Ex oriente lux
Grete Tartler
VIAȚA LUI IBN SINA (AVICENNA), dictată de filozof discipolului său Abu ‘Ubayd al-Guzgani şi continuată de acesta.
Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 /2012
Filozoful Ibn Sina, cunoscut în Europa sub numele de Avicenna (latinizarea ebraicului Aven Sina) este una dintre personalitățile complexe care nu pot fi privite doar din unghi ştiințific. Dincolo de operele medicale şi de cele filozofice, prin care îi continuă pe Aristotel şi pe alți greci – în asemenea măsură, încât unii comentatori contestă orice noutate în textul avicennian–, scrierile sale „inițiatice” (al-hikma al-mašriqiyya, „înțelepciunea orientală”), care, cum spune H. Corbin, „orientează” către lumea ideilor, a inteligenței (rațiunii active, „făptuitoare”, al- ‘aql al-fa‘‘al ), vădesc şi influența gândirii persane (sferă mai degrabă metafizică; în timp ce sfera lingvistică arabă e logică, exactă). De asemenea, Avicenna este autorul unor scrieri filologice „fără pereche”, cum spune discipolul său chiar în această biografie, şi al unor poeme în arabă şi în persană.
Viața lui Ibn Sina (pe care şi-l revendică deopotrivă arabii, persanii şi turcii) a intrat în legendă, datorită celor 1001 de nopți, circulând chiar şi în limba română: una din poveştile incluse în Halima (Aravikon Mythologikon) de către Rafail, egumenul Hurezului, şi anume Istoriia filosofului Avichena, rezumă sub formă de basm elemente din biografia sa, precum şi din capitolul „despre minuni” cuprins în Cartea îndrumărilor şi remarcilor (Kitabu-l išarat wa-l-tanbihat)”.
De asemenea, viața lui Ibn Sina a intrat în poveştile şi în romanele populare turceşti, ca un simbol pentru modul de a exista în lume al învățatului. Câteva din aceste elemente „de poveste” pot fi desluşite atât în autobiografia dictată de „şeicul şeicilor” discipolului său Abu ‘Ubayd al-Guzgani, cât şi în continuarea biografiei scrise de acesta – care a lăsat şi o listă a operelor lui Ibn Sina – despre ultima parte a vieții filozofului. Prezentăm cititorilor această biografie în două părți.
Viața şeicului şeicilor
Tatăl meu era de baştină din Balh. În vremea lui Nuh ibn Mansur Samanidul plecă la Buhara, unde a dregătorit ca valiu, dându-i-se în seamă un sat din moşiile princiare ale Buharei, numit Harmaytan. Era unul din locurile cele mai de seamă din acele ținuturi. În apropiere se afla satul Afšana, unde se însură cu aceea ce avea să-mi fie mamă, împământenindu-se şi trăind acolo. Ne născurăm eu, apoi fratele meu, după care ne-am mutat cu toții la Buhara. Acolo mi-a fost adus un învățător pentru studiul Coranului şi altul pentru literatură, iar la zece ani împliniți ştiam atât de bine Coranul şi atâtea scrieri de adab, că lumea se minuna.
Tatăl meu era dintre cei chemați să laude cauza egiptenilor şi răspunsese chemării ismaeliților: de la ei auzise vorbindu-se într-un anume fel despre suflet şi rațiune, aşişderi vorbind şi el şi fratele meu. Deseori pomeneau acestea; eu îi ascultam şi pricepeam ce-mi ziceau, dar sufletul meu nu voia să primească auzitele, aşa că au început să mă îndemne la asta. Mai pomeneau filozofia, geometria şi cifrele indiene. M-au dat apoi să învăț la un neguțător de zarzavaturi care bineştia toate aceste cifre şi socotea cu ele.
În vremea asta sosi la Buhara Abu ‘Abd Allah an-Natili, care îşi zicea filozof; tatăl meu îl pofti să locuiască la noi, iar el se strădui să-mi dea învățătură. Înainte de sosirea sa studiasem fiqh-ul, mergând deseori pentru asta la un ascet, Isma‘il. Eram silitor la pus întrebări şi mă obişnuisem cu diferitele metode de obiecție, după cum făceau juriştii.. Apoi, sub îndrumarea lui al-Natili am început să citesc din Isagog . Când îmi expuse definirea genului, ca fiind ceea ce se spune despre diferite lucruri care diferă ca specie, şi anume drept răspuns la ”ce e asta...?”, am început să lămuresc această definiție altfel de cum auzise el vreodată; şi se minună atât de tare, că orice problemă ridica eu o conceptualizam mai bine, încât îl opri pe tatăl meu să mă pună la altceva decât la studiu.Astfel am desluşit cu el părțile simple ale Logicii (lui Aristotel), căci la cele subtile nu se pricepea. Încât am început să citesc şi să studiez comentarii singur, devenind atotştiutor într-ale Logicii. Tot cu el am studiat primele cinci sau şase elemente din Geometria lui Euclid, de la început şi până la a cincea sau a şasea figură; apoi am rezolvat restul cărții, în întregime, singur.
Apoi am trecut la Almagista; şi când am terminat cu preliminariile şi am ajuns la figurile geometrice, al-Natili îmi zise: “Citeşte singur şi rezolvă toate problemele, apoi expune-mi ce ai citit, ca să-ți desluşesc spre folosul tău ce-i greşit şi ce-i adevăr”. Dar bărbatul n-a abordat el însuşi textul. Deci am pornit a lămuri cartea prin mine însumi; şi câte figuri nu le ştiuse până ce nu i le-am înfățişat, făcându-l să le priceapă!
Apoi, al-Natili mă părăsi, plecând la Gurgang. Cât despre mine, m-am consacrat lecturii şi studiului cărții Fusus şi altor comentarii de fizică şi de metafizică; şi din zi în zi, porțile ştiinței mi se deschideau tot mai larg.
Apoi m-am gândit să învăț medicina şi am citit opere scrise despre această ştiință. Cum medicina nu e una din ştiințele grele, am strălucit degrabă în domeniul ei, încât doctori de seamă au ajuns să o sudieze sub îndrumarea mea. Îngrijeam bolnavii, astfel că şi porțile tratamentului întemeiat pe experiență, nu pe descrieri, mi se deschiseseră. În acelaşi timp eram preocupat de fiqh şi mă număram printre judecătorii ce lămureau dispute şi controverse, încă de când aveam şaisprezece ani.
Timp de un an şi jumătate m-am închinat din ce în ce mai mult studiului, m-am întors la citirea Logicii şi ale tuturor părților filozofiei.În tot acest timp n-am dormit în întregime nici o singură noapte şi n-am făcut nimic altceva în timpul zilei. Am strâns documente şi pentru orice dovadă pe care o cercetam, stabileam ferm premizele silogismului care se raporta la ea, clasificarea lor şi ceea ce urma. Cugetam la ce ar fi putut rezulta din premise până ce soluția problemei devenea indubitabilă, verificată. De câte ori eram nedumerit din cauza unor probleme şi nu eram în stare să stabilesc termenul mediu al unui silogism, mergeam la moschee şi mă rugam, implorându-l pe Atotfăcător să-mi reveleze ceea ce-mi era acuns şi să-mi uşureze ceea ce părea greu. Noaptea mă întorceam acasă, puneam o lampă în fața mea şi începeam iarăşi să scriu şi să citesc. Când mă învingea somnul, sau îmi dădeam seama că sunt slăbit, mă trăgeam într-o parte să beau cu măsură o cupă de vin, aşteptând să-mi revină puterea. Apoi mă apucam iar de studiu. Şi când mă lăsam în voia somnului, vedeam iar în vis acele probleme şi multe întrebări mi s-au limpezit astfel. Am continuat aşa până ce toate ştiințele mi s-au înrădăcinat şi le-am stăpânit în măsura în care le poate stăpâni un om. Şi tot ce am aflat atunci e la fel cu ceea ce ştiu acum, n-am înlocuit nimic până astăzi.
Am ajuns deci să stăpânesc Logica, Fizica şi Matematica, apoi m-am îndreptat din nou spre studiul ştiinței divine. Am citit cartea numită Metafizica, dar nu pricepeam nimic; intențiile autorului îmi rămâneau întunecate; am recitit-o de patruzeci de ori, de la un capăt la altul, până ce am ştiut-o pe dinafară. Cu toate acestea nu o înțelegeam şi nu-i dădeam de capăt, aşa că, deznădăjduind, mi-am zis: “Cartea asta e de neînțeles”. Dar iată că într-o bună zi, cum treceam printre negustorii de hârțoage, unul ținea o carte căreia îi striga prețul şi mi-o întinse; dar eu, descurajat, l-am respins. Dar el a insistat: “Cumpără această carte, că face; proprietarul e la ananghie, o vând cu numai trei dirhemi”. Am cumpărat-o şi iată că era comentariul lui Abu Nasr al-Farabi la Metafizica. M-am întors acasă, grăbind s-o citesc: îndată, țintele autorului acestui tratat mi s-au lămurit, fiindcă ajunsesem să-l ştiu pe dinafară. Cu totul bucuros de asta, am dat a doua zi din belşug de pomană săracilor, mulțumită lui Allah Preaînaltul.
