Cărți paralele
Elisabeta Lăsconi

PURCELUŞII SALVAȚI DE CRĂCIUN

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2012

 (Radu Tudoran, Porcul mizantrop; E.B. White, Pânza lui Charlotte)


O carte clasică şi una ignorată
Crăciunul este sărbătoarea iubită şi aşteptată de toți creştinii, în zilele noastre îl preced săptămâni când vânzările cresc fabulos în magazine, când lumea se agită cu pregătirile ori căutând daruri pentru cei dragi. Dar până la împodobirea bradului şi aşteptarea înfrigurată a moşului care aduce darurile visate, în societățile tradiționale se desfăşura alt ritual – tăierea porcului. Înainte de sacrificiu, porcul a fost mai întâi un purceluş, de obicei născut primăvara, şi pe măsură ce creştea, se tot îndopa, chiar stăpânii îl hrăneau din belşug şi el se bucura în tihnă de atâta îmbuibare.
Doi scriitori au avut ideea năstruşnică să imagineze viețile a doi purceluşi care, minune mare!, chiar scapă de sacrificiu şi nu mai ajung pe masa de sărbători în formă de şuncă, jambon, costiță sau friptură. Din ce fantezie ori traumă s-au născut asemenea romane năzdrăvane? Şi ele sunt doar cărți pentru copii? De Crăciun până şi oamenii mari pot da în mintea copiilor, şi ei aşteaptă miracole, aşa că de ce n-ar fi curioşi să afle peripețiile a doi purceluşi ?!
Primul scriitor, Radu Tudoran, a publicat în 1945 Purcelul care-a ajuns boier (Editura Pro-Pace, 192 pagini), celălalt este un autor american faimos, E.B. White, al cărui roman, Pânza lui Charlotte (Charlotte’web) a apărut după 7 ani, în 1952 la Harper Collins, cu exact acelaşi număr de pagini – 192, şi ilustrațiile semnate de Garth Williams, păstrate şi de ediția în limba română (traducere din limba engleză de Hilda Estera Kevorkian, Editura Rao, 2006). Şi ce destine diferite au avut cele două cărți!
Romanul american a devenit rapid bestseller, a fost tradusă în 23 de țări, a depăşit 45 de milioane de exemplare, a avut parte şi de ecranizări: un film de desene animate în 1973, cu o continuare în 2003, iar în 2006, alt film produs de Paramount, apelând la Julia Roberts pentru vocea Charlottei, apoi pornind de la film – un joc video. Charlotte’web a intrat în topul literaturii pentru copii, este citită în şcoli, face deliciul primei vârste a lecturii: o carte clasică, iubită şi reeditată constant, ce trece barierele timpului.

Prin comparație, romanele pentru copii ale lui Radu Tudoran n-au avut pic de noroc: în 1946, l-a publicat pe al doilea – Ferma „Coțofana veselă”, dar ambele au rămas pentru câteva decenii necunoscute publicului larg şi reapar împreună într-o ediție revăzută, în 1991, la Editura Ion Creangă, primul cu titlul schimbat – Porcul mizantrop. Greu de găsit ani mai puțin prielnici literaturii pentru copii în România ca 1945-1946 (ani tulburi, de abia se încheiase Al Doilea Război Mondial, dar pornea altul, încă nevăzut) şi 1991, când zvârcoliri puternice semnalau procesul invers – întoarcerea la democrație.
Şi în 1945, şi în 1991, cele două romane au trecut neobservate, şi astăzi sunt tot comori îngropate. Dar lui Radu Tudoran i-a reuşit un bestseller – Toate pânzele sus! Romanul a apărut la mijlocul deceniului proletcultist, în 1954, dar în cei peste 50 de ani a ajuns poate cartea cea mai iubită din toată literatura noastră pentru copii şi adolescenți, tirajul ei se apropie de 1.500.000 de exemplare, cifră fabuloasă pentru piața românească de carte.
