şi grăbit neuitând să depun într-o pungă de aer
obolul de douăzeci şi cinci de bani din aluminiu
de mult scos din circulație: o diversiune a parcelor a
făcut ca ultimul lui concert de cornee sculptată în
glas să-i fie înregistrat neverosimil şi contradictoriu
într-o carte roşie sub o umbră sau cu o umbră pe un
covor roşu de g.liiceanu în casa de pe vasile aaron şase
din sibiu la sud de pumnalul subarinilor înfipt arborescent
în inima urbei: pe-acolo zeci de ani am trecut prin
fața bolții reci în era dinaintea poetului cu sacoşă şi fâş
fără să pun nicio bază deşi eram inițiat (încă din 1966 dintr-o zi
când l-am întâmpinat la e.l.u.-n birou confundându-l
impardonabil fiindcă nu-l mai văzusem) în limbajul etilic
vaporizant dar cu siguranță mie necuvenit. şi pe urmă nu
l-am mai căutat. puntea tăioasă de vodcă mă respingea şi
visător mă lăsa şi foşnetul fin plumburiu al zeițelor
virtual invocate de el. şi melancolic înalt şi absent am trecut
şi anii-au trecut peste toți cu bătăi de clopote-n
dungă. mi-l simțeam ca pe un confrate într-ale morții
scrâşnite cu pulpana veşnicului fâş negru-astupând paşii
înainte de vreme umbrind geamul de la subsolul igrasios
din mihai bravu nouăzeci dar şi tot subsolul observatorului
astronomic popular de pe ana ipătescu pe unde-a stat
el midoff închizând vârful de nord al triangulației cu
mihai bravu 90 şi aleea spătarului şase: şi am citit măştile lui m.i.
şi nu m-am dumirit cât din vorbele lui a putut trece de
mirările academice şi de digresiunile frivole ale unei
rațiuni nesmerite în jocul de-a moartea: aşa (şi e bine
şi-aşa că a fost) l-am reîntâlnit abia după ce nu a mai fost
şi într-o zi friguroasă de martie am încercat să mi-l
reconstitui din zăngănitul literelor de tinichea ale cărții
pe care a încuviințat-o într-un joc de-a gazda şi oaspetele
grijuliu regizat: de mult era înger al morții culcat în pat
ca un bătrân atlant chircit sub povară dar continuând
să emită mari adevăruri dar şi uitări (de ce nu l-a pomenit
cum mă-ntreba d.țepeneag pe mult mai-nainte plecatul şi
mai bătrânul dimov legat de el în amintiri simbiotice?):
adevărat i-a spus iscoditorului: – am fost ofițer sub
acoperire fără să ştiu: altfel nimic din viața mea netedă
(deşi centrată de moarte ca ale fiecăruia dintre noi) nu s-ar putea
explica şi revelația am avut-o în ultimul an al unei vieții neverosimil
de lungi în dinții vineți ai vodcii –. anchetatoru-n derută
se miră şi-acceptă într-un târziu smulgându-se din
fastul concertului de la stockholm: două luni după
stingerea tobelor de ultim omagiu m.ivănescu s-a retras
fără a mai accepta întrebări în locul ocolit de răspunsuri
din cimitirul de pe calea dumbrăvii şi definitiv s-a
lăsat în voia țărânii acoperitoare străine de orice legiune
de-onoruri: acoperire sub acoperire: noi acoperiri: alte
acoperiri: acoperiri vechi şi nouă: adevărat este: el
a ştiut unde bate drumul dar a uitat să spună că drumul
e făcut din margini care se strâng una într-alta ca fălcile
unei menghine dintr-o cameră de tortură cu milioane
de morți buluciți spre lumină: a ştiut încotro duce drumul
dar n-a spus cum se răsuceşte el sub pământ şi cum
creşte pe-un adevăr şi-o cale nedovedită: a ştiut că niciun drum
ignar academic nu duce undeva dar a vorbit: orice poem
e nu numai cuvânt ci în primul rând cuvânt dat
şi rostirea lui adevărată doar de aceea contează: el a
ştiut că nu doar uitând de toți ceilalți ci măturând aplicat
benzile de asfalt cu umbrele paginilor şi cu lentilele groase
învățăm să ne-aşternem şi să ne lăsăm citiți poate şi când
