Poeme de la Efes
Adrian Alui Gheorghe
O bucată de plută
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2012
O bucată de plută
Dacă ar fi să judec după cît am
mers pe orizontală, unde am ajuns,
ce orizonturi se întrevăd pe după
pleoape
ar trebui să fiu mulțumit:
şi în sus, printre nouri,
am ajuns destul de departe;
şi în jos am ajuns
pînă pe fundul prăpastiei;
în ceilalți, ca un glonte de argint,
am pătruns inimaginabil de adînc;
numai în sine plutesc precum
o bucată de plută deasupra apei,
nu pătrund nici măcar
cu o unghie
Cînd prada e prea multă
Cînd prada e prea multă
sau cînd prada e prea puțină
cînd luna bate pieziş printre crengile desenate pe cer
cînd ochiul lui Dumnezeu clipeşte
ca şi cum tot universul ar mai fi îngăduit
încă o mie de ani
cînd din carnea mea roşie se desprind
bucăți de tencuială inexplicabile
în condițiile în care nimeni nu m-a imaginat o catedrală
cînd tu nu vii
deşi nu ne-am mai recunoaşte în trupurile acestea
cînd e joia unui mort care nu a vrut să aibă dreptate
sau marțea unui bătrîn care iubeşte din inerție
lupul melancholic e sfîşiat fără milă
de ceilalți lupi.
Dincolo
M-am născut pe malul drept al fluviului.
Unii m-au invidiat: ce fluviu frumos,
Soarele răsărea cu toate razele înfipte în spatele apei
Ca şi cum ar fi păşit apăsat
Spre un tărîm nou
Pe celălalt mal lumea
Cu tot ce are ea mai adînc poate şi străin;
Doar peştii trec dintr-o parte în alta
Adulmecînd țărmurile;
Pentru noi e greu de trecut
Unii reuşesc într-o viață, alții nu;
Acolo, pe celălalt mal, e izvorul cu o mie de rădăcini
Acolo, pe celălalt mal, fericirea te ucide dacă nu eşti atent
Acolo, pe celălalt mal, infinitul capătă sens
Şi Dumnezeu e mai aproape de necredincioşii săi
Hula se face rugăciune
Lămpile strănută adevăruri la o simplă pîlpîire de flacără
Pe celălalt mal tristețea e fecundă toamna
Iubiții se îmbrățişează şi îşi jură
Că într-o viață vor găsi o cale să treacă dincolo
Uite ce frumos este
Dacă trimiți un suspin dincolo el se opreşte pe mal
Şi face o reverență
Uşile acolo se deschid cu o simplă plescăire a limbii
Copiii acolo au un viitor
Bătrînii au un trecut
Foamea acolo e mai subtilă ca un comis-voiajor
Care îți oferă săpunul care te face nevăzut
Acolo dragostea mea
Nu trebuie să ai nume
Acolo dragostea mea
Iubirea e dincolo de cuvinte
Acolo dragostea mea
Copiii noştri au ochii sfioşi
Şi deschid ferestre direct
În inima văzduhului
Acolo dragostea mea dacă vrei să mori
Rămîi într-un fel anume vrăjit
Ca ochiul de apă de ploaie
Într-un peisaj.
Am țipat ca să trec dincolo;
Am urlat în urechea prea strîmtă a nopții;
Am plătit minciuna cu monede care au cinstit crima;
Am rîs şi am anulat toate întîlnirile trecute;
Am dansat ca să nu mor de durerea de a nu avea
Decît un viitor şi acela grevat de datorii;
Am jurat strîmb ca să învăț cuvintele
Ceva despre adevăratul chip al lumii;
Pe un deget am înfăşurat curcubeul –
Ar putea fi el puntea care se rupe
Cînd îngerul burticos îşi face plimbarea după rugăciune?
Am hulit ca să-mi dovedesc neputința.
Am pierdut tot cu sentimentul
Că undeva toate pierderile se adună în dreptul cîştigului
Şi Dumnezeu îşi face din pierderile noastre
Palatul de aer la care toți avem o cheie...
Gata. Am trecut pe malul celălalt al fluviului.
Cuvintele au tăcut precum greierii
Speriați de schelălăitul lunii prinse într-o plasă
De pescar care îşi cîntă o iubire de care nu are nevoie.
Nu mai aprind țigara
Nu mai dau bătăile inimii mai tare
Nu mai strănut ca să-mi dovedesc bărbăția
Mă sprijin de un zid care nu ascunde nimic;
Izvorul cu o mie de rădăcini
A secătuit pămîntul, deja scoate lacrimi acum
Acolo în adînc bolboroseşte voluptuos suferința,
O minciună e suma a o mie de adevăruri
Pe care le poți înțelege; dar sigur le poți ierta?
Doamne, îmi depun şi eu calitatea de martor
Aici pe malul fluviului, oasele mele sînt relicvariul
Care cheamă ploaia şi dau curaj celor care cred cu adevărat
Că frumusețea e un altar lăsat de izbelişte.
Să mori e tîrziu
Să uiți e o impietate
Să te împiedici ca şi cum beat de fericire
Te întorci de la împerecherea sufletelor
Să pluteşti de dragul plutirii
Să înveți curcubeul să nu se lege de țărm...
Noi care ne-am născut din inerția unor trupuri
În derivă cui îi vom spune mamă?
Noi care vorbim despre bătrînețe ca despre o religie
Cui îi vom spune tată?
De acum ce o să se întîmple cu noi?
Aici dragostea mea
Nu trebuie să ai nume
Aici dragostea mea
Iubirea e o spaimă de cuvinte
Aici dragostea mea
Copiii noştri au ochii sfioşi
Şi deschid ferestre direct
În inima văzduhului
Aici dragostea mea dacă vrei să mori
Rămîi într-un fel anume vrăjit
Încît şi ochiul de apă de ploaie
Clipeşte avid după peisaj.
Heraclit susținea cu toată convingerea
Că nu poți să te scalzi de două ori
În aceeaşi apă;
Ei, în aşteptarea ta eu am să demonstrez
Că pot... Vei ține cont de asta?