Şi, ca o coincidență, în 1945, când apărea Purcelul care a ajuns boier, scriitorul american publica primul său roman pentru copii, Stuart Little, devenit rapid o vedetă în literatură şi film. Iar ambele cărți i-au adus autorului celebritatea, l-au clasicizat. Autorul român a mai revenit la vârsta copilăriei cu o carte mult mai întinsă – Ultima poveste, ce merită, poate, şi ea recitită. Cele trei romane la un loc n-au avut nici pe departe succesul adus de Toate pânzele sus!, deşi privite retrospectiv, micro-romanele trec proba dură a timpului.

Viață de porc norocos
Cu puțin umor şi multă îngăduință, cele două romane se pot citi ca biografii, fiindcă urmăresc pe erou de la naştere, îi relatează peripețiile ce-l deosebesc de semenii săi, îl fac celebru şi popular, îi schimbă soarta, îl pun în relații complicate cu oamenii – unele nostime şi hazlii, altele dramatice ori înfricoşătoare, până ce-şi câştigă dreptul la un trai de huzur, o bătrânețe liniştită, ocrotit şi iubit de stăpânii.
Pânza lui Charlotte narează viața norocosului Wilbur, de când se naşte ca purceluşul cel plăpând în familia Arable, căruia Fern, fetița de opt ani, îi salvează viața. Tatăl acceptă să-i încredințeze purceluşul să-l crească, iar ea îl hrăneşte cu biberonul, îl plimbă, până când tatăl decide să-l vândă unchiului Zuckerman. Purceluşul ajunge la fermă, în cocina confortabilă din marele hambar unde îşi aveau adăpost vite şi oi, gâscă şi gâscan, ba şi un şobolon scotocitor.
Fern vine zilnic la ferma unchiului să-şi viziteze odorul, stă şi ascultă, înțelege graiul animalelor. Wilbur cel naiv află de la o oaie bătrână că stăpânii îl hrănesc ca să-l îngraşe, îl vor tăia înainte de Crăciun ca să prepare din el toate bunătățile. Disperat, purceluşul tot plânge şi se jeleşte că el vrea să trăiască, iar ajutorul îi vine de la o făptură până atunci neobservată – Charlotte, păianjenul ce-şi țesuse pânza deasupra uşii. Cuvântul potrivit ar fi „păienjeniță”, mai frumos ca „păianjeniță (născocite amândouă, pentru că numele dat de autor sugerează o vietate feminină, iar în limba română cuvântul are gen masculin!).
Charlotte îi promite lui Wilbur că-l va ajuta să scape cu viața, ea se bazează pe credulitatea umană şi găseşte o soluție strălucită. Țese în pânza ei mesaje ce-i uluiesc pe toți membrii familiei când le citesc. Primul mesaj – „Ăsta da porc!” se transformă în miracol, lui Wilbur i se duce vestea şi vin străinii să-l vadă, al doilea mesaj – „Strălucitor” face din purcel vedetă. Stăpânii înțeleg că au un porc ieşit din comun, hotărăsc să-l ducă la târg, iar aici, cu ajutorul păienjeniței şi al şobolanului, primeşte şi o medalie, toți fiind cuceriți de mesajul modestiei țesută de Charlotte: „Umil”.
Wilbur revine la ferma familiei Wilbur fără Charlotte, care ştie că i se apropie sfârşitul, epuizată şi de țesutul migălos al pânzelor cu inscripții şi de pregătirea sacului cu ouă. El reuşeşte ajutat de şobolan să aducă sacul cu puzderia de ouă şi aşteaptă să iasă puii de păianjen, iar când ies asistă la zborul lor, căci majoritatea sunt aeronauți şi profită de vântul care-i duce departe. Rămân doar trei păianjeni mititei care-i țin companie porcului, ei au la rândul lor urmaşi, nimeni însă n-a egalat-o pe Charlotte în sufletul lui Wilbur.