particulele din care ne-am încorporat se depărtează tot mai
mult unele de altele tot mai reci şi mai indiferente aici
la profeții şi la socluri: spunea şi că e de departe cel mai
mare poet şi aşa şi era: dar uşoară să-i fie şi străvezie țărâna
şi-n miezul câmpului gol să-i săpăm o groapă de-un cot
adâncime şi laturile de-un cot pe care cu sângele strâns
de o viață s-o umplem şi cu semințe din paltinii scuturați de
pisici: abia atunci va veni poate şi el să se-adape odată cu
noi în preziua altor întrebători fără răspuns lovindu-ne
unii de alții fără să ne ştim şi nepăsători prelingându-ne
pe lângă bufetul lui nelu şi klein: şi el ca şi el midoff în apnee
traseul va să şi-l bâjbâie cu noi toți împreună şi cu cei ce
la rând după noi se vor aşeza confundându-se şi fără a şti
pe care din noi spada de-aramă a celor încă vii şi
însetați de răspunsuri sub vechi acoperiri ne vor respinge:
o alegere şi-acolo va fi nu doar pe saint-germain sau la
stockholm sau pe corso în librării elegante: c’est inouï domnilor
dar mai întâi să ne contractăm datoria conştienți că n-avem cum
ne-o plăti şi să nu ne-mbrâncim oricât de tari vom fi fost:
umbre doar suntem la coadă după turma pisicilor lui
şi-o gură din sângele ce ni s-a scurs din pahare bună ar fi:
prescurtările versurilor într-un punct se-ntâlnesc peste tot:
şi nu vom şti spada lui odysseu pe cine-mpungând îl refuză:
mult prea adâncă e rana de-aramă-n toracele umbrelor:
ci el ca o rană adâncă va sta în carnea tăişului de aramă
spre cel ce-l descoase întoarsă şi-n stil răsucindu-i-se:
şi timpul dispare surâzând în nearătarea pisicii din cheshire
şi cu siguranță în transparența ei deasă şi sceptică ea
cea de pe urmă ce trage să plece de lângă groapa cu sânge:
şi rana din piept îi e întrebătorului trecută ca să o vadă
când dată-i va fi: urmările morții în panglici oranj
laolaltă ne leagă pe toți peste neîncredințarea poeților:
urmările morții fără să vrem ne aşteaptă-n surâsul
pisicității sub acoperire aşa cum sub acoperire şi
toate durerile noastre se strâng totuşi în drumuri de-apoi:
cartea-ntre timp şi-ntre spații în jilțul alb se dizolvă:
de departe cel mai mare poet priveşte în urmă pentru că
moartea contrazicându-l poate fi totuşi un eveniment cu urmări
în nevedere aşa cum se va fi convins după tăcerea clopotelor:
aşa că se uită acum ironic la noi dizolvat în surâsul pisicii
din cheshire: măcar dizolvarea-n cuvânt s-o deprindă
cine încrezător în el însuşi întrebările şi le recompune.
mult prea adâncă e rana de-aramă-n toracele umbrelor:
II
şi rămâne problema adevărului în poezie şi a minciunii
unei zeițe şi-a stolurilor de metafore care scindează
cuvântul în multe cuvinte străine unele de altele dar unificate
într-un decret de expirare a unității realului: şi chiar dacă
la început a fost cuvântul cuvântul acela nu avea nimic de a
face cu urechile judecătorilor ci cu fuga particulelor plecate
să se-nmulțească în opoziții şi să se reîntâlnească de partea
cealaltă a sferelor morții: totul e să mărturiseşti vere et
realiter senzația usturătoare a clinei şi-a munților: biciul pocnind
pe curbura spațiului-timp înainte ca tu să nu-l mai
înduri: clipa în care-alungit către patul de suferință de mult
şi ție sortit rămâi un drug de fier drept ca-ntunericul sau
desfăcut ca o furcă la unul din capete într-un patibulum ce
îşi aşteaptă universul de-alături şi îşi cerşeşte-n durere
sfârşitul în schița altor drumuri pline de urmări în altele
după aceea: drumul de după nu se poate să nu fie
plin de urmări pentru poeții de pe patul de suferință-n
