ANTILUMEA

Probabil că nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă taică-său nu i-ar fi adus din milă la aniversarea celor cinci ani de copilărie nefericită un robot furat... Peste numai trei zile jucăria costisitoare a fost restituită magazinului păgubit, iar tatăl azilului de securitate maximă din care fugise. Acesta a fost, de fapt, momentul care l-a schimbat pe micuțul Daniel; privirea sa cețoasă, melancolică, brusc devenită fixă şi cercetătoare, s-a aşezat nesățioasă pe lucrurile din jur! Copia robotului răpit a fost reconstituită rapid din electrocasnicele disponibile. Era însă mult mai înalt şi mai periculos: după ce i-a pus bateriile, curtea şi maşina vecinului au fost pârjolite, iar fratele mai mare electrocutat letal. De la aşezămintele cu garduri electrificate a fost salvat de o şcoală obscură pentru cei cu IQ de platină.
Eu am avut şansa să îl întâlnesc la Facultatea de Inginerie şi Mecatronică din Potsdam. Făcuse deja o avere din vopselele termocromatice şi camerele foto termice, întrucât primul doctorat îl obținuse în domeniul vast al glaciologiei, cu teza Despre albedo şi conductivitatea termică ascunsă.
Inventase deja creionul cu un singur capăt şi țigarea cu trei, pentru fumătorii grăbiți, un ochian cu trepied mobil de văzut bezna de dincolo (topit în secret de Biserică), drapelul cameleonic şi un convertor de temperament. O brevieră, care împrăştia o putoare insuportabilă, odată ce sesiza că o discuție trenează, e inutilă ori de umplutură, salvând astfel timp prețios. Tot lui îi aparținea paternitatea jocului Xantipol, pentru relaxarea bibliotecarilor. Doi cilindri magnetici încapsulați în plastic se fugăreau pe o tăviță învârtită manual. Făceai pariu că la a treizecea tură se inversează ordinea pentru a cincisprezecea oară şi câştigai.
Pusese la punct şi o cutie chirurgicală micuță, Hypercrat, cam de două palme, care făcea operații instant. O puneai în locul unde simțeai durere şi aşteptai să se aprindă ledul verde când totul se termina! Nefiind testată decât ocazional, estimase că nu poate porni în cazul a doi-trei pacienți la suta de mii, atunci când chip-ul considera că operația nu ar fi o reuşită şi refuza intervenția. Nu i-a patentat-o nimeni, invocându-se varii motive: ba că bâzâie, ba că indicațiile nu sunt scrise mare pe butoane, sub butoane... că are colectorul pentru extirpări prea mic, prea mare, pus în lateral etc. Tâmpit să fii să nu-ți dai seama că odată ce această maşinuță ar fi intrat în comerț la prețul aproximativ de 100 USD, principala afacere a lumii medicale s-ar fi prăbuşit. Colegiile medicilor, pline de indignare, insistaseră pe impactul social negativ, numărul mare de şomeri de lux pe care l-ar fi generat...şi alte fleacuri!

Realizase şi un spoveditor digital, nu mecanic, ca ăla cu fise făcut de catolici prin anii ’50. Aparatul în sine era dispus sub un scaun cu zbâcuri şi cu suport moale pentru cap. În cazul acestei blasfemii, reacțiile adverse au venit nu neapărat din partea Ministerului Cultelor, cât din partea găştilor de psihoterapeuți, care-ar fi rămas fără răspuns la întrebările despre mamele altora... Un extinctor ecologic, care distrugea absolut tot ce atenta la integritatea Naturii naturale: pungile de plastic, pet-urile, mucurile de țigare, petele de petrol, întreprinderile poluante şi orice tip de noxe. Nu a intrat în producția de serie, deoarece apăruse o problemă: coroda oamenii care nu protejau mediul înconjurător sau mari consumatori de hârtie (profesori, funcționari, scriitori, graficieni etc.), categorisindu-i inferiori florei şi faunei… Mai imaginase un traducător automat cu modulații intertext, un aparat de depistat purici, acceleratorul gnosologic pentru făcut de-adevăratelea doctori în ştiințe şi un antivirus care depista inclusiv sursa lansării virusului, complementar, ştergea orice fişier piratat.
Pentru a uşura societatea de o povară, concepuse şi spartan frontal, o şapcă cu biocurenți. Cei cu C.E.S., deficiențe psihice sau motorii o puneau pe cap şi creau impresia normalității. La un preț derizoriu, sefe-ul lui Haniak a dus la avantaje macronomoeconomice imense. Până acum se ştie că nu a mers doar în cazul lui Akir Ekian din Iaşi, căruia răutatea lăuntrică îi comandă să rămână anormal, o postură pe care o apreciază mai convenabilă şi mai profitabilă!

