Proză
Marian Ilea

ALBERT POHL ŞI ARTA SEDUCȚIEI

Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 /2012

În parcul de lângă catedrala din Medio Monte, cădeau frunzele. Din castani, pe caldarâm. Fugeau veverițele. Era dimineața măturătorilor. Cei doi țigani din cartierul blocurilor veniseră la adunat frunze pentru culcuşul de iarnă al porcilor. Pat de frunze pentru grohăitori.
Albert Pohl era croitor cu atelierul de lucru lângă cofetărie. Peste drum de catedrală. Împlinea în 20 noiembrie şaizeci şi doi de ani. Îmbrăcat la costum în stofă de calitate. O luase pe cupoane în anii cincizeci. Albert Pohl chelise. Îi căzuseră dinții. Îşi pusese în gură o lucrare de argint. La tânărul stomatolog Manto. Zâmbea cu tabla de argint în gură.
Albert Pohl intra în cofetărie. În fiecare dimineață. Deschidea atelierul de croitorie la ora nouă. Fix. Clopotul din turnul catedralei romano-catolice bătea ora exactă.
La opt şi treizeci de minute, domnişoara bătrână Simka Porumbaru se plimba cu pekinezul Zoli prin parc. Zoli venea de la Zoltan. Domnişoara Simka Porumbaru avea treizeci şi opt de ani. Necăsătorită. Când îşi mişca buzele, în colțurile gurii apăreau picături de salivă. Tremurânde. Ademenitoare. Cu o uşoară crustă alburie.
În fiecare dimineață la orele opt şi treizeci de minute fix, în trupul domnului Albert Pohl se năştea dorința. Buza de sus a domnişoarei Simka Porumbaru se ridica un pic. Albert Pohl avea fantezii.
La colțurile de buze tremura crusta aia alburie. Devenea uşor clăbucoasă. Domnişoara Simka Porumbaru fredona o melodie vieneză, plimbându-l pe Zoli, pekinezul, prin parc.
„Ah! Seducția asta e când o vreau şi Simka încă nu ştie”, îşi spunea domnul croitor aşezat pe scaunul său din cofetăria oraşului. „Ah! Doar printr-un proces complicat cu gesturi şi chimicale din trupul meu, va afla şi nu se va mai putea desprinde. Sau cam aşa ceva!”, continua domnul Albert Pohl, parcă expunându-se din vitrina mare a cafenelei. De acolo se vedea întreg centrul oraşului.
„Ah! Ah! Ah! şi Ohhh!”, mai zicea Albert Pohl, sorbind cu nesaț din cafeaua dimineții.
Simka Porumbaru, domnişoara bătrână din Medio Monte, îl avea pe Zoli. Zoli era pekinez. Simka purta mănuşi, evantaie, peruci şi chiar meşe, pantaloni, pălării şi umbreluțe aduse din micul târg al Slovaciei, Nove Zamky, de lângă Bratislava. La Nove Zamky, domnişoara bătrână Simka din Medio Monte avea o mătuşă bucătăreasă la cârciuma gării.
Pe umbreluțele alea scria „made in Slovakia”.
Domnul Albert Pohl nu mai rezista. Îl apuca un gâdilici în piept şi un nod în gât.
O privea insistent pe Simka. Îl ura pe Zoli care se plimba cu domnişoara bătrână.
„E de o frumusețe perversă şi de o senzualitate morbidă”, bolborosea croitorul din Medio Monte. Zoli pekinezul era gălăgios, lătra la măturători.
„Amorul liber în toată plenitudinea expansiunii. Iată care e nevoia oricărui bărbat!”, concluzia domnului croitor Albert Pohl.
Apoi cădea pe gânduri.
„Era o vreme în Medio Monte, când dacă te plimbai cu Magdalena Weiss prin pădure şi ea aducea la tribunal doi martori, erai obligat s-o iei de nevastă”, şoptea acelaşi domn croitor din oraş.
Aşa devenise Magdalena Weiss, Magdalena Pohl. Tot într-o zi de toamnă.
Simka Porumbaru din Medio Monte era o domnişoară bătrână liberă. Zoli. Pekinezul. Şi cam atât. Albert Pohl o avea pe Magdalena Pohl, pe Iencsi Pohl şi pe Marta Pohl. Cei doi copii erau la studii în Cluj.
Simka Porumbaru se născuse în casa spălătoresei din Medio Monte. Când împlinise 14 ani, era slujnică la domnul Weiss, neamțul instalator cu mustața ungurească şi trup grăsuliu.
Simka se lăsa înghesuită în debaraua unde-şi ținea instalatorul sculele. Voia instalatorului era şi dorința Simkăi Porumbaru.
Weiss ăla era socrul croitorului Albert Pohl.
„Simka Porumbaru ajunsese domnişoara bătrână şi versată din Medio Monte”, îşi spusese domnul croitor Albert Pohl părăsind cofetăria.
Clopotul din catedrală bătea ora nouă fix.
Domnul croitor deschidea uşa atelierului în acea dimineață de toamnă.
Era mulțumit. Mai reuşise încă o dată să nu se lase înfrânt de arta seducției.
Domnişoara Simka Porumbaru era versată.
Domnul Albert Pohl era rezistent.
În mijlocul parcului, măturătorii adunau frunzele toamnei pentru patul de iarnă al grohăitorilor.
În Medio Monte, începuse o friguroasă zi de 20 noiembrie.
Magdalena Pohl pusese în cuptorul aragazului blatul de tort. Seara, urma să-l sărbătorească pe minunatul ei soț Albert.