S-a întâmplat că pe atunci sultanul Nuh ibn Mansur din Buhara a fost lovit de o boală grea pe care doctorii nu ştiau cum s-o lecuiască. Fiind numele meu bine cunoscut printre ei, datorită multei învățături, îi vorbiră de mine, cerându-i să mă cheme. M-am înfățişat, adăugându-mă celorlalți tămăduitori spre a-l vindeca; şi m-am arătat unul dintre cei mai buni în slujba sa. Într-o zi i-am cerut îngăduința de a intra în bibliotecă, spre a-i cunoaşte şi citi cărțile. Mi-a îngăduit. Am pătruns într-un palat cu multe încăperi, fiecare având lăzi pline de cărți unele peste altele; într-o sală, cărți despre limba şi poezia arabă; în alta, lucrări de fiqh; la fel fiecare odaie pentru câte o singură ştiință. Am citit catalogul cărților înaintaşilor şi le-am cerut pe toate de care aveam nevoie. Am găsit printre ele operele unor autori cărora nici numele nu le ştiam, pe care nu le mai văzusem şi nici nu le-am mai văzut de atunci. Am citit deci aceste cărți, trăgând foloase din ce era vrednic de ştiut în ele şi am cunoscut astfel rangul fiecărui autor în ştiința sa. Când am ajuns la optsprezece ani isprăvisem studiul tuturor acestor ştiințe. În acea vreme, cunoştințele mele se datorau în primul rând memoriei, în timp ce astăzi spiritul meu e mult mai copt; dar ceea ce ştiu e acelaşi lucru şi nimic nu s-a schimbat.
În vecinătatea mea locuia unul numit Abu-l Hasan al-Aru?i, Prozodistul; îmi ceru să compun pentru el un tratat întreg despre această ştiință. Astfel am închipuit pentru el un Magmu’ (Compendiu), punându-l sub numele lui – în care am tratat despre toate ştiințele, în afară de matematică. Eram, la vremea aceea, de douăzeci şi unu de ani. Mai aveam un vecin, numit Abu Bakr al-Baraqyi, ?arezmit prin naştere, neasemuit în fiqh prin înclinație, ştiutor de drept musulman, exegeză coranică şi ascetism; plăcându-i aceste ştiințe, îmi ceru să-i comentez tratatele despre ele; am compus deci pentru el cartea numită Al-hasil wa-l mahsul (Suma şi Substanța), în vreo douăzeci de fascicule; tot pentru el am scris despre morală o carte pe care am intitulat-o Al-birr wa-l-itsm (Evlavia şi păcătuirea). Aceste două cărți nu se găsesc decât în stăpânirea sa şi n-a îngăduit până acum să fie copiată vreuna.
Estimp tatăl meu muri şi toate au rămas în seama mea; a trebuit să intru în slujba emirului. Împins de nevoie, am părăsit Buhara pentru a mă întoarce la Gurgang, unde era vizir Abu-l Husayn as-Suhayli, iubitor de ştiințe. Mă înfățişai acestuia: purtam pe atunci vestmântul ştiutorilor de fiqh şi o mantie zisă taylasan, legată sub barbă. Mi se dădu în fiecare lună o sumă pe măsura talentelor mele. Puțină vreme după aceea am fost nevoit să mă mut la Nasa şi de acolo la Baward, apoi la Tus, apoi la Samanqan, apoi la Gagarm, la capătul ?urasanului, şi de acolo la Gurgan, ținta mea fiind a mă înfățişa emirului Qabus. Dar tocmai atunci acest Qabus a fost prins şi întemnițat într-o cetate de-a sa, unde a şi murit. Atunci am plecat spre Dihistan, unde m-am îmbolnăvit şi m-am întors la Gurgan. De acolo mi-a devenit însoțitor Abu-l ‘Ubayd al-Guzgani, care a scandat despre starea mea o qasida, din care iată acest vers:
“Când am crescut, nu-mi fu niciun ținut pe măsură;
când prețul meu a crescut, mi-a lipsit muşteriul”.
***
Continuarea scrisă de discipol
Spuse şeicul Abu ‘Ubayd:
Aici se încheie ce mi-a povestit şeicul prin chiar gura sa; de acum vor urma cele la care am fost eu martor; Allah e dătătorul izbânzii!
Se afla în Gurgan un bărbat numit Abu Muhammad al-Širazi, iubitor de ştiințe, care cumpărase o casă în apropierea şeicului, trăind acolo. Eu obişnuiam să merg în fiecare zi la învățătorul meu spre a sudia Almagista şi ca să-mi dicteze Logica, precum şi Cartea observațiilor cuprinzătoare. Aşa mi-a dictat Rezumatul mediu de logică şi a compus pentru Abu Muhammad al-Širazi Începutul şi reîntoarcerea (filozofiei). Acolo a scris multe lucruri, precum prima parte a Canonului (Medicinei), un rezumat al Almagistei şi multe alte tratate (epistole, rasa’il). Restul le-a scris în ținutul muntos.
Iată indicele cărților sale:
Al-Magmu‘ (Compendiul), un volum
Kitab al-hasil wa-l-mahsul (Cartea sumei şi a substanței), douăzeci de volume
Kitab al-birr wa-l-itm (Cartea evlaviei şi păcătuirii), 2 volume.
Kitab al-šifa’ (Cartea vindecării), 18 volume.
Kitab al-qanun (Cartea legilor medicinei, Canonul). 14 volume
Kitab al-iršad al-kulliya (Cartea observațiilor cuprinzătoare), un volum
Kitab al-insaf (Cartea dreptei judecăți), 20 de volume
Kitab al-nagat (Cartea salvării), 3 volume
Kitab al-hidaya (Cartea direcției), 1 volum
Kitab al-išarat wa-l-tanbihat (Cartea îndrumărilor şi remarcilor – tradusă şi prin Cartea teoremelor şi avertizărilor), 1 volum
Kitab al-magmu’ al-awsat (Cartea compendiului mediu) 1 volum
Kitab al-‘ala’i (Cartea Ala’i), 1 volum
Kitab al-qulang (Cartea colicilor), 1 volum
Kitab lisan al-‘arab (Cartea despre limba arabilor), 10 volume
Kitab al-adawiya al-qalbiya (Cartea leacurilor de inimă), 1 volum
Kitab al-mawgiz (Cartea schiței/ epitomului), un volum
O parte din Al-hikma al-mašriqiyya (Înțelepciunea orientală ), un volum
Kitab bayan dawat al-giha (Cartea explicării modalelor), un volum
Kitab al-mabda’ wa-l ma’ad (Cartea începutului şi reîntoarcerii/reînvierii), 1 volum
Kitab al-mubahatat (Cartea cercetărilor), 1 volum
Dintre tratatele (epistolele) sale:
-Risala al-qada’ wa-l-qadr (Epistola predestinării şi a destinului)
-Risala al-ala al-rasadiyya (Epistola despre instrumentele meteorologice/astronomice)
- ?ard qati?uriyas (Obiectul categoriilor)
-Al-mantiq bi-l-ši’r (Logica în formă poetică)
-Al-qasa’id fi-l ‘a?ma al-hikma (Poeme despre măreția filozofiei/înțelepciunii)
-Risala fi-l huruf (Tratat despre consoane)
-Ta‘aqqub al-mawadi‘ al-gadaliyya (Considerații asupra topicii dialectale)
- Mu?tasarUqlidis (Rezumatul lui Euclid)
-Mu?tasar al-nabd (Rezumat despre puls), în persană.
-al-Hudud (Definițiile)
-Al-Agsam al-samawiya (Corpurile cereşti)
-Al-Išara ‘ala ‘ilm al-mantiq (Îndrumare în ştiința logicii)
-Aqsam al-hikma (Diviziunile filozofiei)
-Al-Nihaya wa-l-la-nihaya (Sfârşitul şi nesfârşitul / sau limita şi infinitul)
-Al-‘Ahd ( Pactul/Testamentul ), scris de el însuşi.