Poate că ar mai trebui amintite: compensatorul ozonic, la a cărui punere în funcțiune a căzut curentul electric în toată emisfera nordică, oikeopragul, cel care, după o scurtă analiză a calității sinapselor, dădea verdicte în privința a ceea ce trebuie să faci în viață ( nu mă mai opresc aici asupra jenantului incident cu regina Marii Britanii...), vaccinul pe bază de serotonină glutamată contra mâniei, această pasiune demolativ-antisocială şi altipetax-ul, cu care se puteau studia white holes-urile nedescoperite încă.
Într-un hangar ținea şi un perpetuum mobile incomplet. Socotise el că se va opri undeva cam peste 2317 ani. Mulți vecini puteau să confirme că odată la vreo două luni un resort puternic şi zgomotos dădea un pendul greu peste cap şi îl antrena din nou într-o mişcare hipnotică.
Mâna-i era tăiată de la jumătatea antebrațului, de când testase – cu frică, cum mărturiseşte – un teleportor bosonic. Capătul, tăiat perfect şi uşor fluorescent, intrase în inventarul său de s.d.v.-uri, ca suprafața cea mai lipsită de asperități şi interstiții de pe mapamond.
Avea însă şi o serie de invenții problematice.
Prima invenție cu adevărat periculoasă pentru el a fost maşina cu scuipat. O berlină clasică ce consuma doar 25 ml. de salivă la suta de kilometri. Marii industriaşi şi petrolişti, corporații internaționale şi pro-globalizatori stupefiați au tocmit filiala bosniacă a Camorrei să-i facă felul. Decalarea sa temporală l-a ferit de gloanțele lunetiştilor şi mitraliorilor, căci încercarea relativ nereuşită a unei maşini a timpului îi indusese reflexe pretimpurii, matrixiene (oricum, era vizibil că vorbeşte cu vreo câteva secunde bune înainte de a gândi). Maşina, reclamată ca furată, însă nedeclarat vândută americanilor se pare că a salvat omenirea de la întâia sa invenție potențial genocidică en ensemble.
Nu mai mare ca un diplomat, aparent inofensivul Muzantic, conținea un scaner ocular, un minicomputer, soft-ul aferent şi o manetă demontabilă.
Eu conectasem scanerul, tastasem Erato 16 şi-mi dăduse:

pe păr ți-am pus un nufăr, / pe frunte, frunze de măslin, / pe sprâncene flori albe, de câmp. / pe ochii tăi negri n-am pus nimic. // pe buze ți-am pus trandafiri fără spini / şi te-am rugat, / “Taci! E un descânt...” // pe gât o ghirlandă / cu garoafe şi frunze de nuc / şi sânii i-am înconjurat / cu busuioc. / pe tors şi pe coapse, / flori de portocal, / iar genunchii i-am prins / în magnolii şi sâmburi de rodii // sub tălpi ți-am pus toporaşi / ca mersul tău să se odihnească / şi liniştea să-ți fie parfumată...

La Urania Albastru 2 îmi afişase:

hău negru toate le-nfăşoară, / unele-adânc în moarte / sunt ascunse, / iar calea înspre ele / e plină de nimic

Rezultatele erau unice, funcție de datele şi apetențele individului. Tastând tot Urania Albastru 2 unui amic îi crease:

corzi nevăzute / ori formule îmbinate perfect / nu-l pot cuprinde încă... / într-o buclă nesfârşită / de furii neînlănțuite / urzeşte câte-o clipă-n care, /
din haosul ce vine / să rămâie doar un fir.

Pe Eutherpe 117 venise o muzică divină, care sfărmase continuumul spațio-temporal în mii de bucăți enyace, interconectându-le şi intermodelându-le în stări, amintiri, viziuni şi fantasme extatice...

