Poeme de la Efes
Ioana Dinulescu

Primul Nil de poeme

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2012

 Primul Nil de poeme
 
O mie de mâini dac-ai avea,
o mie de brațe lărmuitoare, 
n-ai fi în stare să stăvileşti
 
fluviul de poeme 
care inundă micuțul apartament 
de la etajul opt al blocului 13 
 
Fluviul care-ți astupă fereastra 
şi uşa, năvălind inocent şi senin 
peste vecinii de la şapte,
peste vecinii de la nouă.
 
El, doar el, urlă, spumegă,
înghițind rămăşițele tale de viață
particulară, de parc-ar fi el
 
primul Nil de poeme 
din lumea aceasta.
 
 
Hățiş de Rosa Canina 
 
O voce de prieten izbucni din hățiş.
O voce, o voce, o voce
de prieten fără de nume!
 
Ea nu-mi spune ce cărți să citesc, 
ea nu-mi dictează ce tablouri să privesc,
ce bluze din biblia bunicilor
să îmbrac ca să fiu mereu tânără şi frumoasă.
 
Ea nu vociferează, nu iese la mitinguri
în stradă, este doar o voce tunând din hățiş.
 
Din hățişul de Rosa Canina, sălaş de pisoi
orfani, de căței fără stăpâni, de ființe
ale Domnului păşind la ceas de primăvară
 
în umbra florilor de măceş,
în ritmul codițelor de pisoi orfani,
al codițelor de căței fără stăpâni,
 
găsindu-şi sălaş tandru, matern,
în hățişul înflorit al inimii mele.
 
 
Iarna într-o casă bătrână
 
Păşesc cu frică peste pragul ei.
Mi-e teamă de şoarecii mărunți
care au citit toată primăvara-vara-toamna
cărțile mele.
 
Păşesc cu frică, să nu tulbur
aghiazma din ulciorul de lut
din gâtul căruia îmi şopteşte 
o steblă de busuioc uscat
 
că sunt binevenită, stăpână nouă,
în această casă bătrână. 
Fac doi-trei paşi tremurați înainte
şi descopăr cadavrul mumificat 
 
al unui fluture cap-de-mort.
Îl iau în palme cu sfială şi grijă
să nu-i sfărâm aripile obosite 
de atâta aşteptare fără rost.
 
Mă înalț pe călcâie să trezesc la viață 
păianjenii din cotloanele cerului
acestei case bătrâne. Şi ei au amuțit
de mult în aşteptarea mea,
 
au țesut pânze stelare pripăşindu-se
printre paginile cărților mele. M-au aşteptat
o veşnicie fire de bumbac țărănesc,
printre frânghii de cânepă oltenească.
 
Acum, când eu păşesc peste prag, doar stăncuța
din hornul sobei şi chipul afumat din icoană îmi dau
de veste că sunt binevenită aici, stăpână nouă
într-o casă bătrână.