-Hayy ibn Yaq?an (Cel Viu, fiul Celui Treaz)
-Fi anna ab‘ad al-gism ?ayr datiyya lahu (Despre dimensiunile corpului care nu sunt parte din ființa acestuia)
-Fi-l hindiba’ wa lahu ?utba (Despre andivă; discursul despre ea).
-Fi annahu la yaguzu an yakuna šay’ wahid gawhar wa ?arad (Despre imposibilitatea ca acelaşi lucru să fie substanță şi accident).
- Fi anna ‘ilm Zayd ?ayr ‘ilm ‘Amru (Despre ştiința lui Zayd care e diferită de a lui ‘Amru)
-Rasa’il lahu i?waniyya wa sultaniyya (Epistole către prieteni şi cei aflați la putere)
-Rasa’il fi masa’il garrat baynahu wa bayna ba’di-l-fadala’ (Epistole despre probleme lămurite între el şi alți bărbați meritorii).
-Kitab al-hawaši ‘ala-qanun (Cartea comentariilor asupra Canonului)
-Kitab ‘uyun al-hikma (Cartea esențelor/izvoarelor filozofiei)
- Kitab al-šabaka wa-l-tayr (Cartea despre laț şi pasăre)
Apoi s-a mutat la Rayy, unde a intrat în slujba Sayyidei şi a fiului ei, Magd al-Dawla. Au aflat despre el din scrisori de recomandare. În acea vreme, Magd era beteag de „boala neagră” a melancoliei. Acolo a scris Ibn Sina Reîntoarcerea, şi a rămas până a atacat-o Šams al-Dawla, după uciderea lui Hilal ibn Badr Hasaniya şi înfrângerea oştilor Bagdadului. Apoi s-au întâmplat lucruri care l-au silit să plece la Qazwin şi de acolo la Hamadan, unde a intrat în slujba Kadabanuyei, văzându-?i de treburi. Apoi l-a cunoscut pe Šams al-Dawla, care îl chemase la curte având colici. L-a tratat până ce Domnul i-a luat răul; multe vestminte de onoare a primit apoi de la acea Curte. S-a întors la casa lui, după ce stătuse acolo patruzeci de zile şi nopți, devenind unul din apropiații emirului.
Apoi emirul a plecat la Qirmisin să lupte cu ‘Annaz, iar şeicul împreună cu el, în slujba sa. Când s-au reîntors la Hamadan, i s-a cerut să fie vizir, ceea ce a făcut. Dar oştenii erau împotriva lui, nefiind mulțumiți de poziția pe care o aveau față de el. Astfel i-au înconjurat casa, l-au dus la închisoare, au luat tot ce stăpânea şi chiar i-au cerut emirului să-l trimită la moarte. Acesta a refuzat să-l ucidă, dar a căzut la învoială să-l alunge, fiindcă voia să-i mulțumească. Astfel învățatul s-a ascuns patruzeci de zile în casa şeicului Abu Sa‘d ibn Dahdul; dar pe Šams al-Dawla l-au apucat din nou durerile de stomac şi a trimis iar după învățatul său, care sosi la Curte. Emirul şi-a cerut din plin iertare, iar el s-a consacrat vindecării lui. Şi aşa a rămas cu el, cinstit şi slăvit, şi i-a fost redat viziratul.
Apoi i-am cerut să îmi lămurească operele lui Aristotel, dar mi-a spus că nu avea vreme să facă asta atunci. „Dar dacă te vei mulțumi cu o carte pe care o scriu continuând ceea ce, după mine, e adevărat în aceste ştiințe, fără a intra în dispută cu potrivnicii şi a mă consacra acestor combateri, o voi face”. M-am mulțumit aşa. Astfel a început el cu Fizica, dintr-o carte pe care a numit-o Šifa’ (Vindecarea). Scrisese deja prima parte a Canonului (Legii medicinei) şi în fiecare noapte discipolii se adunau cerându-i învățătură. Le citeam şi eu din Vindecarea şi altcineva le citea din Canon. Când isprăveam, apăreau diferiți cântăreți, era pregătit tot ce trebuie pentru a se aduce de băut şi ne ocupam cu asta. Învățătura avea loc noaptea, ziua nefiind vreme, din pricina slujbei la emir.
După ce am petrecut astfel o vreme, Šams al-Dawla a pornit război împotriva emirului din Tarum. În apropierea acelui loc l-au apucat din nou durerile şi boala s-a înrăutățit, adăugându-se şi alte suferințe, fiindcă rareori avea grijă de el, acceptând sfaturile şeicului. Oştenii s-au temut să nu moară şi s-au întors cu el într-o litieră la Hamadan, dar pe drum şi-a dat duhul.
Apoi a fost numit la domnie fiul lui Šams al-Dawla şi l-au chemat pe şeic să fie vizir. Dar el n-a voit şi în taină i-a scris lui ‘Ala’ ad-Dawla, având gând să-l slujească, să împartă soarta cu el şi să se adauge Curții sale. Cât a aşteptat, s-a ascuns în casa lui Abu ?alib al-‘Attar, vânzătorul de parfumuri. L-am rugat să termine scrierea tratatului Vindecării; a trimis după Abu ?alib şi i-a cerut călimară şi hârtie, ceea ce i s-a şi adus. Şeicul a notat cele mai importante probleme în douăzeci de părți, cam o optime (din mărimea lucrării), apoi a continuat două zile până a isprăvit ce era mai important de scris, fără a cerceta vreo carte sau alt izvor, numai din ce ținea minte şi ştia pe dinafară. Apoi şi-a pus înainte aceste părți, cercetând fiecare problemă şi scriind un comentariu asupra ei. A scris în fiecare zi cincizeci de foi până a isprăvit toată Fizica şi Metafizica, în afară de Kitab al-hayawan (Cartea despre animale). Apoi a început Logica, scriind din ea o parte. Estimp, Tag al-Mulk a intrat la bănuieli că şeicul îi scrisese lui ‘Ala’ al-Dawla, s-a mâniat şi a cerut să fie găsit. Câțiva duşmani de-ai lui i-au spus unde e, l-au înşfăcat şi l-au dus la o fortăreață numită Fargan. Acolo rosti el o qasida, din care iată aceste versuri:
Că am intrat e un lucru sigur, după cum vezi,
Iar îndoială e doar în privința ieşirii.
Rămase acolo patru luni, până ce ‘Ala’ ad-Dawla a atacat Hamadan-ul şi l-a cucerit. Tag al-Mulk, înfrânt, a ajuns în aceeaşi fortăreață. Când cuceritorul a plecat din Hamadan, Tag al-Mulk, fiul lui Šams al-Dawla, s-a întors la Hamadan şi l-a luat cu el şi pe şeic. A stat în casa ‘Alidului petrecându-şi timpul cu scrierea Logicii şi a Vindecării. În fortăreață scrisese Direcția, Cel Viu, fiul Celui Treaz şi Cartea Colicilor. Cât despre Leacuri pentru inimă, pe acestea le-a scris îndată ce s-a întors la Hamadan.
A petrecut ceva timp cu acestea, vreme în care Tag al-Mulk îl ademenea cu plăcute făgăduieli; dar şeicul hotărî să plece la Isfahan. Deci aşa făcu. Iar eu împreună cu el, laolaltă cu fratele meu şi două roabe, deghizat în straie de sufi, călătorirăm ajungând la Tihran, la porțile Isfahanului, după ce în drum am trecut multe greutăți. Ne-au întâmpinat prieteni ai şeicului, însoțitori şi curteni ai emirului ‘Ala’ al-Dawla; i-au fost aduse şeicului straie şi tot ce-i trebuia. Locuia într-un cartier numit Kuy Kunbad, în casa unuia ‘Abd Allah ibn Bibi, care cuprindea mobile şi toate cele. Iar Curtea îi arăta repectul şi slava care se cuveneau unuia ca el. Emirul ‘Ala’ al-Dawla hotărî ca serile de vineri să fie consacrate discuțiilor docte în preajma sa, adunând toate soiurile de învățați, între care şi şeicul, neîntrecut în ştiințe.
