Cronica filmului
Călin Stănculescu
ULTIMII ANI DE CINEMATOGRAFIE SOCIALISTĂ (1986 – 1990)
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 /2012
Între anii 1986 ?i 1990 operele literare transpuse pe ecran încep să se împuțineze, marile ecranizări nefiind prea mult gustate de spectatori. Filmul lui Alexandru Tatos, regizor care nu prea credea în ecranizări, inspirat de romanul Întunecare datorat lui Cezar Petrescu, avea să fie un fiasco la box-office, în ciuda unor zvonuri legate de cenzura operată de conducătorii cinematografiei din acele timpuri. Prozatorul cu pretenții de Balzac balcanic, este adaptat pentru ecran de Petre Sălcudeanu, iar obiecțiile cenzurii, recte ale tov. Dulea, adresate regizorului sunt “filmul este prea întunecat, nu se vede eroismul armatei, nu se vede factorul decisiv al mi?cării socialiste, factor pozitiv”. Regretatul critic de film care a fost Ioana Creangă aprecia astfel opera lui Tatos: “Prin anvergura aspirațiilor ?i prin travaliul intelectual al elaborării, prin îndrăzneala de a metamorfoza o apologie a învin?ilor – a?a î?i definea însu?i Cezar Petrescu literatura - ,într-o judecată severă a câ?tigătorilor, ca ?i a celor înfrânți de soartă ?i, mai ales lesne sacrificați de o societate indiferentă, lectura cinematografică e originală”.
O interesantă ecranizare aparține, tot în 1986, regizorului ?erban Marinescu, care semnează Domni?oara Aurica, cu scenariul lui Eugen Barbu, distribuind-o pe Marga Barbu, fosta amantă de serviciu a haiducilor, într-un credibil rol de compoziție, fără concesii adresate vârstei. Cele opt premii acordate filmului se justifică pentru inspiratele opțiuni ale cineastului, mai puțin aplecat spre propaganda socialistă, foarte în vigoare.
În 1987 reapare , de asta dată pe marile ecrane, după difuzarea pe micul ecran, Toate pânzele sus de Mircea Mure?an , realizat cu 11 ani înainte, ecranizare după populara operă a lui Radu Tudoran. Scenariul este semnat de Alexandru Struțeanu în colaborare cu cel care semnează regia. Fănu? Neagu semnează scenariul feeriei muzicale Sania albastră, regia fiind asumată de Ioan Cărmăzan. O excelentă adaptare din opera lui Ioan Slavici realizează Augustin Buzura cu Pădureanca, regizată de Nicolae Mărgineanu, cu un cuplu de actori inspirați, Adrian Pintea ?i Manuela Hărăbor, pe muzica tensionată a lui Cornel ?ăranu, ?i cu o convingătoare pendulare între realism ?i expresia poetică, esențializată de imaginea lui Doru Mitran.
În acela?i an o altă ecranizare de referință în istoria filmului românesc este Moromeții de Stere Gulea, adaptare semnată de regizor după primul volum al romanului. Personalitatea socratică a eroului interpretat de Victor Rebengiuc , registrul dramatic, deloc infestat de influențe etnografice, precum ?i imaginea alb-negru a filmului, operator Vivi Drăgan Vasile, sunt câteva dintre atuurile unui succes, care s-a dovedit durabil nu doar în fața spectatorilor români, ci ?i peste hotare, unde filmul a cules numeroase premii.
Dacă opțiunea regizorului Mircea Drăgan pentru Coana Chirița, scenarizată ?i jucată de actrița Draga Olteanu Matei, este marcată de un conformism desuet, în schimb regizorul Horea Popescu, atacând Gaițele lui Alexandru Kirițescu, obține un binemeritat succes de public cu Cuibul de viespi, beneficiind ?i de o echipă impresionantă de actori, printre care se numără Tamara Buciuceanu, Coca Andronescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ileana Stana Ionescu, Gheorghe Dinică, Vivian Alivizache, George Constantin, Mircea Albulescu, Tora Vasilescu, Marin Moraru, Maria Ploae.
