Cronica filmului
Călin Stănculescu
ZECE FILME DE VĂZUT (ACESTA NU ESTE UN CLASAMENT!)
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 /2012
Sfâr?itul anului (mai degrabă al lui octombrie), ne aduce pe ecrane propunerea românească pentru premiile Oscar, filmul lui Cristian Mungiu, După dealuri, inspirat de romanele nonficționale ale Tatianei Niculescu Bran. După premiile obținute la Cannes (scenariu ?i interpretare feminină, Cristian Mungiu, respectiv, Cosmina Stratan ?i Cristina Flutur, ex aequo), precum ?i pe multe alte meridiane, promisiunea unei bune difuzări ?i pe teritoriul american vine în sprijinul unor speranțe ?i pentru Oscar. Dar, filmul este important pentru clasicitatea sa, pentru felul deloc spectaculos în care pune în ecuație o întâmplare furată realității cotidiene. Cele două prietene din copilărie se regăsesc la o mănăstire pierdută prin munții Moldovei, cu aspirații ?i dorințe divergente. Voichița î?i găse?te între maici echilibrul ?i chemarea spirituală, Alina dore?te s-o ademenească la o aventură într-o iluzorie călătorie în Germania. Amintirea prieteniei lor amenință să se destrame, Voichița devine martor ?i (probabil) complice la o exorcizare în care vinovații nu sunt arătați cu degetul, reconstituirea din ultima parte a filmului, devenind o culme a tensiunii psihologice a unui discurs obiectiv, dirijat cu o mână sigură de maestru.
Dialogul omului cu Dumnezeu este subînțeles aproape în fiecare cadru al filmului, motivațiile exterioare constituind doar detalii ale cotidianului, înțeles ca destin inexorabil. Realismul sobru practicat de Mungiu, depărtat de tentațiile isteriei religioase sau de nuanțele erotice subsumate portretelor celor două protagoniste, cucere?te prin sinceritatea unui discurs în care se relevă tensiunea între secular ?i spiritual. Un film de păstrat în arhiva personală, printre cele mai împlinite opere cinematografice de după decembrie 1989.
Argo de Ben Affleck este un thriller plin de suspans, care evocă operațiunea de extragere din Iranul inflamat de Revoluția din 1979, a ?ase membri ai misiunii diplomatice americane. Filmat în exterioare, abil construite, cu figuranți care trăiesc tensiunea alungării ?ahului, Argo este povestea complicată a unei echipe de filmare, care trebuie să filmeze un film inexistent, un blockbuster fictiv, cu producători fictivi ?i scenari?ti asemenea, deoarece numai sub această acoperire stupidă, cei ?ase funcționari vor avea ?anse de evadare. Thrillerul capătă noi valențe prin satira deloc amabilă la adresa Hollywoodului, doi profesioni?ti ai fabricii de vise fiind mobilizați pentru reu?ita operațiunii, cu opinii deloc ortodoxe la adresa produselor de celuloid (excelent este aici John Goodman, în rolul unui maestru al deghizărilor ?i efectelor speciale). Planul debil ?i riscant va fi dus cu brio la capăt, suspansul funcționează, chiar ?i cu aceste amănunte, iar realitatea dură a confruntărilor de acum peste treizeci de ani, este admirabil reconstituită.
Skyfall, cu agentul 007, Bond (Daniel Craig) este cel de-al 23-lea titlu al seriei inaugurate la 5 octombrie 1962 de Sean Connery, care a dat viață primului erou, pe atunci aflat în duel cu dr. NO. Au mai fost Bond, de-a lungul unei jumătăți de secol, George Lazenby, Roger Moore, Timothy Dalton ?i Pierce Brosnan. Filmul debutează cu o cursă de motociclete pe acoperi?urile din vecinătatea Sfintei Sofia din Istanbul, ?i nu duce de lipsă de toate ingredientele cunoscute, inclusiv gadgeturi imaginate de secția Q, condusă acum de un imberb IT-ist. Ceva suspans, o poveste de răzbunare cam trasă de păr, un Javier Bardem malefic dar credibil ?i să ne pregătim pentru numărul 24. Din păcate, din Skyfall lipse?te umorul atât de savuros practicat de, azi, Sir Roger Moore.
O afacere regală (Danemarca-Suedia-Cehia), regia Nikolaj Arcel, are doi Ur?i de argint cuceriți în acest an la Berlinală, pentru cel mai bun scenariu ?i cea mai bună interpretare masculină-Mikel Boe Folsgaard. Povestea regelui danez Christian al VII-lea, care a reformat viața danezilor în secolul al XVII-lea, are în subtext ?i idila reginei sale cu consilierul dr. Johann Friedrich Struensee, fermecător, satanic, dar ?i cu vederi liberale, decisive pentru o opoziție retrogradă, conservatoare ?i puternică. Reconstituirea epocii, calitatea imaginii ?i a interpretării (Alicia Vikander – regina ?i Mads Mikkelsen – Struensee), povestea deloc melo, fac din acest film un model de evocare a istoriei, la ani lumină de încercări neao?e.
Tom Sawyer, regia Hermine Huntgeburth, este o variantă nemțească a cunoscutului roman semnat de Marc Twain, fără mari inovații epice, dar frumos făcut, cu acel aer copilăresc al aventurilor ?i năzbâtiilor trăite de cei doi eroi, alături de protagonist fiind mereu simpaticul Huck Finn. Împrejurimile micului ora? St. Petersburg sunt destul de fotogenice, ținând cont că au fost filmate în țara noastră.