La Isfahan a isprăvit Cartea Vindecării şi a completat Logica şi Almagista, fiindcă rezumase deja scrierile lui Euclid, Aritmetica şi Muzica. În fiecare carte a Matematicii adăuga materiale pentru ce credea că e nevoie, iar în privința Almagistei, a prezentat zece figuri ilustrând parallax-ul, precum şi materiale despre astronomie. În Euclid a înfățişat câteva figuri geometrice, în Aritmetica câteva frumoase proprietăți numerice, în Muzica câteva întrebări care fuseseră lăsate de-o parte de cei vechi. A isprăvit Cartea Vindecării, cu excepția părții Despre Plante. Şi tot pe drum a scris Despre Animale, în anul în care Ala’ al-Dawla a atacat cetatea Sabur ?wast. Emirul l-a numit în sfatul său, astfel că atunci când acesta a hotărât să pornească împotriva Hamadan-ului, era împreună cu el. Într-o noapte, de față fiind şi Ala’ al-Dawla, cineva pomeni lipsurile efemeridelor lucrate pe baza vechilor observații astronomice; emirul i-a cerut şeicului să se străduiască a observa aceste stele, că-i va da mijloacele de care avea nevoie. Şeicul s-a apucat de treabă şi m-a pus pe mine să-i fac rost de instrumentele cerute, să-i arvunesc pe cei în stare să le facă, aşa încât multe probleme s-au lămurit. Aceste lipsuri în observație apăruseră datorită marelui număr de călătorii şi întreruperi.
Şeicul a lucrat şi în Isfahan la Cartea ‘Ala’i. Unul dintre lucrurile uimitoare la el e că, în cei douăzeci şi cinci de ani cât am fost în slujba sa, nu l-am văzut doar odată, când îi pica o carte nouă, trecând-o toată. Țintea direct pasajele grele şi problemele complicate, vedea ce spune autorul despre ele. Astfel îşi ridica el nivelul cunoaşterii şi gradul de înțelegere.
Într-o zi se afla împreună cu emirul şi mai era de față Abu Mansur al-Gabban. S-a ridicat o problemă de filologie, iar când şeicul spuse ce gândea, acest Abu Mansur se întoarse spre el şi-i spuse: „Eşti un filozof şi un înțelept, dar n-ai studiat destul limba pentru ca zisele să-ți fie primite”. Şeicul se supără de această vorbă şi vreme de trei ani se strădui cu tratate de filologie, trimițând chiar în ?urasan să i se aducă una din cărțile lui Abu Mansur al-Azhari, Limba corectă.
Meşteşugi trei qaside, folosind cuvinte rare, şi scrise trei cărți, una în stilul lui Ibn al-‘Amid, alta în stilul lui al-Sabi, ultima în al lui al-Sahib, cerând să fie legate laolaltă în piele şi să arate ca o vechitură. Apoi rugă emirul să-i arate acest volum lui al-Gabban şi să-i zică: „L-am dobândit în timp ce vânam în deşert, cercetează-l şi spune-ne ce cuprinde”. Abu Mansur îl studie atent şi multe din cele aflate i se părură grele. Atunci şeicul îi zise: „Orice ar fi aici, nu înțelegi, dar e pomenit în cutare şi cutare loc din tratatele de filologie”. Şi îi menționă câteva bine cunoscute, din care şeicul ştia pasaje pe dinafară. Abu Mansur înseilă ceva filologic, dar fără să aibă greutatea trimiterilor. Atunci pricepu că aceste tratate fuseseră scrise de şeic şi că pățita lui de acum era urmarea insultei din acea zi, aşa că, lămurindu-se, îşi ceru iertare. Şeicul scrise apoi o carte de filologie pe care o numi Limba arabilor şi care n-are pereche, dar n-a mai transcris-o pe curat. Aşa că a rămas în dezordine, nimeni n-a descoperit cum să-i dea de rost. Făcu multe experimente în tratamentele medicale, pe care se hotărî să le pomenească în Canon. Le legase în părți, dar s-au pierdut înainte de încheierea Canonului. Dintre acestea: Într-o zi, când îl durea capul, îşi închpui că o substanță încearcă să-i pătrundă prin membrana capului şi acolo apare o umflătură. Porunci să i se aducă multă gheață, o sfărâmă şi o înfăşură într-o pânză cu care îşi acoperi capul. Făcu acest lucru până ce luă în stăpânire locul şi opri primirea acelei substanțe, fiind astfel vindecat. Şi tot dintre acestea: pilda unei femei slăbite din ?awarizm, căreia îi spuse să nu ia alt leac decât trandafiri păstrați în zahăr, până ce câştigă în greutate o sută de manni, fiind vindecată.
Şeicul scrise la Gurgan Rezumatul concis al Logicii, care a fost inclus apoi în prima parte a Vindecării. Un exemplar ajunse la Širaz, unde un grup de învățați se puse a-l cerceta. Au avut îndoieli asupra unor probleme, aşa că au scris un fascicol cu întrebări. Între aceştia se afla şi cadiul Širazului, care trimise întrebările la Abu-l Qasim al-Kirmani, prieten cu Ibrahim ibn Baba al-Daylami, cel preocupat de ştiința ascunselor interpretări, împreună cu o scrisoare. Le trimise cu un sol grabnic şi-i ceru să prezinte şeicului foile şi să ceară un răspuns de la el. Aşa că într-o zi fierbinte, pe la asfințit, şeicul Abu-l Qasim sosi la casa filosofului şi-i arătă scrisoarea şi întrebările. El citi scrisoarea şi i-o înapoie, îşi puse în față foile cu întrebări şi le cercetă, în timp ce lumea din jur pălăvrăgea. De cum plecă Abu-l Qasim, şeicul îmi ceru hârtie şi am cusut laolaltă pentru el cinci fascicole, fiecare din zece foi de hârtie Fir‘awni quarto. După rugăciunea de seară, aprinse lumânări şi ceru vin, poftindu-mă pe mine şi pe fratele său să ne aşezăm lângă el şi să gustăm din vin, în timp ce el rezolva problemele. Scrise şi bău până la miezul nopții, vreme la care pe fratele meu şi pe mine ne copleşi somnul, iar el ne trimise (la culcare). Dimineața veni solul său, să mă înfățişez, şi aşa am făcut, pe când şeicul era la rugăciune. În fața lui se aflau cinci fascicole. Zise: „Ia-le şi dă-le lui Abu-l Qasim al-Kirmani şi spune-i că m-am grăbit să răspund, pentru ca solul să nu întârzie”. Când le-am înmânat acestuia, rămase uluit; trimise solul la ceilalți, înştiințându-i de această stare. Şi întâmplarea deveni, pentru oameni, istorie.
În decursul observațiilor sale astronomice născoci instrumente care nu existaseră înainte, scriind un tratat despre ele. Vreme de opt ani m-am ocupat cu observația, ca să lămuresc ce urmărise Ptolemeu în observațiile sale. Şeicul a mai scris şi Cartea dreptei judecăți, dar în ziua în care sultanul Mas‘ud ajunse în Isfahan, oştenii săi îl luară, şi la grămadă era şi acest tratat, care n-a mai fost regăsit.
Şeicul avea vigoare în toate, cel mai tare la împreunare, dar şi în alte pofte fiind adesea strădalnic. Dar asta lăsa urme asupra constituției sale şi el depindea de această putere a constituției în asemenea măsură, încât fu lovit de colici în anul în care ‘Ala’ al-Dawla se porni împotriva lui Taš Farraš, la poarta Karag-ului. Vru să se vindece pe dată, fiindcă voia să ajungă, de teama înfrângerii, în loc apărat (împreună cu emirul), dar mersul nu era posibil din cauza bolii sale, aşa că se trată singur cu clistire de opt ori pe zi, solicitându-şi intestinele până se ivi o rosătură. Fu nevoit să grăbească împreună cu ‘Ala’ al-Dawla spre cetatea Iydag unde căzu zvârcolindu-se, cum se întâmplă adesea după colici. Cu toate acestea se trată în continuare la fel pentru rosătură şi pentru restul colicilor. Apoi într-o zi, vrând să le dea gata, ceru să fie incluşi în spălătură doi danaq de semințe de țelină, dar unul din doctorii căruia îi ceruse să-l lecuiască aruncă înăuntru de multe ori pe-atât – nu ştiu dacă a făcut acest lucru anume, sau din greşeală, nefiind de față – iar rosătura s-a mărit de asprimea semințelor. În plus, folosise mithridate împotriva zvârcolirilor, dar unul dintre robi i-a pus înăuntru mult mai mult afion, i l-a dat şi l-a înghițit. Asta din cauză că-i furaseră mulți bani din lăzi şi voiau să moară ca să scape de pedeapsă pentru ce făcuseră.
