Proză
Attila Mzes

SINGURĂTATE GONFLABILĂ (antipornografie)

Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 /2012

Avizul l-am primit cu trei zile înainte de Crăciun, în ziua în care mă părăsise şi Kati. Pe mine mă mai părăsesc femeile, dar asta nu mă deranjează în mod special. Colete însă primesc mai rar, este ceva neliniştitor, mai cu seamă că, după bunul nostru obicei, pe aviz se indică succint „Extern”. Nu tu expeditor, nu tu țară de proveniență: n-ai decât să-ți bați capul până a doua zi. Aşa se face că orice colet extern se transformă într-o adevărată surpriză. Or, la noi surprizele sunt de regulă neplăcute.
Cuprins de nelinişte matinală, ajung a doua zi la oficiul vamal din gară, unde se înghesuie deja mulți tovarăşi de suferință. Îmbiindu-ne reciproc cu câte o porție regească de angoasă, înaintăm încet-încet către uşa magică. Aceasta se deschide, fiind poftiți câte trei în cămăruța despărțită de birouri masive: am putea chiar arunca o privire în „cutiuța fermecată” a celui de lângă noi, cutiuță care, în cele mai multe cazuri, se deschide a surpriză plăcută, oferind bunătăți inaccesibile în zile obişnuite, „urări de bine” venite de la rude şi cunoştințe plecate în Occident. Pe coletul meu, nici prea mare, nici prea mic, scria numele englezesc al fostei mele soții: Susan P. Al fostei mele soții deci, care a fugit în Statele Unite cu un danez. La vremea respectivă mă anunțase de toate cele printr-o carte poştală. Zsuzsa n-a fost niciodată sentimentală şi cu atât mai puțin atentă. Pachetul părea de-a dreptul misterios. Urmând vechiul obicei local, vameşul cu moacă de țărănoi desfăcu pachetul cu un cuțit în compania a două vameşe care scriau ceva în registre şi se hlizeau neîncetat: cele două nu emanau acel vag miros de insecticid, atât de specific doamnelor din spatele birourilor. Ei bine, atât despre conjunctură. Revenim la subiect.
Cutia se deschise lăsând să se întrevadă un cap de femeie bine proporționat, în mărime naturală, chel precum cel al simpaticei O’Connor, doar că rămase tăcut în culcuşul căptuşit cu bucăți mici de scârțâitoare în formă de stea. Prima reacție a vameşului cu mutră de țărănoi a fost una de mirare, după care rămase perplex; apucă totuşi capul cu grijă: îl scoase din cutie ținându-l de ceafă. În urma capului pluti un soi de homunculus din cauciuc. Se văzu clar că are două mâini şi două picioare, doar că trebuia însuflețit cumva. Vameşul privi nedumerit obiectul, apoi se lumină, chiar înainte de a mă fi luminat eu însumi. Rânjind larg, le făcu semn fetelor, care se dovediră de asemenea mai agere la minte decât mine. Ofițerul întoarse capul pe toate părțile, tot mai batjocoritor; domnişoarele vameş chicotiră, tot chicotiră. Am rămas nemişcat o bucată de vreme: o mică luminiță începu să mi se aprindă în minte, apoi m-am săturat brusc de acest joc:
– Ai terminat, frate ? m-am răstit eu la ofițer, dând dovadă de un curaj ieşit din comun.
– Cum ? Ce ? întrebă el, nefiind obişnuit cu un astfel de ton.
– Ai terminat, frate? i-am repetat, rezemându-mă de birou şi luând o poziție cât se poate de sfidătoare. Fu nevoit şi el să priceapă că nu țin atât de mult la coletul cu pricina, încât să mă poată amenința cu reținerea lui. Îndesă trupul moleşit în cutie, lăsă într-un final şi capul, după care scoase dintre bucățile de scârțâitoare în formă de stea o fițuică pe care am descoperit două cuvinte, scrise de mâna fostei mele soții.
– Terminăm imediat! Înainte însă traduceți-mi mesajul! îmi ordonă, încruntân-du-se brusc.