Purcelul care a ajuns boier îl are ca erou pe Costică, crescut în ograda unui oarecare Nea Grigore Inimă-Acră. Godacii îl poreclesc filosoful, căci pune mereu întrebări şi înțelege tot ce li se întâmplă porcilor duşi la târg sau dispăruți când familia pregătea o petrecere. Când îi vine şi lui rândul să fie sacrificat, Costică reuşeşte să fugă, rătăceşte prin zăpadă înfrigurat şi înfometat, iar când e gata să se întoarcă-n ogradă, îi apare Sfântul Ignat, care-i promite că-i împlineşte o dorință. Şi aşa, după dorința lui, purcelul se trezeşte boier. Costică învață repede traiul bun într-un hotel, dar nu uită câți din neamul său pier în fiecare an de Crăciun, aşa că întemeiază o Ligă pentru protejarea porcilor. De aici încep şi gloria şi necazurile: îl răpesc măcelarii, hotărâți să-l omoare pentru că le-a distrus câştigurile, scapă miraculos printr-o intervenție a Sfântului Ignat, invocat de măcelari, mirați când captivul le spune că s-a născut chiar în ziua de Ignat. Întors în oraş, domnul Costică pregăteşte apărarea semenilor de planul făcut de măcelari de a-i aduce pe toți porcii arvuniți în oraş pentru tăiere, într-un episod parodiind luptele medievale de la intrarea în cetate, primeşte medalii şi decorații ce-l onorează în postura de salvator. Revin însă măcelarii ca să-l ispitească să pornească o afacere împreună, mai ales că o muscă îl tot sâcâise că onorurile nu-i aduc avere şi a rămas tot sărac. Domnul Costică semnează hârtii peste hârtii, fără să ştie ce obligații implică, toate legate de noua afacere, care îl va duce întâi la tribunal şi apoi la ocnă, unde întâlneşte alt soi de oameni – tâlharii din banda Câinelui Roşu. Scapă cu toții miraculos dintr-o prăbuşire a minei, iar domnul Costică este eliberat, îşi regăseşte asociații doar ca să constate cât de ticăloşi sunt, aşa că se hotărăşte să revină la condiția inițială de porc.
Miracolul se petrece tot datorită Sfântului Ignat, domnul Costică revine în acelaşi sat, la acelaşi stăpân, pregătit să accepte sacrificiul, dar are loc al doilea miracol: toți porcii din sat îl cunosc ca eroul care a salvat miile de porci. În sfârşit, se petrece şi al treilea miracol – Mutulică, fiul cel mut al stăpânului începe să vorbească. Cei din familie sunt convinşi că miracolele se datorează domnului Costică, iar Mutulică refuză să-l sacrifice.
Wilbur cel naiv şi domnul Costică filosoful
Ce au în comun eroii celor două romane? Mai întâi, o anume fragilitate: purceluşi fiind, ambii se deosebesc de frații lor, zdraveni şi pofticioşi. Chiar de la naşterea purceluşului plăpând, domnul Arable vrea să-l taie ca să scape de-o grijă. Doar că fiica domnului Arable crede că-i nedrept să sacrifici orice făptură numai pentru că s-a născut fără mari puteri şi energie. Ea îi şi dă purceluşului numele de Wilbur.
Pe cât de naiv şi inocent este Wilbur, pe atât de serios şi chibzuit este domnul Costică. El cercetează ce se petrece în ogradă, observă purtarea stăpânilor față de frații lui – fie că-i duc la târg, fie că-i hrănesc separat, le observă pregătirile pentru a înfăptui ritul vechi. El înțelege bine soarta fraților, care în nesăbuința lor, se bucură de orice plecare din cocină.
