Miscellanea
Florin Toma
Ziua lui Gustav Klimt
Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 /2012
În viața fiecărui om, există zile în care hazardul poate pune la punct o conjurație ce se va dovedi aproape reuşită, la finalul ei, prin seria de coincidențe. În dimineața zilei de 14 iulie, am luat cana goală de cafea de pe birou, lăsată acolo de cu seară şi am dus-o la bucătărie, spre a o spăla. Trebuie să spun că este o cană primită cadou, adusă de la Viena şi care este decorată cu Sărutul lui Klimt. După ce am curățat-o, am şters-o bine şi am pus-o în raft, cu un gest parcă respectuos: astăzi, e obiect de artă. Şi am luat o altă cană, pentru necesarul de cafea al acelei zile. Una de-a lui Mihai Stănescu. Rețineți că aceea cu Sărutul lui Klimt am aşezat-o cu grijă, acum aş zice chiar cu religiozitate, la locul ei, pe raft. Şi m-am întors la lucru. Deschizând computerul, am observat că Google îl omagia pe Gustav Klimt, recompunându-şi literele numelui său cu segmente din lucrările marelui pictor. Şi m-am dus imediat la documente. În ziua de 14 iulie, Gustav Klimt împlinea frumoasa vârstă de 150 de ani. După ce, cât a trăit (56 de ani), uimise lumea artelor cu talentul său sclipitor (şi la propriu, şi la figurat!), influențând decisiv pictura modernă şi făcând ca Jugendstil-ul să devină renumit în întreaga lume. Fiul unui gravor în aur talentat, dar sărac, a revoluționat nu doar tehnica artistică, ci a dinamitat – cu un avânt pasional demn doar de marile spirite novatoare – toate prejudecățile vremii, atacând cu insolență o serie de tabuuri, de la sexualitatea agresivă la moarte şi de la erotismul maladiv la supremația instinctului.
Fiind contemporan cu Sigmund Freud şi Gustav Mahler, Klimt a trăit cea mai înfloritoare perioadă a artelor şi spiritualității din capitala Imperiului, dăruind Vienei un impresionant număr de opere de artă valoroase. Talentul său a ieşit în evidență de timpuriu, astfel încât a primit o bursă, grație căreia a putut urma, la vârsta de doar 14 ani, ultra-pretențioasa Şcoală de Arte din Viena. Când, datorită reputației sale de cel mai îndrăzneț artist al epocii, în 1894 a primit comanda de a picta plafonul Universității din Viena, Gustav Klimt primea cumva confirmarea excelenței sale şi inaugura, de fapt, modernismul în arta vieneză (numaivorbind de faptul că schițele sale libertine reuşiseră să devină sursa unui scandal monstruos în atmosfera pudibondă a vremii!). Sosise, aşadar, momentul ca geniul neînfrânt al lui Klimt să se impună definitiv: în 1897 devenea deja primul preşedinte al Secesiunii – ruptura definitivă şi instituționalizată față de conservatorismul anchilozat al Casei Vieneze a Artiştilor (Wiener Künstlerhaus). Chiar dacă, în 1905, s-a văzut obligat să renunțe la comanda primită din partea Ministerului Învăță-mântului pentru pictarea plafonului Universității, Gustav Klimt a rămas fidel preocupărilor sale de a studia relația între artă, sexualitate şi Femeie şi de a reda fără inhibiții senzualitatea nudului feminin. Astfel că multe dintre tablourile sale repezintă un omagiu onest adus feminității emancipate, senzuale, iar, prin atracția ornamentației aparținând Jugendstil-ului, artistul a imprimat portretelor sale şi tuşa unei necesare şi politicoase reverențe făcute universului feminin al Vienei. Sonja Knips (1898), Pallas Athena (1898), Emilie Flöge (1902), Margaret Stoneborough-Wittgenstein (1905), Fritza Riedler (1906), Adele Bloch-Bauer I (1907) reprezintă nu numai simple comenzi ale aristocrației vieneze, dar şi lucrări de o valoare uriaşă (ce ajung astăzi la nişte prețuri exorbitante!). Apoi, nu trebuie omise „studiile” (Friza Beethoven – 1902), „eseurile” (dintre care, cităm doar câteva: Cele Trei Vârste ale femeii – 1905, Şarpele de apă – 1904-1905, Viața şi Moartea – 1911, Virginele – 1913) sau uluitoarele peisaje. Gustav Klimt este autorul unei opere bogate, strălucitoare, originale, îndrăznețe, provocatoare şi controversate – aşa cum, de altfel, stă bine oricărui geniu! – o operă al cărei punct culminant, Sărutul (1907-1908), este, de departe, cea mai faimoasă şi mai scumpă lucrare a sa. Considerată a fi simbolul iubirii moderne: curajoasă şi risipitoare, în acelaşi timp. Un „sărut” care a schimbat lumea. O lume care, în fine, după Klimt (mort în 1918), nu va mai fi la fel.
