POEZII

Eternitate

desenul insesizabil păstrează verdele măslinului
între croşetele argintii ale valului mării
linii neutre mă ignoră
întins pe nisipul reavăn cum
îmi trece printre firidele gândului
un ultim poem despre plictis
risipit de Ungaretti în golf
pentru ca o filă mai încolo
soarele să apună
spre a se reaprinde mâine
pe crestele muntelui Lovcen tânăr şi sprinten
gata a urca serpentinele care m-au obosit azi
cu entuziasmul de a căuta sensul ascuns
în aerul viu colorat
de care nu mă mai satur


Katarum

în golf umbra latină se sprijină pe ziduri
în tăcerea ei de mormânt deschis
precum în interstiții
urmele globulelor roşii
reduse la simple acoperişuri
pentru un timp siderat
de alte încrucişări ale vieții şi morții
eu mângâi cu sufletul veşmântul
antemergătorului meu de la capătul
firului necuprins
care s-a lăsat cotropit de ideea că
aşezând o piatră pe alta
verticala nu se va prăbuşi vreodată
sub rădăcina copacului




Covor

priveliştea mării se lasă cucerită
de brățara munților ca o mireasă
în apele faldului neliniştit
din piața oraşului pleacă vasele
în largul întrepătruns
mişcarea îşi temperează volutele
în pragul vegetal
cetatea şi-a urcat crucea
pe umărul stâng al stâncii de unde
amestec în peisaj culorile pastel
un covor artificial îşi rezumă
tentația policromă
când schimb un mesaj pe nokia
cu agenția de ocrotire
a singurătății


Seara la Katarum

plouă dintr-o negură soră cu un film
pe care l-am trăit
aştept cu cinci femei
împrejurul unei mese lichide
sub copertina străpunsă –
un solilocviu pare a fi ciurul
deasupra cântă scrântită natura
pe o singură voce plânge o sirenă
ce poate fi de orice nație
căci n-o ascultă nimeni
doar golful în ancore
dansează sinistru pe melodie


Miraj

să mori nu e nicio ispravă dacă
din palmă nu ți-a ciugulit
pasărea timpului
zborul pe care nu l-ai zburat
încât să se audă între frunzele copacului
refrenul mării
printre stâncile din golf tânguindu-se –

experiența se imprimă precum mâlul
în pereții vasului
deschide ochii peste umărul zilei
îşi potriveşte echipamentul
să se avânte în talazuri
când nu adorm de cum mă întind
pe canapeaua acestei clipe
de simt un clic al aparatului fotografic
într-o rezervă a nervului optic
cuprins de liniştea înaltă


Amintire din Budva

apele mării spală picioarele negre
ale muntelui trezit la viață
printre degetele-i de piatră mă strecor
ca un câine plouat spre
vegetația mediteraneană care-mi
aprinde inima ieşită în oraş
să culeagă parfumul florilor de portocali şi rodie
de mână cu înfrângerea
răsfățată prin grădinile vorbitoare
despre idile întrerupte în punctul de foc

o femeie trece pe faleza scormonită de reflux
sprijinită de amintiri flexibile
se opreşte ades şi se întreține
cu oglinda cenuşie a apei aruncă
pietricele dintr-un trecut ars în golul zilei
prin care mă desluşesc cotrobăind
din obişnuință