metaforele carnale sau deopotrivă pentru cei suprimați şi
aruncați de semeni să doarmă-n metafora groazei din valea
piersicilor la sighet înțepeniți cu betonul în oase:
întrebarea ar cădea ca un cuțit de ghilotină pe grumazul
cuvintelor: de aceea să nu uităm că vidul în plin se
transformă şi plinul în vid şi singura noastră speranță
a noastră a celor zvârliți în mirajele cuantice este să
ne închipuim cutremurul şi să ni-l spunem mărturisindu-ne
ca veşnic tâlharul cel bun de pe cruce alăturat: el: eonului:
lățimea grinzilor crucii închide-ntre brațele ei oricât de
mult repetate şi firul de apă-al izvorului şi sutele de
veşnicii ale tuturor amazoanelor din galaxii şi-n
estuarele câte se varsă-n nimic: să credem că totuşi poetul
adică acela ce vere et realiter mâinile şi le-alătură
şi şi deşiră poveşti lasă o urmă şi-n drumul de dincolo şi
pentru noi cei întrebători şi-ar fi destul de trecerea lui să ne
atingem umbrele amânate şi-ntâmplătoare electrizând
blana pisicilor şi ne vom resorbi-n constelații de scânteieri:
oricum biciuit va fi omul cel drept todeauna şi-oriunde:
(cum platon spunea de viitor amintind) şi cetluit în
lanțuri şi-n cele din urmă în cuie bătut pe o furcă de lemn:
înrudită cu ea e sfiala poeților căci drepți dacă sunt
parte avea-vor de-o întâmpinare-a sfârşitului mult mai amară:
dar drumul va exista cu urmări şi unii într-alții vom
trece şi mărturii adevărate s-ar putea să depunem:
din patul de suferință nu-i greu mâinile pe patibulum
întinse să ne rămână ca brațele unor sperietori ale
neantului: e vremea şi noi s-amuțim noi cei ce credem că
întrebând sfârşitul ni-l exorcizăm: explozia de început
e la răscruce căci totul e ca şi acum mii de ani pregătit de
cel ce ne-ndrumă pentru ca theages din universul
armonic al destrămării cetății atât de frumos rânduite
să se smulgă în chip repetat din sine şi sânge şi
lira în nefolosință să şi-o înstrune cu degete țepene:
nu poți afirma nici că zeii sunt nici că nu sunt dar
deasupra lor e o virtute a aşteptării în repetare şi-n
acceptarea-ntrupării în adevăr şi în cale: brațele
întinse pe lemn: cel de pe pat să aibă răbdare
indiferent dacă poet sau versificator numai ar fi şi
să spere cel mult coatele pe genunchi să şi le
mai rezeme într-o ultimă fotografie adevărată fără
să ştie nici el şi nici noi dacă aşa e sau sau nu:
oricum există adevărul multor paturi deasupra
şi tot mai deasupra: aşa că nu ne rămâne decât să
mărturisim: totul e bine cu cât o ştim mai puțin
dar să spunem cu ultimă grijă tot adevărul plecării:
poezia nu-i adevăr şi nici adevărul nu-i adevărat
decât dacă-i spus în derâdere de un alcătuitor de
versuri pe patul din urmă şi când ascultător e filozoful
bătrân care crede că filozofia nu e un zid de care te sprijini
ca să eviți să te prăbuşeşti la poalele lui tot lângă patul
pe care umbra uitată a celui dus de acolo îşi regăseşte
ocazia de-a împietri în nepărăsire: la drept vorbind nici
poezia nici filozofia nu sunt adevăr ci doar adevărul
mai este un fulger căzut din mâna lui zeus ațipit ațipit în
neştire pe când un odysseu după altul gropi evocatoare
îşi sapă şi cheile vechii lumini ni le-nfige în piept: nu există
nici cheie nici kairós în renegarea filozofiei ci doar priciuri
unul alături de altul pe care adoarme regele-broască
cu degete-ntinse rigid după smocul din fruntea prilejului:
uiți că ai vegheat nu destul umbra celui ce poate de noi a
râs: aminteşte-ți de cine pe tine te va veghea întrebător
în regia nebănuirii: pasul e-n cruce şi beat de nespor:
poezia e numai uitarea de tine şi adevărul umbră-mpietrită.
