Poeme de la Efes
Cristian Liviu Burada
Fel de căderi
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2012
Fel de căderi
Era mirat ca şi cum n-ar fi înțeles insistența privirilor mele
Poate avea dreptate
De unde să ştie că în el se căsca o uşă
Pe sub cămaşa ca un cer vînăt
Se zăreau balamalele ruginite ale unei uşi mult mai ruginite
O uşă din tablă groasă cam de un deget
Unii trecători chiar începuseră să intre pe uşa deschisă în el
Intrau cum le venea rîndul
Aşteptau cuminți să se facă din nou culoarea corectă
Habar nu am ce culoare trebuia să apară
Pentru ca alții să dorească să intre
Aşa ne trebuie – mîrîise unul dintre cei dornici
Să-şi facă loc pe uşa deschisă
Aşa ne trebuie dacă acum toți suntem curioşi
Iar pînă mai ieri nici nu recunoşteam această uşă
Nici nu credeam că face parte din careva
Abia apucă să intre
Şi uşa se închise după el...
Odată cu zgomotul pe care-l făcuse uşa la închidere
Fețele noastre simțiră tăios penumbra ruginii
Luînd-o în sus difuză
Mă aşteptam să cadă către tălpile noastre
Dar nu
Nu s-a întîmplat aşa
Uneori – mi-am zis
Putem fi şi martorii unor astfel de căderi inverse...
Cutia neagră a sufletului
N-aş putea să vă spun mare lucru despre unele vise
Date la-ntors de însăşi memoria mea
Un fel de rufe murdare de atîta purtat şi pe o față şi pe cealaltă
Le țin minte păstrate ca-ntr-o cutie neagră a sufletului
Cine o să găsescă acestă cutie şi chiar o va deschide
Va fi izbit de rugămințile doamnei care mă iubea dezinteresat
Şi mă purta prin piețe de fiecare dată cînd se serbau zilele cetății
Alături de clovni mov şi primari înhămați la eşarfe
Strînse pe trupul lor pînă le ajungeau aproape de respirație
Precum ştreangurile
Doamna care mă iubea dezinteresat mă tîra prin mulțime
Ca pe o pradă cîştigată glorios
În timp ce eu nu-mi doream decît să cutreier ca o ceață
Scoarța copacilor chirciți de la marginea oraşului
Pentru ca a doua zi s-o pot lua de la capăt
Apropiindu-mă şi mai mult de seva lor
Cu care ne văd şi ne pipăie...
Totdeauna la astfel de ceremonii absurde
Se îmbulzeau în jurul meu oameni de tot felul
Care mă împingeau în față
Printre clovni diseuse siliconate şi pitici
Ținînd în mîini căpestrele aurii ale movilelor din jur
Tot ei zorindu-mă să urc pe scenă
Spre marea bucurie a doamnei care mă iubea dezinteresat
Deşi cum bine se ştia
Eu nu-mi doream decît să fiu măcar pentru o singură dimineață
Totuna cu luciul apei.
Poem despre fugă
Am umblat prin lumea largă de foarte tînăr
Încercînd să fug să fug să fug
Încercînd să mă ascund să mă ascund să mă ascund
Pentru a mă întoarce
Pentru a mă întoarce
Pentru a mă întoarce victorios
Fără să mai fie nevoie să mă mai ascund vreodată
Ba dimpotrivă
Să mă arăt tuturor tuturor tuturor
Chiar din mijlocul scenei
Chiar de sub spotul celui mai puternic reflector
Aşa cum sunt
Plin de riduri plin de bube îmbătrînit din cale afară
Murdar de toate zoaiele lumii
Dar cu o privire în care pot să încapă toți ceilalți
Falnici tineri şi puri...