Şeicul fu dus aşa cum era la Isfahan, unde s-a preocupat să se lecuiască singur. Era atât de slăbit, că nu putea sta în picioare, s-a tot tratat până a izbutit să umble. S-a înfățişat la sfatul lui ‘Ala’ al-Dawla şi pe deasupra, fără grijă, s-a împreunat deseori; dar nu se vindecase de tot, aşa că avea din când în când recăderi. Când emirul se îndreptă spre Hamadan, şeicul porni împreună cu el; pe drum, boala se întoarse asupră-i, aşa încât ajungând la Hamadan ştiu că puterile îi scăzuseră şi nu-i mai erau de ajuns să se apere de beteşug. Atunci încetă să se autotrateze şi zise: „Comandantul care îmi conducea trupul nu mai e în stare să-l stăpânească şi de acum lecuirea nu mai are rost”. Rămase astfel câteva zile apoi se mută la Domnul şi fu înmormântat la Hamadan în anul 428 (după hegira). S-a născut în 370, toată viața sa a fost de 58 de ani. Allah să-l primească, aflându-i faptele bune!
Viața lui Ibn Sina (pe care şi-l revendică deopotrivă arabii, persanii şi turcii) a intrat în legendă, datorită celor 1001 de nopți, circulând chiar şi în limba română: una din poveştile incluse în Halima (Aravikon Mythologikon) de către Rafail, egumenul Hurezului, şi anume Istoriia filosofului Avichena, rezumă sub formă de basm elemente din biografia sa, precum şi din capitolul „despre minuni” cuprins în Cartea îndrumărilor şi remarcilor (Kitabu-l išarat wa-l-tanbihat)”.
De asemenea, viața lui Ibn Sina a intrat în poveştile şi în romanele populare turceşti, ca un simbol pentru modul de a exista în lume al învățatului. Câteva din aceste elemente „de poveste” pot fi desluşite atât în autobiografia dictată de „şeicul şeicilor” discipolului său Abu ‘Ubayd al-Guzgani, cât şi în continuarea biografiei scrise de acesta – care a lăsat şi o listă a operelor lui Ibn Sina – despre ultima parte a vieții filozofului. Prezentăm cititorilor această biografie în două părți.
Viața şeicului şeicilor
Tatăl meu era de baştină din Balh. În vremea lui Nuh ibn Mansur Samanidul plecă la Buhara, unde a dregătorit ca valiu, dându-i-se în seamă un sat din moşiile princiare ale Buharei, numit Harmaytan. Era unul din locurile cele mai de seamă din acele ținuturi. În apropiere se afla satul Afšana, unde se însură cu aceea ce avea să-mi fie mamă, împământenindu-se şi trăind acolo. Ne născurăm eu, apoi fratele meu, după care ne-am mutat cu toții la Buhara. Acolo mi-a fost adus un învățător pentru studiul Coranului şi altul pentru literatură, iar la zece ani împliniți ştiam atât de bine Coranul şi atâtea scrieri de adab, că lumea se minuna.
Tatăl meu era dintre cei chemați să laude cauza egiptenilor şi răspunsese chemării ismaeliților: de la ei auzise vorbindu-se într-un anume fel despre suflet şi rațiune, aşişderi vorbind şi el şi fratele meu. Deseori pomeneau acestea; eu îi ascultam şi pricepeam ce-mi ziceau, dar sufletul meu nu voia să primească auzitele, aşa că au început să mă îndemne la asta. Mai pomeneau filozofia, geometria şi cifrele indiene. M-au dat apoi să învăț la un neguțător de zarzavaturi care bineştia toate aceste cifre şi socotea cu ele.
În vremea asta sosi la Buhara Abu ‘Abd Allah an-Natili, care îşi zicea filozof; tatăl meu îl pofti să locuiască la noi, iar el se strădui să-mi dea învățătură. Înainte de sosirea sa studiasem fiqh-ul, mergând deseori pentru asta la un ascet, Isma‘il. Eram silitor la pus întrebări şi mă obişnuisem cu diferitele metode de obiecție, după cum făceau juriştii.. Apoi, sub îndrumarea lui al-Natili am început să citesc din Isagog . Când îmi expuse definirea genului, ca fiind ceea ce se spune despre diferite lucruri care diferă ca specie, şi anume drept răspuns la ”ce e asta...?”, am început să lămuresc această definiție altfel de cum auzise el vreodată; şi se minună atât de tare, că orice problemă ridica eu o conceptualizam mai bine, încât îl opri pe tatăl meu să mă pună la altceva decât la studiu.Astfel am desluşit cu el părțile simple ale Logicii (lui Aristotel), căci la cele subtile nu se pricepea. Încât am început să citesc şi să studiez comentarii singur, devenind atotştiutor într-ale Logicii. Tot cu el am studiat primele cinci sau şase elemente din Geometria lui Euclid, de la început şi până la a cincea sau a şasea figură; apoi am rezolvat restul cărții, în întregime, singur.
Apoi am trecut la Almagista; şi când am terminat cu preliminariile şi am ajuns la figurile geometrice, al-Natili îmi zise: “Citeşte singur şi rezolvă toate problemele, apoi expune-mi ce ai citit, ca să-ți desluşesc spre folosul tău ce-i greşit şi ce-i adevăr”. Dar bărbatul n-a abordat el însuşi textul. Deci am pornit a lămuri cartea prin mine însumi; şi câte figuri nu le ştiuse până ce nu i le-am înfățişat, făcându-l să le priceapă!
Apoi, al-Natili mă părăsi, plecând la Gurgang. Cât despre mine, m-am consacrat lecturii şi studiului cărții Fusus şi altor comentarii de fizică şi de metafizică; şi din zi în zi, porțile ştiinței mi se deschideau tot mai larg.
Apoi m-am gândit să învăț medicina şi am citit opere scrise despre această ştiință. Cum medicina nu e una din ştiințele grele, am strălucit degrabă în domeniul ei, încât doctori de seamă au ajuns să o sudieze sub îndrumarea mea. Îngrijeam bolnavii, astfel că şi porțile tratamentului întemeiat pe experiență, nu pe descrieri, mi se deschiseseră. În acelaşi timp eram preocupat de fiqh şi mă număram printre judecătorii ce lămureau dispute şi controverse, încă de când aveam şaisprezece ani.
Timp de un an şi jumătate m-am închinat din ce în ce mai mult studiului, m-am întors la citirea Logicii şi ale tuturor părților filozofiei.În tot acest timp n-am dormit în întregime nici o singură noapte şi n-am făcut nimic altceva în timpul zilei. Am strâns documente şi pentru orice dovadă pe care o cercetam, stabileam ferm premizele silogismului care se raporta la ea, clasificarea lor şi ceea ce urma. Cugetam la ce ar fi putut rezulta din premise până ce soluția problemei devenea indubitabilă, verificată. De câte ori eram nedumerit din cauza unor probleme şi nu eram în stare să stabilesc termenul mediu al unui silogism, mergeam la moschee şi mă rugam, implorându-l pe Atotfăcător să-mi reveleze ceea ce-mi era acuns şi să-mi uşureze ceea ce părea greu. Noaptea mă întorceam acasă, puneam o lampă în fața mea şi începeam iarăşi să scriu şi să citesc. Când mă învingea somnul, sau îmi dădeam seama că sunt slăbit, mă trăgeam într-o parte să beau cu măsură o cupă de vin, aşteptând să-mi revină puterea. Apoi mă apucam iar de studiu. Şi când mă lăsam în voia somnului, vedeam iar în vis acele probleme şi multe întrebări mi s-au limpezit astfel. Am continuat aşa până ce toate ştiințele mi s-au înrădăcinat şi le-am stăpânit în măsura în care le poate stăpâni un om. Şi tot ce am aflat atunci e la fel cu ceea ce ştiu acum, n-am înlocuit nimic până astăzi.
Am ajuns deci să stăpânesc Logica, Fizica şi Matematica, apoi m-am îndreptat din nou spre studiul ştiinței divine. Am citit cartea numită Metafizica, dar nu pricepeam nimic; intențiile autorului îmi rămâneau întunecate; am recitit-o de patruzeci de ori, de la un capăt la altul, până ce am ştiut-o pe dinafară. Cu toate acestea nu o înțelegeam şi nu-i dădeam de capăt, aşa că, deznădăjduind, mi-am zis: “Cartea asta e de neînțeles”. Dar iată că într-o bună zi, cum treceam printre negustorii de hârțoage, unul ținea o carte căreia îi striga prețul şi mi-o întinse; dar eu, descurajat, l-am respins. Dar el a insistat: “Cumpără această carte, că face; proprietarul e la ananghie, o vând cu numai trei dirhemi”. Am cumpărat-o şi iată că era comentariul lui Abu Nasr al-Farabi la Metafizica. M-am întors acasă, grăbind s-o citesc: îndată, țintele autorului acestui tratat mi s-au lămurit, fiindcă ajunsesem să-l ştiu pe dinafară. Cu totul bucuros de asta, am dat a doua zi din belşug de pomană săracilor, mulțumită lui Allah Preaînaltul.