Amândoi purceii ştiu că urmează să fie sacrificați. Wilbur află de planul stăpânilor de la oaia cea bătrână care a văzut multe la viața ei. Cuprins de disperare, îi cere ajutor celui mai bun prieten, păienjenița Charlotte. Groaza de moarte a lui Wilbur are drept pandant conştiința lucidă a morții pe care o simte domnul Costică, filosoful care deduce din tot ce se întâmplă cu frații săi că-i vine rândul, aşa că fuge de-acasă în preajma Crăciunului.
Şi Wilbur, şi filosoful Costică, încep să cunoască oamenii, pornind de la cercul restrâns al familiei: purceluşul american face salturi când vin străinii să-l vadă, se bucură când este dus la târg, stă cuminte când stăpâna îl spală în zer ca să fie de un alb strălucitor, purcelul autohton însă cunoaşte oamenii, descoperă sub fața văzută arătată lumii, fața nevăzută, cu micile şi marile ticăloşii de care sunt în stare.
Şi câte figuri nu cunoaşte sau recunoaşte domnul Costică: gospodarul hapsân şi păgubos de acasă, măcelarii vicleni şi hoții care se dovedesc omenoşi, recunoscători, vrăjitoarea satului venită să-l descânte şi doctorul care ajunge la balamuc, fără să divulge secretul profesional. Purcelul transformat în boier parcurge ierarhia socială ca o piramidă, pe care tot urcă şi coboară, de la hotelul de lux până în fundul ocnei, aşa că i se perindă pe sub ochi tot spectrul social şi uman uman.
E.B. White a construit prin purceluşul său Naivul care nu-şi pierde inocența, deşi înțelege multe dintr-ale vieții celor din jur, mai întâi observă pe colocatarii săi din grajd, nu judecă dorința de faimă a stăpânilor, nici bucuria medaliilor, nici delăsarea ce domneşte la fermă după ce năvălesc străinii atraşi de vestea miracolului. Wilbur îşi păstrează drăgălăşenia şi bunătatea în toate împrejurările, însoțite de o curiozitate copilăroasă față de cei din jur.
Radu Tudoran a făcut din domnul Costică un filosof candid, plin de contradicții, fiindcă dovedeşte inteligență şi spirit de observație, fără să-şi piardă candoarea. Filosoful cel isteț se lasă păcălit uşor: semnează hârtiile oferite de asociații săi fără să le citească, fără cea mai mică suspiciune. Mai mult, se îmbolnăveşte când vede firea umană: toți se prefac că-i urmează pledoaria pentru salvarea porcilor, dar țin acasă ascunşi bine purceluşi puşi la îngrăşat pentru a fi tăiați de Crăciun.
Când o muscă tot bâzâie şi-i tot spune că toți cei din jur s-au îmbogățit, iar el a rămas tot sărac, domnul Costică nu rezistă prea mult ispitei. Insistența muştei trezeşte în el lăcomia, aşa că le este uşor celor trei măcelari veniți să-i propună o afacere, iar filosoful se arată capabil să-şi trădeze neamul pe care dorise să-l salveze: acceptă tăierea porcilor la abator, deşi negociază strâns procentul cărnii de porc în conservele ce vor fi produse.
Şi totuşi: candoarea sau înțelepciunea îl definesc pe domnul Costică? După ce s-a lămurit cu firea şi năravurile oamenilor, ne-am aştepta să devină mizantrop, să disprețuiască omul şi să-l pedepsească. Ajuns la ocnă, munceşte cu hărnicie, îi place locul, grațierea nu-l prea bucură, iar, când îşi regăseşte asociații, are parte de cea mai mare dezamăgire văzându-le caracterul. S-a lămurit cu superioritatea umană şi vrea să redevină porc, care vasăzică, îşi acceptă soarta care-l duce la tăiere.