Problema a apărut însă în sectorul Clio.
Aici alegeai combinație de 3-4 puncte condiționale, spre exemplu: Ce s-ar fi întâmplat dacă: Enola Gay s-ar fi prăbuşit înainte de lansarea bombei atomice, Otto von Bismarck s-ar fi înecat la 11 ani în lacul Schönhausen şi Falcon Scott ar fi atins Polul Sud înaintea lui Amundsen, conectai scanerul ocular, reglai coordonatele şi pentru câteva ceasuri o realitate hologramatică complementară te învăluia, aducându-ți răspunsurile.
Puteai să întrevezi o lume mirifică dacă alegeai ca împărații romani din secolul IV să nu fi impus ca unică religie oficială creştinismul sau ca Europa să nu fi fost lovită de ciumă de trei, ci de zece ori! Pentru o lume perfectă însă, trebuia să optezi ca mayaşii să-i fi oprit pe tolteci în secolul X, Wat Tyler să-l fi ucis pe Richard al II-lea, Taiwanul să-şi fi păstrat independența, iar Burgoyne să-l fi învins pe Gates la Saratoga.
Voiai să vezi cum ar fi împărțit aliații Europa dacă ar fi capturat podurile olandeze sau Stauffenberg ar fi reuşit atentatul împotriva lui Hitler? Cum ar fi arătat lumea fără bolşevici, dacă Denikin ar fi câştigat bătălia de la Orel? Nimic mai simplu! Trăgeai de manetă şi apăreau proiecțiile transcripționate în real.
Poate că totul ar fi dus doar la prăbuşirea canalelor comerciale şi a divertismentului de calitate îndoielnică, asta dacă nu le-ar fi testat şi agenți specializați de la N.S.A...
Două baterii de muzanticuri băgate pe Clio, criza rachetelor din Cuba, galben-van Gogh au dus la masive deplieri temporale. În cursul experimentului, preşedintele american aflat în Coreea de Nord la o conferință de presă tot apărea şi dispărea ca la circ!... La un moment dat, în locul lui a apărut chiar un alt individ care vorbea nervos în germană... Oricum... nu e prea clar ce s-a mai întâmplat şi nici dacă într-o realitate alternativă al III-lea război mondial a avut sau nu loc...Turbulențele historiale care erau să schimbe lumea din temelii (sau o schimbaseră deja...) au fost şterse cu totul – cel puțin aşa se crede – prin intermediul producției haniakiene furate...

Când a anunțat că mai are puțin şi definitivează un dezamorsor nuclear de joasă conturbație fotonică, nici nu l-au mai întrebat ce face! I-au distrus şi planuri şi tot, i-au retras cetățenia de onoare oferită de oraşul Zalău şi i-au interzis să mai născocească ceva!
Sictirit, o vreme a lucrat la tratatul de psihologie aplicată, “Descrăcănarea prăpastiei dintre iubiții care se ceartă des”, din care am citit câteva pagini, dar n-am înțeles nimic. Formulele trigonometrice scrise în pentametru iambic ridicau anumite dificultăți psihologilor de ocazie, necunoscători ai dialectului catalan.
Ca asistent şef, ce nu mai primisem leafa de două luni, m-a îngrijorat starea lui decrepită.
– Măi, Zweistein, l-am luat eu într-o după-masă, ce se întâmplă cu tine?
Dintr-un colț de laborator, Daniel Haniak mi-a zâmbit într-o doară:
– Bă, guştere, mă gândesc să mă las!...
– Maître, nu se poate!... am dat-o-ntr-a doua plural: Invențiile pe care le-ați mai putea... inventa... Lumea, în general...
Aproape că îmi venea să plâng!... Adio rata pe septembrie la submarin!
– Nu, mă! De psihologia asta! E o pseudoştiință pentru ratați şi frigide!
– Uf! am răsuflat uşurat. Pentru câteva clipe mă gândisem că... am în față un mare geniu autodoborât...
- Stai liniştit! şi-mi arătă într-un sertar un dispozitiv cilindric ascuns într-un morman de şurubelnițe şi cutii de vaselină. ANTILUMEA! Şi ochii îi prinseră a sclipi într-un joc debil jucăuş.
– Aşa se cheamă... chestia?
– Nuu!... Acolo duce! E un transportor individual de rezonanță leptică...
Ca de obicei, nu l-am mai ascultat. L-am atins.
– Antilumea!... Vid? Antimaterie? Lume inversată?
– Nu! Nu-i aşa simplu! Nu-i vorba nici de antimaterie, nici de vreo inversare totală. Să nu crezi că acolo excrementele se mănâncă, cei buni de-aici acolo-s răi, şi invers, cei răi aici acolo-s îngeri! Antichtonul este cu mult peste orice ți-ai închipui! Destinația va fi cumva într-o breşă dincolo de oniric. Călătoria, deşi cred că va fi însoțită de nişte tulburări psihosomatice minore, va fi una revoluționară pentru...
Ştiindu-i slăbiciunea, l-am întrerupt:
– Vezi că ți-am adus o pungă cu tomate! şi l-am îndrumat forțat spre cumpărăturile din biroul meu de vis-?-vis.
Am închis bine uşa după el, mi-am clătit nițel mâinile şi am cuplat golatérul şaterrat la una din fantele cilindrului ce părea că de-abia aşteaptă asta. Siguranțele au început să pâlpâie simetric şi în vârf s-a deschis ca un fel de borcan. Circumspect, i-am atins marginea... Se simțea o puternică forță de aspirație elicoidală. Mi-am luat inima-n dinți şi am pus palma pe gura recipientului-pâlnie.