S-a întâmplat că pe atunci sultanul Nuh ibn Mansur din Buhara a fost lovit de o boală grea pe care doctorii nu ştiau cum s-o lecuiască. Fiind numele meu bine cunoscut printre ei, datorită multei învățături, îi vorbiră de mine, cerându-i să mă cheme. M-am înfățişat, adăugându-mă celorlalți tămăduitori spre a-l vindeca; şi m-am arătat unul dintre cei mai buni în slujba sa. Într-o zi i-am cerut îngăduința de a intra în bibliotecă, spre a-i cunoaşte şi citi cărțile. Mi-a îngăduit. Am pătruns într-un palat cu multe încăperi, fiecare având lăzi pline de cărți unele peste altele; într-o sală, cărți despre limba şi poezia arabă; în alta, lucrări de fiqh; la fel fiecare odaie pentru câte o singură ştiință. Am citit catalogul cărților înaintaşilor şi le-am cerut pe toate de care aveam nevoie. Am găsit printre ele operele unor autori cărora nici numele nu le ştiam, pe care nu le mai văzusem şi nici nu le-am mai văzut de atunci. Am citit deci aceste cărți, trăgând foloase din ce era vrednic de ştiut în ele şi am cunoscut astfel rangul fiecărui autor în ştiința sa. Când am ajuns la optsprezece ani isprăvisem studiul tuturor acestor ştiințe. În acea vreme, cunoştințele mele se datorau în primul rând memoriei, în timp ce astăzi spiritul meu e mult mai copt; dar ceea ce ştiu e acelaşi lucru şi nimic nu s-a schimbat.
În vecinătatea mea locuia unul numit Abu-l Hasan al-Aru?i, Prozodistul; îmi ceru să compun pentru el un tratat întreg despre această ştiință. Astfel am închipuit pentru el un Magmu’ (Compendiu), punându-l sub numele lui – în care am tratat despre toate ştiințele, în afară de matematică. Eram, la vremea aceea, de douăzeci şi unu de ani. Mai aveam un vecin, numit Abu Bakr al-Baraqyi, ?arezmit prin naştere, neasemuit în fiqh prin înclinație, ştiutor de drept musulman, exegeză coranică şi ascetism; plăcându-i aceste ştiințe, îmi ceru să-i comentez tratatele despre ele; am compus deci pentru el cartea numită Al-hasil wa-l mahsul (Suma şi Substanța), în vreo douăzeci de fascicule; tot pentru el am scris despre morală o carte pe care am intitulat-o Al-birr wa-l-itsm (Evlavia şi păcătuirea). Aceste două cărți nu se găsesc decât în stăpânirea sa şi n-a îngăduit până acum să fie copiată vreuna.
Estimp tatăl meu muri şi toate au rămas în seama mea; a trebuit să intru în slujba emirului. Împins de nevoie, am părăsit Buhara pentru a mă întoarce la Gurgang, unde era vizir Abu-l Husayn as-Suhayli, iubitor de ştiințe. Mă înfățişai acestuia: purtam pe atunci vestmântul ştiutorilor de fiqh şi o mantie zisă taylasan, legată sub barbă. Mi se dădu în fiecare lună o sumă pe măsura talentelor mele. Puțină vreme după aceea am fost nevoit să mă mut la Nasa şi de acolo la Baward, apoi la Tus, apoi la Samanqan, apoi la Gagarm, la capătul ?urasanului, şi de acolo la Gurgan, ținta mea fiind a mă înfățişa emirului Qabus. Dar tocmai atunci acest Qabus a fost prins şi întemnițat într-o cetate de-a sa, unde a şi murit. Atunci am plecat spre Dihistan, unde m-am îmbolnăvit şi m-am întors la Gurgan. De acolo mi-a devenit însoțitor Abu-l ‘Ubayd al-Guzgani, care a scandat despre starea mea o qasida, din care iată acest vers:
“Când am crescut, nu-mi fu niciun ținut pe măsură;
când prețul meu a crescut, mi-a lipsit muşteriul”.
***
Continuarea scrisă de discipol
Spuse şeicul Abu ‘Ubayd:
Aici se încheie ce mi-a povestit şeicul prin chiar gura sa; de acum vor urma cele la care am fost eu martor; Allah e dătătorul izbânzii!
Se afla în Gurgan un bărbat numit Abu Muhammad al-Širazi, iubitor de ştiințe, care cumpărase o casă în apropierea şeicului, trăind acolo. Eu obişnuiam să merg în fiecare zi la învățătorul meu spre a sudia Almagista şi ca să-mi dicteze Logica, precum şi Cartea observațiilor cuprinzătoare. Aşa mi-a dictat Rezumatul mediu de logică şi a compus pentru Abu Muhammad al-Širazi Începutul şi reîntoarcerea (filozofiei). Acolo a scris multe lucruri, precum prima parte a Canonului (Medicinei), un rezumat al Almagistei şi multe alte tratate (epistole, rasa’il). Restul le-a scris în ținutul muntos.
Iată indicele cărților sale:
Al-Magmu‘ (Compendiul), un volum
Kitab al-hasil wa-l-mahsul (Cartea sumei şi a substanței), douăzeci de volume
Kitab al-birr wa-l-itm (Cartea evlaviei şi păcătuirii), 2 volume.
Kitab al-šifa’ (Cartea vindecării), 18 volume.
Kitab al-qanun (Cartea legilor medicinei, Canonul). 14 volume
Kitab al-iršad al-kulliya (Cartea observațiilor cuprinzătoare), un volum
Kitab al-insaf (Cartea dreptei judecăți), 20 de volume
Kitab al-nagat (Cartea salvării), 3 volume
Kitab al-hidaya (Cartea direcției), 1 volum
Kitab al-išarat wa-l-tanbihat (Cartea îndrumărilor şi remarcilor – tradusă şi prin Cartea teoremelor şi avertizărilor), 1 volum
Kitab al-magmu’ al-awsat (Cartea compendiului mediu) 1 volum
Kitab al-‘ala’i (Cartea Ala’i), 1 volum
Kitab al-qulang (Cartea colicilor), 1 volum
Kitab lisan al-‘arab (Cartea despre limba arabilor), 10 volume
Kitab al-adawiya al-qalbiya (Cartea leacurilor de inimă), 1 volum
Kitab al-mawgiz (Cartea schiței/ epitomului), un volum
O parte din Al-hikma al-mašriqiyya (Înțelepciunea orientală ), un volum
Kitab bayan dawat al-giha (Cartea explicării modalelor), un volum
Kitab al-mabda’ wa-l ma’ad (Cartea începutului şi reîntoarcerii/reînvierii), 1 volum
Kitab al-mubahatat (Cartea cercetărilor), 1 volum
Dintre tratatele (epistolele) sale:
-Risala al-qada’ wa-l-qadr (Epistola predestinării şi a destinului)
-Risala al-ala al-rasadiyya (Epistola despre instrumentele meteorologice/astronomice)
- ?ard qati?uriyas (Obiectul categoriilor)
-Al-mantiq bi-l-ši’r (Logica în formă poetică)
-Al-qasa’id fi-l ‘a?ma al-hikma (Poeme despre măreția filozofiei/înțelepciunii)
-Risala fi-l huruf (Tratat despre consoane)
-Ta‘aqqub al-mawadi‘ al-gadaliyya (Considerații asupra topicii dialectale)
- Mu?tasarUqlidis (Rezumatul lui Euclid)
-Mu?tasar al-nabd (Rezumat despre puls), în persană.
-al-Hudud (Definițiile)
-Al-Agsam al-samawiya (Corpurile cereşti)
-Al-Išara ‘ala ‘ilm al-mantiq (Îndrumare în ştiința logicii)
-Aqsam al-hikma (Diviziunile filozofiei)
-Al-Nihaya wa-l-la-nihaya (Sfârşitul şi nesfârşitul / sau limita şi infinitul)
-Al-‘Ahd ( Pactul/Testamentul ), scris de el însuşi.
-Hayy ibn Yaq?an (Cel Viu, fiul Celui Treaz)
-Fi anna ab‘ad al-gism ?ayr datiyya lahu (Despre dimensiunile corpului care nu sunt parte din ființa acestuia)
-Fi-l hindiba’ wa lahu ?utba (Despre andivă; discursul despre ea).
-Fi annahu la yaguzu an yakuna šay’ wahid gawhar wa ?arad (Despre imposibilitatea ca acelaşi lucru să fie substanță şi accident).