şi totuşi e bine şi pomenirea e bună-n uitare. o cale să căutăm
un adevăr şi o moarte: moartea e un cuvânt şi mopete îi
ştie probabil acum şi urmările întrucât îl rosteşte
şi-l vede din partea cealaltă pentru noi plină doar
de foneme din limbi inaccesibile de-atâtea dispariții
de la adrese mult prea cunoscute şi repetate:
e nevoie uneori de un ultim popas sau de un prilej:
de un rit parentalic atâta cât îți mai îngăduie
creierul obosit dar încă deschis precum o fereastră
pasageră spre exteriorul pe care-l mai cauți inerțial
în afara ta: o întâlnire cu m.ivănescu spre care
m-am şi grăbit neuitând să depun într-o pungă de aer
obolul de douăzeci şi cinci de bani din aluminiu
de mult scos din circulație: o diversiune a parcelor a
făcut ca ultimul lui concert de cornee sculptată în
glas să-i fie înregistrat neverosimil şi contradictoriu
într-o carte roşie sub o umbră sau cu o umbră pe un
covor roşu de g.liiceanu în casa de pe vasile aaron şase
din sibiu la sud de pumnalul subarinilor înfipt arborescent
în inima urbei: pe-acolo zeci de ani am trecut prin
fața bolții reci în era dinaintea poetului cu sacoşă şi fâş
fără să pun nicio bază deşi eram inițiat (încă din 1966 dintr-o zi
când l-am întâmpinat la e.l.u.-n birou confundându-l
impardonabil fiindcă nu-l mai văzusem) în limbajul etilic
vaporizant dar cu siguranță mie necuvenit. şi pe urmă nu
l-am mai căutat. puntea tăioasă de vodcă mă respingea şi
visător mă lăsa şi foşnetul fin plumburiu al zeițelor
virtual invocate de el. şi melancolic înalt şi absent am trecut
şi anii-au trecut peste toți cu bătăi de clopote-n
dungă. mi-l simțeam ca pe un confrate într-ale morții
scrâşnite cu pulpana veşnicului fâş negru-astupând paşii
înainte de vreme umbrind geamul de la subsolul igrasios
din mihai bravu nouăzeci dar şi tot subsolul observatorului
astronomic popular de pe ana ipătescu pe unde-a stat
el midoff închizând vârful de nord al triangulației cu
mihai bravu 90 şi aleea spătarului şase: şi am citit măştile lui m.i.
şi nu m-am dumirit cât din vorbele lui a putut trece de
mirările academice şi de digresiunile frivole ale unei
rațiuni nesmerite în jocul de-a moartea: aşa (şi e bine
şi-aşa că a fost) l-am reîntâlnit abia după ce nu a mai fost
şi într-o zi friguroasă de martie am încercat să mi-l
reconstitui din zăngănitul literelor de tinichea ale cărții
pe care a încuviințat-o într-un joc de-a gazda şi oaspetele
grijuliu regizat: de mult era înger al morții culcat în pat
ca un bătrân atlant chircit sub povară dar continuând
să emită mari adevăruri dar şi uitări (de ce nu l-a pomenit
cum mă-ntreba d.țepeneag pe mult mai-nainte plecatul şi
mai bătrânul dimov legat de el în amintiri simbiotice?):
adevărat i-a spus iscoditorului: – am fost ofițer sub
acoperire fără să ştiu: altfel nimic din viața mea netedă
(deşi centrată de moarte ca ale fiecăruia dintre noi) nu s-ar putea
explica şi revelația am avut-o în ultimul an al unei vieții neverosimil
de lungi în dinții vineți ai vodcii –. anchetatoru-n derută
se miră şi-acceptă într-un târziu smulgându-se din
fastul concertului de la stockholm: două luni după
stingerea tobelor de ultim omagiu m.ivănescu s-a retras
fără a mai accepta întrebări în locul ocolit de răspunsuri
din cimitirul de pe calea dumbrăvii şi definitiv s-a
lăsat în voia țărânii acoperitoare străine de orice legiune
de-onoruri: acoperire sub acoperire: noi acoperiri: alte
acoperiri: acoperiri vechi şi nouă: adevărat este: el
a ştiut unde bate drumul dar a uitat să spună că drumul
e făcut din margini care se strâng una într-alta ca fălcile
unei menghine dintr-o cameră de tortură cu milioane
de morți buluciți spre lumină: a ştiut încotro duce drumul
dar n-a spus cum se răsuceşte el sub pământ şi cum
creşte pe-un adevăr şi-o cale nedovedită: a ştiut că niciun drum
ignar academic nu duce undeva dar a vorbit: orice poem