Constantin Chiriță revine pe ecrane cu Cetatea ascunsă, regia: Adrian Petringenaru, continuare a aventurilor Cire?arilor, de astă dată aflați în căutarea vestigiilor unei cetăți medievale într-un anotimp cam nepotrivit, iarna.
Regizorul Mircea Drăgan este prezent ?i anul următor, 1988, cu Chirița în Ia?i, scenaristă fiind tot Draga Olteanu Matei, care include aici ?i monoloagele Sandu Napoilă ultraretrogradul ?i Clevetici, ultrademagogul. Genul adoptat, ca ?i la prima ecranizare, este comedia muzicală, în care excelează, şi ca actriță, autoarea scenariului, alături de Dem Rădulescu, Mihai Fotino, Marin Moraru, ?tefan Tapalagă. Regizorul Mihai Constantinescu ecranizează romanul Sidoniei Drăgu?anu, Jurnalul Aurorei Serafim, cu Ioana Crăciunescu în rolul principal, film mai degrabă mediocru, ca ?i titlul fals confesiv, Să-ți vorbesc despre mine, în ciuda eforturilor unor remarcabili interpreți.
Cea mai importantă ecranizare a anului este Iacob, inspirat de Moartea lui Iacob Onisia ?i alte scrieri ale lui Geo Bogza, scenariul ?i regia fiind semnate de Mircea Daneliuc, film aflat între două titluri controversate ale cineastului – Glissando ?i A 11-a poruncă. Iacob este o drama puternică din lumea minerilor din anii ‘30, ce prilejuie?te un rol de referință pentru actorul Dorel Vi?an.
Un roman semnat de Ion Brad, Întoarcerea fiului risipitor este ecranizat de Mircea Veroiu, cu puțin timp înainte de plecarea sa din țară. Tot Ion Brad va semna ?i ecranizarea inspirată de prozele lui Ion Agârbiceanu, Arhanghelii ?i Flăcări pe comori, filmul purtând ultimul titlu fiind regizat de Nicolae Mărgineanu, cineast sensibil la detaliile frescei istorice evocate. Roluri memorabile aici pentru Mircea Albulescu, Claudiu Bleonț ?i Remus Mărgineanu. Hanul dintre dealuri, inspirat de povestirea La hanul lui Mânjoală de Ion Luca Caragiale, este semnat de Cristiana Nicolae, regizoare atentă la accentele fantastice ale prozei inspiratoare, aici autoarea uneia dintre cele mai bune interpretări ale prozei datorate marelui clasic.
Ion Băie?u este prezent cu două scenarii, Duminică în familie, regia Francisc Munteanu, edulcorată comedie de familie, având coautori pe Nicolae ?ic ?i Dan Marcoci ?i Miracolul, o poveste agronomică având drept subiect fertilizarea unor terenuri nisipoase din Dobrogea. Filmul realizat de Tudor Mărăscu, mai puțin receptiv la imperativele ideologice ale timpului, cucere?te premii în țară, în Italia ?i în Portugalia. O dramă de familie, cu explicații, personaje ?i idei convenționale semnează D.R. Popescu: Nelu, film ce prilejuie?te debutul regizorului Dorin Mircea Doroftei, debut deloc confirmat ulterior.