- Fi anna ‘ilm Zayd ?ayr ‘ilm ‘Amru (Despre ştiința lui Zayd care e diferită de a lui ‘Amru)
-Rasa’il lahu i?waniyya wa sultaniyya (Epistole către prieteni şi cei aflați la putere)
-Rasa’il fi masa’il garrat baynahu wa bayna ba’di-l-fadala’ (Epistole despre probleme lămurite între el şi alți bărbați meritorii).
-Kitab al-hawaši ‘ala-qanun (Cartea comentariilor asupra Canonului)
-Kitab ‘uyun al-hikma (Cartea esențelor/izvoarelor filozofiei)
- Kitab al-šabaka wa-l-tayr (Cartea despre laț şi pasăre)
Apoi s-a mutat la Rayy, unde a intrat în slujba Sayyidei şi a fiului ei, Magd al-Dawla. Au aflat despre el din scrisori de recomandare. În acea vreme, Magd era beteag de „boala neagră” a melancoliei. Acolo a scris Ibn Sina Reîntoarcerea, şi a rămas până a atacat-o Šams al-Dawla, după uciderea lui Hilal ibn Badr Hasaniya şi înfrângerea oştilor Bagdadului. Apoi s-au întâmplat lucruri care l-au silit să plece la Qazwin şi de acolo la Hamadan, unde a intrat în slujba Kadabanuyei, văzându-?i de treburi. Apoi l-a cunoscut pe Šams al-Dawla, care îl chemase la curte având colici. L-a tratat până ce Domnul i-a luat răul; multe vestminte de onoare a primit apoi de la acea Curte. S-a întors la casa lui, după ce stătuse acolo patruzeci de zile şi nopți, devenind unul din apropiații emirului.
Apoi emirul a plecat la Qirmisin să lupte cu ‘Annaz, iar şeicul împreună cu el, în slujba sa. Când s-au reîntors la Hamadan, i s-a cerut să fie vizir, ceea ce a făcut. Dar oştenii erau împotriva lui, nefiind mulțumiți de poziția pe care o aveau față de el. Astfel i-au înconjurat casa, l-au dus la închisoare, au luat tot ce stăpânea şi chiar i-au cerut emirului să-l trimită la moarte. Acesta a refuzat să-l ucidă, dar a căzut la învoială să-l alunge, fiindcă voia să-i mulțumească. Astfel învățatul s-a ascuns patruzeci de zile în casa şeicului Abu Sa‘d ibn Dahdul; dar pe Šams al-Dawla l-au apucat din nou durerile de stomac şi a trimis iar după învățatul său, care sosi la Curte. Emirul şi-a cerut din plin iertare, iar el s-a consacrat vindecării lui. Şi aşa a rămas cu el, cinstit şi slăvit, şi i-a fost redat viziratul.
Apoi i-am cerut să îmi lămurească operele lui Aristotel, dar mi-a spus că nu avea vreme să facă asta atunci. „Dar dacă te vei mulțumi cu o carte pe care o scriu continuând ceea ce, după mine, e adevărat în aceste ştiințe, fără a intra în dispută cu potrivnicii şi a mă consacra acestor combateri, o voi face”. M-am mulțumit aşa. Astfel a început el cu Fizica, dintr-o carte pe care a numit-o Šifa’ (Vindecarea). Scrisese deja prima parte a Canonului (Legii medicinei) şi în fiecare noapte discipolii se adunau cerându-i învățătură. Le citeam şi eu din Vindecarea şi altcineva le citea din Canon. Când isprăveam, apăreau diferiți cântăreți, era pregătit tot ce trebuie pentru a se aduce de băut şi ne ocupam cu asta. Învățătura avea loc noaptea, ziua nefiind vreme, din pricina slujbei la emir.
După ce am petrecut astfel o vreme, Šams al-Dawla a pornit război împotriva emirului din Tarum. În apropierea acelui loc l-au apucat din nou durerile şi boala s-a înrăutățit, adăugându-se şi alte suferințe, fiindcă rareori avea grijă de el, acceptând sfaturile şeicului. Oştenii s-au temut să nu moară şi s-au întors cu el într-o litieră la Hamadan, dar pe drum şi-a dat duhul.
Apoi a fost numit la domnie fiul lui Šams al-Dawla şi l-au chemat pe şeic să fie vizir. Dar el n-a voit şi în taină i-a scris lui ‘Ala’ ad-Dawla, având gând să-l slujească, să împartă soarta cu el şi să se adauge Curții sale. Cât a aşteptat, s-a ascuns în casa lui Abu ?alib al-‘Attar, vânzătorul de parfumuri. L-am rugat să termine scrierea tratatului Vindecării; a trimis după Abu ?alib şi i-a cerut călimară şi hârtie, ceea ce i s-a şi adus. Şeicul a notat cele mai importante probleme în douăzeci de părți, cam o optime (din mărimea lucrării), apoi a continuat două zile până a isprăvit ce era mai important de scris, fără a cerceta vreo carte sau alt izvor, numai din ce ținea minte şi ştia pe dinafară. Apoi şi-a pus înainte aceste părți, cercetând fiecare problemă şi scriind un comentariu asupra ei. A scris în fiecare zi cincizeci de foi până a isprăvit toată Fizica şi Metafizica, în afară de Kitab al-hayawan (Cartea despre animale). Apoi a început Logica, scriind din ea o parte. Estimp, Tag al-Mulk a intrat la bănuieli că şeicul îi scrisese lui ‘Ala’ al-Dawla, s-a mâniat şi a cerut să fie găsit. Câțiva duşmani de-ai lui i-au spus unde e, l-au înşfăcat şi l-au dus la o fortăreață numită Fargan. Acolo rosti el o qasida, din care iată aceste versuri:
Că am intrat e un lucru sigur, după cum vezi,
Iar îndoială e doar în privința ieşirii.
Rămase acolo patru luni, până ce ‘Ala’ ad-Dawla a atacat Hamadan-ul şi l-a cucerit. Tag al-Mulk, înfrânt, a ajuns în aceeaşi fortăreață. Când cuceritorul a plecat din Hamadan, Tag al-Mulk, fiul lui Šams al-Dawla, s-a întors la Hamadan şi l-a luat cu el şi pe şeic. A stat în casa ‘Alidului petrecându-şi timpul cu scrierea Logicii şi a Vindecării. În fortăreață scrisese Direcția, Cel Viu, fiul Celui Treaz şi Cartea Colicilor. Cât despre Leacuri pentru inimă, pe acestea le-a scris îndată ce s-a întors la Hamadan.
A petrecut ceva timp cu acestea, vreme în care Tag al-Mulk îl ademenea cu plăcute făgăduieli; dar şeicul hotărî să plece la Isfahan. Deci aşa făcu. Iar eu împreună cu el, laolaltă cu fratele meu şi două roabe, deghizat în straie de sufi, călătorirăm ajungând la Tihran, la porțile Isfahanului, după ce în drum am trecut multe greutăți. Ne-au întâmpinat prieteni ai şeicului, însoțitori şi curteni ai emirului ‘Ala’ al-Dawla; i-au fost aduse şeicului straie şi tot ce-i trebuia. Locuia într-un cartier numit Kuy Kunbad, în casa unuia ‘Abd Allah ibn Bibi, care cuprindea mobile şi toate cele. Iar Curtea îi arăta repectul şi slava care se cuveneau unuia ca el. Emirul ‘Ala’ al-Dawla hotărî ca serile de vineri să fie consacrate discuțiilor docte în preajma sa, adunând toate soiurile de învățați, între care şi şeicul, neîntrecut în ştiințe.
La Isfahan a isprăvit Cartea Vindecării şi a completat Logica şi Almagista, fiindcă rezumase deja scrierile lui Euclid, Aritmetica şi Muzica. În fiecare carte a Matematicii adăuga materiale pentru ce credea că e nevoie, iar în privința Almagistei, a prezentat zece figuri ilustrând parallax-ul, precum şi materiale despre astronomie. În Euclid a înfățişat câteva figuri geometrice, în Aritmetica câteva frumoase proprietăți numerice, în Muzica câteva întrebări care fuseseră lăsate de-o parte de cei vechi. A isprăvit Cartea Vindecării, cu excepția părții Despre Plante. Şi tot pe drum a scris Despre Animale, în anul în care Ala’ al-Dawla a atacat cetatea Sabur ?wast. Emirul l-a numit în sfatul său, astfel că atunci când acesta a hotărât să pornească împotriva Hamadan-ului, era împreună cu el. Într-o noapte, de față fiind şi Ala’ al-Dawla, cineva pomeni lipsurile efemeridelor lucrate pe baza vechilor observații astronomice; emirul i-a cerut şeicului să se străduiască a observa aceste stele, că-i va da mijloacele de care avea nevoie. Şeicul s-a apucat de treabă şi m-a pus pe mine să-i fac rost de instrumentele cerute, să-i arvunesc pe cei în stare să le facă, aşa încât multe probleme s-au lămurit. Aceste lipsuri în observație apăruseră datorită marelui număr de călătorii şi întreruperi.