Asterix & Obelix în slujba Majestății Sale, regia Laurent Tirard, ne poartă prin secolul I înainte de era noastră, când Caesar (Fabrice Luchini) vrea să cucerească Britania, dar un sătuc condus de regina Cordelia (Catherine Deneuve), rezistă ?i cu ajutorul lui Flegmatix ?i al galezilor din care nu lipsesc nemuritorii Goscinny ?i Uderzo (autorii desenelor BD), îl va face pe temutul roman să-?i rescrie memoriile. Umor, replici pline de ironie cu adrese romane ?i britanice, multe derapaje spre o bine dirijată parodie, îl pot face pe spectator să uite de timpul pierdut (doar 106 minute).
O animație foarte amuzantă este Hotel Transilvania, filmul semnat de Genndy Tartakovsky, care reia legenda vampirului Dracula într-un story comic, cu mon?tri ?i monstruleți, cu un love story de pomină între tânăra vampiriță Mavis, de 118 ani, ?i Jonathan, un turist rătăcit la Hotelul populat de toți eroii mai mult sau mai puțin dătători de frisoane. Cum totul este, departe, departe de filmele cu Bela Lugosi sau Lon Chaney, trebuie să ne amuzăm cu locatarii Hotelului Transilvania, dintre care nu lipsesc Coco?atul de la Nôtre Dame, Omul invizibil, Frankenstein, membrii familiei Adams etc. etc. Cum Mavis este chiar simpatică, filmul are beneficiul (zic unii ?) celor 3D, iar spectacolul este deschis pentru copiii de toate vârstele.
Aparent, doar, o melodramă, filmul Te iubesc oricum, regia Susanne Bier, cu Trine Dyrholm ?i Pierce Brosnan (fostul Bond), în rolurile principale, este doar o felie de viață cu mai multe cupluri aflate la răscruci semnificative. Philip este văduv ?i trebuie să-?i însoare băiatul care are probleme de identitate erotică. Ida este coafeză, bolnavă de cancer, face chimioterapie ?i încearcă să-?i ajute fata în emoțiile apropiatei nunți cu băiatul lui Philip. Soțul Idei o în?ală cu o contabilă, nunta se cam evaporă, de?i e programată într-un mirific decor italian, tinerii î?i caută noi orizonturi, dar cei maturi reu?esc să se regăsească. Dean Martin cu hiturile sale italiene, natura generoasă a livezilor de lămâi, apusuri romantice ?i răsărituri realiste, însoțesc delicatețea observației psihologice, autenticitatea trăirilor personajelor, simpatica rezolvare a unui sfâr?it aplaudat de spectatori. Filmul a avut deosebit succes la ultima ediție a Fesivalului de la Veneția.
Între două lumi, regia Juan Diego Solanas, aduce pe ecrane un SF mai puțin convențional, tricotat pe o poveste de amor, cu idei interesante, o scenografie de Mare premiu ?i câteva găselnițe pline de umor. Prima lume este îndestulată ?i exploatatoare, a doua lume este în oglindă, munce?te din greu pentru pâinea zilnică. Gravitațiile sunt diferite la 180 de grade, efectele sunt asemenea, ?i totu?i Adam (Jim Sturgess) ?i Eden (Kirsten Dunst), se întâlnesc, comunică, se îndrăgostesc, ?i de aici începe ?i aventura. Maniheismul social este dublat de unul economic, dezastrele sunt de natură ecologică, dar ?i umană sau, dacă vreți, politică. Aventurile tânărului Adam, aflat în căutarea iubitei, ale frumoasei Eden, în căutarea memoriei pierdute, totul pe o parabolă a prezentului, cu concluzii nu prea optimiste, fac din filmul lui Solanas bucuria descoperirii unui alt gen de cinema, decât cel practicat de americani. În loc de curse, competiții ?i rafale de arme sofisticate, vedem în acțiune sentimente, elanuri generoase, sensibilități credibile.
Prezentat cu mare tam-tam la Cannes, ?apte zile la Havana este un film-scheci, având printre realizatori pe Emir Kusturica, Julio Medem, Gaspard Noe, Elia Suleiman, Benicio del Toro. Pretextul – o vizită la Havana astăzi, când un regizor a?teaptă un interviu cu pre?edintele, altul participă în stare de euforie bahică la decernarea unui premiu sau un neofit încearcă să forțeze u?ile unui festival de film. Viața la Havana este tot mizeră, comunismul rămâne comunism, iar autorii nu pot fi bănuiți de genialitate în filmulețe cu zece clase sub Amintiri din Epoca de aur. De văzut pentru filocastri?ti sau de către cei ce vor să învețe cum să nu facă film.
P.S. Îi invit pe toți cititorii acestei rubrici să trimită redacției sau autorului pe adresa de email calinstanculescu@yahoo.com un clasament al celor mai bune filme române?ti ?i al celor mai bune filme străine văzute, realizate de la începuturile artei filmului (1895) până astăzi. Termenul de predare al acestor opinii este 28 februarie 2013. Clasamentele obținute prin însumarea opiniilor vor fi publicate într-un număr următor acestei date.