Ultimul an al cinematografiei socialiste, 1989, începe tot cu Ion Băie?u; filmul De ce are vulpea coadă?, regia: Cornel Diaconu, fiind o comedie situată departe de comandamentele ideologice ale timpului. Descoperirea naturii ?i ambianței faunei specifice unui sat de munte este pretextul unei ilare aventuri a unui băiețel de ?ase ani, crescut în mediul frustrant al Capitalei. Radu Tudoran î?i ecranizează romanul Maria şi marea, regizorul Mircea Mure?an fiind un interpret cuminte al textului unui love story puțin anacronic. Tot un film de dragoste semnează ?i D.R. Popescu, cu Rochia albă de dantelă, cu personaje convenționale, pe care regizorul Dan Pița nu reu?e?te să le facă ?i credibile. În schimb acela?i cineast va semna un film cu titlul premonitoriu, care, culmea nu este cenzurat, Noiembrie, ultimul bal, inspirat de proza sadoveniană Locul unde nu s-a întâmplat nimic. Scenariul şi regia sunt semnate de ?erban Velescu, rolul principal, Lai Cantacuzin, este jucat de ?tefan Iordache, într-unul dintre rolurile episodice apărând criticul ?i istoricul de film Florian Potra. De la momentul premierei până la evenimentele din Decembrie 1989 vor trece exact cinci luni. Ecranizarea propriului roman polițist, Enigmele se explică în zori, aparține lui George Arion, regia fiind semnată de Aurel Miheles. Evazionist ?i vag calchiat după proza Agathei Christie, filmul rămâne fără ecoul unui eventual succes de public.
Regizorul ?erban Marinescu semnează filmul Cei care plătesc cu viața, inspirat de Patul lui Procust, Jocul ielelor ?i Cei care plătesc cu viața, autor Camil Petrescu, cu o distribuție în care se remarcă ?tefan Iordache - ?erban Saru Sine?ti, Adrian Pintea - Gelu Ruscanu, Marcel Iure? - Dinu Dorcea, Maia Morgenstern - Maria Sine?ti, Irina Petrescu - Irena Ruscanu, Julieta Ghiga - Doamna T.
Ultima premieră a anului 1989 aduce pe ecrane semnătura lui Paul Everac, care scrisese o poveste de dragoste în tandem cu regizorul Al. G. Croitoru, O lumină ciudată. Filmul Există joi ?, regia Adrian Petringenaru, avea să aibă premiera pe 17 decembrie, la cinema Scala. Până la următoarea premieră de film românesc, după evenimentele din Decembrie 1989, aveau să mai treacă trei luni. Ultimii cinci ani de cinematografie socialistă, domeniu al artei puternic marcat de intervenții brutale ale cenzorilor de tot felul, au marcat o treptată părăsire a vigilenței propagandistice de partid, o comodă evadare spre subiecte fără probleme, care, de altfel, nici nu prea îi mai interesau pe cenzori, con?tienți mai mult decât arti?tii, de sfâr?itul regimului servit cu puțin tolerabilă obediență patru decenii la rând. Anul 1990 va fi consacrat cinematografic filmelor mai mult sau mai puțin interzise pe ecrane sau celor care n-au mai apucat premiera la sfâr?itul anului precedent. Numărul ecranizărilor va începe să scadă simțitor ?i genul se va afla după un deceniu într-o adevărată extincție.
O interesantă ecranizare aparține, tot în 1986, regizorului ?erban Marinescu, care semnează Domni?oara Aurica, cu scenariul lui Eugen Barbu, distribuind-o pe Marga Barbu, fosta amantă de serviciu a haiducilor, într-un credibil rol de compoziție, fără concesii adresate vârstei. Cele opt premii acordate filmului se justifică pentru inspiratele opțiuni ale cineastului, mai puțin aplecat spre propaganda socialistă, foarte în vigoare.
În 1987 reapare , de asta dată pe marile ecrane, după difuzarea pe micul ecran, Toate pânzele sus de Mircea Mure?an , realizat cu 11 ani înainte, ecranizare după populara operă a lui Radu Tudoran. Scenariul este semnat de Alexandru Struțeanu în colaborare cu cel care semnează regia. Fănu? Neagu semnează scenariul feeriei muzicale Sania albastră, regia fiind asumată de Ioan Cărmăzan. O excelentă adaptare din opera lui Ioan Slavici realizează Augustin Buzura cu Pădureanca, regizată de Nicolae Mărgineanu, cu un cuplu de actori inspirați, Adrian Pintea ?i Manuela Hărăbor, pe muzica tensionată a lui Cornel ?ăranu, ?i cu o convingătoare pendulare între realism ?i expresia poetică, esențializată de imaginea lui Doru Mitran.