e nu numai cuvânt ci în primul rând cuvânt dat
şi rostirea lui adevărată doar de aceea contează: el a
ştiut că nu doar uitând de toți ceilalți ci măturând aplicat
benzile de asfalt cu umbrele paginilor şi cu lentilele groase
învățăm să ne-aşternem şi să ne lăsăm citiți poate şi când
particulele din care ne-am încorporat se depărtează tot mai
mult unele de altele tot mai reci şi mai indiferente aici
la profeții şi la socluri: spunea şi că e de departe cel mai
mare poet şi aşa şi era: dar uşoară să-i fie şi străvezie țărâna
şi-n miezul câmpului gol să-i săpăm o groapă de-un cot
adâncime şi laturile de-un cot pe care cu sângele strâns
de o viață s-o umplem şi cu semințe din paltinii scuturați de
pisici: abia atunci va veni poate şi el să se-adape odată cu
noi în preziua altor întrebători fără răspuns lovindu-ne
unii de alții fără să ne ştim şi nepăsători prelingându-ne
pe lângă bufetul lui nelu şi klein: şi el ca şi el midoff în apnee
traseul va să şi-l bâjbâie cu noi toți împreună şi cu cei ce
la rând după noi se vor aşeza confundându-se şi fără a şti
pe care din noi spada de-aramă a celor încă vii şi
însetați de răspunsuri sub vechi acoperiri ne vor respinge:
o alegere şi-acolo va fi nu doar pe saint-germain sau la
stockholm sau pe corso în librării elegante: c’est inouï domnilor
dar mai întâi să ne contractăm datoria conştienți că n-avem cum
ne-o plăti şi să nu ne-mbrâncim oricât de tari vom fi fost:
umbre doar suntem la coadă după turma pisicilor lui
şi-o gură din sângele ce ni s-a scurs din pahare bună ar fi:
prescurtările versurilor într-un punct se-ntâlnesc peste tot:
şi nu vom şti spada lui odysseu pe cine-mpungând îl refuză:
mult prea adâncă e rana de-aramă-n toracele umbrelor:
ci el ca o rană adâncă va sta în carnea tăişului de aramă
spre cel ce-l descoase întoarsă şi-n stil răsucindu-i-se:
şi timpul dispare surâzând în nearătarea pisicii din cheshire
şi cu siguranță în transparența ei deasă şi sceptică ea
cea de pe urmă ce trage să plece de lângă groapa cu sânge:
şi rana din piept îi e întrebătorului trecută ca să o vadă
când dată-i va fi: urmările morții în panglici oranj
laolaltă ne leagă pe toți peste neîncredințarea poeților:
urmările morții fără să vrem ne aşteaptă-n surâsul
pisicității sub acoperire aşa cum sub acoperire şi
toate durerile noastre se strâng totuşi în drumuri de-apoi:
cartea-ntre timp şi-ntre spații în jilțul alb se dizolvă:
de departe cel mai mare poet priveşte în urmă pentru că
moartea contrazicându-l poate fi totuşi un eveniment cu urmări
în nevedere aşa cum se va fi convins după tăcerea clopotelor:
aşa că se uită acum ironic la noi dizolvat în surâsul pisicii
din cheshire: măcar dizolvarea-n cuvânt s-o deprindă
cine încrezător în el însuşi întrebările şi le recompune.
mult prea adâncă e rana de-aramă-n toracele umbrelor:
II
şi rămâne problema adevărului în poezie şi a minciunii
unei zeițe şi-a stolurilor de metafore care scindează
cuvântul în multe cuvinte străine unele de altele dar unificate
într-un decret de expirare a unității realului: şi chiar dacă
la început a fost cuvântul cuvântul acela nu avea nimic de a
face cu urechile judecătorilor ci cu fuga particulelor plecate
să se-nmulțească în opoziții şi să se reîntâlnească de partea
cealaltă a sferelor morții: totul e să mărturiseşti vere et
realiter senzația usturătoare a clinei şi-a munților: biciul pocnind
pe curbura spațiului-timp înainte ca tu să nu-l mai
înduri: clipa în care-alungit către patul de suferință de mult
şi ție sortit rămâi un drug de fier drept ca-ntunericul sau
desfăcut ca o furcă la unul din capete într-un patibulum ce
îşi aşteaptă universul de-alături şi îşi cerşeşte-n durere
sfârşitul în schița altor drumuri pline de urmări în altele
după aceea: drumul de după nu se poate să nu fie
plin de urmări pentru poeții de pe patul de suferință-n
metaforele carnale sau deopotrivă pentru cei suprimați şi
