Poeme de la Efes
Gheorghe Mocuța
***
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2012
***
nici muzicuță nici chitară.
nici măcar acordeon.
ce să mai vorbim de saxofon.
de eram un rocker
spărgeam tot
şi ajungeam mai repede la sufletul
vostru.
în rai.
aşa am ajuns un scârța-scârța
care-şi dezbracă amintirile
de hainele ponosite ale istoriei
şi le trimite în lume.
cu obsesii cu tot.
cu muzicuța lui Bob Dylan.
cu chitara lui Lennon.
cu acordeonul lui Aznavour.
cu saxofonul lui Armstrong.
sunete rupte dintr-un soi rău de oameni.
salutări din Piața Reconcilierii
poetul ăla neghiob bea monopol şi zice
că până şi cuvintele pot fi sufocate
de dragostea noastră.
dar el nu.
uite pe el lumea l-a uitat
dar asta nu-l împiedică să dea toată ziua
telefoane
să le amintească prietenilor
că în calendar e Sf. Petru
iar el e tot un om viu şi nevătămat.
dar cine-l atinge se preface în scrum.
acum priveşte pe geam:
o familie de țigani corturari
s-a instalat la picioarele paşoptiştilor
şi-şi face de lucru sub marele arc de triumf.
aşa că mai bine să ia el
o duzină de ilustrate
şi să scrie negru pe alb:
salutări din Piața Reconcilierii.
Turcia
Turcia e tot un fel de Românie
cu străzi înguste parfumuri disperate
miros de grătare şi ceai
şosele bune bazare cu vânzători
care-ți intră pe sub piele.
.
Turcia e tot un fel de Românie
doar că ceva mai pitorească
decât trăncăneala
de la periferiile noastre.
amestec de soare livezi de măslini minarete.
când am ajuns la hotelul Sea Light
ne-au dat o brățară fermecată
ca să ne deosebească de ceilalți cetățeni.
aici suntem departe de Soliman paşa
şi de iataganul
cu care scurta capetele
domnilor pământeni.
aici suntem aproape de Troia de Efes de Milet
aseară luna a coborât întreagă şi goală
pe insula Samos.
dacă mă gândesc bine
Turcia e tot un fel de Valahie
doar că îşi are asediul la Constantinopol.