În acela?i an o altă ecranizare de referință în istoria filmului românesc este Moromeții de Stere Gulea, adaptare semnată de regizor după primul volum al romanului. Personalitatea socratică a eroului interpretat de Victor Rebengiuc , registrul dramatic, deloc infestat de influențe etnografice, precum ?i imaginea alb-negru a filmului, operator Vivi Drăgan Vasile, sunt câteva dintre atuurile unui succes, care s-a dovedit durabil nu doar în fața spectatorilor români, ci ?i peste hotare, unde filmul a cules numeroase premii.
Dacă opțiunea regizorului Mircea Drăgan pentru Coana Chirița, scenarizată ?i jucată de actrița Draga Olteanu Matei, este marcată de un conformism desuet, în schimb regizorul Horea Popescu, atacând Gaițele lui Alexandru Kirițescu, obține un binemeritat succes de public cu Cuibul de viespi, beneficiind ?i de o echipă impresionantă de actori, printre care se numără Tamara Buciuceanu, Coca Andronescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ileana Stana Ionescu, Gheorghe Dinică, Vivian Alivizache, George Constantin, Mircea Albulescu, Tora Vasilescu, Marin Moraru, Maria Ploae.
Constantin Chiriță revine pe ecrane cu Cetatea ascunsă, regia: Adrian Petringenaru, continuare a aventurilor Cire?arilor, de astă dată aflați în căutarea vestigiilor unei cetăți medievale într-un anotimp cam nepotrivit, iarna.
Regizorul Mircea Drăgan este prezent ?i anul următor, 1988, cu Chirița în Ia?i, scenaristă fiind tot Draga Olteanu Matei, care include aici ?i monoloagele Sandu Napoilă ultraretrogradul ?i Clevetici, ultrademagogul. Genul adoptat, ca ?i la prima ecranizare, este comedia muzicală, în care excelează, şi ca actriță, autoarea scenariului, alături de Dem Rădulescu, Mihai Fotino, Marin Moraru, ?tefan Tapalagă. Regizorul Mihai Constantinescu ecranizează romanul Sidoniei Drăgu?anu, Jurnalul Aurorei Serafim, cu Ioana Crăciunescu în rolul principal, film mai degrabă mediocru, ca ?i titlul fals confesiv, Să-ți vorbesc despre mine, în ciuda eforturilor unor remarcabili interpreți.
Cea mai importantă ecranizare a anului este Iacob, inspirat de Moartea lui Iacob Onisia ?i alte scrieri ale lui Geo Bogza, scenariul ?i regia fiind semnate de Mircea Daneliuc, film aflat între două titluri controversate ale cineastului – Glissando ?i A 11-a poruncă. Iacob este o drama puternică din lumea minerilor din anii ‘30, ce prilejuie?te un rol de referință pentru actorul Dorel Vi?an.
Un roman semnat de Ion Brad, Întoarcerea fiului risipitor este ecranizat de Mircea Veroiu, cu puțin timp înainte de plecarea sa din țară. Tot Ion Brad va semna ?i ecranizarea inspirată de prozele lui Ion Agârbiceanu, Arhanghelii ?i Flăcări pe comori, filmul purtând ultimul titlu fiind regizat de Nicolae Mărgineanu, cineast sensibil la detaliile frescei istorice evocate. Roluri memorabile aici pentru Mircea Albulescu, Claudiu Bleonț ?i Remus Mărgineanu. Hanul dintre dealuri, inspirat de povestirea La hanul lui Mânjoală de Ion Luca Caragiale, este semnat de Cristiana Nicolae, regizoare atentă la accentele fantastice ale prozei inspiratoare, aici autoarea uneia dintre cele mai bune interpretări ale prozei datorate marelui clasic.