Trântind capacul cutiei peste păpuşă, am arătat fițuica cu degetul.
– Foloseşte-o sănătos ! am apucat eu să traduc mesajul fostei. Fără să mai aştept vreun semn, am pornit către uşă cu pachetul strâns sub brațe. Nu numai că nu m-au oprit: tipul strigă după mine râzând în hohote:
– Asta îți dorim şi noi !
Acasă am golit întregul conținut al cutiei, cu scârțâitoare cu tot, pe covor. Apoi, sfidându-mi obiceiul, mi-am pus un pahar de palincă. Sorbind-o încet, am rămas pe gânduri. Mă prinsesem deja la ce foloseşte cadoul primit: nu mai fu nevoie să citesc instrucțiunile de utilizare, în engleză. Capul funcționa precum vechile păpuşi de plastic, remarcasem asta încă în oficiul vamal: ochii i se deschideau şi i se închideau în funcție de poziție. Am trecut la descoperirea lentă şi atentă a altor caracteristici ale păpuşii.
Înainte de toate, am introdus mica pompă (unde altundeva?) în presupusul anus al doamnei-homunculus, apoi, pedalând cu tact, am început s-o însuflețesc pe prea-frumoasa domnişoară. Şi ea chiar începu să-şi revină din somnul cel de fabrică, gâfâind, oftând şi producând alte sunete, mai obscene. Pfu-pfu, oftă păpuşica, după care începu să se baloneze, să crească. Capul i se întoarse către podea, ca şi cum ar fi fost jenată să-l privească în ochi pe binefăcătorul său, cel care o însufleți, pe omul care avea să-i fie de acum stăpân. Ca şi cum s-ar fi dezmeticit după somn, păpuşa, gemând, se puse de-a buşilea, liniile trupului i se creionară, se întări, se transformă într-un trup cu adevărat apetisant. Cu un fâsâit uşor îi scosei furtunul pompei din fund. Stătea în fața mea ispititor, în patru labe, cheală şi despuiată, goală-cauciuc cum o fi născut-o mama ei de cauciuc, cu fundul săltat spre mine. Cât p’ aici s-o răstorn cu piciorul. Atunci mi-am dat seama de intenția proiectantului: nu mai era nici un secret. Păpuşa stătea acum pe spate, cu picioarele îndoite în unghi drept şi labele încremenite într-o figură de balet. Am trecut repede în revistă în câte poziții poate fi utilizată. Cunoştințele mele precare mi-au indicat vreo patru. Pentru un bărbat de teapa mea, fără cultură sexuală de zile mari, patru sunt suficiente. Dacă o pui în genunchi, se reazemă pe coate, dacă o întorci pe spate, „partenerul” îi poate trece brațele sub axile, pentru a-i simți îmbrățişarea şi mâinile pe ceafă... Iar în poziție şezândă, călărind, ei bine, să facă domnişoara cu mâinile ce o vrea. Deşi... dacă doreşte să stea (pardon, să fie aşezată) cu fața, ar putea fi neplăcut să perturbe spectacolul, ținându-şi brațele îndoite, ca şi cum ar legăna un prunc. Eşti o curvă neruşinată, Zsuzsa, am spus nu chiar în şoaptă, apoi m-am corectat: eşti o curvă neruşinată, păpuşă Suzy! Astfel, căpătă şi nume. Tact’ tu să te aşa şi pe dincolo, am mai adăugat ofuscat.
Hai, dă-i înainte, mai sunt chestii de descoperit ! Printre steluțele de scârțâitoare am găsit patru peruci: una neagră, una castanie, una blondă şi una roşcată. (La vârsta mea, n-ar fi stricat nici una căruntă). Am dat şi peste nişte blănițe triunghiulare, mai mult sau mai puțin egale, de aceleaşi culori. Oare femeile încărunțesc şi acolo, străfulgeră întrebarea neinițiatului. Ştiam clar ce am de făcut. Am ales blănița şi peruca de culoare neagră şi le-am fixat în locurile potrivite cu mult tact. Este un joc potrivit până şi pentru copii tâmpiți !
Da, m-aş fi putut aştepta: în fața mea stătu, cu ochii închişi, însăşi Zsuzsa, o Zsuzsa destul de reuşită. Doar părul era mai scurt decât îl avea când o văzusem ultima dată. Ridicând-o în şezut, am observat că sub pleoape „poartă” doar pupile negre. Ăştia nu-s aşa proşti, m-am gândit; scormonind puțin prin cutie am dat peste patru perechi de lentile, asortate la femei cu părul negru, castaniu, blond sau roşcat. (Țin să precizez că mi-am dat seama imediat: ochii verzi merg cu părul roşcat, iar ochii albaştri se potrivesc cu peruca blondă. Ce să-i faci, experiența!). Am ales lentilele asortate la peruca neagră: de data asta, chiar am putut privi în ochi o aproape-Zsuzsa. Să-ți fie ruşine, târfă ordinară, am apostrofat-o, după care am împins-o pe spate. Am mai stat s-o privesc o vreme, apoi am smuls scalpul acestei sosii industriale ale fostei mele soții. Perucile fixate cu arici scoaseră un pârâit dezgustător când le-am smuls, în ideea să încerc, rând pe rând, toate combinațiile. Ia să vezi tu belşug: nici un bordel nu mi-ar putea oferi mai multe! Am mai descoperit că, introducându-i un deget în ureche, păpuşa Suzy îşi deschide gura, scoțându-şi limba lungă şi ascuțită. I-am prins limba uşor între degete, moment în care am conştientizat că nu mai pipăisem niciodată limba cuiva. Uşor jenat, nefiind altcineva prin preajmă, mi-am scos limba şi am constatat că seamănă la palpare cu limba păpuşii Suzy. Când, plictisindu-mă şi de roşcată, am smuls şi ultima perucă, am constatat: craniul ei, perfect conturat, aduce a unul dintr-o sală de operație sau de la morgă. Ca şi cum ar fi fost finisat cu un bisturiu. Tot pipăind-ul aşa, craniul se deschise brusc: în golul său atât de specific feminin am remarcat un magnetofon minuscul. Hai, mai departe, să descoperim toate meandrele ingeniozității proiectantului şi ale Zsuzsei! Mă pusei pe treabă: am redat, pe rând, toate benzile. De le cele mai nevinovate gâfâieli, la cele mai variate gemete. Ca şi cum aş reda gama orgasmică a unei orchestre feminine: chiote delicate, țipete, răcnete, strigăte, urlete animalice – sunete ale plăcerii, nemaiauzite şi poate chiar inexistente în realitate. Printre țipete şi horcăieli, frânturi febrile de cuvinte englezeşti: pricepeam prea puține, exceptând poate câteva obscenități mai mult sau mai puțin tandre (ce o mai fi dincolo de „fuck”-ul înțeles de mine?) şi un „Oh, my darling, oh, my love” rostit într-un ritm tot mai alert, ca şi cum am avea-o la microfon pe Donna Summer, care ne cântă: oh, my love-love-love-lavlavlavlavlavlav, etc. Ce să zic: dacă textele familiare mie sunt atât de profunde, cum pot fi cele care nu-s pe înțelesul meu? Ceea ce m-a încântat însă a fost recunoştința finală manifestată de păpuşa Suzy, care la sfârşitul fiecărui show spunea cu vocea stinsă: thank you, după care mai urmau nişte epitete, mai mult sau mai puțin inteligibile. Uimirea mea se transformă în haz. Poate şi din cauza celor trei pahare de palincă savurate, după un timp am început să bat cu palma ba în proprii-mi genunchi, ba în genunchii păpuşii Suzy. Apoi privirea mi s-a ațintit asupra unui tubuleț care parcă-mi spunea că sosi vremea să trec la fapte. După ce am aruncat o privire plină de admirație asupra sânilor demni de Venus din Milo ai acestei doamne de cauciuc, mi-am dus tubul la nas. Fără îndoială, conținea vaselină. Nici de data asta n-am simțit nevoia să citesc instrucțiunile: până şi chiorul îşi putea da seama, după miros, la ce serveşte. Eu unul nu am simțit un imbold puternic spre a utiliza vaselina, însă o oareşce obscenitate mă împinse să-mi vâr un deget între coapsele păpuşii, între labiile ei de culoarea cărnii. Într-o punguliță am găsit câteva pieluşine, pentru cazul în care mi s-ar face chef de... hai, să nu continui. Deci dacă mă gândesc vreodată să-mi transform serile în veritabile nupțiale, păpuşa Suzy îmi oferă şi „jus primae noctis”. Inventivă Zsuzsa asta, chiar dacă are un umor cam sec. Şi este cel puțin la fel de atentă ca în momentele în care eu, bărbatul tandru şi bolnăvicios de monogam, amânam propria-mi plăcere pentru a-i oferi ei extazul, iar ea, privind satisfăcută dorința mea neîmplinită, îmi spunea cu acelaşi umor sec: „Gaura e acolo!”. O, Doamne, sfinte!...
În beția mea, scosei prea brusc degetul care scormonea în lăuntrul păpuşii Suzy: îi ieşiră la iveală vintrele, de mărimea unui prezervativ. Oricum, urmau să fie curățate după utilizare. Să nu uităm, păpuşa Suzy este din cale-afară de igienică!... Între timp, păpuşa Suzy ajunse să zacă în fața mea, aidoma unui hermafrodit îngălat, punând astfel capăt jalnicului meu joc. Am îndesat cu forță rărunchii ieşiți, apoi am dezumflat-o în mare grabă şi am îngropat-o înapoi, în cutia sa. Ei, trebuia să experimentez şi asta. Odată şi odată, trebuia să cunosc şi această latură a Zsuzsei. Mă urăşte oare în aşa măsură pentru că ne-am despărțit din cauza ei? Dar mă ura, până la urmă? A avut gluma asta nesărată vreun motiv ?
Mai trecu vremea. Au venit şi m-au părăsit femei. Singura certitudine în viața mea era că mă aflu mai aproape de 50, decât de 40. Ei, da. Trasez linii pe relevee, fără să le cunosc scopul şi menirea. Şi nici nu mai vreau să le cunosc: sunt tot mai puțin interesat. Un inginer neînsemnat, o viață neînsemnată. Spune-se că lumea s-a schimbat, ceea ce de asemenea nu mă prea interesează. Arareori mai arunc câte o privire asupra ecranului, asupra schimbărilor proiectate pe ecran; la fel de rar mă gândesc şi la păpuşa Suzy. Nu-s dependent de alcool, țigări, femei, nu fac politică: s-ar spune că nu am vicii. Păpuşa Suzy stă pitită pe şifonier, în cutia sa. Din când în când mai sunt ispitit de un mic drăcuşor să o scot şi să o umflu când vin oaspeți, dar până la urmă renunț de fiecare dată. Nu-mi place să văd oameni consternați în jurul meu. Nici eu nu mai obişnuiesc să mă mir de nimic.
Nu am rămas surprins nici atunci când, fără vreun anunț prealabil, Zsuzsa s-a afişat la uşa mea, venind din America şi aducând toate bunătățile din lume. Danezul o părăsise, după care ea a stat cu un mulatru, iar apoi a rămas singură. Se mai întâmplă. M-a sărutat pe frunte, precum a ținut ea să menționeze: cu câțiva centimetri mai sus decât în trecut. Am purces la băut whisky, probabil că începuseră să lucească şi ochii mei, chiar dacă nu de la amintirile frumoase. Eu am tăcut mult, ea a vorbit mult, mai ales despre SIDA; eu am dedus că se teme de această boală, iar această frică este motivul pentru care a venit acasă, a venit la mine şi este atât de singură. Apoi am întrebat-o foarte direct şi foarte blazat ce scop a avut cu păpuşa gonflabilă. Ea a dat din umeri: A fost o idee tâmpită. O glumă proastă. Fuck it!
Am mai băut ceva, apoi a început să mă mângâie, mi-a desfăcut nasturii de la cămaşă, tremura deja, după care a început să se dezbrace brusc, întorcându-mi spatele şi aruncându-şi teatral hainele în toate colțurile încăperii, pentru ca apoi să se întoarcă spre mine, la fel de teatral. Şi la peste 40 de ani, trupul ei era destul de grațios şi zvelt, ochii îi străluceau lacom, dădea din şolduri uşor, lasciv, apoi s-a răstit la mine: „Ei, ce mai aştepți ? Echipa de filmare ?”
N-aş putea spune că m-a tulburat; de fapt, nu am simțit nimic, nici măcar tulburare. În timp ce mă dezbrăcam, mi-a venit ideea perversă de a o „chema” şi însufleți pe păpuşa Suzy, poate-poate trio-ul nemaiîncercat o excită. Dar sunt deja prea bătrân pentru aşa ceva. Sau prea tânăr ? „Păpuşă Suzy, păpuşă Suzy”, bolboroseam eu, scăpând şi de ultima piesă vestimentară şi țopăind într-un picior. „Păpuşă Suzy, păpuşă Suzy”, repetă ea, deschizându-şi brațele în pat. Nu putea şti la ce mă gândesc eu. Şi probabil se obişnuise cu numele său din America.
În primă fază, mă privi mirată, iar după ce se lipise de mine în pat, mi se adresă tot mirată: „Ei ?”. Apoi mirarea se transformă în consternare, realizând că eforturile ei se dovediră zadarnice. „Hai!” îmi spuse tot mai poruncitor, apoi tot mai stupefiată. „Hai, hai, hai!” – repetă tot mai alert, deja ofensată, apoi de-a dreptul furioasă, dar eu nu mă puteam gândi decât la păpuşa Suzy. Se îndepărtă, mă privi o vreme cu ochi inexpresivi, ca o fantomă de tristă amintire, apoi se ridică brusc, începu să se îmbrace dârdâind, în pripă. Spuse printre dinți ceva de genul: Vai, ce frig e la voi ! Apoi, gata îmbrăcată de stradă, îmi strigă în față: „Impotent bătrân ce eşti!”.
După ce plecă în trombă, am coborât de pe şifonier frumosul său cadou. Cu ajutorul pompei am adus la viață păpuşa, apoi am transformat-o în Zsuzsa, alegându-i peruca, blănița şi ochii potriviți. Mă tot uitam la păpuşa ce zăcea în pat cu picioarele îndoite şi brațele deschise. Brusc, m-au trecut fiori reci... Că am îmbătrânit?... Că ăsta o fi primul moment de adevărată singurătate ? Dar sunt încă bărbat! Prefer castrarea, laba, homosexualitatea... orice, numai să fie adevărat!
De m-ați fi văzut atunci, ați fi crezut că joc teatru. Deşi eu am fost cuprins de cea mai reală spaimă în momentul în care am apucat coupe-papier-ul, l-am înfipt între sânii păpuşii şi am sfârtecat brusc trupul de cauciuc până-n poale, astfel încât se dezumflă cu un singur sâsâit puternic. „Ei, gata cu ea!”, am mai spus satisfăcut şi aproape liniştit, ca şi cum aş fi scăpat de un pericol pervers.
Trasez linii pe diverse schițe, mă duc la cinema de două ori pe săptămână; din două-n două luni ajung şi la teatru, ascult muzică, citesc, ca orice intelectual care se respectă. Câteodată mai aduc acasă şi femei, ca orice bărbat singur. Una peste alta: nu trăiesc eu prost, chiar dacă nu duc o viață ca-n filme. Şi povestea asta pare să fie (să fi fost) scrisă de un prozator voyeur, cam tâmpit, care nu şi-a găsit altceva de făcut.
Pe păpuşa Suzy însă am agățat-o în cui. Stă suspendată cu capul ei perfect proporționat, uşor aplecat, ca şi cum şi-ar privi trupul blegit cu ochii ei întredeschişi. Şi-a scos şi limba.
Viața e frumoasă, fraților, iar frumusețea asta îmi e mult prea străină!

Traducere de Ferencz Judit