Petroşani, Petrila, o nouă imagine.

Pe la mijlocul lunii aprilie, Comitetul Director al USR s-a văzut pus în situația de a se întruni în Valea Jiului, la invitația lui Costel Avram, vicepreşedintele Consiliului Județean Hunedoara, prin intermediul criticului Nicolae Oprea. Nu voi detalia problemele şedinței de C. Dir., acesta e subiectul unui comunicat. Dacă ar fi fost numai atât, probabil că n-ar fi meritat menționat locul. Numai că invitația conținea în ea un punct de mai larg interes, şi anume întâlnirea scriitorilor prezenți cu intelectualii din Valea Jiului. Aceasta s-a petrecut la Petrila, în Clubul copiilor şi elevilor „Ion D. Sârbu”, într-un proiect intitulat de gazde „Valea. Chipul angelic” (sic). Şcolari nu au prea fost în sala unde s-au desfăşurat lecturile şi declarațiile scriitorilor: Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Irina Horea, Corneliu Antoniu, Adrian Popescu, Horia Gârbea, Gabriel Coşoveanu, Aurel Pantea, Nicolae Oprea, Ioan Radu Văcărescu, Nicolae Prelipceanu.
Introducerea a constat în acordarea titlului de cetățean de onoare al oraşului Petrila profesorului Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Multe dintre scurtele cuvântări ale celor prezenți, din ambele tabere, l-au avut în centrul lor pe unul dintre scriitorii cei mai ciudați ai literaturii române, Ion D. Sârbu, cel care, născut la Petrila, dintr-o familie de mineri, a urmat filozofia cu Lucian Blaga, ajungând asistentul său, fiind apoi urmărit de către Securitate şi condamnat la două stagii de puşcărie, însumând cinci ani şi ceva. Scriitor care a lăsat o adevărată operă de sertar, dispărut în 1989, Ion D. Sîrbu beneficiază, postum, de o casă memorială la Petrila, refăcută şi ornamentată cu desene ale copiilor, îndrumați de Ion Barbu, celebrul desenator şi animator cultural, care s-a ocupat singur de recuperarea acestui spațiu pentru memorie. Întâlnirea literară a durat mult, prelungindu-se printr-o festivitate bizară şi poetică în acelaşi timp, înmânarea unor diplome de cetățeni ai Arcadiei tuturor celor prezenți, scriitori/actori şi cetățeni ai Văii Jiului/spectatori.
Trebuie menționat, ca un amfitrion mai discret, profesorul Mihai Barbu, autorul unei excelente cărți care încearcă să suplinească ceea ce Ion D. Sîrbu n-a mai reuşit să publice, şi anume o carte de memorii. Lucrarea sa de doctorat, remarcată de îndrumătorul său, Ion Vartic, apăruse anul trecut, sub titlul Memoriile lui Ion D. Sîrbu / O reconstituire (Roumain Gary. À la recherche du temps foutu), constituie o importantă contribuție la elucidarea evenimentelor biografice, care au determinat şi literatura scrisă de acest ciudat creator, cu un destin extrem de sinuos, de la Cercul Literar din Sibiu la situația de secretar literar la Teatrul din Craiova, supravegheat continuu de Securitate.
Din dosarele de urmărire ale lui I.D. Sîrbu, Mihai Barbu a extras o parte din materialul inserat în volumul său de peste 500 de pagini, restul fiind completat cu extrase din scrisorile şi jurnalele incomplete ale scriitorului. Unul dintre lucrurile cele mai triste este apelul pe care Ion D. Sîrbu îl face, deseori, la vechiul său prieten Şt. Aug. Doinaş, în anii când acesta devenise o autoritate literară, deşi ştia, sau bănuia, că acesta îl trădează, aşa cum au dovedit şi dosarele de la CNSAS. M-am oprit mai mult asupra cărții lui Mihai Barbu, pentru că ea păstrează şi multe informații despre viața în Vale, aşa cum se petrecea ea în vremea copilăriei lui I.D. Sârbu, dar şi în anii de după „eliberare”, când acesta a fost trimis acolo „la munca de jos”, după anii de puşcărie. Ceea ce, desigur, aruncă o lumină şi asupra viitorului, cu mineriadele anilor ‘90 şi tot ce a mai urmat, până la închiderea aproape tututor minelor.
De altfel în alocuțiunile lor, primarii din Petroşani şi Petrila, preşedintele C.J. Hunedoara, profesorul Mihai Barbu şi nu în ultimul rând Costel Avram, au ținut să sublinieze că întâlnirea aceasta este una dintre încercările lor de a schimba imaginea Văii în ochii celor din afară. Desigur, casa lui I. D. Sîrbu, unde copiii sunt suporterii entuziaşti ai lui Ion Barbu şi îşi apără de ceilalți, neglijenți cu pereții pictați de ei sub supravegherea artistului, obicetul admirației lor, este unul dintre punctele forte ale acestei noi imagini.
De altfel, şi Teatrul din Petroşani, care poartă numele scriitorului Văii, a produs spectacole demne de tot interesul în ultimii ani, după o lungă hibernare. Teritoriu cu un mare potențial turistic, valea a şi început să fie exploatată în acest sens, turismul şi cultura mergând, uneori, mână în mână. Cu Munții Retezat la est şi cu masivul Parâng la nord-vest, Valea prezintă astăzi o imagine ademenitoare, extrem de diferită de aceea, întunecată şi cenuşie chiar în zilele cu soare, de acum câteva zeci de ani. Plus oamenii aceştia, intelectualii Văii, care au început să conteze; din păcate, numai după închiderea minelor.