Ion Băie?u este prezent cu două scenarii, Duminică în familie, regia Francisc Munteanu, edulcorată comedie de familie, având coautori pe Nicolae ?ic ?i Dan Marcoci ?i Miracolul, o poveste agronomică având drept subiect fertilizarea unor terenuri nisipoase din Dobrogea. Filmul realizat de Tudor Mărăscu, mai puțin receptiv la imperativele ideologice ale timpului, cucere?te premii în țară, în Italia ?i în Portugalia. O dramă de familie, cu explicații, personaje ?i idei convenționale semnează D.R. Popescu: Nelu, film ce prilejuie?te debutul regizorului Dorin Mircea Doroftei, debut deloc confirmat ulterior.
Ultimul an al cinematografiei socialiste, 1989, începe tot cu Ion Băie?u; filmul De ce are vulpea coadă?, regia: Cornel Diaconu, fiind o comedie situată departe de comandamentele ideologice ale timpului. Descoperirea naturii ?i ambianței faunei specifice unui sat de munte este pretextul unei ilare aventuri a unui băiețel de ?ase ani, crescut în mediul frustrant al Capitalei. Radu Tudoran î?i ecranizează romanul Maria şi marea, regizorul Mircea Mure?an fiind un interpret cuminte al textului unui love story puțin anacronic. Tot un film de dragoste semnează ?i D.R. Popescu, cu Rochia albă de dantelă, cu personaje convenționale, pe care regizorul Dan Pița nu reu?e?te să le facă ?i credibile. În schimb acela?i cineast va semna un film cu titlul premonitoriu, care, culmea nu este cenzurat, Noiembrie, ultimul bal, inspirat de proza sadoveniană Locul unde nu s-a întâmplat nimic. Scenariul şi regia sunt semnate de ?erban Velescu, rolul principal, Lai Cantacuzin, este jucat de ?tefan Iordache, într-unul dintre rolurile episodice apărând criticul ?i istoricul de film Florian Potra. De la momentul premierei până la evenimentele din Decembrie 1989 vor trece exact cinci luni. Ecranizarea propriului roman polițist, Enigmele se explică în zori, aparține lui George Arion, regia fiind semnată de Aurel Miheles. Evazionist ?i vag calchiat după proza Agathei Christie, filmul rămâne fără ecoul unui eventual succes de public.
Regizorul ?erban Marinescu semnează filmul Cei care plătesc cu viața, inspirat de Patul lui Procust, Jocul ielelor ?i Cei care plătesc cu viața, autor Camil Petrescu, cu o distribuție în care se remarcă ?tefan Iordache - ?erban Saru Sine?ti, Adrian Pintea - Gelu Ruscanu, Marcel Iure? - Dinu Dorcea, Maia Morgenstern - Maria Sine?ti, Irina Petrescu - Irena Ruscanu, Julieta Ghiga - Doamna T.
Ultima premieră a anului 1989 aduce pe ecrane semnătura lui Paul Everac, care scrisese o poveste de dragoste în tandem cu regizorul Al. G. Croitoru, O lumină ciudată. Filmul Există joi ?, regia Adrian Petringenaru, avea să aibă premiera pe 17 decembrie, la cinema Scala. Până la următoarea premieră de film românesc, după evenimentele din Decembrie 1989, aveau să mai treacă trei luni. Ultimii cinci ani de cinematografie socialistă, domeniu al artei puternic marcat de intervenții brutale ale cenzorilor de tot felul, au marcat o treptată părăsire a vigilenței propagandistice de partid, o comodă evadare spre subiecte fără probleme, care, de altfel, nici nu prea îi mai interesau pe cenzori, con?tienți mai mult decât arti?tii, de sfâr?itul regimului servit cu puțin tolerabilă obediență patru decenii la rând. Anul 1990 va fi consacrat cinematografic filmelor mai mult sau mai puțin interzise pe ecrane sau celor care n-au mai apucat premiera la sfâr?itul anului precedent. Numărul ecranizărilor va începe să scadă simțitor ?i genul se va afla după un deceniu într-o adevărată extincție.