Wilbur şi domnul Costică au parte de o recunoaştere ce le garantează bătrânețea fericită. Primul rămâne învăluit în triumful de la târg, în aura miracolelor înfăptuite de Charlotte cu pânza ei ce poartă inscripții care-i atestă unicitatea. Al doilea află ca a devenit erou de legendă în lumea porcilor: în cocini porcii bătrâni le povestesc purceluşilor miracolul care a salvat mii de porci la intrarea în oraş, când domnul Costică a ținut un discurs în limba porcilor şi i-a îndemnat să-şi aleagă libertatea şi să fugă. Exclamația – „Ăsta da, porc” se potriveşte la fel de bine şi unuia, şi altuia.

Vietăți invizibile şi micii stăpâni
Fiecare porcuşor are destinul legat de două personaje: unul invizibil, din propria lume (păienjenița Charlotte şi musca anonimă) şi altul vizibil – stăpânul din lumea oamenilor (Fern, fetița familiei Arable, şi Mutulică, fiul cel mut al stăpânului ogrăzii în care trăieşte domnul Costică). Ele intervin decisiv în momente-cheie şi pun în lumină relațiile dintre animale şi gâze, relațiile animalelor cu oamenii.
Şi Charlotte păienjenița, şi musca anonimă sunt invizibile, cel puțin la început. Charlotte este mai întâi o voce misterioasă, care-l linişteşte pe Wilbur, apoi îl ghidează ca s-o vadă cum îşi țese pânza. Păienjenița îi descrie felul cum se hrăneşte, ce-l oripilează pe Wilbur, căci pare o vietate sângeroasă, astfel purceluşul înțelege cruzimea din lanțul complicat al naturii.
Treptat, Charlotte le dovedeşte tuturor politețea de bună vecină – ea ține un discurs de felicitare când ies din ouă puişorii de gâscă, mintea strălucită de strateg ce ştie folosi tot ce are la dispoziție – profită de abilitatea şobolanului de a se strecura şi scotoci peste tot, aşa că-l trimite să-i aducă bucățele de ziar ca să aibă model pentru inscripții, organizează atent expedița la târg.
Charlotte îşi dovedeşte inteligența şi generozitatea, îşi bate capul (ori, mai bine spus, stă atârnată de-un fir cu capul în jos ca să-i vină idei) şi găseşte soluția salvatoare pentru Wilbur: se bizuie pe firea oamenilor dornici de miracole şi țese inscripții uriaşe în pânza ei, alegând cele mai potrivite momente ca inscripțiile să aibă strălucirea dată de rouă sub razele dimineții ca să fie observate, să aibă cel mai mare impact.
Prietenia ei fără preț şi asemănare îl salvează şi-l maturizează pe Wilbur, discuțiile cu ea formează mici lecții despre cei din jur, căci ea, de sus, îi analizează şi-i cunoaşte pe toți, le foloseşte calitățile şi slăbiciunile. Tot de la Charlotte înțelege Wilbur şi lecția sacrificiului – pânzele țesute şi efortul de a-şi depune ouăle în săculeț o slăbesc, ea ştie că i se apropie sfârşitul. Lecțiile au efect, căci Wilbur însuşi salvează săculețul cu ouă şi-l aduce înapoi în hambar.
Musca are cu totul alt rol în viața domnului Costică, îl îndeamnă să câştige bani, îl incită să aibă aceeaşi lăcomie ca oamenii. Bâzâitul ei repetat seamănă cu picături de venin ce-i tot picură în suflet, până când îl înveninează. Ea declanşează decăderea domnului Costică şi periplul său prin bolgiile infernului format de omenire: abator, tribunal, ocnă. Seamănă cu un catalizator, scoate la iveală răul, ca apoi să urmeze procesul de purificare.
Cea de-a doua pereche de personaje sunt micii stăpâni înțelepți: şi Fern, fetița de opt ani, şi Mutulică au pecetea înțelepciunii venite din puritatea vârstei.