Fiind contemporan cu Sigmund Freud şi Gustav Mahler, Klimt a trăit cea mai înfloritoare perioadă a artelor şi spiritualității din capitala Imperiului, dăruind Vienei un impresionant număr de opere de artă valoroase. Talentul său a ieşit în evidență de timpuriu, astfel încât a primit o bursă, grație căreia a putut urma, la vârsta de doar 14 ani, ultra-pretențioasa Şcoală de Arte din Viena. Când, datorită reputației sale de cel mai îndrăzneț artist al epocii, în 1894 a primit comanda de a picta plafonul Universității din Viena, Gustav Klimt primea cumva confirmarea excelenței sale şi inaugura, de fapt, modernismul în arta vieneză (numaivorbind de faptul că schițele sale libertine reuşiseră să devină sursa unui scandal monstruos în atmosfera pudibondă a vremii!). Sosise, aşadar, momentul ca geniul neînfrânt al lui Klimt să se impună definitiv: în 1897 devenea deja primul preşedinte al Secesiunii – ruptura definitivă şi instituționalizată față de conservatorismul anchilozat al Casei Vieneze a Artiştilor (Wiener Künstlerhaus). Chiar dacă, în 1905, s-a văzut obligat să renunțe la comanda primită din partea Ministerului Învăță-mântului pentru pictarea plafonului Universității, Gustav Klimt a rămas fidel preocupărilor sale de a studia relația între artă, sexualitate şi Femeie şi de a reda fără inhibiții senzualitatea nudului feminin. Astfel că multe dintre tablourile sale repezintă un omagiu onest adus feminității emancipate, senzuale, iar, prin atracția ornamentației aparținând Jugendstil-ului, artistul a imprimat portretelor sale şi tuşa unei necesare şi politicoase reverențe făcute universului feminin al Vienei. Sonja Knips (1898), Pallas Athena (1898), Emilie Flöge (1902), Margaret Stoneborough-Wittgenstein (1905), Fritza Riedler (1906), Adele Bloch-Bauer I (1907) reprezintă nu numai simple comenzi ale aristocrației vieneze, dar şi lucrări de o valoare uriaşă (ce ajung astăzi la nişte prețuri exorbitante!). Apoi, nu trebuie omise „studiile” (Friza Beethoven – 1902), „eseurile” (dintre care, cităm doar câteva: Cele Trei Vârste ale femeii – 1905, Şarpele de apă – 1904-1905, Viața şi Moartea – 1911, Virginele – 1913) sau uluitoarele peisaje. Gustav Klimt este autorul unei opere bogate, strălucitoare, originale, îndrăznețe, provocatoare şi controversate – aşa cum, de altfel, stă bine oricărui geniu! – o operă al cărei punct culminant, Sărutul (1907-1908), este, de departe, cea mai faimoasă şi mai scumpă lucrare a sa. Considerată a fi simbolul iubirii moderne: curajoasă şi risipitoare, în acelaşi timp. Un „sărut” care a schimbat lumea. O lume care, în fine, după Klimt (mort în 1918), nu va mai fi la fel.