aruncați de semeni să doarmă-n metafora groazei din valea
piersicilor la sighet înțepeniți cu betonul în oase:
întrebarea ar cădea ca un cuțit de ghilotină pe grumazul
cuvintelor: de aceea să nu uităm că vidul în plin se
transformă şi plinul în vid şi singura noastră speranță
a noastră a celor zvârliți în mirajele cuantice este să
ne închipuim cutremurul şi să ni-l spunem mărturisindu-ne
ca veşnic tâlharul cel bun de pe cruce alăturat: el: eonului:
lățimea grinzilor crucii închide-ntre brațele ei oricât de
mult repetate şi firul de apă-al izvorului şi sutele de
veşnicii ale tuturor amazoanelor din galaxii şi-n
estuarele câte se varsă-n nimic: să credem că totuşi poetul
adică acela ce vere et realiter mâinile şi le-alătură
şi şi deşiră poveşti lasă o urmă şi-n drumul de dincolo şi
pentru noi cei întrebători şi-ar fi destul de trecerea lui să ne
atingem umbrele amânate şi-ntâmplătoare electrizând
blana pisicilor şi ne vom resorbi-n constelații de scânteieri:
oricum biciuit va fi omul cel drept todeauna şi-oriunde:
(cum platon spunea de viitor amintind) şi cetluit în
lanțuri şi-n cele din urmă în cuie bătut pe o furcă de lemn:
înrudită cu ea e sfiala poeților căci drepți dacă sunt
parte avea-vor de-o întâmpinare-a sfârşitului mult mai amară:
dar drumul va exista cu urmări şi unii într-alții vom
trece şi mărturii adevărate s-ar putea să depunem:
din patul de suferință nu-i greu mâinile pe patibulum
întinse să ne rămână ca brațele unor sperietori ale
neantului: e vremea şi noi s-amuțim noi cei ce credem că
întrebând sfârşitul ni-l exorcizăm: explozia de început
e la răscruce căci totul e ca şi acum mii de ani pregătit de
cel ce ne-ndrumă pentru ca theages din universul
armonic al destrămării cetății atât de frumos rânduite
să se smulgă în chip repetat din sine şi sânge şi
lira în nefolosință să şi-o înstrune cu degete țepene:
nu poți afirma nici că zeii sunt nici că nu sunt dar
deasupra lor e o virtute a aşteptării în repetare şi-n
acceptarea-ntrupării în adevăr şi în cale: brațele
întinse pe lemn: cel de pe pat să aibă răbdare
indiferent dacă poet sau versificator numai ar fi şi
să spere cel mult coatele pe genunchi să şi le
mai rezeme într-o ultimă fotografie adevărată fără
să ştie nici el şi nici noi dacă aşa e sau sau nu:
oricum există adevărul multor paturi deasupra
şi tot mai deasupra: aşa că nu ne rămâne decât să
mărturisim: totul e bine cu cât o ştim mai puțin
dar să spunem cu ultimă grijă tot adevărul plecării:
poezia nu-i adevăr şi nici adevărul nu-i adevărat
decât dacă-i spus în derâdere de un alcătuitor de
versuri pe patul din urmă şi când ascultător e filozoful
bătrân care crede că filozofia nu e un zid de care te sprijini
ca să eviți să te prăbuşeşti la poalele lui tot lângă patul
pe care umbra uitată a celui dus de acolo îşi regăseşte
ocazia de-a împietri în nepărăsire: la drept vorbind nici
poezia nici filozofia nu sunt adevăr ci doar adevărul
mai este un fulger căzut din mâna lui zeus ațipit ațipit în
neştire pe când un odysseu după altul gropi evocatoare
îşi sapă şi cheile vechii lumini ni le-nfige în piept: nu există
nici cheie nici kairós în renegarea filozofiei ci doar priciuri
unul alături de altul pe care adoarme regele-broască
cu degete-ntinse rigid după smocul din fruntea prilejului:
uiți că ai vegheat nu destul umbra celui ce poate de noi a
râs: aminteşte-ți de cine pe tine te va veghea întrebător
în regia nebănuirii: pasul e-n cruce şi beat de nespor:
poezia e numai uitarea de tine şi adevărul umbră-mpietrită.
şi totuşi e bine şi pomenirea e bună-n uitare. o cale să căutăm
un adevăr şi o moarte: moartea e un cuvânt şi mopete îi
ştie probabil acum şi urmările întrucât îl rosteşte
şi-l vede din partea cealaltă pentru noi plină doar
de foneme din limbi inaccesibile de-atâtea dispariții
de la adrese mult prea cunoscute şi repetate: