POEZII

***
Încercare de reclădire a vieții de la zero.
Ultimă dorință, carte de slavă deşartă,
strop de societate secretă
înghițindu-şi goliciunea,
biografie explozivă bântuită de toate
obsesiile şi
mizeriile
în priză directă, ca o
plăcere diabolică de a ucide:

nu ştiu de ce nu laşi
câteva bătăi de pleoapă
să bată în tine
voia lui Dumnezeu.


***
Vei spune adevărul despre tine.
Complet singur,
cu o mie de fețe,
siluit de amintiri,
desenezi casa în care
un aer bizantin bântuie foarte armonic
spectrul bătrâneții şi al morții.


***
N-a mai rămas în mintea ta
decât poezia. Cel mai puternic adversar
al ei zace, însă, în tine.

Aşa că nu este nimic memorabil
în obsesia perfecționismului.

Ai nostalgia inocenței mai mult ca altădată.
Te întorci în timp să fii din nou creativ.
Să fii din nou scânteietor, între dar şi blestem.
Să nu uiți că greşelile de destin vin întotdeauna
de la Diavol.

***
Nu te poți elibera dintr-odată de servituțile
straturi-straturi
ale falsei pocăințe

pentru că:
nu te saturi niciodată
de gafe şi suspiciuni în lanț.
ai mereu o tactică agresivă, de nesuportat.
ai o urâțenie de legendă,
încastrată în dantelă putrezită.


***
Frumusețe
de care nimeni nu scapă.

Jurnalul unui recif de corali
incapabil de a progresa.

În moarte totul are un simbol.
Uşa ei se sparge.
Un clopot străvechi
face spectacol.
Fața de avorton
devine cu totul odioasă.


***
Din nou o pagină albă în lupta cu
înălțimile. Tumoarea e singura realitate.
Ferecat în acelaşi cerc, te-ai ținut în frâu o vreme,
servitor
îmbâcsit şi închircit, al nimicului. Nu mai
trebuie să-ți iei la bani mărunți
încurcăturile inimii,
umilințele sexului,
filozofia ploii reci de la gura râului,
atât timp cât nu-ți iubeşti îndeajuns furia
vechilor păcate.

Pleacă de bunăvoie ca un şoricel în
umbra de sub casă.



***
Devoțiune şi fervoare, clipe de uitat într-o altă lume.
Trebuie să te gândeşti doar la vindecare,
pe marginea prăpastiei
foarte atent
şlefuite cu credință în creştere.

Acum şirul se poate rupe
numai dacă
şi numai când
cuvântul îți distruge aura, să rămâi învins,
sub interdicții puse cap la cap,
de puterea fără de măsură a inocenței –
la fel de puțin eficientă ca şi conştiința?

Părăsită de Înger, ultima tinerețe închide
campania de denigrare
cu o f(r)actură urâtă ca un coşmar.
Plata este, cu înfocare, tumoarea
la înălțimea cea mai joasă.

Până atunci
este timpul să te întorci
în genunchi la
locul cuvenit pentru Dumnezeu,
în sfârşit liber pentru propria moarte.


***
Nu mai vrei nimic. Doar o noapte
bună,
înmiresmată,
miloasă.

Câteva bătăi de pleoapă
să bată în tine
voia lui Dumnezeu.

Să-ți iubeşti
destinul la ora țintuirii
pe patul de suferință şi moarte
ca un simplu martor
cu paşi moi, fantaşti,
ca de pisică

(din Noul manual de ascuns trecutul, volum în pregătire la Editura Tracus Arte).