DE LA CLUJ, ÎN DOUĂ FELURI OPUSE

În primul rând, Tipologia artei bizantine (Ed.Renaşterea), de dl. Marcel Gh. Muntean, un manual de seminar teologic, devreme ce apare cu grele proptele: binecuvântarea ÎPS Andrei Andreicuț, arhiepiscopul locului, un cuvânt înainte de academicianul Ioan Aurel Pop, precum şi o prefață de părintele prof.dr. Ioan Chirilă. Autorul însuşi mai aduce şi mulțumiri lui Dumnezeu, profesorilor săi, colegilor, studenților şi, în general, tuturor (pag.15). Cartea, însă, este slabă. Nici metodologic, nici ca bibliografie, nu aduce contribuții înnoitoare într-o zonă unde cercetările sunt orientate de colecții de studii precum Variorum, nici cu privire la bizantinismul sau neobizantinismul artelor de pe teritoriul actual al României măcar, nu se străvăd contribuții care să justifice, măcar sub nivel interpretativ, apariția cărții. Probabil, este un manual de seminar teologic şi, sub acest aspect, m-aş fi aşteptat la o mai mare osârdie dedicată arhitecturii ecleziastice; căci, altfel, se discută despre orice altceva şi de oriunde altundeva, decât despre biserici, într-o carte cu asemenea temă dedicată unui asemenea public predilect: nici o pagină (132) despre secolele VII-IX şi ceva mai mult la capitolul al IX-lea (la pp.234-239) despre Arta secolului al XIV-lea. 

Pot înțelege că autorul nu e arhitect şi nu are afinitate cu tema. Şi, totuşi, nu pot înțelege generalitatea temei propuse prin titlu – nu orice despre arta bizantină, ci chiar tipologia întregii arte bizantine. Bibliografia este extrem de pestriță, cu referințe contemporane multe, dar şi cu bazaconii (o trimitere la antologie Readers Digest din 2001 şi prea multe la maculatură tipărită în țară, mai cu seamă în zona de acțiune a bisericii ortodoxe). Nu recomand, în ciuda proptelelor puse, cam provincial, de diferitele persoane locale. Curios chiar, în acest context, sprijinul academicianului Ioan Aurel Pop, a cărui valoare o cunosc şi o prețuiesc.

 

În schimb, recomand insistent, tot de la Cluj, de data aceasta de la excelenta editură IDEA Design&Print, nu în ultimul rând, pentru că, să mă iertați, fac pledoarie cumva pro domo sua, excepționala carte Străbunul lui Socrate – Eseuri despre începuturile arhitecturale, de Indra Kagis McEwen. M-am angajat în  traducerea cărții, pentru că este o carte de referință în studiile de istorie arhitecturală primitivă, dar şi în cele despre filosofia presocratică, şi nu invers: am cunoscut-o şi personal pe autoarea canadiană şi am primit îndemnul d-sale pentru a purcede la această muncă de aclimatizare a studiului său din 1997 (MIT Press). 

Câteva dintre ideile de forță ale studiului privesc originea conceptului filosofic de ordine, precum şi a expresiei urbanistice a acestui concept în Grecia arhaică şi antică. Apoi, este vorba despre o considerare a legăturii originare dintre arhitectură şi filozofie, nu în sensul stabilirii violente a unui raport cauză-efect, ci în sensul acestor căutări comune de filosofeme, respectiv choreme, care au acelaşi trunchi de izvodire. De la fragmentul B1 din Anaximandru şi până la o nouă traducere din Politica lui Aristotel, în fragmentul despre fondarea oraşelor, veți găsi în acest strălucitor studiu tot ceea ce este necesar pentru a vă pune pe gânduri, a vă face să vă răs- şi răz-gândiți cu privire la tot ceea ce credeam deja că ştim cu privire la uimirea dinaintea capacității omului de a modifica (azi, din nefericire, de a altera) întocmirea împrejurului nostru, aşa cum l-am primit de la zei. 

Nu e o carte amplă, e jumătate decât opul prezentat anterior, dar are o densitate inimaginabilă, putându-se scrie tomuri despre aproape fiecare capitol din cărticica aceasta năzdrăvană. Autoarea a mai dat un comentariu la Vitruviu, într-o carte ulterioară, care se cheamă chiar aşa şi, pe care, sper, de asemenea, să o ofer cititorului român cultivat.