Miscellanea
Consiliul USR
In memoriam Alexandru George.
Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 /2012
Uniunea Scriitorilor din România şi Asociația Scriitorilor Bucureşti anunță cu profundă durere înceta-rea din viață a scriitorului Alexandru George, la 28 septembrie 2012.
Alexandru George (numele real George-Alexandru Georgescu), s-a născut la 6 aprilie 1930 în Bucureşti şi a fost un strălucit prozator şi eseist, un eminent traducător din limba franceză, istoric ?i critic literar. După terminarea studiilor liceale, la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti, s-a înscris în 1949 la Facultatea de Filologie, de unde a fost exmatriculat în 1950 din motive politice.
A lucrat ca muncitor necalificat ?i desenator tehnic, apoi ca bibliotecar la Biblioteca Academiei, ulterior dedicîndu-se exclusiv scrisului. A debutat tîrziu în presa literară, la 39 de ani, în 1969, cu povestirea Nocturnă, în Luceafărul, iar editorial abia la 40 de ani, în 1970, cu volumul de povestiri Simple întâmplări cu sensul la urmă ?i cu eseul Marele Alpha, consacrat operei argheziene. A colaborat asiduu la numeroase reviste din țară. Alexandru George a publicat un număr impresionant de volume de povestiri şi eseuri, de critică literară şi publicistică. A realizat ediții critice şi antologii de literatura română şi străină. A scris pătrunzătoare volume consacrate unor clasici precum I. L. Caragiale, Mateiu Caragiale, E. Lovinescu şi Tudor Arghezi. Romanul său Oameni ?i umbre, glasuri, tăceri, considerat de autor fundamental, sintetizează opera sa în proză.
Alexandru George a îngrijit ediții critice, mai importantă fiind cea de Opere a lui Eugen Lovinescu. A tradus din Voltaire, Anatole France, Émile Zola, frații Goncourt, Rémy de Gourmont, Jean Starobinski, Jean-Pierre Richard, Salvattore Bataglia, Ph. Van Tieghem.
Opera complexă, variată, constituind un izvor de informații şi o lectură încîntătoare prin stilul lui Alexandru George va rămîne, ca şi omul de mare moralitate care a scris-o, în memoria confraților şi cititorilor.
Prin dispariția lui Alexandru George, literatura română suferă o gravă, ireparabilă pierdere.
Alexandru George (numele real George-Alexandru Georgescu), s-a născut la 6 aprilie 1930 în Bucureşti şi a fost un strălucit prozator şi eseist, un eminent traducător din limba franceză, istoric ?i critic literar. După terminarea studiilor liceale, la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti, s-a înscris în 1949 la Facultatea de Filologie, de unde a fost exmatriculat în 1950 din motive politice.
A lucrat ca muncitor necalificat ?i desenator tehnic, apoi ca bibliotecar la Biblioteca Academiei, ulterior dedicîndu-se exclusiv scrisului. A debutat tîrziu în presa literară, la 39 de ani, în 1969, cu povestirea Nocturnă, în Luceafărul, iar editorial abia la 40 de ani, în 1970, cu volumul de povestiri Simple întâmplări cu sensul la urmă ?i cu eseul Marele Alpha, consacrat operei argheziene. A colaborat asiduu la numeroase reviste din țară. Alexandru George a publicat un număr impresionant de volume de povestiri şi eseuri, de critică literară şi publicistică. A realizat ediții critice şi antologii de literatura română şi străină. A scris pătrunzătoare volume consacrate unor clasici precum I. L. Caragiale, Mateiu Caragiale, E. Lovinescu şi Tudor Arghezi. Romanul său Oameni ?i umbre, glasuri, tăceri, considerat de autor fundamental, sintetizează opera sa în proză.
Alexandru George a îngrijit ediții critice, mai importantă fiind cea de Opere a lui Eugen Lovinescu. A tradus din Voltaire, Anatole France, Émile Zola, frații Goncourt, Rémy de Gourmont, Jean Starobinski, Jean-Pierre Richard, Salvattore Bataglia, Ph. Van Tieghem.
Opera complexă, variată, constituind un izvor de informații şi o lectură încîntătoare prin stilul lui Alexandru George va rămîne, ca şi omul de mare moralitate care a scris-o, în memoria confraților şi cititorilor.
Prin dispariția lui Alexandru George, literatura română suferă o gravă, ireparabilă pierdere.