M-am trezit pe o plajă concav-inversă, vernil cu galben granulat, lângă o moluscă portocalie gigant. În depărtare-sus se aude un muget plăcut. Las nişte urme, de nici nu vreau să-mi închipui cum arăt!...
– Îți place vara? aud ca o melodie dinspre moluscă.
– Nu există anotimpuri! Există doar soare, cer şi imaginație! Şi zâmbesc... cred... Am vocea ca un imn triumfal zaharos cu mici rugozități.
– Nu ştiu ce vorbeşti! revine melodia moluştei. Eu întrebam de vară-mea.
Mă uit deodată cu dragoste la ghemul spinos vinețiu care-mi întinde nişte liane tăioase.
– Ți-am adus un cotor! Ia uite cum îl mănânc!

Patru rădăcini solzoase planează înspre asfințit.
Sunt ferugienii, bonții, asalii şi pituşii care vin la întrunirea nocturnă a Zonei, găzduită de pământul Katal.
Un vânt aspru dulceag îmi trece printre perii gâtului lung, prea lung parcă...
Cad într-o letargie călduț-rozalie, legănat de nişte lațe uşor înțepătoare.
Este altfel şi bine! Tot la umbră, nişte saioloți acrişori crănțăne ca nişte sâmburi mari.

Deodată, dintr-un tunel empireumatic deschis în stânga pieziş apare o extensie mecanică quadridentică şi simt cum cocoaşa dorsală îmi este smulsă cu putere!

Când m-am trezit, răceala cătuşei îmi apăsa gamba... îmi prinseseră urma lăsată de transferul cinetic al trachierei ranforsate pe fluierul oblu cu branker.
În lumina slabă a încăperii soioase am distins nişte granguri.
– Domnule Babek!
– Spuneți-mi simplu, Aeneus! am înşirat eu împăciuitor un rest de rânjet.
– Fie!...Aparatul era ilegal, prin urmare, folosirea lui ILEGALĂ! Din cauza sinesteziei inextricabile care a acompaniat transpunerea în...
Eram prea confuz ca să mă cert sau să fac asociații argumentative... Îmi verificaseră contul, facturile şi mă acuzau şi de fraudă şi de încasarea nejustificată! a unor sporuri de periculozitate.
După ce au plecat, m-am uitat în oglindă şi am spart-o. Îmi rămăsese o față vişiniu-buhăită, de constipat şi în gură îmi mai persista încă un gust metalic de stronțiu dat prin ceară...

În scurt timp am observat că mă umflu cam doi centimetri pe oră... Şi mi-e o foame de înnebunesc!

Am mâncat chiuveta şi linoleumul. Am cerut un cuțit şi, până s-ajung să tai din gratii, l-am înghițit pe nerăsuflate. Şi foile astea lăsate pentru declarație îmi fac cu ochiul!

Am dat cu pumnul în perete şi o gaură s-a căscat spre cealaltă celulă.
– Ce faci, bă?!
Era unul Lipyn, anchetat pentru spionaj economic.
– Astup-o, că după aia o-ncurci!

Nu mai este nevoie. S-au crăpat toți pereții din cauza noilor mele dimensiuni! Am ajuns cu ce-ar trebui să-mi fie cap undeva pe la etajul doi.

Sediul închisorii e demult sub mine şi beneficiez de o panoramă extraordinară a oraşului. Cu cei de la sol țin legătura prin piloții elicopterelor care vâjâie pe lângă mine zi şi noapte... E destul de interesant, cu excepția evacuărilor pe care le-am generat.

Cam la o săptămână am revenit instantaneu la proporțiile normale şi am avut putința unui alt punct de vedere: oraşul detenției mele era distrus, stâlcit şi adâncit, oamenii mă priveau îngroziți. M-am cutremurat, dar am şi răsuflat uşurat... pentru o clipă!
Apoi... m-am expandat exponențial...

Cercetătorii spun că Pământul descentrat va devia încet-încet de pe orbită. Ar fi apelat la Haniak, dar am înțeles că i-a zburat juma’ de creier când m-a recuperat din antichton. Resemnați, ei estimează că mă voi apropia de Soare şi se va produce o reacție citrinică. Vor urma alte sisteme, galaxii, roiuri de galaxii, până când... nu ştiu!

Dar eu ştiu! Până la capătul Eternității! Apoi Mă voi împrăştia în infinit, în miriade de conştiințe primare, reluând ciclul, din nou!

... Şi toate astea, pentru că la cei cinci anişori, Daniel Haniak a primit un robot de jucărie furat de tatăl său maniaco-depresiv.
Da. Acum sunt sigur!

mai-iunie 2008

ADRIAN BUZDUGAN