Judecățile fetiței relevă o logică imbatabilă, în fața ei trebuie să cedeze părinții, rămaşi fără argumente: cum poți sacrifica pe cineva doar pentru că se deosebeşte de ceilalți de la naştere? Fern îi pune purceluşului numele Wilbur, iar felul cum îl creşte îl umanizează: se joacă şi vorbeşte cu el, îi învață limbajul şi ajunge să înțeleagă discuțiile dintre animalele aflate în hambar. Fetița stă mai mult în hambar, ascultând animalele, n-o tentează deloc să meargă la joacă împreună cu alți copii.
Fern îi dezvăluie mamei poveştile fabuloase auzite în hambar, iar reacția ei de spaimă se potoleşte auzind comentariile soțului şi ale medicului la care merge să ceară sfat. Domnul Arable recunoaşte că poate Fern are urechi mai ascuțite decât ceilalți oameni şi le poate auzi. Doctorul Dorian însă face observații şi mai subtile privind miracolul legat de porc: nimeni n-a constatat că țesătura în sine este un miracol. Cât despre animalele vorbitoare, şi el recunoaşte că, dacă oamenii ar vorbi mai puțin, animalele ar vorbi mai mult. Fern este intermediarul dintre cele două lumi, animalele din hambar şi oamenii din casă, cu toții trăind la aceeaşi fermă. Este şi un soi de colportor, o admiră pe Charlotte ca pe cea mai bună povestitoare auzită vreodată. Prin Fern, autorul induce multe idei şi imagini – copilul pur are acces la taina lumii, înțelege limba animalelor, iar ceea ce oamenii mari numesc imaginație este chiar captarea celor nevăzute şi neauzite, reuşită doar de privirea şi urechea deplinei inocențe.
Cât despre Mutulică, el seamănă cu prinții vrăjiți din poveşti, căci muțenia dispare când îl vede pe Costică, porcul dispărut, stând în zăpadă pe două picioare şi privindu-l cu zâmbet prietenesc. Primele sale cuvinte anunță revenirea domnului Costică ce răstoarnă starea familiei, peste care dă... norocul porcesc! Toate-i merg din plin lui Inimă-Acră: găinile ouă de trei ori mai mult, vacile dau lapte mai gras, boii se îngrăşau ca niciodată, copacii rodeau şi nu mai era loc de atâtea bucate-n hambare. Aşadar, porcul aduce norocul! Ocrotit de Mutulică, care nu mai tace din gură, căci până atunci „s-a ho-hodinit”, domnul Costică devine răsfățatul familiei şi al satului, autoritate în neamul porcilor, patronând cenaculuri literare, are şi satisfacția să vadă trecând convoiul de ocnaşi, între care se aflau cei trei măcelari ticăloşi, paznicii lor fiind hoții de altădată – Câinele Roşu, Cuțit-Ascuțit şi Cantalup, semn că se purtaseră bine, ieşiseră din ocnă şi-şi găsiseră un rost potrivit.
Fabulă şi Fantezie sau ironie-duioşie?
Ambele romane aparțin literaturii pentru copii sau, judecând onest, literaturii pentru copii de toate vârstele, de la 9 la 99 de ani, şi tocmai de aceea sunt greu de încadrat într-un gen. S-ar putea citi ca inverso-fabule, fiindcă ele nu descriu lumea animalelor subînțelegând şi din confruntări sau dispute vicii umane şi aspecte sociale, cum susține definiția speciei, ci interferența celor două lumi, căci şi Wilbur şi domnul Costică ajung unul la târg, altul la oraş. Naratorul se situează în lumea animalelor, de unde observă fel de atent năravuri şi moravuri.
S-ar putea interpreta cele două romane şi ca satire blânde, cu o ambiguă ironie-duioşie, ce atenuează tăişul critic şi sarcasmul nemilos. Conformism, superficialitatea, credulitatea – iată ce trăsături au fermierii americani în romanul lui E.B. White. Ticăloşie, lăcomie şi o mare neruşinare – iată câte păcate au gospodari, bresle şi autorități în spațiul autohton. O tentă de parodie se insinuează şi apoi împânzeşte romanul lui Radu Tudoran.
