Poeme de la Efes
Ioan Moldovan
marți de mai
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2012
marți de mai
Țâfna – ca şi Camăta lui Ezra, odinioară ca şi azi – se scoală
Dimineața lângă mine în pat
Nu deschide bine ochişorii săi roşii şi începe
Să arunce cu mătreață peste tot ce-i iese-nainte
Om imprimat, comprimat şi deprimat – într-o zi plină de reguli
Şi aceleaşi Defecțiuni îmi stau pe limbă
Ochiul – un cartof sleit de iarnă
Ceață sură de mierle în parcul obscur
Căutătorul de gunoaie întoarce documentele în cuva plină
Toată lumea e-n dezacord şi se plimbă
M-am hotărât să nu-mi mai pierd atâââta tiiimp
Umflat, huidumă, trup al altor haine purtate
Dimineți mai inteligente în tindă
Pe hârtia lor alb-roză negrul scris sărac
În casă Absolvenții, afară seara şi porumbeii strângându-se de pe drumuri
Venind să presteze cu drăgălăşenii şi spaime
Sufletul meu de fontă abia mai poate să-ngaime formulele simple
luni de octombrie
Zahărul se împrăştie-n odăi
O mâncărime ucigătoare atacă pulpele, coapsele tale
Apele curg, ciufute
Îmi caut cântarele să măsor prin văgăuni vinete sămânța albă a adolescenței
Puf, funigei, umbreluțe sub care
Trupul meu de celofan albastru foşneşte înnebunit
Am sucit pagina în fel şi chip
Poate pentru a uita de prăpăd
Poate pentru a-mi aminti
E ora şase, pe care în tinerețe am ales-o
O linie despărțitoare: stânga de dreapta
Scrisul lumii de scrisul meu.
Pe niciunul nu-l mai văd
Femei pe care se vede mai clar îmbătrânirea, precum pe
Meri şi pe nuci prăbuşiți
Vreme mohorâtă peste vii pline de rod obosit
Apoi o seară nouă, gâştele se scaldă voluptuos în apa noroioasă
Nu salvează nici o cetate, cum nici culegătorii nu surâd
Cum nici pe cărări perisabile tinerii fii nu mai împrăştie lapte
Nu mă mai ocup cu lumina ca în trecut, nu mai văd
Un cățel cvasinou e-acelaşi câine bătrân care
-mi aduce sufletul pe lumea asta clocindu-se-n aurul din ultimu-i ou.
duminică de octombrie. o reluare
Câinii (îi ştiți) au devenit tot mai frumoşi
Despre oamenii lor de împrumut, nimic
Anunț şi eu evidențele: timpul verii, doar la radio (o, elevație neutră!)
Spălări în ape deja murdare, meciuri deja jucate şi fața mea nimic-nimic
Nu poate ascunde
Poate că se leagă zi de noapte de zi de noapte
Vorbind aşa cu creştetul în fața tarabelor cu de-ale gurii şi
Nemaimergând acasă, făcând doar semne spre balconul tău
Înspăimântat de-a fi fericit, plin de averi, slujbaş
Al Defecțiunii