Şeicul a lucrat şi în Isfahan la Cartea ‘Ala’i. Unul dintre lucrurile uimitoare la el e că, în cei douăzeci şi cinci de ani cât am fost în slujba sa, nu l-am văzut doar odată, când îi pica o carte nouă, trecând-o toată. Țintea direct pasajele grele şi problemele complicate, vedea ce spune autorul despre ele. Astfel îşi ridica el nivelul cunoaşterii şi gradul de înțelegere.
Într-o zi se afla împreună cu emirul şi mai era de față Abu Mansur al-Gabban. S-a ridicat o problemă de filologie, iar când şeicul spuse ce gândea, acest Abu Mansur se întoarse spre el şi-i spuse: „Eşti un filozof şi un înțelept, dar n-ai studiat destul limba pentru ca zisele să-ți fie primite”. Şeicul se supără de această vorbă şi vreme de trei ani se strădui cu tratate de filologie, trimițând chiar în ?urasan să i se aducă una din cărțile lui Abu Mansur al-Azhari, Limba corectă.
Meşteşugi trei qaside, folosind cuvinte rare, şi scrise trei cărți, una în stilul lui Ibn al-‘Amid, alta în stilul lui al-Sabi, ultima în al lui al-Sahib, cerând să fie legate laolaltă în piele şi să arate ca o vechitură. Apoi rugă emirul să-i arate acest volum lui al-Gabban şi să-i zică: „L-am dobândit în timp ce vânam în deşert, cercetează-l şi spune-ne ce cuprinde”. Abu Mansur îl studie atent şi multe din cele aflate i se părură grele. Atunci şeicul îi zise: „Orice ar fi aici, nu înțelegi, dar e pomenit în cutare şi cutare loc din tratatele de filologie”. Şi îi menționă câteva bine cunoscute, din care şeicul ştia pasaje pe dinafară. Abu Mansur înseilă ceva filologic, dar fără să aibă greutatea trimiterilor. Atunci pricepu că aceste tratate fuseseră scrise de şeic şi că pățita lui de acum era urmarea insultei din acea zi, aşa că, lămurindu-se, îşi ceru iertare. Şeicul scrise apoi o carte de filologie pe care o numi Limba arabilor şi care n-are pereche, dar n-a mai transcris-o pe curat. Aşa că a rămas în dezordine, nimeni n-a descoperit cum să-i dea de rost. Făcu multe experimente în tratamentele medicale, pe care se hotărî să le pomenească în Canon. Le legase în părți, dar s-au pierdut înainte de încheierea Canonului. Dintre acestea: Într-o zi, când îl durea capul, îşi închpui că o substanță încearcă să-i pătrundă prin membrana capului şi acolo apare o umflătură. Porunci să i se aducă multă gheață, o sfărâmă şi o înfăşură într-o pânză cu care îşi acoperi capul. Făcu acest lucru până ce luă în stăpânire locul şi opri primirea acelei substanțe, fiind astfel vindecat. Şi tot dintre acestea: pilda unei femei slăbite din ?awarizm, căreia îi spuse să nu ia alt leac decât trandafiri păstrați în zahăr, până ce câştigă în greutate o sută de manni, fiind vindecată.
Şeicul scrise la Gurgan Rezumatul concis al Logicii, care a fost inclus apoi în prima parte a Vindecării. Un exemplar ajunse la Širaz, unde un grup de învățați se puse a-l cerceta. Au avut îndoieli asupra unor probleme, aşa că au scris un fascicol cu întrebări. Între aceştia se afla şi cadiul Širazului, care trimise întrebările la Abu-l Qasim al-Kirmani, prieten cu Ibrahim ibn Baba al-Daylami, cel preocupat de ştiința ascunselor interpretări, împreună cu o scrisoare. Le trimise cu un sol grabnic şi-i ceru să prezinte şeicului foile şi să ceară un răspuns de la el. Aşa că într-o zi fierbinte, pe la asfințit, şeicul Abu-l Qasim sosi la casa filosofului şi-i arătă scrisoarea şi întrebările. El citi scrisoarea şi i-o înapoie, îşi puse în față foile cu întrebări şi le cercetă, în timp ce lumea din jur pălăvrăgea. De cum plecă Abu-l Qasim, şeicul îmi ceru hârtie şi am cusut laolaltă pentru el cinci fascicole, fiecare din zece foi de hârtie Fir‘awni quarto. După rugăciunea de seară, aprinse lumânări şi ceru vin, poftindu-mă pe mine şi pe fratele său să ne aşezăm lângă el şi să gustăm din vin, în timp ce el rezolva problemele. Scrise şi bău până la miezul nopții, vreme la care pe fratele meu şi pe mine ne copleşi somnul, iar el ne trimise (la culcare). Dimineața veni solul său, să mă înfățişez, şi aşa am făcut, pe când şeicul era la rugăciune. În fața lui se aflau cinci fascicole. Zise: „Ia-le şi dă-le lui Abu-l Qasim al-Kirmani şi spune-i că m-am grăbit să răspund, pentru ca solul să nu întârzie”. Când le-am înmânat acestuia, rămase uluit; trimise solul la ceilalți, înştiințându-i de această stare. Şi întâmplarea deveni, pentru oameni, istorie.
În decursul observațiilor sale astronomice născoci instrumente care nu existaseră înainte, scriind un tratat despre ele. Vreme de opt ani m-am ocupat cu observația, ca să lămuresc ce urmărise Ptolemeu în observațiile sale. Şeicul a mai scris şi Cartea dreptei judecăți, dar în ziua în care sultanul Mas‘ud ajunse în Isfahan, oştenii săi îl luară, şi la grămadă era şi acest tratat, care n-a mai fost regăsit.
Şeicul avea vigoare în toate, cel mai tare la împreunare, dar şi în alte pofte fiind adesea strădalnic. Dar asta lăsa urme asupra constituției sale şi el depindea de această putere a constituției în asemenea măsură, încât fu lovit de colici în anul în care ‘Ala’ al-Dawla se porni împotriva lui Taš Farraš, la poarta Karag-ului. Vru să se vindece pe dată, fiindcă voia să ajungă, de teama înfrângerii, în loc apărat (împreună cu emirul), dar mersul nu era posibil din cauza bolii sale, aşa că se trată singur cu clistire de opt ori pe zi, solicitându-şi intestinele până se ivi o rosătură. Fu nevoit să grăbească împreună cu ‘Ala’ al-Dawla spre cetatea Iydag unde căzu zvârcolindu-se, cum se întâmplă adesea după colici. Cu toate acestea se trată în continuare la fel pentru rosătură şi pentru restul colicilor. Apoi într-o zi, vrând să le dea gata, ceru să fie incluşi în spălătură doi danaq de semințe de țelină, dar unul din doctorii căruia îi ceruse să-l lecuiască aruncă înăuntru de multe ori pe-atât – nu ştiu dacă a făcut acest lucru anume, sau din greşeală, nefiind de față – iar rosătura s-a mărit de asprimea semințelor. În plus, folosise mithridate împotriva zvârcolirilor, dar unul dintre robi i-a pus înăuntru mult mai mult afion, i l-a dat şi l-a înghițit. Asta din cauză că-i furaseră mulți bani din lăzi şi voiau să moară ca să scape de pedeapsă pentru ce făcuseră.
Şeicul fu dus aşa cum era la Isfahan, unde s-a preocupat să se lecuiască singur. Era atât de slăbit, că nu putea sta în picioare, s-a tot tratat până a izbutit să umble. S-a înfățişat la sfatul lui ‘Ala’ al-Dawla şi pe deasupra, fără grijă, s-a împreunat deseori; dar nu se vindecase de tot, aşa că avea din când în când recăderi. Când emirul se îndreptă spre Hamadan, şeicul porni împreună cu el; pe drum, boala se întoarse asupră-i, aşa încât ajungând la Hamadan ştiu că puterile îi scăzuseră şi nu-i mai erau de ajuns să se apere de beteşug. Atunci încetă să se autotrateze şi zise: „Comandantul care îmi conducea trupul nu mai e în stare să-l stăpânească şi de acum lecuirea nu mai are rost”. Rămase astfel câteva zile apoi se mută la Domnul şi fu înmormântat la Hamadan în anul 428 (după hegira). S-a născut în 370, toată viața sa a fost de 58 de ani. Allah să-l primească, aflându-i faptele bune!