Ambele romane sunt fantezii cuceritoare, li se potriveşte caracterizarea făcută de autorul român romanelor sale din 1945 şi 1946: „povestiri vesele pentru cei mici, cu tâlcuri triste pentru cei mari”. Farmecul lor îl dau atmosfera şi tonalitatea, în scene pline de ironie-duioşie ce-i reuşesc rar, foarte rar unui scriitor, spre deliciul cititorului: discuția doamnei Arable cu doctorul Dorian cel mucalit şi prudent despre fetița care asculta poveştile spuse de animale, discuția directorului ocnei cu domnul Costică pe tema grațierii.
Multe pagini probează finețe stilistică. Critica americană a citat mereu pasajul ce descrie țesutul pânzei miraculoase, cu mişcări şi îndemnuri perfect sincronizate. Autorul a folosit resursele expresive ale cuvintelor scurte şi ritmul lor alert, sugerând un du-te vino pe fire al păienjeniței, atât de captivată de ce face, încât rosteşte singură o incantație care să-i dea spor la treabă:
„ – Acum pentru «R» hai sus! Prinde! Coboară! Derulează fir! Uau! Prinde! Bun! Hai sus! Repetă! Prinde! Coboară! Derulează. Uau, fetițo! Uşor acum! Prinde! Urcă! Prinde! În dreapta! Derulează! Prinde! Acum în dreapta şi-n jos, şi fă o buclă, şi întoarce, şi întoarce! Acum către stânga! Prinde! Urcă! Repetă! OK! Uşor, ține liniile alea împreună! Acum, în jos, pentru piciorul literei «R»! Derulează fir! Uau! Prinde! Urcă! Repetă! Bravo!” (E.B. White, pag. 96)
În romanul lui Radu Tudoran, pasajele memorabile vin dinspre arta retoricii şi oratoriei. Discursul ținut de Costică Râtulescu porcilor probează o virtuozitate extrem de eficientă, fiindcă oratorul vorbeşte în limba porcească patetic şi convingător prezentând porcilor neştiutori soarta care-i aşteaptă la abatoarele din oraş într-o suită de exclamații tot mai înspăimântătoare, urmând unei interogații-avertizare:
„– La abator au să vă ducă! Am fost săptămâna trecută în vizită acolo şi am văzut ce loc aveți rezervat fiecare. Spinarea au să v-o topească, s-o pună în garniță pentru la iarnă. Untură, asta au să facă din spinarea voastră!
Un grohăit de groază se ridică din grămadă.
– Burta au să v-o taie fâşii-fâşii, au s-o pună la sare, au s-o afume, pe urmă au s-o agațe în cârlige, în ferestrele mezelăriilor. Costiță au să facă din burta voastră!
– Guiț-guiț! Vai nouă! Vai nouă! plângeau înfricoşați porcii.
– Picioarele au să vi le fiarbă, iar fiertura au s-o pună în farfurii, să se închege, ca pe urmă s-o mânânce fără milă! Piftie au să vă facă!
– Guiț-guiț! Ajunge! Ne apucă groaza!
– Din măruntaie, amestecate cu sânge, au să facă tobă. Din pulpe, jambon, din coaste şi din muşchi, friptură la grătar, din cap...!” (Radu Tudoran, op. cit., pag. 135)
Dincolo de farmecul lecturii, ambele romane au potențial extraordinar de a genera şi alte creații. Fapt dovedit în cazul cărții lui E.B. White – filme de animație, jocuri video, poate şi bandă desenată. Neştiută sau doar ignorată, cartea lui Radu Tudoran aşteaptă cu răbdare, comoară ascunsă la vedere!, să fie scoasă la lumină! Mai întâi republicată într-o frumoasă ediție ilustrată! Apoi se poate preschimbă în bandă desenată, în joc video, în film pentru copii (şi mici şi mari)... Dar cine să le facă?