COPILUL ?I BĂTRÎNUL

copilul şi bătrânul

 
s-au sfătuit toată noaptea
şi au hotărât să-l trimită pe copil
să-l potolească pe bătrân,
că prea le dădea de furcă, şi l-au trimis.
bătrânul tăcea şi îşi ținea
ochii ațintiți în pământ, părea ruşinat,
iar copilul îl mustra.
copilul îl tot mustra, îi reproşa lucruri
teribile, bătrânul se ruşina
şi mai tare, barba îi străpungea
pieptul, despicându-l
şi inima îi ieşea la iveală

o inimă fragedă ce se zbătea ca o pitulice,
ai fi zis că e inima unui prunc.
şi bătrânul îşi văzu inima de prunc
şi-l cuprinse aşa o sfială
că îşi băgă mâna dreaptă în piept
şi o smulse şi pe furiş o ascunse la spate,
apoi îşi aținti ochii în pământ.
 
şi ochii lui erau vii, răspândeau o rază
orbitoare ca un laser, decupau
pământul la picioarele
lui şi bătrânul vedea tot ce era dedesubt.
şi vedea lucruri cu mult peste închipuirea
unui simplu muritor,
că aşa o sfială îl cuprinse
că-şi duse ambele mâini la ochi
şi îi scoase din orbite şi tot pe furiş
îi ascunse la spate. în timpul acesta copilul
 
îl mustra şi mai înflăcărat, ai fi zis
că e însuşi părintele lui şi, ca orice părinte
preocupat cu mustrarea odraslei,
nimic din cele întâmplate n-a văzut şi inima
copilului era atât de veştedă şi de uscată
că aşa o frică de moarte îl cuprinse
încât îşi duse mâna dreaptă la piept
şi o smulse şi o ascunse ruşinat la spate.

şi ochii copilului erau încercănați şi obosiți
parcă văzuse atât de multe încât acum
nu mai putea să privească nimic
şi aşa tare se necăji copilul
că-şi duse ambele mâini la ochi
şi îi scoase din orbite
ascuzându-i şi mai ruşinat la spate.

şi era atât de ruşinat că
nu mai îndrăznea deloc să-l mustre pe bătrân
şi imediat inima fragedă a bătrânului
intră în pieptul gol al copilului
şi începu să bată cu atâta bucurie
că şi ochii vii ai bătrânului
intrară în orbitele goale ale copilului
şi începură să vadă şi să se bucure.